Cînd Preşedintele ţării e un fel de şef de trib

Negrese supradezvoltate cară pe cap poveri inimaginabile

La întoarcere facem din nou escală la Dakar. De astădată se intenţionează ca escala tehnică să dea posibilitatea unei vizite de lucru. Socotelile din avion nu se potrivesc însă cu cele de la Dakar. Primul ministru urma să se întîlnească cu preşedintele ţării. Dar preşedintele are probleme. Chiar în dimineața asta, se întruneşte Parlamentul ţării pentru un amendament la Constituţie. Senegalul ar urma să aibă nu numai preşedinte, ci şi prim-ministru. Preşedintele ar fi vrut să-l numească el. Parlamentul va hotărî – se şopteşte printre oficialităţile venite la aeroport – un premier din rîndurile Opoziţiei. Vîltoarea democraţiei a cuprins, pare-se, întreaga lume. Toţi au nostalgia bunăstării occidentale, pe care o pun exclusiv pe seama democraţiei. Nimeni nu înţelege că democraţia nu aduce automat bunăstarea. Că pentru aceasta din urmă trebuie să munceşti de dimineaţă pînă seara, să munceşti pînă ţi se subţie oasele.

Noua situaţie impune o altă decizie.
Primul ministru va deschide de la Ministerul de Externe reuniunea de lucru a celor două delegaţii oficiale. Va fi dus, apoi, într-un raid prin Dakar, un fel de a pierde timpul pînă la plecarea avionului.
Profităm şi noi de această favoare.

Dakarul e un oraş în curs de dezvoltare. Dacă alte oraşe văzute pînă acum se remarcau prin aerul lor nord-american, chiar dacă baza o dădea sărăcia, capitala Dakarului surprinde prin sărăcăciozitate. În filmele dedicate vieţii africane monotonia de verde şi flori a junglei e întreruptă uneori de cîte o înjghebare urbană. Cîteva magazine, o stradă care le desparte, un mic aeroport şi, gata! Dincolo de ultimele căsuţe în stil colonial, se desfăşoară, triumfătoare, agresivă, concentrarea de vitalitate care e jungla. Pe străzile Dakarului foiesc negri, căruţe, animale de povară, limuzine luxoase. Poliţiştii par de operetă. Băştinaşi care ies dimineaţa din colibe şi-şi pun uniforma pompoasă, croită să sperie caii. Măriţi acest orăşel de vreo cîteva sute de ori! Veţi avea în faţa ochilor Dakarul, capitala Senegalului. Evident trecerea coloanei oficiale duce la blocarea circulaţiei. Poliţiştii zvîcnesc spre drepţi înlemnit la ivirea motociclistului de escortă. La întersecţii aşteaptă liniştite căruţe trase de vaci sau de măgăruşi. Negrese supradezvoltate cară pe creştet poveri inimaginabile:
Găleţi, ciubere, legături demne de un camion decît de o reprezentată a sexului slab.

Peste tot sărăcie, sărăcie lucie, uscată. Peste tot, multe asemănări cu Bucureştiul. Carosabil mîncat de vreme şi neglijenţă, mulţimi aşteptînd prin staţii, lume pestriţă. Diferă, poate, de Bucureşti, eleganţa femeilor. La Dakar şi nu la Rio am văzut cele mai frumoase femei ale acestei călătorii. Înalte, bine făcute, dar mai ales elegante. Cochetăria franţuzească îşi spune cuvîntul. Din tradiţionalele veşminte viu colorate şi alambicate ale Africii, negresele de aici şi-au tras o înfăţişare de rafinament parizian.

În rest, lehamite de ţară în curs de dezvoltare. Uşa sălii unde se desfăşoară ceremonia de deschidere a reuniunii rămîne mereu deschisă. Reporterii televiziunii senegaleze cară după ei cabluri şi scule preistorice. Totul e sărăcuţ, improvizat, făcut la repezeală. Automobilele par cumpărate de la mîna a doua. Domină Renault-ul, cum stă bine unei foste colonii a Franţei.

Raidul prin Dakar nu ne dezvăluie prea mari surprize. Un litoral stîncos, lăsat în paragină. Clădiri pitice, despărţite de vaste paragini. Pe trotuar şi-a început cursurile o şcoală în aer liber. Bazarul, faimosul bazar din Dakar, aminteşte izbitor de Muzeul satului din Bucureşti. Căsuţe şi colibe în care băştinaşii lucrează spre văzul vizitatorilor. Un negru ascute vînjos un soi de ţepuşe. Foloseşte drept menghină două degete de la picioare.

În rest, banalităţi tipice tîrgurilor de tradiţii din toată lumea:
Poşete, curele, fluiere, bile înflorite artistic, pînze ţipătoare, prosoape cu „Fiţi binevenit la Dakar!“, palmieri lăbărţîndu-se pe batiste.

Singurul lucru deosebit: ghida. O negresă mică de statură, sveltă, cochetă pînă la Dumnezeu, ştiindu-se frumoasă.
Unul dintre agiotanţi îmi face semn discret să-l fotografiez lîngă ea.
Mă execut deși nu înțeleg la ce-i va folosi poza.

Pagini: 1 2