O nouă dovadă că instituția numită CNSAS a fost, este și va fi un instrument al Statului paralel

Curtea de Apel București a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al securității. Deși decizia nu este definitive ea se constituie într-un moment politic deosebit. De aceea, poate Mediafax mi-a cerut prin telefon o reacție. Transcriu mai jos declarația mea prin telefon, așa cum a fost dată.
Evenimentul deosebit nu e dat de decizia Curții de Apel, deoarece pe de o parte hotărârea poate fi atacată și pe de altă parte o asemenea decizie, daca ar fi definitivă ar viza doar chestiunea penală. Evenimentul deosebit e decizia CNSAS de a înainta în justiție dosarul de colaborator al fostului președinte. De ce spun asta? Deoarece Traian Băsescu a fost verificat de mai multe ori, el a primit adeverință că nu a fost colaborator al securității, ceea ce se înțelegea că nu era nici umbră de suspiciune, pe baza acestor verificări Băsescu a fost de două ori președintele României. Dacă CNSAS, de la ei a pornit totul, nu i-ar fi dat adeverințele, de precizat că cariera lui Băsescu s-a bazat nu pe decizia din justiție ci pe adeverințele date de CNSAS, Traian Băsescu nu ar fi fost președintele și istoria României ar fi arătat altfel. În consecință cum de a fost posibilă o dublă decizie? Ani în șir Băsescu a fost, de aceeași instituție, pe baza aceleiași arhive, a fost declarat necolaborator. După ce nu a mai fost președinte au fost invocate documente suplimentare din arhive și a fost declarat colaborator al securității. Citiți tot articolul

Concesiile care mă amuză

În pregătirea noii mele călătorii la Roma – pe urmele lui Hadrian de astă dată, în acord cu ultima vizită, cea la Zidul lui Hadrian – citesc la întîmplare tot ce-mi cade-n mînă despre Roma Antică. Mă ajută, ca de obicei, cărţile cumpărate cîndva despre antichitate, potrivit învăţăturii: Nu se ştie cînd îmi vor fi bune la ceva! Pe raftul închinat antichităţii romane, am descoperit mai multe cărţi despre subiect decît mi-aş fi imaginat că am. Printre ele, între un Dicţionar al civilizaţiei romane (în franceză) şi Viaţa cotidiană la Roma la Apogeul Imperiului, publicat de un specialist francez în vieţi cotidiene, în 1939, academicianul Jérôme Carcasino, dau peste volumul Cum trăiau romanii, de Nicolae Lascu. Cartea a apărut în 1965 la Editura Ştiinţifică. A cumpărat-o de la un anticariat. Nicolae Lascu? Ce-mi spune mie numele ăsta? Parcă de un profesor de la Istorie, de la Facultatea de istorie-filosofie din Cluj de pe vremea studenţiei mele. Mă duc într-o doară la Google. Nu sînt convins că voi găsi ceva. Găsesc! A trăit între 1908 şi 1988. Profesor şi decan la Istorie, Cluj-Napoca. Citiți tot articolul

Cum va obține Klaus Iohannis dormind al doilea mandat

Chiar dacă înscrierile oficiale la BEC vor avea loc mai tîrziu, știm sigur că unul dintre candidați va fi Klaus Iohannis. Și-a anunțat intenția de a candida cu un an în urmă, a sacrificat un an de mandat pentru exercițiul electoral pur și simplu, abandonînd condiția de președinte pentru cea de candidat al PNL. Responsabili cu strîngerea de semnături sînt nu doar PNL, dar și SRI și SIE, cele două instituții care și-au axat activitatea din 2019 pe îndeplinirea Operațiunii Să-l votăm pe Klaus Iohannis în timp ce doarme! Altfel spus nu cîștigării de către președinte al unui al doilea mandat, ci cîștigării fără nici cel mai mic efort, fără nici cea mai mică bătaie de cap. În aceste condiții știm sigur că Klaus Iohannis e unul dintre candidații la președinție la scrutinul din noiembrie 2019. Klaus Iohannis e însă președinte în exercițiu. În postdecembrism, au fost și alte alegeri prezidențiale în care președintele în exercițiu a candidat pentru un nou mandat. O privire aruncată asupra istoriei recente ne dezvăluie date semnificative despre situația președinților în exercițiu care au candidat pentru un al doilea mandat. Ion Iliescu a candidat pentru un nou mandat la alegerile din noiembrie 1996. Sărim direct la alegerile din noiembrie 1996, deoarece pe cele din mai 1990 și septembrie-octombrie 1992 nu le considerăm edificatoare pentru pluralismul politic minim. Citiți tot articolul

Cum vrea Călin Popescu-Tăriceanu să se răzbune pe Viorica Dăncilă

Sîmbătă, 14 septembrie 2019, s-au împlinit 19 zile de cînd Călin Popescu-Tăriceanu a decis plecarea ALDE din Coaliția de guvernare cu PSD. Nu întîmplător am scris Călin Popescu-Tăriceanu și nu ALDE. Decizia de ieșire din Coaliție a fost luată exclusiv de Călin Popescu-Tăriceanu. Cînd s-a pus problema intrării în Coaliția de guvernare cu CDU, conducerea Social-Democraților din Germania a organizat un referendum intern. Decizia de plecare din Coaliție n-a fost luată în ALDE nici măcar în hotarele unui Congres Extraordinar. Dincolo de repetarea nenorocitului nărav post-decembrist al partidelor vechi de a mima democrația internă, momentul de la ALDE e perfect explicabil. Ca și Pro România, ALDE e un partid alcătuit în jurul unui lider de forță. Partidul nu s-a ivit în jurul unei credințe, a unui program, după care a venit alegerea liderului. Liderul a fost înaintea partidului sau, mai precis, întîi a fost liderul și apoi partidul. Sîmbătă, 14 septembrie 2019, Călin Popescu-Tăriceanu a explicat, în fine, membrilor ALDE, ținînd un discurs în fața Organizației de Tineret, motivele plecării de la guvernare. Unele dintre ele nu sînt noi în Istoria postdecembristă a Coalițiilor dintre un partid mic, precum ALDE, și un partid mare, precum PSD. Călin Popescu-Tăriceanu a acuzat PSD că a blocat în Parlament proiectele ALDE. Eu cel puțin, atent prin profesie la nuanțele vieții politice, n-am întîlnit, în cei trei ani de guvernare PSD-ALDE, nici un moment de tresărire de independență din partea ALDE. Citiți tot articolul

Klaus Iohannis-Viorica Dăncilă: Joc în doi

E deja o axiomă că Klaus Iohannis își dorește o confruntare în turul al doilea cu Viorica Dăncilă. Mulți pun asta pe seama spaimei de o confruntare cu Dan Barna. Sondajele îl dau însă biruitor pe Klaus Iohannis și dacă Dan Barna, și nu Viorica Dăncilă, intră în turul al doilea. Firește, o confruntare cu Viorica Dăncilă înlesnește strategia pentru care a optat Klaus Iohannis. Strategia pe care eu am definit-o drept cîștigarea unui al doilea mandat fără un efort minim din partea candidatului. Repet, Sistemul instituțiilor de forță, în frunte cu SRI și SIE, i-au făgăduit lui Klaus Iohannis că -și vor îndeplini misiunea de a-l face președinte și în timp ce doarme. Nu misiunea de a-i da un al doilea mandat, acest lucru nici nu se discută și nici nu e prea greu de obținut, ci misiunea de a obține un al doilea mandat fără nici o bătaie de cap. Că e așa se vede din evitarea celorlalți candidați de a-l ataca pe candidatul Klaus Iohannis. De regulă, președintele în exercițiu are, în calitate de candidat, avantajele funcției deținute deja. Are însă și dezavantajul că e țintă vie pentru toți ceilalți candidați. Prezidențialele din 2019 ne oferă această surpriză strașnică: Președintele Klaus Iohannis e candidatul cel mai puțin atacat în campania aflată deja în plină desfășurare! Citiți tot articolul

