De multe ori am întâlnit de-a lungul a peste patru decenii, artiști plastici care fie au eșuat în lucrări pur comerciale, ori au fost copleșiți de greutățile din jurul lor. Au fost și alții, mai puțini, adevărat, care au înaintat cu mare viteză, au ars etapele cum se spune și s-au impus, cu autoritate,
Din această a doua categorie face parte, cu onoare, invitata noastră de astăzi, distinsa doamnă Veronica Ispas.|
Am rămas plăcut surprins că observ că într-o perioadă scurtă de timp talentul său real s-a impus, iar determinarea sa este decisivă în procesul dificil al afirmării.
Veți avea ocazia și dumneavoastră, onorabili cititori, ca după un dialog introductiv, să admirați câteva din tablourile sale minunate.
-Vă rog să vă prezentați.
-Mă numesc Veronica Ispas și locuiesc în București. Am fost atrasă de pictură încă din copilărie. Gustul pentru această nobilă artă mi-a fost deschis de fratele meu, care picta din pasiune. Am fost atrasă în special de portrete, pe care le creionam fără să le pun culoare. Apoi, am reluat vechea pasiune în anul 2020, când m-am înscris la cursurile pictorului Laurențiu Popa. Aici am făcut primii pași în pictură, fascinată de magia culorilor.
-Cum a fost anul 2021 pentru dvs ?
– Anul 2021 mi-a adus multe satisfacții, un an în care am acumulat multe cunoștințe în domeniul picturii. Atunci am învățat tehnicile sfumato, clarobscur, strat în strat, stiluri diferite de la clasic la abstract. Mulțumesc maestrului Laurențiu Popa pentru tot ceea ce ne-a învățat. În acest an am participat la expozițiile de grup, în scop caritabil, organizate de doamna Ingrid Stegaru, la Palatul Bragadiru, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Literaturii Române, în foaierul Teatrului Național. La finele anului am participat, de asemenea la expoziția Școala de Pictură Laurențiu Popa și Discipolii la hotelul Pullman.
–Cum a fost până acum 2022?
– Și anul 2022 a fost un an prodigios, având oportunitatea de a-mi expune lucrările la Muzeul Literaturii Române, Muzeul Cotroceni, în Argentina la Galeria de Arta Sophie, la Lions Club.
-Ce ne puteți spune despre pictură ?
– Pictura este un domeniu vast, presupune multă muncă. Este fascinant cum o tușă pusă într-un anumit fel, o umbră minusculă pot schimba fizionomia unui chip pe care-l poți face îngândurat, atent, uimit, vesel, trist. Printr-o atentă observare, poți transpune diverse stări și emoții. Îmi place să pictez portrete dar și peisaje. Redate într-un mod subtil, în care să urmărești și să redai luminile și umbrele în diverse momente ale zilei. Impresionismul m-a fascinat și îmi doresc să învăț acest stil.
-Cum doriți să fie lumea artei în general?
– Cum aș vrea să se desfășoare lumea artei? Așa cum faceți dumneavoastră, încercând să o promovați, să deschideți orizonturi frumoase, făcând-o cunoscută. Va mulțumesc mult!
– La rândul nostru vă mulțumim foarte mult!
A fost o încântare să port acest dialog, dar mai bucuros am fost când am văzut tablourile. Iată câteva dintre ele. Pentru final, numai bine și frumos invitatei noastre, familiei sale, tuturor cititorilor!
Lasă un răspuns