După Lovitura de stat din noaptea de 10 spre 11 februarie 1938, prin care s-a instaurat Dictatura Regală, în presa noastră tot mai cenzurată apărea totuși, nu de puține ori, o știre rezumată la atît: „Ieri, Majestatea Sa, Carol al II-lea, a lucrat la Palatul Regal cu Ministrul Muncii!” Cînd nu era ministrul Muncii, era ministrul Industriilor sau Ministrul de Interne. Altfel spus, știrea anunța poporul român că Majestatea Sa a lucrat cu un membru al Cabinetului Armand Călinescu. Armand Călinescu, despre care Majestatea Sa a zis cam așa ceva – În țara asta, Chiorul (Armand Călinescu era chior – n.n) e singurul om care vede bine –, deși o personalitate a scenei interbelice (a ținut și un Jurnal, pînă în seara dinaintea zilei cînd a fost asasinat), deși premier, în principiu șeful Guvernului și deci și al miniștrilor, admitea această călcare în picioare a autorității sale necesare. De fiecare dată cînd am dat în presa interbelică peste această informație lapidară, mi-am pus mai multe întrebări: Citiți tot articolul →

De ceva timp mă țin să notez cîte ceva pentru cărțile cumpărate sau primite în ultima vreme. Le-am pus pe toate alături de birou, într-un soi de schelărie improvizată. Fiind duminică, zi plină de însemnări de lectură în cazul meu, iau prima carte din așezarea în teanc. Se numește Sociologia proastei guvernări interbelice și a apărut la Rao sub semnătura lui Bogdan Bucur. E un cărțoi de 700 de pagini. Pe copertă, o imagine care spune totul despre esența cărții: Doi cai conduși de un țăran cu pălărie, în genul lui Moromete în interpretarea lui Victor Rebenciuc, trag o mașină rămasă în pană. Lucrarea, pentru că lucrare e, beneficiază de Cuvînt - înainte de Ioan Aurel Pop, și Cuvînt- înapoi ( genială născocire, pentru postfață!) de Hans - Christian Maner. Prezentarea autorului îmi semnalează că a iscălit Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, o lucrare ce mi-a atras atenția anul trecut, pentru că a fost publicată cu prilejul Centenarului. Din Concluziile lui Bogdan Bucur rețin considerațiile profunde, valabile și azi, despre slăciunea mortală a României interbelice: Citiți tot articolul →

Pe 4 noiembrie 2019, taman în prima zi a săptămînii dinaintea primului tur, a fost investit Guvernul PNL Ludovic Orban. A trecut mai mult de o lună de la acest moment. S-ar fi cuvenit ca Presa liberă și cu precădere independentă să întocmească un bilanț. Firește, întreprinderea nu e deloc ușoară. Guvernul Ludovic Orban a funcționat în atmosfera aparte, creată de bătălia pentru prezidențiale. Deși rezultatul se știa cu mult înaintea primului tur, din vara lui 2018, cînd Klaus Iohannis și-a anunțat, în chip surprinzător, candidatura, mai ales în privința scorurilor înregistrate de candidați la primul tur a existat o anume tensiune. Citiți tot articolul →

Sîmbăta și duminica sînt pentru Presă dezastrul poreclit de Caragiale Mare Moartă. Mare Moartă în presă desemnează actualitatea în care nu se întîmplă nimic interesant. De regulă o astfel de actualitate e cea din weekend. Așa va fi părut și ziua politică de sîmbătă. Cu excepția obișnuitului deja datul în scrînciob mediatic al lui Ludovic Orban (ce-i mai place să fie starletă, după ani de figurant pe scena politică!) pare să nu se fi întîmplat nimic deosebit. Pare. Pentru că după opinia mea, sîmbătă s-a întîmplat ceva important din punct de vedere politic, mai ales prin consecințele faptului, care se vor vedea în perioada următoare. O depeșă a Agenției Mediafax precizează: „Președintele interimar al USR București, Dumitru Dobrev, a declarat că deputatul independent Nicușor Dan a fost validat, sîmbătă, pentru a candida din partea filialei la Primăria Capitalei.” Alegerile locale vor avea loc la începutul lui iunie 2020. Pînă atunci mai sînt șase luni. Șase luni de presupus pline de evenimente politice previzibile și nu numai. Pînă atunci ar putea fi anticipate (la începutul lui martie), căderea Guvernului Orban, guvernul postdecembrist cu cea mai slabă forță parlamentară, Brexit-ul cu efecte incalculabile asupra românilor din Marea Britanie. Citiți tot articolul →

Împreună cu Nikolai Morozov, a venit la mine acasă și Vasily Potenga, prim-secretar al Ambasadei Rusiei la București. Cu ocazia Crăciunului acesta mi-a adus cadou două cutii de piroști și o sticlă de vodcă. Piroștile le-am mîncat, conștient că sînt o diversiune pusă la cale de ruși ca să mă îngraș. Votca n-am băut-o. Și nu pentru că sub puterea ei aș putea fi racolat de KGB ca să subminez NATO, ci pentru că de 20 de ani nu pun picătură de alcool în gură. La sfîrșit am făcut o fotografie împreună cu oaspeții. De la stînga la dreapta: Nikolai Morozov, Natalia Usenko, traducătoarea, Rodion Marinicev, reporterul, Eu, intervievatul, Vasily Potenga, de la Ambasadă. Poza ne-a fost făcută cu telefonul meu mobil, accesibil, desigur, contraspionajului de la SRI, de operatorul Nikolai Savcin. Citiți tot articolul →

