Arhiva Afectivă. Baraca

Ia te uită! Mici bule de aer! Acest detaliu deloc banal, îmi spune că aceste geamuri au fost fabricate la o glăjărie*, locul din care vechii iconari obțineau sticla fabricată manual. Sticla glăjarilor era prețiosul material pe spatele căruia în secolele trecute se plăsmuiau sfinți sau impresionante scene biblice.
Ferestrele odăii în care am poposit adineauri au dimensiuni armonioase. Se potrivesc de minune cu spațiul pe care îl luminează pe parcursul zilei. Iar bulele de aer ici colo răspândite în suprafața geamurilor au efectul stropilor de rouă, măresc orice gâză ori puf de păpădie oprite în dreptul lor.
M-am pomenit în baracă instantaneu, așa cum în vis te trezești că ajungi dintr-o parte în alta a planetei fără să te întrebi cum de e posibil așa ceva. Visul nu te lasă să judeci, să apreciezi sau să ghicești. În vis nu-ți mai aparții. Numai că în clipa asta eu nu visez, ci sunt absolut trează, și tot nu pricep cum am ajuns să fiu  găzduită într-un loc care deși e numit „baracă”, arată ca o casă din secolul XIX. Mobilierul este din lemn de tei și de nuc. Văd și o mescioară din lemn de trandafir pe care stă un album cu ferecătură și scoarțe de velur. E un fel de apartament aici – cu un dormitor, o bucătărie și un mic antreu. Iată-mă în bucătărie cum stau pe taburet și contemplu nu doar ferestrele ci mai ales grădina spre care se deschid ele. Ciudățenii diverse, oricât de nevinovate ar fi, nu mă lasă să mă relaxez, cât despre odihnă nici nu poate fi vorba. Spre exemplu, când acum câteva minute Cheți s-a dus în drumul ei și eu am ajuns la baracă, afară se însera. În clipa asta lumina viorie a dimineții mă face să simt că începe o nouă zi. Prima mea dimineață la Salcâmu Mic după o îndelungată despărțire. Bine, bine, dar dacă „pe ceas” cu cinci minute în urmă a fost seară, iar acum e dimineață, când a fost noapte? Cum să fie seară și dimineață, fără noapte? În limbile română, germană, italiană, franceză, cuvântul „noapte” are cumva ascunsă o cifră, cifra opt. N..oapt…e; n..acht; n…otte; n…uit (huit). Bizarerii îmi trec prin minte. Chiar pisica năzdrăvană îmi spunea că eu aș fi descendentă de gradul opt al nu știu cărei ramuri, din arborele genealogic al cuiva din Salcâmu Mic. Prin urmare s-ar crede că eu aș fi … Cum să fiu salcâmeancă dacă eu am inventat acest sat inexistent!? Când în 2021 am început Cronica salcâmenilor, nicidecum nu mă simțeam „de-a locului”. Deși îi admiram, deseori îi ironizam, ba chiar le criticam dorința de emancipare în care tot mai evidentă era tendința lor de a șterge cu orice preț deosebirea dintre sat și oraș. Puțini mai rămăseseră respectuoși față de obiceiuri și tradiții. Majoritatea doreau confort în dăuna sănătății, îmbrăcăminte modernă de serie, în contradicție cu simplitatea și distincția straielor lor unice, lucrate cu acul. O denaturare a deprinderilor firești, împământenite de-a lungul miilor de anotimpuri transformase viața satului în asemenea hal încât Rafailă ajunsese să sufere de depresie, lui Remus socru-so îi venea să arunce televizorul în Mureș, Vetuței îi veni ideea să-și vopsească părul pe ascuns la cooperativă, șoferul Feier se grăbi să cumpere un aspirator de limuzină pentru un microbuz găsit prin licitație la fiare vechi, și tot așa… Și tot așa…
Cum stăteam eu cu un picior de gând scufundat în noianul amintirilor, numai ce văd că peretele de lângă soba albă de teracotă se face ca cerul. Un mare dreptunghi albastru, ca peruzeaua vibra precum ecranul unui cinematograf de vară. Imediat însă, culoarea de cer senin se tulbură sugerând apa lacului în care se bat peștii pentru momeală.
M-am ridicat în picioare și m-am apropiat de acel ecran. O voce care îmi amintea glasul lui Zeicu îmi spuse:
– Nu e nevoie sa te apropii de ecran. Rămâi lângă masă, ia loc pe scaun și așteaptă să asculți programul zilei.
– Aș vrea sa știu dacă un asemenea anunț îmi permite să intervin.
– În ce sens?
– În sensul că… Poate am nevoie de lămuriri, poate sunt de acord, poate nu sunt de acord cum e alcătuit programul. Și nu în ultimul rând cu cine am onoarea? Eu aud o voce, văd un ecran albastru care acum e ca mătasea broaștei amestecată cu mâl, aflu că trebuie să stau pe scaunul de lângă masă… Ce-i manipularea asta?
– Pricepi mai greu. E firesc. Multe sunt altfel aici. Privitor la ecran, mai durează puțin până se va restabili conexiunea directă care deocamdată e prin cablu. Da, m-ai recunoscut. Sunt strănepotul ciobănescului care a șters datele din rețetarul furat de Săroi. Dar în afară de tine, doar Dan, Mihaela și Ervin, mai știu cine este sau cine a fost Zeicu. Iar expresia „viață de câine” încă nu a dispărut din limbajul nostru curent.
– Ah. Mulțumesc pentru lămuriri și mulțumesc că ți-ai amintit de prietenii mei. Spui că s-au schimbat „multe”? Privesc în jur și absolut totul e altfel. Până și culoarea ierbii.
– Ei, nu, să nu dramatizăm. De fapt „piatra de încercare” în timpul șederii tale aici va fi atât pentru tine, cât și pentru noi, găsirea și inventarierea a ceea ce a mai rămas „constant”. Vorbim despre asta mai târziu, la timpul cuvenit.
Deși nu îl văd pe Zeicu, mă adresez vocii lui:
– Ce mai face buna ta prietenă, Suzi de Pinzgau?
– Hm… Interesant că de când ai revenit, ai întrebat doar de animale, de păsări, nimic de oameni. Ți-e teamă să întrebi de Raveca, de Leontina, de Simion?
– Despre ei nu întreb, pe ei vreau să-i văd!
– Fii liniștită, îi vei întâlni curând. Toate la timpul lor.
– Ăsta-i un tic verbal? La fel mi-a vorbit și Cheți.
– Cum sa fie tic verbal? E pură exprimare terapeutică.
– Ce glumă milităroasă…
Mi-am zis că e mai bine să nu ajung în controversă cu Zeicu. Am tăcut și am așteptat să continue, sperând că mai scapă vreo noutate.Dar noutățile se cam isprăviseră. Prima zi care abia începuse se arăta stranie, lipsită de căldură, fără pic de umor și fără…
– Ai mâncat?
– Ce să mănânc?
– Ai pe masă atâtea bunătăți: ceai, cafea, chifle proaspete, fructe.
– De unde au apărut?
Ecranul de unde se auzea glasul lui Zeicu dispăru, iar lângă mine, pe scaunul ei cu perinuță la spătar, îmi zâmbea șmecherește,  Vetuța.
– No bine ai ajuns domnucă!
(va urma)
*glăjerie (regionalism) = fabrică de sticlă, sticlărie