Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi: Un moment crucial care lipsește în mod dubios din Raportul MAI

În America, într-un asemenea caz precum cel de la Caracal, presa, marea presă de peste Ocean, ar porni anchete pe cont propriu, paralele cu cele ale autorităților. Și prin aceste anchete ar afla pentru opinia publică toate faptele ascunse de autorități mai ales cînd e vorba și la americani, ca și la noi, de Rațiunea de stat. În cazul Caracal, presa noastră, din lene sau din interes, preferă anchetei pe cont propriu difuzarea informațiilor manipulatoare oferite de așa zise surse din cadrul anchetei. La această uriașă intoxicare a opiniei publice o mînă de ajutor dau și conservele scoase din cămară ale Sistemului: așa ziși criminaliști, avocații din oficiu ai lui Gheorghe Dincă, ziariști pînă acum uitați pe sub mesele de bodegă. Așa cum am mai scris și cum am mai zis, nimic n-ar fi mai ușor pentru a constrînge autoritățile să nu mai mintă cu ochii larg deschiși decît păstrarea presei în hotarele informațiilor exacte. Pe baza acestor informații autoritățile ar trebui pisate zilnic cu întrebări, cu solicitări pentru a le face să desecretizeze documente, să-și asume și alte piste de investigație decît cea a asasinului singuratic, a Monstrului scris și rescris de Scenariști și ei dovedind aceeași lipsă de profesionalism ca toți funcționarii de stat din ultimii ani. Dacă aș conduce o publicație, aș face din investigarea faptelor precise un obiectiv definitoriu al activității redacționale. Aș conduce însă un grup din redacție pentru investigarea paralelă a Cazului. În nici un caz nu m-aș abate de la lucrurile precise, pe care ar trebui să ni le spună autoritățile, dar pe care acestea le preferă intoxicării din surse a opiniei publice. Citiți tot articolul

Data trecută Donald Trump l-a bătut pe Klaus Iohannis pe umărul drept. Ne-a costat șase miliarde de dolari. Acum cît dracu o să ne coste bătutul pe celălalt umăr?!

Președintele Klaus Iohannis se află la Washigton într-o vizită de două zile avînd drept principal moment întîlnirea de la Casa Albă cu președintele american Donald Trump. Despre această vizită opinia publică din România a aflat dintr-un Comunicat al Administrației prezidențiale dat publicității pe 6 august 2019. Cităm: „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 19-20 august a.c. o vizită la Washington D.C., la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump. Astfel, marți, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a Preşedintelui României cu Președintele Statelor Unite ale Americii.” Casa Albă a difuzat și ea un Comunicat, din care cităm: „Președintele Donald J. Trump îl va primi la Casa Albă pe președintele României Klaus Iohannis pe 20 august 2019. ” Momentul nu e o premieră în relația dintre Klaus Iohannis și Donald Trump. Pe 9 iunie 2017, a avut loc o întîlnire la Casa Albă între Klaus Iohannis și Donald Trump. Un Comunicat al Administrației prezidențiale din 1 iunie 2017 ne anunța evenimentul. Citez: „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie a.c. o vizită în Statele Unite ale Americii. Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, în data de 9 iunie a.c.” Citiți tot articolul

Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi: Alexandra a fost declarată ucisă pentru a nu mai fi căutată

Cu excepția unor jurnaliști și așa-ziși specialiști, aflați în serviciu comandat, nimeni nu crede susține că ancheta în Cazul Caracal se desfășoară cum trebuie. Lesne de observat că anchetatorii se fac că lucrează. Se fac că lucrează nu doar în scopuri publicitare, dar și pentru a trage de timp fără a se băga de seamă asta. Cînd n-au imagini de la fața locului, comentate de fătuce gîfîinde, autoritățile alimentează presa cu așa-zise informații pe surse, cele mai multe lăsînd impresia unor fantasmagorii. Astfel că în fiecare zi se creează impresia că s-a avansat în anchetă, cînd de fapt ancheta bate pasul pe loc. Deși îmi dau seama că ocupîndu-mă constant de Cazul Caracal, risc să fac jocul unor forțe interesate în păstrarea cu orice preț a subiectului în toată presa, astfel încît nici un alt eveniment să nu fie sesizat și comentat, astfel încît Guvernul, Președinția să-și facă de cap fără teama că ar tresări cineva, voi continua să abordez Cazul Caracal în intervențiile mele scrise și televizate. Merită acest efort fie și dacă în Cazul Caracal ne-am afla în fața uneia dintre cele mai mari manipulări postdecembriste. Sînt sigur că acest Caz va fi studiat și de istoricii din viitor. Citiți tot articolul