Joi, 5 decembrie 2019, a avut loc, de la 19 la 20, tradiționala emisiune Gândurile lui Cristoiu, avînd-o ca moderator pe Monica Mihai. Din desfășurarea dialogului, reprodus video și de cristoiublog.ro, agenția Mediafax a realizat mai multe știri. Am publicat în ediția anterioară a cristoiublog.ro una dintre ele. Publicăm în ediția de față alta. Ion Cristoiu critică planurile Guvernului de a-și asuma răspunderea prin mai multe proiecte de lege și susține că în spatele acestuia stă un conflict președintele Iohannis și premierul Orban pe tema declanșării alegerilor anticipate. Jurnalistul a afirmat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că practica asumării răspunderii a fost apanajul regimului Băsescu. „Sunt un mare adversar al ordonanțelor de urgență de când mă știu și a legiferării prin ordonanțe de urgență și a legiferării prin asumarea răspunderii. Telespectatorii trebuie să înțeleagă că asumarea răspunderii înseamnă următorul lucru, fac un pachet, și nici măcar nu e logic, adică pui acolo vreo sută de legi, da? (...) Și în momentul în care nu depune opoziția moțiune de cenzură, acele legi sunt gata. (...) În istoria post-decembristă această practică dictatorială, aberantă, antidemocratică a fost a regimului Băsescu. Citiți tot articolul →

Joi, 5 decembrie 2019, a avut loc, de la 19 la 20, tradiționala emisiune Gîndurile lui Cristoiu, avînd-o ca moderator pe Monica Mihai. Din desfășurarea dialogului, reprodus video și de cristoiublog.ro, agenția Mediafax a realizat mai multe știri. Una dintre ele sună astfel: Analistul politic Ion Cristoiu critică planurile Guvernului de a-și asuma răspunderea prin mai multe proiecte de lege și susține că în spatele acestuia stă un conflict președintele Iohannis și premierul Orban pe tema declanșării alegerilor anticipate Jurnalistul a afirmat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că practica asumării răspunderii a fost apanajul regimului Băsescu. Citiți tot articolul →

Aniversăm luna asta ceea ce unii numesc Revoluția din decembrie 1989, alții Revolta spontană și cei mai mulți, în frunte cu procurorii Parchetului General, Lovitura de stat din decembrie 1989. Eu îi voi spune, împrumutîndu-mă de la cartea recent tipărită de Radu Portocală la Paris, Căderea lui Ceaușescu. Despre cum arăta România înaintea Căderii lui Ceaușescu știm. Știm mai puțin despre cum arăta România după Căderea lui Ceaușescu. Și asta deoarece, despre România lui ianuarie 1990 s-a scris la vremea respectivă prin ziare cu un entuziasm facil, de tipul focului cde paie. Căutînd prin arhivă am descoperit că semnam, în ianuarie 1990, o tabletă săptămînală în Magazin, publicație condusă de Alex Ștefănescu, fostul meu coleg de la SLAST. Amintindu-și că, deși fost comunist, eram un excelent publicist, Alex Ștefănescu m-a invitat să țin o rubrică despre realitățile prin care treceam cu toții în acele zile. Reproduc mai jos tableta Democrația de la metrou, apărută în Magazin din 20 ianuarie 1990, printre altele și pentru că ea dă seamă de ce a însemnat libertatea de expresie peste noapte cîștigată de români. Citiți tot articolul →

Declarațiile mai multor lideri PNL (semn al celor două centre de putere deja marcate, de la Victoria și de la Cotroceni) ne dezvăluie intenția Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea. Nu pe o lege, nu pe un pachet, ci pe mai multe pachete, din domenii aflate în conflict unele cu altele, într-o intenție vădită de a legifera dintr-un foc tot ce e de legiferat în România, de acum pînă la Apocalisă. Apelul la legiferare prin asumarea răspunderii nu mă miră. Deși prin bacșișurile care sînt posturile avantajoase date unor partidulețe precum PMP, Guvernul Meu Doi și-a mai lărgit baza în Parlament, totuși, el rămîne un Cabinet minoritar, dependent de șantajul formațiunilor care, din nerozie sau la ordin, au votat investirea Cabinetului Orban. Pentru a supraviețui Guvernul Orban are nevoie de punerea între paranteze a Parlamentului. Aceasta se întîmplă prin apelul la sprijinul ocult al Generalilor din Camarila de la Cotroceni și la practica asumării răspunderii. Citiți tot articolul →

28 ianuarie 2005. CCR adoptă Decizia nr. 53 „asupra cererilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlament, formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului.” Nu cred că-și mai amintește vreun român de această Decizie. Nu cred că-și amintesc de ea nici membrii de atunci ai CCR. Și totuși ea se constituie, prin speța abordată, într-unul din momentele de cotitură ale democrației din România. Despre ce-i vorba? Despre un conflict juridic creat de Traian Băsescu, la vremea respectivă Președintele României. Spune Decizia, citînd din președintele Camerei Deputaților de atunci, Adrian Năstase: Citiți tot articolul →