Amsterdam: Mîncatul pe unde apuci

Organizarea de şantier la restaurant

Ştiam din experienţă că nu trebuie să mă las înşelat de titluri. La Marsilia, într-o duminică după-amiaza, cum toate magazinele alimentare erau închise, n-am avut încotro:
A trebuit să deschid uşa restaurantului din holul hotelului.

Localul era pustiu. Din bucătărie se auzea însă zgomot de veselă, semn că nu nimerisem aici la finele unui dezastru nuclear. După vreun sfert de ceas de aşteptare, s-a înfăţişat un ospătar a cărui mutră mă lăsa să bănuiesc că făcuse pînă atunci lucruri ruşinoase, atît de serviabil era. Meniul avea proporţiile unui tratat întocmit de un colectiv al Academiei. Titluri care mai de care mai aţîţătoare, că-ţi venea să te saturi doar traducîndu-le în română. Am comandat unul care suna cam aşa:
Friptură de viţel în sînge, bine garnisită cu cartofi.

Îmi şi imaginam, stimulat şi de foame, o farfurie uriaşă, cît Pămîntul, înainte de a se descoperi că e ca un măr, şi nu ca o tipsie, străduindu-se să ţină în marginile sale neputincioase un sfert dintr-un viţel, îngropat într-un deal subcarpatic de cartofi. La cîteva minute de la prima descindere, cetăţeanul binevoitor a revenit pentru ceea ce s-ar numi, în construcţii, organizarea de şantier. A adus mai întîi sarea, piperul, oţetul. La al doilea transport s-a înfăţişat cu o lumînare. A plantat-o într-o farfurioară de pe masa de un alb desfrînat, şi-a dat la o parte poalele şervetului de la brîu şi a scos o brichetă. Scăpărînd-o, a aprins lumînarea, pe care a ţinut s-o aşeze cît mai central. Era un spectacol estetic extraordinar. Din nefericire, venisem să consum o friptură, şi nu o capodoperă a artei de a amenaja o masă. Din tot ce aveam acum la dispoziţie, îmi putea fi de folos doar lumînarea. Dacă aş fi fost musulman, desigur. Ştiindu-mă, totuşi, creştin ortodox, îmi era completamente inutilă. Nici măcar flacăra, dat fiind că în cartea mea de muncă nu scrie „Înghiţitor de flăcări”! Starea mea de spirit s-a mai îmbunătăţit la cel de-al patrulea transport, din seria ce părea nesfîrşită a organizării de şantier, dacă ne raportăm la construcţii, sau a uverturii, dacă, intelectuali fiind, ţinem morţiş la o comparaţie vizînd un domeniu al spiritului. Ospătarul mi-a pus în faţă o farfurie de proporţiile unui latifundii din ţările Americii Latine. Era, într-adevăr, un semn dătător de speranţă. Conţinutul se anunţa corespunzător titlului. Optimismul, fabricat pe loc de stomacul meu gălăgios, agresiv ca un sindicat la anunţul de restructurare a întreprinderii, mi-a asigurat calmul pentru încă un sfert de oră. Cînd prinsesem să dau semne de leşin (luasem loc la masă cu vreo oră în urmă), uşa batantă a bucătăriei a zvîcnit scurt, lăsînd să treacă printre aripile sale înguste ospătarul cu o tavă imensă. Mai ceremonios ca înainte, de parcă mi-ar fi dat să semnez un tratat de încheiere a păcii după un război sîngeros, cetăţeanul mi-a pus dinainte o farfurie şi mai mare decît latifundiul de smalţ. În mijlocul noii imensităţi se găsea cu greu, pierdută în albul strălucitor ca un terorist urmărit prin satelit, o bucăţică de friptură. La vreo cîţiva milimetri de ea, se fălea cu aspectu-i estetic un cartof. De cealaltă parte îi răspundea o foaie de salată, pe care se afla o boabă roşie. Aranjamentul producea o imensă satisfacţie intelectuală. Era atît de frumos încît gîndul că va trebui să iei cuţitul şi furculiţa, să tai bucata de carne, să sfărîmi cartoful, să mişti salata de la locul ei, îţi dădea fiorii pe care i-ar încerca un soldat pus în faţa ordinului de-a o distruge pe Venera din Millo.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3