Strategia Vioricăi Dăncilă după Ruperea Coaliției

Joi, 12 septembrie 2019, Klaus Iohannis a ținut o nouă conferință de presă. Nu putem sări peste observația că de ceva vreme președintele în exercițiu ține destul de des conferințe de presă. Cred că în ultima lună a avut mai multe decît într-un an de mandat obișnuit, dinainte de a-și anunța candidatura. Ce să-i faci? Peste trei luni vin alegerile prezidențiale. Chiar dacă SRI și SIE l-au încredințat că va obține un al doilea mandat și dormind, Klaus Iohannis trebuie să mai facă și el cîte ceva. Ceva ușor, în genul respingerii propunerilor de miniștri trimiși de Viorica Dăncilă la aprobare prezidențială în loc să meargă în Parlament. Definesc drept ușor, fără a presupune nici măcar efortul de a vorbi prin somn, deoarece răspunsul dat Vioricăi Dăncilă era de la sine înțeles. Cînd toată lumea se aștepta, potrivit anunțului făcut în 9 noiembrie 2019, să precizeze data cînd va merge în Parlament cu guvernul restructurat după plecarea ALDE din Coaliția de Guvernare, miercuri, 11 septembrie 2019, premierul susține o Declarație de presă pentru a anunța un lucru stupefiant: Citiți tot articolul

Căldură mare și la Roma!

Deși e septembrie, la Roma sînt 30 grade. N-am fost niciodată la Roma pe o asemenea căldură. Deși am venit pentru a vizita Domus Aurea, ce se mai vede azi din halucinantul complex de lux ridicat de Nero după incendierea Romei și a revizita Palatinul, atent acum la Casa Liviei, ambițioasa mamă a lui Tiberiu ( pentru care m-am dus a doua oară la Capri), n-aveam cum să nu fiu atent și la spectacolul străzii, ivit din năvala căldurii și a noilor barbari, care sînt turiștii.
Fotografia 1: Pe Via dei Fori Imperiali, Papa Ioan Paul al II-lea e verificat de Poliție. E vorba firește de cineva care scoate bani din postura de sosie a celebrului pontif. În tot acest timp- al verificării- cum îi stă bine unui papă, Ioan Paul al II-lea continuă să binecuvînteze. Citiți tot articolul

Capri – o altă toamnă, aceiași ochi, alte priveliști

După aproape un an am revenit la Capri pentru șapte zile. Din octombrie 2018, cînd am luat la bani mărunți semnele șederii lui Tiberiu, timp de 10 ani, pe insulă (27-37), de unde a condus fără probleme ditamai Imperiul Roman, am citit mult despre acest personaj defăimat de Tacitus pentru eternitate și reabilitat de toți istoricii de la autorul Analelor încoace. Am revenit, așadar, pe urmele lui Tiberiu mult mai bogat ca anul trecut în lecturi despre Al doilea Cezar, cum i se spune urmașului lui Octavian, despre Împărații romani și despre Roma în general. Deși iscodind cu precădere urmele prezenței romane la Capri – Vila Jovis, Matermania, Domecuta, Bagnio di Tiberiu, Palazzo a Mare (reședința de vară a lui Octavian), Portul Tragara, nu mi-au putut scăpa totuși imaginile vieții cotidiene din această insulă celebră. Le reproduc și le comentez sub titlul Capri – O altă toamnă, aceiași ochi, alte priveliști. Citiți tot articolul

