Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Brexit trade deal a fost bifat. Englezii nu iau decizii ca răspunsuri la panică și scenarii apocaliptice

Brexit Free trade deal with 0 tariffs and quotas – victorie anunţată de Boris Johnson în presa britanică. Boris şi-a revendicat succesul ca un câştig sută la sută pentru Marea Britanie. Tot ce a vrut să obţină a obţinut într-o ultimă întrevedere de negociere cu Ursula von der Leyen, în Ajunul Crăciunului. Cu câteva zile înainte, presa britanică publica articole de sfârşit de lume, cu cozi din purgatoriu în care au fost luaţi în captivitate şoferi de TIR-uri, camioane, la trecerile de frontieră între Regatul Unit al Marii Britanii şi continent. Şoferi flămânzi, lipsiţi de hrană şi apă, obosiţi, departe de prieteni, familie şi casă. Nu aveau nici unde-şi face nevoile. Pentru ei au fost aduse WC-uri eco mobile, plantate din loc în loc pe marginea autostrăzilor. S-au mobilizat toate neamurile pentru a-i hrăni: belgieni, olandezi, francezi, ca să nu mai vorbesc de ajutorul venit de la ai lor – britanici, dar şi etnici maghiari cu domiciliul în Anglia. Şoferii au primit pizze, sandwiciuri, băuturi nealcoolice, sprijin moral şi afectiv.

Chiar miercuri, în publicaţia The Guardian apăru un titlu care-ţi rupea inima şi te făcea să te gândeşti la o foamete, ca pe timp de război, pe cale de a cuprinde Marea Britanie, dar cât de curând şi continentul european, legat ombilical de fiul risipitor, care a decis să-şi ia lumea în cap, fără niciun trade deal, dacă nu i se vor respecta dorinţele şi nevoile suverane. Un avion Lufthansa zburase tocmai din Germania, încărcat cu daruri de Crăciun, cam la 80 de tone de alimente proaspete, pentru fraţii britanici. Şoferii lor au fost întârziaţi pe cale din pricina restricţiilor şi măsurilor de protecţie luate ca urmare a noii tulpini de Covid descoperite de britanici, în sud-estul Angliei. „Thank you Germany, but we don’t deserve it” – un comentariu postat de o cititoare britanică.

Tot miercuri, în urma declaraţiilor făcute de Matt Hancock, Health Secretary, presa britanică a mai lansat un tun apocaliptic: încă o tulpină de Covid, certificată a fi de provenienţă Sud-Africană a infectat doi cetăţeni britanici pe teritoriul Regatului Unit. Acea tulpină ar avea efecte extrem de periculoase chiar asupra celor tineri şi care nu suferă de nicio altă afecţiune medicală. Matt Hancock s-a fălit, ca un şcolar eminent, confesându-se presei că Marea Britanie descoperă aceste tulpini, întrucât deţine cea mai performantă aparatură de surveillance şi SARS-COV-2 whole genome sequencing and analysis. A menţionat, din nou, că prima tulpină mutantă (pentru care se oprise Christmas-ul şi se instituise Tier 4 cu nemiluita) nu se ştie de unde ar proveni, putând fi locală sau adusă în Anglia din altă parte. Oare chiar nu ştiau? Ei care au cea mai performantă maşinărie care descoase şi citeşte genomul?

Ca să pună capac la toate, „the nail in the coffin”, Boris Johnson a anunțat, acum două zile, noi măsuri de carantină (tier 4) pentru comitatele din East Anglia (Cambridgeshire, Suffolk şi altele), care ar fi intrat în vigoare din 26 decembrie (Boxing Day). E important de menţionat că Suffolk-ul are portul Felixstowe şi Harwich, primul fiind cel mai mare port de comerţ (trade) din UK. Exerciţiu de imaginaţie: ce cozi, ce şoferi chinuiţi, ce pericol de foamete, penurie de medicamente şi de produse necesare traiului ar fi urmat?! Şi cine ar fi plătit bill-ul? În plus, peste acest purgatoriu s-ar fi adăugat iadul unui no-deal Brexit, cu tarife şi cote, bătălii maritime pentru peştii din Marea Nordului. Scrâşnetul dinţilor.