Un comentariu pentru articolul „Amsterdam: Mîncatul pe unde apuci”

  • Savuroasa expunerea si … pot scrie … indestulatoare ! Aproape ca ajunsesem sa invidiez “ratiile lui Ceausescu” ! .. ca … Deh! … n-am vazut Amsterdamele ca dumneavoastra … abia-abia a vazut fimiu bucatele din Olanda si Italia ! Totusi raman surprins pentru faptul ca n-ati ramnit la “placinta/prajitura respectiv tortul” Uniunii Europene-expus si ca harta arhicunoscuta la Bruxelles ! Sau n-ati fost in deplasare/ delegatia cu Traian Basescu atunci cand s-a oficializat intrarea Romaniei in U.E. ?!… Dar poate Putin poftea cu atata nesat , asa cum descrieti dumneavoastra arhipeleagul culinar pe acolo pe unde l-ati savurat ! Frumos ! Foarte frumos Maestre !… Va invidiaza ospatarii si bucatarii ! S-ar putea – totul e posibil – sa va ceara sa le faceti prezentari cu titlu de reclama , mai abitiri decat Vincent van Gogh prin picturile sale …de calatorie ! Intr-adevar arta culinara expusa in mod jurnalistic … model Ion Cristoiu … tocmai lipsea ! Va scriu in mod serios si nu glumesc ! IN Statele Unite ale Americii exista jurnalisti care se ocupa in mod extrem de serios de asa ceva ! SI bat tara de la un capat la celalalt si-n lung si-n lat exprimand in scris tainele culinare ca atare … la munte sa la mare,respectiv la ocean ! EXista si jurnalisti americani care fac asa ceva inclusiv pe alte meridiane ! De exemplu : despre meniul la Kiev ! … sau meniul la Kremlin …la Shanghai sau chiar la Tokio ! Intrucat eu nu prea am iesit din tara sunt obligat sa minunez cum expuneti dumneavoastra sau altcineva … de parca as vedea (citind) in asemenea oameni niste autentici si meticulosi degustatori experti in sensibilitatea simtirilor si degustarilor … maestri ai identificarii delicatelor proprietati organoleptice – in functie de meniu bineinteles ! Frumos Maestre ! Nu degeaba va nominalizez mereu MAESTRE ! Dar cu un asemenea titlu maret si sensibil : “AMSTERDAM : MANCATUL PE UNDE APUCI” – n-ati fi facut niciodata raiting la HA-HAZNAUA 3 ! Acolo cu siguranta ca n-ar fi mers titlul ! Acolo “mananca” doar Diavolul Rosu alias Dan Voiculescu si infometatii de serviciu arhicunoscuti ! Nici Rotterdamul nu e Amsterdam tot asa cum Donetkul nu este Kursk ! Totusi toate intre ele doua cate doua se aseamana uluitor ! Istoric insa si documentar … reprezinta niste experiente inedite si uluitoare ! Ca atare cauza … nu e nevoie a se scormoni cineva in buzunare pentru a afla cate ceva ,ci din contra mai degraba ar trebui sa se scormone prin tartacuta … printre cunostinte … pentru a identifica cu preciziune despre ce ar fi vorba in context … istoric si cotidian ! Asa musai se face diferenta precum ca MULTI STIU … dar PUTINI CUNOSC ! Cu drag,onoare si consideratie … si binecuvenitul : Pofta Buna Maestre !… *MultaViata* *Lupul*Alb*GetoDac* *Vicentiu*I*Voiculescu* *Zamolxienii*Zegetini*