Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Amicus Israelo, sed magis amica veritas sum / Sunt prieten al Israelului, dar și mai prieten al adevărului

Din punctul meu de vedere dreptul la existență în siguranță al Israelului este în afara oricărei discuții, iar apărarea lui este legitimă și necesară.

Cu privire la această teză cineva mi-a replicat spunând că existența Israelului este reală și evidentă. Prin urmare nu despre dreptul la existență al statului israelian ar trebui vorbit, ci despre dreptul similar al unui stat palestinian care în prezent nu există.

Pornind de la o atare observație, mai multe precizări se impun.

A exista nu înseamnă și recunoașterea dreptului de a exista, iar când acest drept este pus în discuție existența devine nesigură. Or, tocmai despre această siguranță, respectiv despre dreptul la siguranță este vorba. Apărarea acestui drept nu justifică, însă, orice acțiune.

În ceea ce îi privește pe palestinieni, ei sunt populația care locuia (împreună cu o serie de comunități evreiești minoritare) pe teritoriul pe care în 1948 a fost creat, prin decizia ONU, statul Israel. Un edificiu politic suveran unde să poată trăi în siguranță poporul evreu, rămas fără statalitate odată cu cucerirea romană.

În 1948 decizia ONU nu a avut la bază Biblia, ci un raționament geopolitic și moral / umanitar. Era singura garanție că persecuțiile abominabile la care fuseseră supuși evreii răspândiți prin lume, de-a lungul secolelor, cu atingerea vârfului în Holocaust, vor înceta.

Pentru ca raționamentul acesta să fie dus până la capăt, ar fi trebuit să se ofere și palestinienilor trăitori pe teritoriul noului stat evreu, o soluție statală. Dacă evreii aveau și au dreptul la un stat, și palestinienii, locuitorii teritoriului numit până atunci Palestina, aveau și au dreptul la un stat. Cel puțin un stat comun cu cel evreiesc. (Deși statul comun riscă să fie strivit în cleștele unei duble evoluții demografice constând, pe de o parte, în creșterea mai rapidă a populației arabo-musulmane, iar pe de altă parte, într-o rată a natalității mai ridicată a familiilor evreiești fundamentalist religioase.)

Ce facem cu această populație palestiniană care, dobândind conștiința de sine și, pe o asemenea bază, adoptând o conștiință pentru sine, a devenit un popor îndreptățit la autodeterminare? Răspunsuri au fost mai multe, dar nici unul nu a fost pus în aplicare înainte ca bazele aplicării lui să fi fost aruncate în aer. (A se vedea înmulțirea așezărilor evreiești pe teritoriul Cisiordaniei, pe care urma să se stabilească statul palestinian, separat de cel israelian.)

Unii au crezut că problema poporului evreu rămas fără statalitate și împrăștiat în lume se poate rezolva prin “soluția finală” a exterminării lui. Știm ce a ieșit. O crimă care apasă și azi conștiința întregii umanități. Indiferent de dimensiunile ei statistice, pe care unii le tot măsoară, ea trebuie să creeze un sentiment de rușine tuturor celor care aparțin speciei umane. Dacă oameni ca noi au fost în stare de așa ceva, trebuie să ne fie rușine, căci asta înseamnă că, teoretic, instinctul care a dus la crimă genocidară există în fiecare dintre noi. Numai dacă ne rușinăm de existența lui, chiar și atunci când actul criminal s-a consumat înaintea nașterii noastre biologice, vom avea șansa de a nu-l mai activa.

Pe deasupra, crima a fost și inutilă (din perspectiva celor care au plănuit-o și comis-o). Poporul evreu nu a dispărut, ci s-a întărit în capacitatea de a-și construi un destin demn în propria sa organizare politică.

Crede cineva că ceea ce nu s-a reușit cu evreii se va reuși cu palestinienii și că genocidul este “soluția” problemei palestiniene? Crede cineva că un fapt calificat drept crimă, devine un fapt de laudă atunci când victima este alta? Crede cineva că repetarea aceleiași crime va duce la alt rezultat decât la copleșirea omenirii cu sentimentul impardonabilei și imprescriptibilei vinovății a complicității la crimă, cel puțin prin tăcere? Se pare că da. Și culmea, cei care se pare că gândesc astfel (vreau să sper că este numai o aparență) fac parte tocmai din rândul urmașilor celor care au suferit și care, victime fiind, erau singurii excluși de la acuzația de vinovăție.

Pentru ca atunci când istoria acestor timpuri se va scrie și când vom ajunge la judecata ei să nu se poată spune că toți am fost complici și că omul este rău prin însăși esența lui, inclusiv și mai ales cei care prețuim, respectăm și, poate, chiar iubim Israelul trebuie să vorbim azi rostind adevărul că pacea obținută exclusiv cu sabia nu este trainică și că cel ce scoate sabia pentru uciderea unui neam, chiar dacă are alibiul unei cauze juste, de sabie va pieri. (Nu o fi scris așa în Vechiul Testament, dar eu sunt copil al Noului Testament și, în orice caz, asta ne-o dovedește istoria.)

România a susținut mereu cauza Israelului. Ea nu poate susține, însă, și acele metode aplicate în apărarea acestei cauze care sunt inumane. Chiar dacă prietenește și politicește ne doare, trebuie să ne delimităm de ele. Aceasta cu atât mai mult cu cât ele sunt încurajate (fie și numai în fapt, dacă nu și în discursul public) de către partenerul strategic al României, SUA. Ceea ce am și făcut în aceste rânduri.

Păzește Doamne poporul lui Israel! Păzește Doamne poporul lui Ismael!

Dă Doamne pacea tuturor urmașilor lui Abraham!

Pacea să fie cu voi! Shalom alehem! As-Salamu Alaykum!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Amicus Israelo, sed magis amica veritas sum / Sunt prieten al Israelului, dar și mai prieten al adevărului”

  • Nu credeti ca termenul antisemit este fals daca se refera doar la evrei (cei de religie/etnie iudaica) si nu stiti ca violul semantic dorit s-a razbunat in istorie, de ex „partid unic”?
    Îmi place · Răspunde · 1m

  • Incercati, cu prudenta si diplomatie, sa mentineti un echilibru. Daca in Romania s-ar intampla ceva, oare cine, in lumea asta, ne-ar ajuta? Dumnezeu sa ne ajute si sa ne ocroteasca ! La multi ani !

  • Dl Severin si-a scrantit pixul dorind a fi cu fundul in doua luntre asa cum balcanicii ,inclusiv Vucici,au invatat de la tataia Erdogan.Era bine daca pixul domniei sale ramanea fara cerneala cand a semnat tratatul nefast cu Ucraina in 1997 ale carui consecinte poporul roman le suporta astazi.Dar cine sa priceapa ….

  • “Ce facem cu această populație palestiniană?”

    Cum , nu stii ? O expulzam din Gaza si Cisiordania in UE ! Operatia militara se va incheia cand misiunea va fi indeplinita.
    Iaca :
    “La sfârșitul lunii octombrie, presa israeliană publica un document al Ministerului Informațiilor … din această țară care conținea un plan pentru evacuarea întregii populații palestiniene de 2,2 milioane de locuitori din Gaza …. către țări din Europa
    [ Marea Epurare: Israelul se descorosește de Palestinienii din Gaza expediindu-i în Occident , in Activenews]
    si
    “…Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord asupra unei ample reforme a politicii europene privind azilul şi migraţia, la capătul unei ultime nopţi de negocieri” [“Acord între Parlamentul European şi statele membre UE privind reforma politicii de azil şi migraţie” in Adevarul ]

  • io cred ca povestea e mult mai complexa. ‘doua state’ nu mai rezolva problema. crizele care apar in zone bine definite au ca scop consumarea potentialului razboinic care se manifesta in acele zone ( in principiu toate zonele de acest tip vor fi activate, tinta fiind chiar consumarea acestui tip de potential, astfel incat noua lume sa fie una care barim teoretic se naste …mai pasnica )
    ( de asta nici nu se va termina operatiunea speciala din ucr cita vreme prin zona se mai manifesta un astfel de potential si din acelasi motiv noua lume nu se va naste pina cind nu se lamureste povestea cu Taiwanul )
    deci ‘doua state ‘ nu rezolva problema, iar unul mare cit doua nu va fi acceptat in veci in zona aia. de unde rezulta ca in plus mai trebuie ca distanta dintre cele doua state sa fie cam cit e de la Ana la Caiafa. ce o insemna asta …ramane de vazut.
    potentialul razboinic din zona gaza se opreste …dindu l mai tare, mai exact la maxim. si fix la maxim e dat. prin urmare cineva urmareste consumarea potentialului, asta il preocupa si altceva nimic. nici macar faza cu un stat doua state

    • deci zonele care poarta un astfel de potential pot fi avizate, ca sa stie cam ce le asteapta.

    • cum se termina povestea din gaza? pai …de terminat se va termina relativ repede, pentru ca noua lume tre sa se nasca, i a venit srocul. iar terminatul e tot una cu consumarea potentialului razboinic care acum face ravagii pacolo. deci la final…potentialul nu va mai exista. cum necum, si habar n am nici cum, nici necum, insa nu va mai exista.

  • Ciudat text Dle.Severin.
    Ce vreti, de fapt sa transmiteti?
    Un mesaj de pace si conciliere in situatia actuala?
    Mi se pare inutil

    • Un asemenea articol este o perlă de inteligență,de erudism și de umamitate. Felicitări Domnule Adrian Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *