Nu-i nici o afacere să fii bogat!

Geniul lui Cehov se simte în fiecare text, așa cum mîna lui Dumnezeu se recunoaște în orice ființă vie.
Scriitorul a produs schițe și povestiri pe bandă rulantă, mai ceva ca un titular de editorial zilnic rîndurile obligatorii prin contract, împins de Diavolul Onorariului de neînlocuit.

Ca și Balzac, Cehov e un exemplu de scriitor interesat mai puțin de posteritate și mai mult de casieria ziarelor și revistelor din prezent. Cu toate acestea, geniul cehovian de scriitor, ca și geniul arghezian de publicist, risipește cu dărnicie briliante și în ceea ce altfel ar fi fost simplu rumeguș.
Semnificativă mi se pare astfel schița Cizmarul și necuratul scrisă pentru Peterburgskaya Gazeta, numărul special de Crăciun, 25 decembrie 1888.

Unui cunoscut Cehov i se confesa astfel la 23 decembrie 1888:

„Am trimit lui Hudekov o povestire de 100 de ruble, pe care te rog să n-o citești, mi-e rușine!”

Era, într-adevăr, Cehov convins că bucata e mediocră, ca terciul fără sare, sau se alinta, făcînd-o pe modestul?
N-aș putea răspunde.
Nu sînt psiholog al scriitorilor, și cu atît mai mult, psiholog în general.

Mie însă schița mi-a plăcut.
Mai ales pentru disponibilitatea ei de a reflecta, în Rusia eternă, ca un ciob prost de sticlă, Lumea lui Dumnezeu, felul de a fi al insului de rînd, zis și mujic.

Ca orice text fabricat pentru presa numerelor de Crăciun (ceva asemănător edițiilor de Crăciun ale televiziunilor de azi), schița se petrece în Ajunul Crăciunului.
Cizmarul Fiodor Nilov încăputează o pereche de cizme pentru un client care „avea un nume nemțesc, din cele care fac să ți se încurce limba în gură”.
Clientul îi făcuse scandal, pentru că nu terminase lucrul început cu două săptămîni în urmă, și-i poruncise să i le aducă musai în seara de Ajun.

Mai mult decît semnficativ, Fiodor Nilov lucra, și „ca nu cumva să adoarmă, scotea din cînd în cînd clondirul de sub masă și trăgea cîte-o dușcă”.

Adormi însă, și sub puterea impresiei lăsate de client cu două săptămîni în urmă („stătea pe podea și pisa nu știu ce într-o piuliță”) visă că respectivul era Diavolul și că-l face bogat, în schimbul sufletului.

În vis, Fiodor împărtășește una dintre marile plăceri ale bogaților în viziunea mujicilor:
Halitul și băutul pînă la plesneală:

„Doi lachei îl serveau cu fel de fel de bucate, ploconindu-se adînc în fața lui și zicînd:|
— Să mîncați sănătos, înălțimea voastră!

Ce mai belșug! După ce lacheii îi puseră dinainte o bucată mare de friptură de oaie și o strachină cu castraveți, îi mai aduseră pe tavă și o gîscă friptă, iar ceva mai tîrziu, rasol de porc cu hrean. Și toate erau servite nobil, politicos. Fiodor înfuleca, iar înaintea fiecărui fel de mîncare dădea pe gît cîte un pahar mare cu votcă minunată, întocmai ca un general sau un conte. După rasol, i se aduse o cașă cu grăsime de gîscă, scrob cu slănină și ficat prăjit, iar el mînca și se minuna. Ce i-au mai adus încă? Da, i-au mai adus și plăcintă cu ceapă, sfeclă înăbușită și cvas. «Cum de nu crapă boierii de atîta mîncare?» – se gîndea el. La urmă de tot i s-a pus dinainte și o oală mare, plină cu miere. După masă, i se înfățișă diavolul cu ochelari albaștri și-l întrebă, făcînd o adîncă plecăciune:
— Ați fost mulțumit de masă, Fiodor Panteleici?

Dar Fiodor nu putea să scoată o vorbă, așa era de umflat de-atîta cît mîncase.”

Înfulecau boierii într-un asemenea ritm o asemenea cantitate?
Nu știm.
Știm însă că-n viziunea rusului de rînd a fi boier însemna a mînca pînă crapi.

Un alt avantaj al boieriei pentru mujic e destăinuit de scena în care Fiodor din vis îl umilește pe un alt cizmar, presupus a-i fi făcut cizmele din picioare. Față de respectivul el are atitudinea de Stăpîn pe care o manifestau cei bogați față de el.
Așadar, mujicul Rusiei țariste vede în bogăție dreptul de a-ți bate joc de cei mai săraci ca tine.

Tot în vis, vin și dezavantajele.
Cizmarul merge la biserică.
După slujbă, o pornește pe stradă:

„Ca să-și mai împrăștie gîndurile negre, începu să cînte cît îl ținea gura, așa cum făcea de multe ori, pe vremuri. Dar abia se porni, că și veni în goană un sergent de stradă și, ducîndu-și mîna la cozoroc, îi zise:
— Nu vă supărați, boierii n-au voie să cînte pe stradă. Că doar nu sînteți cizmar.

Fiodor se rezemă cu spatele de gard și începu să gîndească. Oare cum ar face să petreacă puțin?
— Boierule! – îi strigă un portar. Nu vă rezemați de gard, că vă murdăriți șuba!

Atunci, Fiodor intră într-o dugheană, își cumpără cea mai bună armonică și o luă de-a lungul străzii, cîntînd. Trecătorii îl arătau cu degetul rîzînd:
— Ia uitați-vă la el, cică-i boier! – rîdeau de el birjarii. Parcă-i cizmar…
— Unde s-a mai pomenit boier să-și facă așa de cap? – îi zise iarăși sergentul de stradă. Te pomenești că mai intrați și în cîrciumă!
— Boierule, faceți-vă milă și pomană, pentru numele lui Hristos! – îl rugau cerșetorii, înconjurîndu-l din toate părțile. Făceți-vă milă și pomană!

Înainte, pe vremea cînd era cizmar, cerșetorii nici nu se uitau la el, iar acum îi ațineau calea.
Acasă îl aștepta nevasta cea nouă, cucoana, îmbrăcată cu polcă verde și cu fustă roșie. Fiodor ar fi vrut s-o mîngîie, ba chiar întinse mîna să-i tragă un pumn în spinare. Dar femeia se răsti la el, îmbufnată:
— Mojicule! Bădăranule! Habar n-ai cum trebuie să te porți cu cucoanele! Dacă mă iubești, sărută-mi mînuța, dar nu sări la bătaie, că asta n-am să permit niciodată”

«Afurisită viață, ce să zic! – se gîndi Fiodor. Ia te uită cum trăiesc boierii! N-ai chip să-i tragi un cîntec pe stradă, din gură sau din armonică, n-ai chip să-ți giugiulești muierea… Ptiu!»”

Fiodor Nilov se trezește fericit c-a fost numai vis.
A fi bogat i se pare un coșmar.
Să nu te poți îmbăta și cînta apoi pe stradă, să nu poți să-i arzi un pumn nevestii pe spinare!
Vorba lui: „Afurisită viață!”

Într-o schiță scrisă pentru banii de care îi e rușine, Cehov surprinde genial mujicul din Rusia țaristă.
Mujicul care-l va da jos pe țar și va deveni șef în Rusia comunistă.