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul

Emisiunea Gîndurile lui Cristoiu e în vacanță, așa cum vor fi observat cititorii mei. Cazul Caracal mi-a impus prin importanța sa deosebită să fac, marți, 13 august 2019, o ediție specială. Deoarece Monica Mihai e în concediu, moderatoarea emisiunii a fost Ionela Bănărescu. Redau aici transcrierea dialogului: Ionela Bănărescu: Domnule Ion Cristoiu sunteți de două săptămâni în vacanță și totuși continuați să scrieți pe blog, să interveniți la televiziuni vorbind despre cazul Caracal. De ce faceți lucrul ăsta? Ion Cristoiu: Practic nu sunt în vacanță citesc la Biblioteca Academiei despre Alfred cel Mare din anul 800, în Anglia, și atunci întrebarea ar fi de ce revin eu la cazul Caracal de la Alfred cel Mare care era oricum un caz mult mai important decât Caracal. Teoretic, luat în sine cazul Caracal e mai mult de tabloide sau de fapt divers de pe vremuri din Scânteia, în sine. Adică în sine avem un cetățean suspectat de a fi răpit și abuzat sexual, violat o minoră, sigur, asta e infracțiune, inclusiv relația sexuală cu o minoră, suspectat că la fel ar fi procedat și cu o altă victimă și pe care ar fi omorât-o. Ionela Bănărescu: Și violul este un fapt divers? Crima e un fapt divers? Ion Cristoiu: Crima în România este un fapt divers, fapt divers în sensul că nu merită preocuparea nici a mea, nici a dumneavoastră. Preocuparea celor care scriu de crime și bănuiesc că o dădea la o... am spus că în sine. Atenția acordată de presă de săptămâni de zile în șir și preocuparea mea vine din implicațiile oficiale, social politice, morale, juridice, chiar și strategice ale acestui caz. Citiți tot articolul

Raportul publicat de Alexandru Cumpănașu adîncește suspiciunea de protejare a lui Gheorghe Dincă de către Poliție și Parchet. Era cumva Gheorghe Dincă o persoană de care nu trebuie să te atingi?

Alexandru Cumpănașu a publicat pe Facebook Raportul unei instituții din afara MAI despre felul în care s-a acționat pentru salvarea Alexandrei Măceșanu după ce a devenit clar că a fost răpită și că e ținută de răpitor într-o locație din Caracal. Așa cum am mai scris eu în serios doar documentele și declarațiile oficiale despre Caz. Tot ceea ce se publică pe surse ține de o uriașă manipulare a opiniei publice, prin presa Serviciilor, dar și prin presa independentă, menită a scoate din discuție orice altă ipoteză decît cea a asasinului singuratic, făcut pe zi ce trece tot mai Monstru. Sub acest semn am publicat în variantă word Raportul MAI, prezentat CSAT. Tot în variantă word, pentru a putea fi copiat ușor, public și Raportul invocat de Alexandru Cumpănașu. Deoarece am cercetat și consemnat toate declarațiile oficiale începînd cu dimineața de vineri, 26 iulie 2019, Raportul mi-a folosit pentru a-mi confirme unele bănuieli, dar și pentru a-mi trezi noi bănuieli. Le voi trece în revistă pe scurt în prefața Documentului promițînd că voi relua în numerele viitoare în vederea aprofundări multe dintre observațiile provocate de Document: Citiți tot articolul

Să rîdem în hohote cu Klaus Iohannis!


Confrați mai tineri cu adevărat independenți mi-au semnalat o secvență unică în felul ei nu numai în postdecembrism, dar și în Istoria României, dacă nu chiar a Lumii. La ceremoniile dedicat Zilei Marinei, de la Constanța, desfășurate joi, 15 august 2019, în timp ce Klaus Iohannis își citea, într-o interpretare de absolvent al unei Școli populare de artă de pe vremea Anei Pauker, discursul plin de clișee, un militar american dintre cei din aflați în spatele său a leșinat. S-a creat mare agitație. Normal. Cineva care cade, pentru că i s-a făcut rău brusc trebuie ajutat de cei din jur. Din simplul motiv că aceștia sînt oameni. Și unde se află oameni, chiar și străini față de persoana căreia i se face rău, aceștia se întrerup din ceea ce fac și sar să dea o mînă de ajutor. E o reacție instinctivă, venind din gena de om. Așa cum se vede din filmul dat doar de anumite televiziuni de știri, ocolit de multe site-uri, televiziuni, unele PSD-iste sau apropiate de PSD, Klaus Iohannis își continuă discursul netulburat, fără să tresară măcar, de întrerupere pentru a vedea ce se întîmplă sau - și mai și - de a sări în ajutor persoanei, nici vorbă; Klaus Iohannis termină discursul și, deși acum n-avea treabă, pleacă de la tribună fără măcar să arunce o privire spre locul în care alții ajută persoana căreia i se făcuse rău. Citiți tot articolul

Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi: De ce e secret de stat Raportul lui Constantin Pistol? Cumva pentru că în el se fac referiri la Deveselu?

Campania de discreditare a celor care-și pun întrebări în cazul Caracal are drept unul dintre punctele centrale acuzația că prin asta semănăm neîncredere în bravele, mîndrele instituții ale statului ba chiar și în Stat ( citat cu literă mare) declanșată la ordin de Unitățile militare. Asta desigur cînd nu sîntem acuzați că, aducînd vorba despre Deveselu, servim propaganda rusă, care propagandă nu întîmplător ne citează. A crede că militarii americani de la Deveselu se rezolvă sexual și altfel decît recitind, cînd le vine nevoia, Comunicatele despre vizita de lucru a lui Klaus Iohannis la Casa Albă, înseamnă că pui la îndoială independența și integritatea țării. Noi, cei care punem la îndoială versiunea oficială, nu facem altceva decît să ne supunem opiniei publice. Poporul în ansamblu are dreptate întotdeauna. La nivelul unui Popor funcționează bunul simț, ivit din instinctele sănătoase. Bunul simț al Poporului observă imediat contradicțiile flagrante din comunicările oficiale despre anchetă, explicațiile penibile date unor întîmplări, tentativa de a manipula opinia publică, secretomania de tip ceaușist. După decembrie 1989, cetățeanul s-a confruntat deseori cu mizeria funcționarului public așezat în fotoliul de șef. În cazul Caracal, cetățeanul surprinde tot ce are mai scîrbos instituțiile statului nostru de drept cînd vor să ascundă Adevărul. Efortul de ascundere a Adevărului mai dezvăluie ceva: Prostia, îngălarea, neghiobia. Există peste tot în lume Operațiuni în numele Rațiunii de stat de a impune o anumită versiune asupra unui eveniment. Există peste tot în lume Operațiuni de ascundere a Adevărului în numele Rațiunii de stat. Acest efort e definit prin inteligență, prin respectarea minimei logici, și prin respectarea minimei aparențe. Citiți tot articolul

Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi: De ce-i interzis și să ne treacă prin gînd că-i vorba de Deveselu?

Infecta campanie de discreditare a celor care pun la îndoială versiunea oficială în Cazul Caracal are drept unul dintre punctele principale acuzația că astfel se seamănă neîncredere în opinia publică față de instituțiile statului nostru de drept, care instituții au nevoie ca de aer de convingerea cetățeanului că se dau de ceasul morții pentru a-i garanta lui, cetățeanului, siguranța vieții bla. bla. bla. Acuzația nu e deloc nouă. Pe vremea comunismului, chiar și a celui ceaușist, mai descuiat decît cel dejist, dacă puneai la îndoială o decizie a Partidului, erai imediat taxat de semănător de neîncredere în partid, în comunism, în poporul român. Instituțiile noastre, în frunte cu Securitatea, nu puteau fi decît perfecte. Din simplul motiv că erau instituții ale poporului muncitor. Alături de această acuzație, se cultiva pe scară largă menită a sugruma din fașă orice încercare de a afla adevărul, o alta la fel de aiuritoare. Zicerea sau scrierea ta despre realitățile din jur, dacă era critică, servea propagandei imperialiste. Nu se judeca o clipă dacă ai sau nu dreptate. Nici n-avea importanță. Corectă sau incorectă, falsă sau adevărată, afirmația, suspiciunea, îndoiala, bombăneala ta servea fără ca tu să știi sau vai de tine! cu bună știință imperialismului american. Imperialismul american a dispărut din campaniile de discreditare a celor care nu vor altceva decît să afle adevărul încă încredințați că democrația înseamnă transparență, opusăsecretoșeniei de tip dictatorial. Citiți tot articolul

Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi: Punerea la îndoială a versiunii oficiale e atacată ca un pericol de Stat

