„Au bani pentru războaie…nu și pentru cei flămânzi”

(Autor: Dinu Popescu) 

176 de miliarde de dolari i-a costat pe americani războiul pierdut din Vietnam, purtat între 1955 și 1975. Raportat la valoarea de azi a banilor, vorbim de peste un trilion de dolari. Rezultatul: peste un milion de morți și un stat decimat. Totul pentru ca un număr mic de generali și oligarhi americani din industria de armament să plescăie satisfăcuți.

Războiul din Afghanistan a costat 300 de milioane de dolari PE ZI. Practic, a fost nevoie de 20 de ani de ocupație și de peste 2 TRILIOANE de dolari pentru a-i înlocui pe talibani cu…talibanii. Un succes răsunător.

75 de miliarde de dolari de la americani și încă 20 de miliarde de euro de la statele membre UE a primit venalul Zelensky de la începutul războiului din Ucraina. Rezultatul: a trecut un an de când Putin a obținut tot ce a dorit din acest conflict.

În urmă cu câteva zile, s-a împlinit un an de când Rusia a anexat teritoriile locuite de etnici ruși, regiuni care oricum își proclamaseră independența față de Kiev încă din 2014. Odată cu anexarea, s-a terminat și războiul pe front.

Sigur, mediatic a urmat o premieră absolută: prima contraofensivă din istorie trâmbițată în mass-media cu mai mult de jumătate de an înainte de a muta vreun tanc. Fiind o operațiune care, evident, n-a luat pe nimeni prin surprindere, nici măcar pe adversar, e șocant că a mers doar în marșarier, nu-i așa?

Sigur că o fi ȘOCANT dacă ești Înalt PreaSenilitatea Sa (ăla oricum e șocat în fiecare dimineață când i se reamintește anul în care suntem și faptul că „yes, sir, you are the fucking president”), ori vreun Radu Tudor pe plaiurile mioritice. Nu dacă înțelegi că majoritatea sumelor virate sub formă de „ajutoare militare” pentru Ucraina au fost, în realitate, deturnate de Zele și banda sa de briganzi, o parte semnificativă întorcându-se în conturile acelorași oligarhi din industria de armament.

150 de miliarde de dolari au trimis americanii către Israel de-a lungul anilor. Armata Israelului este în top 20 puteri militare ale lumii (locul 18 din 145 de state!). Deși oficial ocupă locul 5 în topul mondial al serviciilor de informații, neoficial, Mossad e considerat a fi singurul serviciu secret la fel de puternic precum CIA. Mossad desfășoară operațiuni pe tot globul, s-a ocupat cu vânătoarea de naziști (fiind celebră capturarea lui Adolf Eichmann), a fost în spatele asasinării inginerului canadian Gerald Bull, dar și a lui Atef Bseiso (în Paris).

Cu toate astea, sigur că unii au naivitatea de a considera că unul dintre cele mai puternice servicii secrete ale lumii, aflat în spatele infamului soft Pegasus, adică cel mai performant soft de spionaj (odată instalat pe un dispozitiv, toate aplicațiile sunt penetrate, inclusiv cele criptate), n-a reușit să prevină atacurile unor băieți în șlapi, care au lansat niște rachete fabricate în debarale. Cumva, ce să vezi, toate achizițiile necesare pentru producție, laolaltă cu complexa pregătire cerută de o operațiune de amploarea asta, ar fi trecut neobservate vreme de cel puțin câteva luni.

La fel cum, evident, nici serviciile americane n-au știut nimic despre hirsuții cu cuttere, ăia care, peste noapte, au învățat cumva să piloteze perfect avioane comerciale și, în robele lor murdare, ar fi obnubilat numeroase mecanisme de protecție și ar fi demantelat cel mai puternic sistem de securitate de pe planetă, reușind prin atentatele lor inclusiv o performanță unică, inexplicabilă până azi: să doboare o clădire de care nici măcar nu s-au atins, care nu a fost atinsă de niciun avion, dar s-a prăbușit în mod identic cu celelalte (turnul 7 WTC).

Sigur, dincolo de aceste aspecte, optica asupra marilor conflicte recente se schimbă un pic când, privind retrospectiv, realizezi că în războaie nu există îngeri și demoni, că fiecare are partea sa de adevăr și că, în umbra marelui CAPITALISM, din războaiele moderne statele nu câștigă nimic, din contră, pierd sume uriașe, însă acele sume nu se pierd în adevăratul sens al cuvântului, ci sunt mutate în conturile Serviciilor, care, în mod nedemocratic, capătă astfel puteri tot mai mari, precum și în buzunarele famelicilor oligarhi ce produc arme, dar și în ale fantoșelor din politică.

Măsuri represive, legi abuzive, controale despotice, taxe și impozite mărite, alegeri deturnate, toate apar subtil sub insidiosul pretext al „nevoii de a ne apăra în fața pericolelor” – adesea fie întreținute voit, fie fabricate de-a dreptul. Și banii curg și armele urlă și Sistemul imolează libertățile tuturor cât bogații devin și mai bogați, deci lucrurile merg bine, până se trezește vreun Kennedy sau vreun Trump că ar vrea să renunțe la rolul de țuțăr și să exercite puterea, să stopeze conflictele prin diplomație, caz în care establishmentul e nevoit să acționeze pentru a-și proteja homeostazia.