Nomenklaturiștii democrației

Iunie 1998. Prin votul masiv, cu multe note de revoluție democratică, în noiembrie 1996 au venit la putere partidele care au făcut Opoziție timp de șase ani sub regimul Iliescu. Timp de șase ani și mai abitir în campania din 1996, CDR și PD făcuseră mare caz de privilegiile pe care și le acordau cu mărinimie cei cuibăriți la putere. După cîștigarea alegerilor s-a văzut că oamenii lui Emil Constantinescu nu erau mai breji decît oamenii lui Iliescu. Strădania de a-și vota o lege prin care parlamentarii Coaliției majoritare își măreau lor și colegilor lor de fripturi salariile ținea de această realitate. În 2020 vor avea loc alegeri parlamentare, la termen sau anticipate. Ca și în 1996 va avea loc Schimbarea. În perspectiva făgăduielilor electorale ale celor care sînt azi în Opoziție, am socotit că trebuie să reproduc articolul publicat de mine în, „Cotidianul” din 25 iunie 1998 sub titlul „Nomenklaturiștii democrației”.
Deputații coaliției majoritate și-au votat marți mărirea propriilor salarii și pe cea a salariilor încasate de tovarășii lor de luptă cu gura: președinte, prim-ministru, miniștri, prefecți, primari. Pe lîngă entuziasm, a surprins, la votul de marți, solidaritatea coaliției de la putere. Ori de cîte ori au prilejul, PNȚCD și PD își administrează cîte un ghiont. De astă dată, oamenii lui Ion Diaconescu și cei ai lui Petre Roman n-au mai dat unii în alții cu cotul, ci au stat umăr la umăr, într-o frățietate exemplară, pentru a vota noua grilă de salarizare a demnitarilor, dar mai ales pentru a înfrunta furtuna din presă și din opinia publică. Pentru că, indiscutabil, indecența aleșilor neamului de a-și umfla portofelele într-o țară marcată de continua golire a buzunarelor aparținînd milioanelor de oameni simpli, a stîrnit indignare. Încordîndu-și grumazul ca niște tauri pregătiți să împungă, politicienii coaliției majoritare au și început să se răstească la cei ce le-au arătat obrazul a semn că pielea li s-a făcut șorici. Acuzînd pe mustrători de populism, ei au contraatacat susținînd că unii dintre cei care-i critică pentru destrăbălarea pe banii de la buget cîștigă mai abitir decît mulți dintre parlamentari și demnitari. Citiți tot articolul

Pe lîngă Poliție, Procuratură, STS și INML, Cazul Caracal a reușit să compromită și DIICOT

Vineri, 6 septembrie 2019, procurorul șef al DIICOT a ținut o conferință de presă în cazul Caracal. Strict vorbind, n-a fost o conferință de presă, ci un moment în care, imitîndu-l pe Klaus Iohannis, Felix Bănilă a dat citire unui text, postat deja pe site-ul DIICOT. Deși poreclită conferință de presă, sindrofia n-a fost așa ceva. Felix Bănilă a răspuns doar la cîteva întrebări ale jurnaliștilor, după care a șters-o. Intervenția lui Felix Bănilă a venit după cea a lui Klaus Iohannis, ținută pe 3 septembrie 2019, după amiaza. În cazul Caracal nu s-a întîmplat nimic deosebit care să justifice intervențiile. Venită după cea de la Cotroceni, intervenția lui Felix Bănilă par fi parte a unei învoieli cu Cotroceniul. Cazul Caracal a interesat 90% dintre români nu atît prin nota aparte a tragediei celor două fete – răpite, violate, ucise și apoi arse, așa cum se conturează Rechizitoriul îndreptat împotriva lui Gheorghe Dincă -, cît mai ales prin ciudățeniile de pe parcursul anchetei desfășurate de DIICOT, structura centrală, sub conducerea lui Felix Bănilă, procurorul șef al DIICOT. Timp de o lună și ceva, românii au asistat la spectacolul publicitar oferit de anchetatorii veniți cu alai la casa lui Gheorghe Dincă. Televiziunile de știri, care și-au făcut practic studiouri în fața porții au transmis în direct, dimineața și seara, intrarea și respectiv ieșirea pe poartă a anchetatorilor. Ce făceau ditamai trimișii DIICOT după ce intrau pe poartă rămîne un mare mister. Din punct de vedere juridic. Din punct de vedere al unei firme de construcții anchetatorii se pot mîndri cu un bilanț notabil. Citiți tot articolul
1 2 3 287
Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: