Capri – capodopera WC-urilor pentru vedete

Despre Capri, ghidurile vorbesc în termeni de Cult al personalităţii.
Altfel spus, cam aşa:
„Tot ce este perceptibil prin simţuri găseşte în această insulă cea mai mare satisfacţie; lumina, complement magnific şi paletă rafinată de culori, care permite să citeşti, ca într-o carte deschisă, inepuizabilele minuni ale acestui loc; parfumul florilor, altă bijuterie cu vegetaţie, care amestecă aspectele mediteraniene cu aspectele cele mai proprii tropicale; brizele sălbatice şi sălcii ale unei mări care este însăşi viaţa insulei; derutanta voce a tăcerii, pe care n-o întrerupe decît strigătul sfîşietor al pescăruşilor şi zgomotul valurilor lovindu-se de stîncile abrupte“.

Cu toate strădaniile mele în plan olfactiv şi auditiv, n-am simţit nici „parfumul florilor“ şi nici n-am auzit, „derutanta voce a tăcerii“.
Posibilă explicaţie:
Am ajuns la Capri în extrasezon, la fine de decembrie, cu două zile înainte de Revelion.
N-am putut citi, aşadar, „ca într-o carte deschisă, inepuizabilele minuni ale acestui loc“.

Am putut surprinde însă cîteva lucruri care, după părerea mea, dau insulei Capri unicitate.
Primul:
La barul Tiberiu, de lîngă Piaţa Primăriei, se poate fuma. Oficial şi nu pe şest, ca în alte locuri din Italia angajată în campania antifumat. Cu scrumiera găsită pe masă şi nu adusă de ospătar la cerere, şi atunci cu aerul că ţi-a dat un plic cu cocaină. Cît îţi pofteşte inima, fără riscul ca de la masa vecină să te mustre ostentativ privirile unui bătrînel căruia nu i-au mai rămas decît plăcerile muncii de activist pe tărîm civic.

Al doilea:
Pisicile mediteraniene şi cîinii de pripas.
Şi pisicile şi cîinii au şcoala necesară pentru a se lăsa mîngîiate.
Nu însă şi trase de coadă.

Al treilea:
Parfumul care te ia cu leşin de la stomac cînd treci prin faţa aşezării unde poţi cumpăra parfum Capri fabricat în faţa ta.

Al patrulea:
Numărul incredibil de mare al buticurilor de firme celebre în lumea modei de lux: Gucci, Cartier. Acum, la sfîrşit de decembrie sînt, închise. Vara însă, cînd străduţele ca de jucărie dau peste margini de vedete planetare, prăvăliile duduie de activitate. Care vedetă şi-ar putea permite să cumpere o pereche de şlapi de altundeva decît de la Cartier?!

Al cincilea, ultimul, dar nu cel din urmă:
Săgeţile care indică drumul spre un W.C. public.
Nicăieri în lume n-am întîlnit atîta grijă pentru a duce pe nevoiaş cît mai iute şi cît mai fără probleme la uşa unei toalete publice. Se înţelege, de asemenea, că nicăieri în lume n-am întîlnit atîtea W.C.-uri pe metru pătrat.

Pagini: 1 2 3 4