Ce va urma?

Un text de Dinu Popescu    

Operațiunea „Pandalia” nu s-a încheiat nici la sfârșitul lunilor de carantină, nici datorită celebrelor „două doze” și boosterelor la ele, ci când a încetat teroarea mediatică, adică în ziua în care a început operațiunea #SlavaUkraini.

Atunci, peste noapte, n-a mai fost nevoie să arăți certificate verzi pentru a intra în magazine, n-a mai fost necesară nici masca, nici promovarea legii de înțepare obligatorie, nici concedierea celor care nu se conformau, nici retragerea banilor din conturile manifestanților pro-libertate și pro-respectarea dreptului de A ALEGE , mai ales când vorbeam de substanțe aflate în stadiul de experiment, produse care nu doar că n-au făcut nimic din ce ni s-a spus că vor face, ci au produs efectul opus celui scontat: nu au scăzut riscul de infectare, din contră, nu au oprit transmisia, din contră (sper că vă amintiți cum țările cu record de vaccinați aveau și număr record de infectați), nu au scăzut riscul de a deceda, din contră, au facilitat o nouă epidemie, cea de morți subite în rândul tinerilor, dar despre asta nu e cool să vorbești în mass-media căci ești considerat #conspiraționist.

Războiul din Ucraina s-a sfârșit odată cu anexarea provinciilor separatiste (care oricum își declaraseră independența încă din 2014), deși, oficial, a mai continuat o vreme prin întreținerea narativului cu „marea contraofensivă”, aia care urma să pună ursul cu botul pe labe, operațiune care, în realitate, s-a desfășurat doar pe canalele media, nu și pe teren.

Bine, „contraofensiva desfășurată doar la televizor” a fost doar una din multiplele aberații ale acestui conflict pe parcursul căruia diverse canale de „știri” ne-au anunțat că Putin e izolat, disperat, grav bolnav sau mort, în vreme ce ăsta defilează en fanfare pe scena internațională, spre deosebire de Înalt PreaSenilitatea Sa, ipochimen care arată exact situația deplorabilă în care se află statul la cârma căruia e „in charge”, atunci când nu se împiedică de scări, nu micționează în pantaloni și nu uită în ce an se află.

E drept, și oligarhii americani au obținut tot ce au vrut din situația asta: CONFLICTE. Istoric vorbind, e binecunoscut faptul că America prosperă doar în vremuri de război, niciodată pe timp de pace.
Producția de armament a crescut, contribuția statelor membre la bugetul NATO s-a mărit substanțial, multinaționalele americane au cumpărat suprafețe uriașe din terenul agricol al Ucrainei și plutocrații americani își freacă mâinile cu gândul la contractele grase de „reconstrucție”, evident, subvenționate de stat.

Mai adăugăm aici și faptul că establishmentul american a reușit să mai adauge în panoplie încă o colonie, printr-un nou regim de fantoșe, de propagandiști pro-americani. Sigur, probabil că e ultima victorie, un cântec de lebădă înainte de pierderea statului de hegemon, de iminenta prăbușire zgomotoasă.

Iată că și operațiunea #slava se stinge lent, în vreme ce atenția opiniei publice e acum orientată spre recrudescența perenului conflict dintre Israel și Palestina, dar și a consecințelor provenite de aici: atentate în orașele occidentale.

Urmează un an complex, un an intens, cu numeroase campanii electorale, multe rânduri de alegeri, nu doar în România, în majoritatea statelor lumii, inclusiv SUA.
Sastisit de haosul din ultimii ani, vulgul a dobândit reziliență în fața jemanfișismului și incompetenței de care au dat dovadă politicienii, dar și o uriașă mefiență în fața mesajelor mass-media.

În orice manual de propagandă și persuadare, este binecunoscut faptul că cele mai mari șanse de a obține reacții previzibile, conformism, apar când publicul este anxios, speriat, când funcționează preponderent pe emoție, lăsând filtrele rațiunii să picotească.
Totuși, cu excepția veșnicilor idioți inutili, confruntați cu toate dățile recente în care narativul oficial – propagat de politicieni via presei aservite – s-a dovedit a fi antagonic cu realitatea, majoritatea oamenilor au ajuns să privească știrile sau pe jurnaliștii/influencerii agreați (conformiști) doar ca pură sursă de divertisment, vrând să afle cum se văd lucrurile acolo, în bulele lor, doar pentru a constata apoi că realitatea e antagonică cu expunerile acestora.

