Cînd Securitatea se vrea continuatoarea S.S.I.!

Cercetările despre viața secretă a Mariei Tănase m-au dus în chip obligatoriu la personajul numit Eugen Cristescu, celebrul fost șef al SSI. Eu n-am crezut și nu cred ipoteza că marea cîntăreață i-a fost amantă. Eugen Cristescu arăta ca dracu. Maria Tănase nu era femeia capabilă să se culce cu un bărbat care nu-i plăcea. Eu cred că amantlîcul a fost acoperirea perfectă pentru agenta Maria Tănase. De ce se întîlneau cei doi în locații secrete? Ca să și-o tragă, răspundea lumea. De unde știm că nu se întîlneau ca ea să-i dea informații lui Eugen Cristescu?

Oricum, căutarea mea în materie de viața lui Eugen Cristescu m-a dus la descoperirea unui document de rară importanță din Arhiva CNSAS, publicat pe site-ul instituției:
Un material semnat de Eugen Cristescu despre istoria spionajului românesc.
Documentul a fost întocmit de Eugen Cristescu după 23 august 1944.

Din punctul meu de vedere nu atît documentul, cît instituția care-l publică în 1968 intră în domeniul senzaționalului:
Fosta Securitate.

Sub titlul Din memoriile lui Eugen Cristescu, Direcția Învățămînt a Consiliului Securității Statului tipărește pentru securiști și pentru studenții care se pregăteau să devină securiști un soi de manual.

Prefața, publicată sub titlul Din partea redacției, se vrea o subtilă reabilitare a spionajului românesc dinainte de comunism prezentat ca un precursor al Securității în materie de profesionalism:

„Ignorată pînă nu demult, datorită unei concepţii false despre tradiţie, activitatea informativă și contrainformativă desfășurată de organele specializate ale statului român burghez suscită în ultimul timp tot mai mult interesul ofițerilor de securitate.

Fără a exclude ponderea deosebită a curiozității în acest interes, trebuie arătat însă că mobilul principal al său îl constituie dorinţa legitimă a ofițerilor de a cunoaşte cît mai multe aspecte ale activității informative desfășurate în trecut în țara noastră și chiar de a detecta acele elemente pozitive ale ei care ar putea fi preluate în vederea folosirii lor, spre a se asigura astfel o eficiență sporită muncii de securitate.

Ținînd seama de aceste considerente și dînd totodată expresie orientării primite din partea Consiliului Securității Statului de a se pune la dispoziția cadrelor noastre cît mai multe lucrări ce pot contribui la perfecționarea pregătirii lor, Direcţia Învățămînt publică prezentul material, întocmit în primii ani de după 23 August 1944 de Eugen Cristescu, fostul șef al Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.) în perioada 1940-1944.

Întrucît însă materialul fusese redactat de Cristescu destul de neglijent – datorită, probabil, stării psihice puțin propice scrisului în care se afla în acel timp – a fost necesar să i se a ducă unele îmbunătățiri de natură formală spre a i se asigura astfel cursivitatea şi claritatea necesare. (…)

Cu tot caracterul reacţionar al activităţii sale, S.S.I. însă, prin modul – în general corespunzător – în care a reușit să contracareze acţiunile serviciilor de spionaj ale altor state, să culeagă și să exploateze informațiile obținute despre ţările ce figurau printre obiectivele sale, să anihileze elementele naţionalist-şovine active din rîndul minorităţilor, a avut o contribuție importantă la apărarea existenţei statului român.

Activitatea S.S.I., cu toate succesele înregistrate, nu s-a ridicat însă niciodată la nivelul potenţialului real al acestui serviciu, deoarece a fost în permanență subminată de diverși factori ca: incompetența profesională și lipsa de pregătire a unora din cadre (mai ales în perioada iniţială a existenţei sale), fluctuația accentuată (în special a ofițerilor, care, pentru avansare, erau trimişi la comanda unităților militare), incorectitudinea în muncă, venalitatea şi arivismul unei părţi însemnate a personalului, animozităţile dintre şefi, nesinceritatea și indolenţa unui număr mare de informatori etc.
Împotriva acestor tare, Cristescu a desfăşurat o activitate lăudabilă, animat de dorința de a ridica serviciul la nivelul organelor moderne de informaţii.

Această acţiune, precum și modalitățile alese pentru realizarea ei dovedesc buna sa orientare, merite de care se pare că este și el pe deplin conştient. Concludent în acest sens este faptul că cea mai mare parte a memoriilor sale este consacrată relatării măsurilor de perfecţionare luate.

În acelaşi timp însă, multe alte aspecte ale activității informative, ce ar fi prezentat, fără îndoială, un interes deosebit, nu-și găsesc – intenționat sau neintenționat – o reflectare în memoriile sale.

La aceasta se mai adaugă și faptul că relatează, cu mici excepţii, numai acele acțiuni ce-i evidențiază patriotismul, umanismul, spiritul de echitate, intervenţiile sale salutare în diverse litigii avute cu organele de spionaj germane, ale căror revendicări lezau autoritatea statului român etc.

De altfel, pe parcursul întregului material se evidențiază, cu ostentație chiar, preocuparea de a-și prezenta în așa fel activitatea încît aceasta să contureze profilul unui om, dacă nu progresist prin contribuția avută la reprimarea mișcării legionare sau prin tolerarea unor acţiuni antifasciste, cel puţin neutru din punct de vedere politic, care şi-a exercitat profesiunea în limitele stricte ale atribuțiilor sale de serviciu, fără excese de zel în urmărirea vreuneia din categoriile de persoane aflate în atenția S.S.I.

De asemenea, chiar şi aprecierile lui asupra evenimentelor vremii, modul cum interpretează anumite acte politice, explicaţiile pe care le dă cu privire la raţiunile ce stau la baza conduitei şi activității diverșilor fruntași politici contemporani lui trebuie privite cu anumite rezerve, date fiind concepțiile sale politice.

Cu toate aceste neajunsuri, memoriile lui Cristescu rămîn foarte utile, deoarece permit o mai bună înțelegere a modului cum a evoluat munca informativă în țara noastră din momentul cînd a căpătat un caracter organizat, sistematic, pînă în prezent, a continuității ei, a factorilor care au influențat-o, a transformărilor pe care le-a suferit etc.

În afara acestor aspecte – precum și a altora care nu au fost enumerate –, memoriile lui Cristescu își dovedesc utilitatea și prin faptul că, folosindu-se de argumente convingătoare, dintre care majoritatea sînt ilustrate cu exemple, confirmă, încă o dată, valabilitatea postulatului că desfăşurarea unei activități informative eficiente nu este posibilă fără o perfecționare continuă a muncii, a structurii organizatorice a organului respectiv şi a pregătirii profesionale și culturale a cadrelor, precum şi a aceluia că, date fiind cerințele deosebite pe care această activitate le pune în faţa cadrelor, ea nu poate fi prestată decît de oameni devotați.”

Am trăit s-o văd și pe asta!
Securitatea se vrea continuatoarea SSI!