În articolul meu, publicat pe cristoiublog în data de 23 decembrie 2020, fără să pun la îndoială realitatea/existenţa noii tulpini Covid şi pericolul pe care îl reprezintă pentru populaţie, mă arătam nedumerită. Citez: „Anglia şi-a asumat riscul de a merge pe o direcţie în urma unei evaluări că va câştiga ceva (…) ce anume va câştiga, deocamdată habar n-am”. Eu îi cunosc pe englezi. Ei nu iau decizii, măsuri, ca răspunsuri la panică, scenarii apocaliptice, ci ca urmare a unor analize pragmatice, de cost-benefits şi management al riscului. Brexit trade deal a fost bifat.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Brexit trade deal a fost bifat. Englezii nu iau decizii ca răspunsuri la panică și scenarii apocaliptice”

  • Trebuie să mai citesc o dată, de două ori, de trei ori. E ceva ce nu pricep sau nu se potriveste. M ar interesa mai mult de o groaza daca cei dragi sufletului meu n ar fi acolo. Noroc ca, aparent poate, își vad liniștiți de viata lor dându mi si mie astfel o stare de pace. Dacă nu gandesc.

  • Domnul cel blond si ciufulit stie ca smecheria politica de moment îi va fi de folos putina vreme, dar si-a jucat cartea cu abilitatea unui trisor desavârsit. Se pare ca pandemia îi serveste deopotriva pe cei care fac jocuri politice, economice, financiare etc.

    • Geo, nu e doar domnul blond si ciufulit. Acest Brexut outcome- fara cliff edge- a fost dezirabil si dorit de ambele parti la negociere (Uk si UE). Scopul ultim a fost evitarea unui no deal. Si UE a intrat in joc. Sj pana la urma, evitarea unui cliff edge a fost ceva bun. Pe mine nu ma revolta niici macar strategia. Odata ce Covidul si tot ce-i legat de el a acaparat existenta, constiinta si visele popoarelor si ale oamenilor, politicienii nu .mai au nici ei de ales. Intra in pachetul de negociere, ca fapt real, al vietii de zi cu zi.

      • Si, ca sa demonstram natiunii ca suntem mari patrioti, scoatem Anglia din Programul Erasmus. Asta chiar ca nu mai are nicio legatura cu pandemia, ci cu încercarea hidoasa de recâstigare a capitalului politic si electoral pierdut de Bojo în ultimul timp.

        • Monica, îmi cer scuze, te rog sa te uiti putin pe tabelul urmator si sa-mi spui care este rata testelor fals pozitive rezultate în studiul de la Cambridge:
          https://twitter.com/pcrclaims/status/1336679025335545857

          • Geo, din cate-mi dau seama: 10 pools au fost fals pozitive.

          • Multumesc pentru raspuns, Monica. Linkul exista acum câteva zile pe banda din partea de sus a blogului, la cifra zilei. Titlul sublinia ca 100% din testele efectuate studentilor de la Cambridge au fost fals pozive.
            Ceva nu este în regula cu stirile de la „cifra zilei” luate cel mai des de pe site-uri englezesti, eu am mai deschis nu demult înca un link de acolo si cifrele din articol nu erau identice cu cele din titlul de pe banda. Doamna Cora Munteanu ar trebui sa-si schimbe traducatorul fie pentru ca nu cunoaste bine limba engleza, fie pentru ca este un „raspândac” de stiri false si asta aduce prejudicii site-ului cristoiublog.

        • Corect. Oricum universitatiile au fost impinse intr-o situatie dificila, cu mult mai putini studenti straini.

  • Monica,

    You made my day… thanks!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *