Cei ce au fost gazați și războiul din Gaza

Iată o simetrie pentru care cetățeanul Bill Gates și-ar pune alarma digitalizatului să sune la șase dimineața ca să mănânce, pe inima goală, șase foi de șorici proaspăt scoase de la imprimată și depilate prin metoda vaccinării cu ADN de dinți de găină. Pe timpul copilăriei mele, și nu numai datorită școlii, am auzit mereu și mereu de nenorocirile de la Auschwitz, mai ales de gazarea evreilor. Gazarea a fost cea mai tolerabilă, dacă putem spune o astfel de enormitate, dintre atrocități. Operațiile pe viu, considerate mai târziu scuze în numele progresului în medicină, înfometarea, torturarea, violurile, experimentele de tot felul la care au fost supuși evreii de rând au fost punctul culminant al unei societăți care se folosea de numele și de povestea lui Dumnezeu, așa după cum fusese narată pe pământ, pentru a accede la putere și a exercita acea putere asupra altora, semeni de-ai lor, de care se deziceau. S-a întâmplat mereu și mereu, iar dacă ne uităm în jur ar trebui să ne lepădăm de aroganță pentru a putea în sfârșit înțelege ce înseamnă să ne fie rușine.

Războiul din Gaza a valorificat o astfel de simetrie. Vă aduceți aminte că pe vremea lui Ceaușescu dacă voiai să scrii pe pereți “Vrem ulei și zahăr, nu polimeri”, nu mâzgăleai gardul casei tale sau ușa blocului, fiind copil cu școală te duceai în alt cartier, în alt oraș, măcar pe altă stradă. E drept că și pe acolo se putea întâmpla ca cineva să-ți recunoască scrisul sau modul în care îți redactai ideile, dar dacă aveai să știi că într-o zi vei cere certificat de revoluționar, alimentai acel risc. Ridicarea celor din Gaza a fost încurajată, prin Hamas, de forțe externe, secondate de provocările politicienilor din Israel. Palestinienilor li s-au transferat probabil bani și ideea că se poate. Paradoxal (dar numai pentru naivi), evreii îi țineau pe palestieni într-un fel de lagăr de umilințe, confirmând faptul că ei au vrut ca lumea întreagă să înțeleagă ce s-a întâmplat în a doilea război mondial, dar ei nu au înțeles nimic. Hamașii nu au avut un plan, au acționat ca în epoca de piatră pentru a mima o revoltă spontană și a demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie, ferocitatea celor colonizați și umiliți. Statele arabe au tolerat de asemenea terorismul, pentru că le servea ideilor de putere. Religia bazată pe repetiții papagalicești nu e credință. Credință e atunci când înțelegi, când ești capabil să-ți asumi și pentru aceasta e nevoie de școală, de învățătură, de viziune. Noua ordine mondială nu înseamnă globalism, adunătură, amestecătură, ghiveci, noua ordine mondială înseamnă conștiință, viziune amplă prin învățătură, prin urmarea lui Dumnezeu și nu prin imitație sau aruncarea vinovăției. Nu înseamnă un singur stat sau lipsa de tradiții, ci valori morale comune și dorința de a le fi bine tuturor. Și pentru că miliardarii ne-au oferit un slogan, le întoarcem amabilitatea: Miliardarii nu vor mai avea nimic, dar vor fi fericiți că nu vor mai avea nimic.

Dumnezeu i-a scos pe evrei de sub exploatarea feroce a faraonului nu pentru că erau speciali, ci pentru că la vremea aceea erau poate cei mai prigoniți și cei mai chinuiți dintre oameni. I-a scos din robie, le-a promis o țară și i-a ridicat până la a conduce într-o zi lumea. Evreii, însă, nu au înțeles nimic din lecția oferită de Dumnezeu, tot ce au reținut a fost că ar fi fost speciali. E drept că Dumnezeu vorbește în parabole, dar se aștepta ca și Creația, făcută după chipul și asemănarea, să priceapă măcar din când în când câte ceva. Cu mulți ani în urmă, mama mi-a spus că sunt lucruri pe care nu ni le putem explica pentru că nu gândim ca Dumnezeu, deși el are răbdare, noi greu mai trecem de alfabet. Mi-a cumpărat chiar și o carte, de la biserică, care carte, grăbită să-mi explice de ce Dumnezeu gândește altfel, nu m-a lămurit că trebuia să fac și eu niște eforturi, altfel perele mălăiețe mi s-ar fi fleșcăit pe ochi.

Mulți evrei, deși se considerau în continuare speciali, și-au schimbat sau încă își mai schimbă numele. S-au pregătit de fapte reprobabile și nu vor să mai adauge și antisemitism problemei sau le e rușine? Sau poate nu vor să mai fie evrei. Soros, de exemplu, și-a schimbat numele ca să semnifice ’următorul în linie’, reclamându-și probabil descendența din Solomon, dar mai pe ascuns. Și-a mai eutanasiat și mama. După ce Moise, omul lui Dumnezeu, și-a scos neamul din sclavie, a urcat pe munte să ceară sfat și ajutor. Nu a durat mult și evreii abia scăpați de năpastă și-au cioplit un idol din aur, încornorat, și l-au declarat noul lor dumnezeu. Așa a fost toată istoria evreilor și a lumii: puțin cu Dumnezeu, mult cu banul, la durere cu Dumnezeu, la bal mascat cu banul. Cu timpul însă, oamenii, în general, au început să pună în scenă propriile producții, să regizeze adică evenimente. Așa s-a întâmplat cu cele două războaie mondiale, așa s-a întâmplat în Ucraina și în Gaza. De ce nu oprește Dumnezeu războaiele din Ucraina și din Gaza? Mie mi se pare că le-a cam oprit, cei ce luptă acolo luptă în gol, sisific, fără niciun sens. Omul ar fi trebuit să-și învețe lecțiile civilizat, ca la școală dar fără aport de propagandă, dar a preferat lecțiile dure, prin suferință.

Dumnezeu a promis robilor o țară. Nu cine știe ce frumoasă, nu cine știe ce bogată. Dumnezeu a promis oamenilor un loc unde să simtă că aparțin, că sunt ceea ce au fost creați să fie. Pentru a accede la o astfel de țară omul trebuie să se curețe de balast. Viața nu ne-a fost dată să suferim, să ne biciuim, să ne batem joc de ea, viața e o lecție care ar trebui să ne îndepărteze de tentația de a face rău, nouă și altora. Credeți că a ne muta în zona rezidențială în care locuiește Dumnezeu înseamnă a ne lua în bagaje minciuna, furtul, invidia, crima, dorința de putere, trădarea, violul? Nu e de ajuns că Dumnezeu are de îndreptat atâtea neghiobii și atrocități zilnic pe Pământ, de ce și-ar mai duce grijile de la serviciu și acasă? Prin tot ce se întâmplă în jurul nostru: științe zise exacte, filosofie, artă, Dumnezeu ne dă semne că există; cei cărora li se pare că ar conduce lumea v-au trimis invitații la înmormântare. Nu e decât o chestiune de alegere.

În 1947 Frank Capra a regizat filmul It’s a Wonderful Life / O viață minunată, un film despre valoarea vieții și nevoia de iubire. Dacă nu l-ați văzut, vă recomand să-l vedeți, e un film de pe vremea când cinematografia mai împrăștia ceva lumină. Morala e că sunetul unui clopot (sau chiar clopoțel) îți poate da aripi, red bull doar balonare.

În rest, vorba lui Esenin:

“-Nu-i nimic, mă-mpiedicai de-o piatră / toate astea până mâine trec.” (“Tot ce scoate viața la iveală”, de Serghei Esenin, preluare de pe poeții-noștri.ro)