Un roentgen pentru fiecare | Ceea ce la Paris se numește coabitare, la București se numește coanihilare

Duios epidemia trecea. Cât am accepta să ne lăsăm duși de valurile ei, nu putem să nu vedem în episodul acordurilor pascale BOR – MAI, ticluite electoral-teologic pe spinarea cocârjată a enoriașilor, cioturi de turnir politic între palate. Se pare că Micul caporal începe să compenseze deficitul de înălțime prin iuțeala de mână a lui și nebăgarea de seamă a cui începe să nu mai vrea să bage de seamă. Situația seamănă, la o adică, a Asterix și Obelix, dar problema este că sunt mai multe Cleopatre.

Departe vremurile când Sică ridica osanale candidatului la președinția dinainte adjudecată prin remorcarea la stâna mobilă a mioriței Dăncilă. Departe vremurile când majoritatea observatorilor îl vedea pe năsălie imediat după pandemie. Omul nu pare deloc pe ducă. „E mort, dar încă zboară. Îl ține sus, în aer, iubirea lui de țară.” Are șapte vieți în pieptu-i de aramă și un partid în spate, care încă mai mișcă. Umilo-dârz, scandează mereu, pentru cine are urechi de auzit în Dealul Cotrocenilor, că funcția de prim-ministru revine de drept președintelui partidului, pe sistemul miuțelor din curtea școlii – cine zice ăla e.

Din dronă, se vede clar cum, în ultimul timp, nu pregetă să descalțe cățeii sau cățelușele de serviciu care îl calcă pe bătături – tip Cîțu sau Gorghiu – în pofida lanțului lor care știe toată lumea unde duce. Nici cu Rareș – ucenicul vrăjitor – nu are un manej prea fericit. De la sărutul iudaic la salutul pandemic cot la cot (nu-și scoate ochii) e cale lungă. Episodul de la Cluj – pe cât de extraordinar de intim social, pe-atât de extraordonanțe militare – i-a prilejuit tribunului un acces de revoltă care chiar și pe Ceaușescu l-ar fi scos din papuci. De-atunci n-a mai auzit nimeni de el, cum n-a mai auzit nimeni de doctorul care a vorbit prima dată de infecție în China. În scandalul acordurilor cu Patriarhia, nu s-a băgat. E de-a dreptul suspect. Unde o fi? Lipsește multora. Să fii primit un telefon de la același prieten care l-a introdus – la vremea respectivă – pe sub pielea lui Iohannis? Să fi fost țistuit cu păcănituri în receptor, de i-a amorțit timpanul? Mai potoliți-l pe pamfletar! A fost bun în campanie la îmbârligat mințile diasporenilor, dar acum suntem la guvernare, avem treabă, avem de plătit obligații, sparanghelul trebuie cules! L-a apucat grija față de cetățean – în sensul de a iubi România în fiecare zi și de a nu o îmbolnăvi – înaintea grijii față de partid??!! Păi, așa l-a apucat și pe Pătrășcanu grija de a fi român înainte de a fi comunist și s-a văzut ce-a pățit.

Oricum, iarna vrajbei dintre palate e tot mai vizibilă. Sunt prea multe săbii pentru prea puține teci. Sindromul e vechi de când lumea, puterea – adevăratul personaj al lui Shakespeare – nu se împarte, ci se tezaurizează, ca un vin bun din care nu beau decât premianții destinelor oculte, iar nu gloata coronavirusată specific epocii. Marii arghirofili ai puterii – de la Angelo, tiranul Padovei la Angela, tirana Europei – vântură vieți cum Hagi Tudose vântura monezi, minus tremuratul mâinii.

