Bombănelile domnului căpitan pe margine de carte

Pentru un eseu despre Charlotte Corday, asasina lui Marat, am citit mai multe cărţi franţuzeşti.
Una dintre ele am găsit-o la Biblioteca Academiei, iscodind fişierul vechi, alcătuit din cartoane, spre deosebire de cel nou, pus pe calculator.

E o biografie a legendarei tinere prostite de cărţile şi gazetele citite.
„Charlotte Corday (1768-1793)“, tipărită la Libraire Hachette, în 1941, sub semnătura lui René Trintzius.

Ca şi Robespierre, Danton, Mirabeau, Marat şi alte personaje ale telenovelei sîngeroase care a fost Revoluţia Franceză, Charlotte Corday împarte istoricii în două părţi distincte, de o tendenţiozitate de chibiţ de galerie: pro şi contra.

René Trintzius se numără printre admiratorii necondiţionaţi ai junei din Normandia.
Înscris între autorii care-şi iubesc personajul istoric despre care scriu, el ne propune o Charlotte Corday dată cu bidineaua culorilor entuziaste, amintind izbitor de cea folosită mai tîrziu, în anii stalinismului românesc, de autorii realismului socialist, în conturarea eroului pozitiv.

Perspectiva tendenţioasă e, de altfel, mărturisită de autor chiar din Prefaţă:
„În momentul în care o anume demagogie democratică e pe cale să fie ţintuită la stîlpul Istoriei, a venit momentul să-i înapoiem lui «Marie» Corday omagiul pe care i-l datorăm“.

Un autor care o iubeşte pe Charlotte Corday nu poate decît să-l urască pe Marat.
René Trintzius are şi un motiv politico-ideologic s-o facă:
„Ce-i drept, Marat este strămoşul şi precursorul celor care vor face mai tîrziu ca socialismul francez să se poticnească pe terenul celei mai joase demagogii“.

Am scris, pe vremuri, fără a reuşi s-o public, din cauza cenzurii, un cărţoi de Istorie a proletcultismului românesc.

Nu e de mirare că m-am distrat pe cinste, regăsind în portretul făcut Charlottei de acest fan al normandei şi duşman al lui Marat văzut ca precursor al socialismului francez, duioşia lăcrimoasă tipică personajului pozitiv din proza proletcultistă.

Pagini: 1 2 3 4