În lumina acestei constatări de bun simț, folosind logica deductivă, este firesc să facem o inferență pentru a anticipa evenimentele ce vor urma. Care va fi următoarea operațiune ce va polariza lumea, care vor fi următoarele arme pentru a facilita teroarea mediatică și cultivarea stării de aprehensiune în rândul populațiilor?

Ar fi prudent să ne întrebam încă de acum:
Dacă Putin a oprit pandemia, iar rachetele lansate de extremiștii palestinieni și răspunsul dur al Israelului au determinat scăderea interesului mass-media față de contraofensiva aia desfășurată pe hârtia cu care se șterge la fund cabotinul de la Kiev, după ce-și îndeasă burdihanul cu alimente produse din grâu de calitate, nu din grâu contaminat made in Ukraine (evident, și asta e o conspirație putinistă), CE URMEAZĂ?

Care vor fi operațiunile necesare pentru a deturna, în SUA și în Europa, alegerile din 2024? Vă recomand să „think about that”, cum ar spune partenerul strategic.

În rest, indiferent de ce opinii politice ați avea, de preferințe, simpatii, antipatii, de partea cui ați fi într-un conflict sau altul sau de credințele noastre, cert e că noi toți, toți cei care facem parte din specia homo sapiens, ne dorim să avem parte de CEI 3 „S”: Sănătate, Siguranță, Speranță.

SĂNĂTATE fiindcă, fără ea, orice hârtie e inutilă, indiferent de cantitatea în care o deții. Poți să fii cel mai puternic om de pe planetă (funcție, statut, avere), dacă abilitatea fizică și cognitivă se diminuează, degeaba).

SIGURANȚĂ căci, indiferent că ești Biden sau Putin, Mândruță sau Șoșoacă, Prelipceanu sau Ciutacu, cu toții vrem să nu fim nevoiți să trăim într-un mediu în care explodează rachete în curtea noastră, să nu ieșim din case cu teama de a fi asasinați la Mall sau cu gândul că, în caz de nevoie, de boală, de vicisitudini, nu vom avea parte de îngrijire, de sprijin, de ȘANSĂ.

SPERANȚĂ căci speranța e motorul civilizației noastre. Speranța ne-a scos din peșteri, speranța ne-a adus pe culmile confortului. Câtă vreme suntem în viață, ne dorim să avem puterea de a crede că zilele care urmează, sau barem anii sau deceniile care vin, chiar dacă nu vor fi perfecte, barem vor fi un pic mai bune.
Pentru a ne da jos din pat dimineața, avem nevoie să credem că mâine va fi un pic mai bine decât a fost ieri sau decât e azi. Cea mai simplă definiție a depresiei e „boala celor care nu mai pot spera”. Când moare speranța, naște disperarea. Sinucigașul este omul care nu vede nici o formă prin care viitorul ar putea fi mai bun decât prezentul, care e crunt, așadar alege să spună „stop joc” pentru a stârpi durerea, deznădejdea, disperarea.

Sănătate, Siguranță și Speranță!
Indiferent de opiniile, credințele/religiile, de conflictele și de lucrurile efemere care ne dezbină, la nivelul NEVOILOR toți împărtășim aceleași dorințe, nutrim aceleași visuri, inimile noastre bat la unison.

Din păcate, cert e că întreaga clasă politică – establishmentul, Sistemul sau oricum vreți să-i numiți – a eșuat iar și iar când a venit vorba de a facilita „CEI 3 S”. Din contră!
Au grevat Sănătatea de hârtii, deși dreptul la îngrijire medicală este, teoretic, garantat. Au distrus Siguranța, pacea, liniștea tuturor, căci, în locul cuvintelor, ei folosesc armele. Nu produc diplomați, produc tancuri. Nu produc leacuri, produc boli. Au bani pentru războaie, dar nu pentru a hrăni copiii flămânzi…

Iar Speranța? Speranța o imolează zilnic, lent, repetitiv, prin arghirofilia lor, prin incompetență, jemanfișism, ticăloșie, abrutizând și mancurtizând planeta. Ignoranța, ura și propaganda sunt călăuzele care te conduc pe cale opusă celei unde se află Speranța, Iubirea și PACEA.