La noi, struțo-cămila lui Iorgovan – concepută în ’90 să-l țină pe Iliescu în capul bucatelor și în capul oaselor, la fereastră – dă în continuare din copite. Cine cade între cocoașe are ghinion. Iar dacă pică (adică e împins) între copite, scapă doar prin minune, cum a scăpat dl Orban – tocmai de aceea fiind mai periculos decât apare. Căci pe cine copitele nu-l omoară, îl întăresc. Departe de a fi un miel dus la tăiere, dl Orban se luptă pentru viața lui politică – și a partidului lui. Banii de investiții, de afaceri, de ajutoare etc. sunt – fără licitații – la pixul lui, serviciile velodromului fiind, până la proba contrarie, la dl Iohannis. Cine aleargă mai repede și pe ce culoare?

Dl Iohannis va ieși din scenă peste patru ani și ceva. În această perspectivă, pilitura de stele de pe umerii serviciilor se va reorienta spre alte câmpuri magnetice. Garda moare, dar nu se predă decât în cărți. În realitate, funcționează versiunea conspirată: garda nu omoară pe cine i se predă. Președintele va trebui să se obișnuiască, pe măsură ce se apropie de capătul mandatului, cu spectrul abandonării. Deocamdată, nu se știe din partea cui și în ce formă. Dar ea, abandonarea, va apărea sigur. E legea imuabilă a oricărui sfârșit de dregătorie. Dintr-o dată, dl Iohannnis se va trezi singur. Și poate din partea cui nu se așteaptă.

Pe turnantă apare, între timp, gâfâind masonic, un om în geacă top gun. Are o singură velă, dar rezistă la furtună. Personajul începe să capete amplitudine, cale de două aripi și un sfert, depășind statutul de șef peste pulane și ajungând la stadiul de șef peste organe. Fiind însă mai tânăr, este puțin probabil să fie șef și peste Prea-Fericitul, înzestrat cu multe haruri încă de pe vremea Securității ceaușiste. Să fie acesta secretul batistei care s-a așternut misterios pe țambal, după ce președintele a ieșit cu o falcă-n cer și una-n pământ, de ziceai că răstoarnă și Piața Victoriei, și Dealul Mitropoliei – la un loc?

Oricum am da-o și am suci-o, la carte scrie că schisma dintre palate se va adânci. O relație de love and hate va prinde din ce în ce mai mult contur. Ceea ce la Paris se numește coabitare, la București se numește coanihilare. Și nu de ieri, de azi. Cam de 30 de ani, pe sezon nou.

La început a fost cuplul de legendă Anton și Romică, recte Iliescu – Roman. A funcționat până ce – ca din întâmplare – au descins minerii (aceiași cărora Ilici le mulțumise, prima dată, când au plantat flori în Piața Universității) și l-au săpat la rădăcină și pe Roman. Drept mulțumire, specialistul în fluide nomenclaturistice l-a andorsat – la alegeri, în turul doi – pe Constantinescu, dându-l în gât pe Iliescu. Constantinescu, drept mulțumire pentru Roman via Băsescu, l-a dat în gât pe Ciorbea și l-a pus pe Radu Vasile, de care, pe urmă, nu mai putea să scape. A se observa că, în toate aceste faze, Parlamentul – a cărui emanație de voință majoritară trebuie, teoretic, să indice persoana prim-ministrului – n-a avut nici pâs de zis. Cum nu va avea nici în continuare.

A venit apoi cuplul Iliescu – Năstase. Ghionturile și loviturile reciproce la țurloaiele blendei ajunseseră, în epocă, de notorietate. Năstase, olimpian și onctuos, domina scena politică și aproape toate contractele de achiziție. Tot el a înființat și PNA, fiind creditat cu faimosul îndemn adresat ministresei de Justiție: „Mai dați drumu’ la dosarele-alea!…” Deci nu e adevărat că Petrov a fost primul. El doar a dus dosariada pe culmile perfecțiunii, băgându-l la zdup chiar pe Năstase, deschizând astfel epoca de aur a anti-corupției ca narativ de distrugere a adversarilor politici. (Totuși, Petrov, după terminarea mandatelor, n-a ajuns la zdup, cum poate s-ar fi cuvenit, ci la Bruxelles, aceasta fiind și deosebirea esențială dintre ei. Altă deosebire, dar față de Ceaușescu, este că Regina s-a dezis de plimbarea cu caleașca, pe când dna Merkel – luându-i, ca un nou Vîșinski, partea lui Petrov – nu s-a dezis de a fi disprețuit, prin aceasta, Parlamentul unei țări suverane. Poate o va face după verdictul Justiției de securist pur. Sau poate nu.)

După 2004, alianța Petrov – Tăriceanu, deși a plecat bine, s-a transformat și ea repede în coanihilare. După alți patru ani, a urmat cuplul de legendă Petrov-Boc, când marinarul a reușit să-și pună „guvernul meu”. Locvacele constituționalist clujean, tot mic de statură ca și Sică, deci cu un centru de greutate tot teluric (Hopa-Mitică, nu se sparge, nu se strică), părea că nu-i iese din vorbă patronului, dar – după diminuarea salariilor cu 25 la sută – a fost răsturnat în februarie 2012, tot printr-o lovitură de stradă. (Nu se mai știe cine era atunci șef la SRI.) A urmat Mihai-Răzvan Ungureanu, zis Kobe, vechi utecist de orientare incertă, care a girat supraviețuirea printr-un referendum trucat a șefului lui. Ulterior, prin venirea în Piața Victoriei a dlui Ponta, coanihilarea dintre palate s-a reluat cu și mai mare forță, escaladându-se la paroxism. A fost apoi nevoie să moară oameni la „Colectiv”, pentru ca noul președinte Klaus Iohannis să scape de premierul PSD-ist. După apa moartă pe nume Cioloș, coanihilarea dintre palate a reizbucnit, lupta coborând în stradă. În sfârșit, trecând prin episoadele Grindeanu, Tudose, Dăncilă și eliminarea celui care s-a vrut greșit (iarăși împotriva legii indivizibilității puterii) prim-ministru prin intermediari, dl Iohannis a reușit să-și instaleze „guvernul meu”. Este al doilea „guvern al meu”, deși dl Orban, cum spuneam, nefiind atât de obedient cum a fost dl Boc, rezervă surprize.

Printr-o grotescă similitudine, care – pe jumătate în mod just, din cauza infecției și, pe jumătate în mod fals, din cauza mitologiei cu care este înconjurat virusul – nu i se va putea imputa guvernului, vor fi iarăși tăieri de venituri, așa cum au fost și pe vremea guvernului Boc. Pare că, de fiecare dată când se reușește o rezonanță de culoare politică între palate, intervine, ca un blestem, câte o nefăcută (criza bancară din 2008, Covidul 19 din ’20) și veniturile gloatei se amputează sisific. Noroc că toată lumea uită. Popor amnezic, dar supraviețuitor.
Între timp, unde a fost România în toți acești 30 ani? Vă las pe dumneavoastră să răspundeți la această întrebare. Dacă vă mai amintiți.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Un roentgen pentru fiecare | Ceea ce la Paris se numește coabitare, la București se numește coanihilare”

  • Lasand gluma la o parte – mare atentie la statul totalitar! Romania e vazuta ca un poligon militar de incercare pentru tactici totalitare la care stapanii lumii, deocamdata doar viseaza. Acestea pot deveni, totusi, realitate.. caz in care nu va mai arde nimanui de gluma.
    Daca va ganditi ca balonul de incercare cu eutanasierea pensionarilor in spatii controlate a fost o simpla gluma sinistra a statului militarizat, va inselati amarnic si nu cunoasteti dedesubturile structurilor care conduc lumea..
    N-a fost o gluma.. a fost o incercare, o testare de concept.. o repetitie..

    So.. fiti cu ochii cat ceapa… Romania e un poligon militar.. chiar daca nu va dati seama… aici se pot pune in opera “idei marete”.