Vara lui 1990 a fost marcată de demonstrațiile de protest din București, între care s-a detașat Marșul Cămășilor albe. Ca Istoric al clipei, am urmărit aceste proteste, le-am sprijinit și comentat în publicațiile pe care le conduceam. Sînt convins acum că aceste proteste de stradă, ca și Piața Universității, de altfel, au fost singurele mișcări civice sincere, pure, fără implicarea Sistemului blestemat al Instituțiilor de forță din ultimii 15 ani de postdecembrism. De altfel, nu mă dau în lături să susțin că primii ani de postdecembrism au fost cei ai unei democrații autentice. Nu că regimul Iliescu ar fi garantat-o, ci pentru că acest regim era încă slab ca s-o controleze și mai ales nu știa cum pot fi folosite instituțiile democrației pentru instalarea unei democrații de fațadă. Presa, supusă concurenței autentice, era cu adevărat independentă. După 2005, s-au ivit și au înflorit Unitățile Militare din Presă ale Serviciilor secrete, prin preluarea finanțării pe față de moguli de către sergenții majori mesianici pe sub mînă. Printre alte slogane strigate la demonstrațiile de protest din 1990 s-a numărat și cel care viza Adevărul despre evenimentele din decembrie 1990. Va rămîne în Istoria României sloganul 16-22/ Noi am tras în noi! Opinia publică punea deja la îndoială versiunea FSN-istă despre răsturnarea lui Ceaușescu și despre Teroriști. Se adîncea tot mai mult în opinia publică suspiciunea că așa-zisa Revoluție fusese o lovitură de stat pusă la cale de Moscova pentru a înlocui regimul Ceaușescu, regim comunist dictatorial, considerat învechit, cu un regim comunist liberal, perestroikist, gîndit de Gorbaciov ca o formulă de salvare a comunismului. Aflarea Adevărului despre evenimentele din decembrie 1989 era văzută de presa cu adevărat independentă, de societatea civilă care nu fusese acaparată de ONG-uri controlate de Sistem, drept principal mijloc de luptă împotriva Puterii întruchipate de FSN-ul lui Ion Iliescu. Azi, prin trimiterea în instanță a Dosarului Revoluției din decembrie 1989, avem confirmarea oficială a suspiciunilor din opinia publică a anului 1990. Și anume că versiunea oficialăasupra evenimentelor era o minciună sfruntată. N-a fost nici o Revoluție, cum susținea regimul Iliescu. Citiți tot articolul

Klaus Iohannis e atît de sigur că va cîștiga prezidențialele, încît nici nu se mai ostenește să mimeze bătălia electorală

Alegerile prezidențiale din postdecembrism au drept unul dintre momentele obligatorii ceea ce s-ar numi Spectacolul lansării candidatului. Acest moment e punctul final al unei întregi perioade, conținînd anunțul politicianului că va candida, desemnarea de către un for colectiv de mai mică importanță, și punctul de început al unei noi perioade, bine strunite de echipa de campanie, înscriind deplasări în țară, întîlniri cu alegătorii, interviuri în presă, participare la dezbateri. Joi și sîmbătă, în prezența lui Klaus Iohannis, PNL a organizat Spectacolul lansării: Reuniunea Consiliului Național al PNL, cu participarea a 3200 de persoane, avînd la ordinea de zi chestiuni organizatorice, dar care a fost practic reuniunea națională de lansare a lui Klaus Iohannis. Declanșarea campaniei de strîngere de semnături. Și ea, teoretic, o operațiune organizatorică, începutul campaniei de strîngere de de semnături s-a vrut un spectacol de propagandă electorală. Reuniunea Consiliului Național și demararea campaniei de strîngere a semnăturilor stau, așadar, sub semnul propagandei electorale. Prin notele sale de esență, cele două momente țin de campania electorală propriu-zisă. De remarcat în cazul lui Klaus Iohannis o ciudățenie. Președintele în exercițiu și-a anunțat candidatura de anul trecut. PNL și l-a asumat de îndată în ipostaza de candidat. Din momentul cînd și-a anunțat candidatura – 23 iunie 2018 – Klaus Iohannis n-a mai fost președintele României. A fost candidatul unui partid – PNL – la prezidențialele din noiembrie 2019. Despre grava încălcare a Constituției înfăptuită de președintele Klaus Iohannis prin încheierea mandatului de președinte nu în noiembrie 2019, ci în iunie 2018 am mai scris. Citiți tot articolul
1 2 3 284
Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: