Amsterdam: Mîncatul pe unde apuci

Cum m-am lăsat manipulat de Meniu

Se înţelege că mi-a fost mai foame după aia. Cu astfel de experienţe mă bucuraseră restaurantele luxoase, în care mîncatul propriu-zis era o simplă anexă. Cu toate acestea, ajuns la Amsterdam pe seară, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am aşezat confortabil la masa uneia din pizzeriile care au pus stăpînire pe Rembrandtplein. În jur, lume de după-amiază, într-un oraş turistic precum Amsterdamul. Ospătarii umblau printre mese cu aerul unor agenţi FBI pe cale de a descoperi un criminal. La masa de alături, un grup de fetişcane de origine spaniolă se dădeau cu patinele pe rotile. Toate urîţele foc, dolofane şi ochelariste. Genul de adolescente care-şi consumă excesul de hormoni în întreprinderi intelectuale. Celelalte, frumuseţile răpitoare, capodoperele fizicii şoldurilor şi a sînilor, aveau alte treburi. Peste cîteva mese, cum priveam drept în faţă, doi tineri se giugiuleau în timp ce haleau o pizza cît Imperiul italian de pe vremea lui Mussolini. Din cînd în cînd, junele se întindea peste masă şi, cu firimituri de brînză pe limbă, o ţuca pe jună, la rîndu-i plină de firimituri, pe nas. Spaţiul dintre mese şi părculeţul care-l adăpostea pe Rembrandt în varianta de bronz, cu pălăria acoperită de găinaţul porumbeilor, devenise între timp scena primului spectacol de stradă. Un bărbat la vreo 30 de ani, cu trăsături de bolnav incurabil, chinuia o armonică. Îl seconda, pe post de somaţie că trebuie să fim generoşi şi financiar, un bătrînel lovit de boala lui Parkinson. Comandasem pizza, conducîndu-mă după denumirea sforăitoare din Meniu. Această încălcare a principiului de a nu mă lăsa manipulat de titlurile date diferitelor mîncăruri avea să mă coste scump. Pizza era astfel rostuită încît, la cîteva minute după ce lichidai şi ultimul cuib de rezistenţă, te lua cu asalt o sete nebună. Care sete nu putea fi ostoită decît cu băuturile tradiţional turistice. Şi ele astfel alcătuite încît să-ţi mai fie sete după suficient de mult pentru a spori rata profitului multinaţional.

Lecuit definitiv de restaurante celebre, în zilele următoare m-am concentrat pe găsirea localurilor cu mîncarea la vedere. În chip inexplicabil, însă, Amsterdamul n-are aşa ceva. Abundă, în schimb, serviciile Take away ale tuturor magazinelor alimentare, pizzeriilor, cafenelelor. Poate de aceea, la Amsterdam, mîncatul la mese aşezate în plină stradă e concurat de mîncatul pe unde apuci. Cele mai multe mese sînt luate direct pe jos. Pe asfalt, în Dam, mai ales în jurul Monumentului Naţional. Pe iarbă, în parcurile mari şi mici ale oraşului. Din acest punct de vedere, Vondelpark e un imens restaurant în aer liber. Pe spaţiile verzi, alături de inşi care dorm, citesc, se giugiulesc sau, pur şi simplu, stau cu faţa-n sus, poţi vedea numeroase perechi ori chiar familii, aşezate în jurul ziarului desfăcut şi întins pe post de faţă de masă. Unde nu sînt parcuri, sînt bănci. Mai comode decît pajiştile, băncile au avantajul că pot fi folosite în acelaşi timp şi ca mese, şi ca scaunele din jurul meselor.

Cel mai des folosite sînt însă tomberoanele.
Oferă consumatorului iluzia că ia masa la un bar de lux.

Însufleţit de atmosfera asta cîmpenească, am dat frîu liber practicii de a mînca pe unde apucam. Am luat astfel prînzul pe o bancă dintr-un scuar de pe Leidsestraat, în capul podului de peste Keizersgracht. Am avut tovarăşi de masă un indian strivit de turla unui turban, un negru bătrîn, amintind de slujitorii albilor posesori de plantaţii din filmele americane de Oscar, şi un cetăţean care, judecînd după privirile ce-i fugeau în toate părţile, provenea din Europa Centrală şi de Est.

Cîteva zile mai tîrziu, puteam fi văzut împărţind felia de parizer cu un stîrc pripăşit în scuarul de la intersecţia canalului Prinsengracht cu Haarlemmer Stadt.
Pe canal treceau una după alta ambarcaţiuni cu turişti. Şi, cum malul era scund, mulţi simţeau nevoia să-mi strige veseli:
Poftă bună!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3

Un comentariu pentru articolul „Amsterdam: Mîncatul pe unde apuci”

  • Savuroasa expunerea si … pot scrie … indestulatoare ! Aproape ca ajunsesem sa invidiez “ratiile lui Ceausescu” ! .. ca … Deh! … n-am vazut Amsterdamele ca dumneavoastra … abia-abia a vazut fimiu bucatele din Olanda si Italia ! Totusi raman surprins pentru faptul ca n-ati ramnit la “placinta/prajitura respectiv tortul” Uniunii Europene-expus si ca harta arhicunoscuta la Bruxelles ! Sau n-ati fost in deplasare/ delegatia cu Traian Basescu atunci cand s-a oficializat intrarea Romaniei in U.E. ?!… Dar poate Putin poftea cu atata nesat , asa cum descrieti dumneavoastra arhipeleagul culinar pe acolo pe unde l-ati savurat ! Frumos ! Foarte frumos Maestre !… Va invidiaza ospatarii si bucatarii ! S-ar putea – totul e posibil – sa va ceara sa le faceti prezentari cu titlu de reclama , mai abitiri decat Vincent van Gogh prin picturile sale …de calatorie ! Intr-adevar arta culinara expusa in mod jurnalistic … model Ion Cristoiu … tocmai lipsea ! Va scriu in mod serios si nu glumesc ! IN Statele Unite ale Americii exista jurnalisti care se ocupa in mod extrem de serios de asa ceva ! SI bat tara de la un capat la celalalt si-n lung si-n lat exprimand in scris tainele culinare ca atare … la munte sa la mare,respectiv la ocean ! EXista si jurnalisti americani care fac asa ceva inclusiv pe alte meridiane ! De exemplu : despre meniul la Kiev ! … sau meniul la Kremlin …la Shanghai sau chiar la Tokio ! Intrucat eu nu prea am iesit din tara sunt obligat sa minunez cum expuneti dumneavoastra sau altcineva … de parca as vedea (citind) in asemenea oameni niste autentici si meticulosi degustatori experti in sensibilitatea simtirilor si degustarilor … maestri ai identificarii delicatelor proprietati organoleptice – in functie de meniu bineinteles ! Frumos Maestre ! Nu degeaba va nominalizez mereu MAESTRE ! Dar cu un asemenea titlu maret si sensibil : “AMSTERDAM : MANCATUL PE UNDE APUCI” – n-ati fi facut niciodata raiting la HA-HAZNAUA 3 ! Acolo cu siguranta ca n-ar fi mers titlul ! Acolo “mananca” doar Diavolul Rosu alias Dan Voiculescu si infometatii de serviciu arhicunoscuti ! Nici Rotterdamul nu e Amsterdam tot asa cum Donetkul nu este Kursk ! Totusi toate intre ele doua cate doua se aseamana uluitor ! Istoric insa si documentar … reprezinta niste experiente inedite si uluitoare ! Ca atare cauza … nu e nevoie a se scormoni cineva in buzunare pentru a afla cate ceva ,ci din contra mai degraba ar trebui sa se scormone prin tartacuta … printre cunostinte … pentru a identifica cu preciziune despre ce ar fi vorba in context … istoric si cotidian ! Asa musai se face diferenta precum ca MULTI STIU … dar PUTINI CUNOSC ! Cu drag,onoare si consideratie … si binecuvenitul : Pofta Buna Maestre !… *MultaViata* *Lupul*Alb*GetoDac* *Vicentiu*I*Voiculescu* *Zamolxienii*Zegetini*