Credeți că oamenii care dețin PUTEREA au vreun interes să se așeze la masă pentru a găsi soluții care să faciliteze PACEA pe termen lung? Dacă armele de distrugere în masă nu s-ar mai produce în cantități…industriale, dacă diplomația ar înlocui țâfnele și toleranța ar învinge orgoliile și frica, ce pretexte ar mai avea diverși satrapi pentru a se menține la putere? Într-o astfel de situație, cât de rapid ar cădea cortina și, printre ruine, morți, răniți și crize, s-ar putea observa pârdalnica plutocrație care, în loc de propășirea spirituală și materială, de siguranță, de bunăstare, de progres, oferă doar circ și (din ce în ce mai puțină) pâine, căci „toate-s vechi și nouă toate”: Divide et impera și Panem et circenses.

Da, împăratul o fi el gol, dar vulgul, copleșit de aprehensiune, alimentat permanent de teroarea mediatică, divizat de teme caduce, polarizat de mentalitatea de bulă, de iluzii și conflicte induse artificial, e prea ocupat pentru a arunca o privire înspre scena unde se află acesta.

Dar cui prodest, se întreabă unii, aceia care încă n-au înțeles că „Terapia fricii este primul pas spre dictatură”. Priviți doar la evenimentele din ultimii ani. Ascultați liderii politici care vă spun constant că „nu sunt bani”, care urlă cât îi țin bojocii că vin crizele peste noi, că vremurile sunt (tot mai) grele și (ca îtodeauna) incerte. Nu mă refer doar la România.

În America, exact în acest moment, milioane de oameni dorm pe străzi sau în rulote, în ghetouri. Vorbim de țara unde, pentru a avea dreptul la educație, e necesar să te îndatorezi pe viață. Dreptul la îngrijire medicală, dreptul la viață, la trai decent, toate sunt grevate de niște hârtii. În schimb, când e vorba de bani pentru înarmare, războaie sau pentru a salva bănci PRIVATE de la faliment, ei bine atunci statul…

Cât despre noi, România a cheltuit doar în ultimul deceniu peste 30 de miliarde de dolari(!!!) pentru achiziționarea unor echipamente militare, majoritatea la mâna a doua sau a treia, multe bune de dus la muzeu. Armata tocmai ce a comandat avioane de luptă care vor fi livrate, poate, din 2035 încolo (6,5 miliarde $), submarine care ar urma să fie operaționale prin 2040 (2 miliarde), multe tancuri și rachete. Drone nu prea, căci alea încă sunt relativ noi, o să cumpărăm și din alea, probabil peste vreo 30 de ani, când singura șansă de a le mai ridica de la sol va fi să le urci în cârca unui stol de pelicani.

„Au bani pentru războaie, dar nu-i pot hrăni pe cei nevoiași.”*

Guvernul american nu cheltuie câteva miliarde pentru a-i salva de povara datoriilor pe copiii care își doresc doar dreptul de a învăța carte, de a urma o facultate care să le ofere o șansă în plus la o viață mai bună. În SUA, dacă n-ai bani sau asigurare privată, ești lăsat să mori ca un câine în fața spitalului. Milioane de americani trudesc din greu la două-trei joburi, totul pentru a trăi cu greu de pe o zi pe alta. Dar când e vorba de a pompa sute de miliarde de dolari înspre înarmare, de a provoca perene conflicte și a destabiliza regiuni, motoarele tiparniței Fed sunt turate la maxim. Țara tuturor posibilităților.

Dar ROMÂNIA? Noi nu alocăm mai deloc bani pentru a-i sprijini pe copiii flămânzi, pentru vârstnicii care n-au acces la medicamente, pentru spitale moderne, educație de calitate, infrastructură, dezvoltare, salarii decente celor care chiar muncesc (nu sinecuriștilor), măsuri sociale. Pentru astea nu prea sunt bani, știți, doar au grijă politicienii să vă reamintească zilnic. Dar când e vorba de tancuri vechi, avioane second hand și rachete, ori de „ajutoare” pentru ăia care fac profituri mari exploatând resursele naturale ale țării, când e vorba de tunuri și proiecte dolosive, mereu se găsesc miliarde bune de scos din țară, de cheltuit cu zel.

„Războiul este un loc în care tinerii, care nu se cunosc și nu se urăsc, se ucid, prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid”, a afirmat cândva Erich Hartmann, un nene care nu doar că a văzut ororile războiului, ci a contribuit la ele, la ordinul liderilor săi aciuați prin palate.

Într-un război, nu există învingători și învinși, doar victime. Da, orice război implică minim două părți beligerante, dar de pierdut pierde de fiecare dată umanitatea.

*„Au bani pentru războaie, dar nu-i pot hrăni pe cei nevoiași”, versurile unui cântec de-ale lui Tupac Shakur. Ăștia suntem! Știți vorba celebră, prezidențială: „Atât s-a putut!”.

Felicitări pentru că ai lecturat până aici. O săptămână…liniștită, excelențelor!

PS: A murit unul din medicii implicați în dosarul șpăgilor de la  Institutul Marius Nasta. Aparent, s-ar fi sinucis. Am văzut multe reacții inumane la știrile care anunțau moartea sa. Reacții ce mi-au amintit de câteva versuri ale poemului „Manifest pentru sănătatea Pământului”, scris de Adrian Păunescu în anii ’80:

„De ce luptaţi cu armele de foc și-aţi dus moartea la perfecțiune?
De ce nu puneţi banii la un loc pentru aflarea leacurilor bune?
Ca nu atât un ne-nsemnat câştig al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig să pună omenirea-n paranteze.
Nu-i număraţi ilustrului chirurg banii luaţi pe grave operaţii,
Dacă nu ştiţi şi banii care curg ca să distrugă rase, neamuri, naţii!”

O tempora, o mores…