Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Concert de bocit Navalny în CIA minor

Chiar de la început trebuie spus că ecuația Navalny nu prea mai are necunoscute. Am folosit varianta englezească a numelui mortului pentru că aceea a fost gramatica pe care, cu știință sau cu puțină manipulare, a servit-o până la urmă. Nu sunt de profesie putinistă, dar nu pot să nu observ cum marile puteri occidentale, în special cele cu servicii îmbătrânite în limba engleză, salivează și-și rod unghiuțele visând la bogățiile Rusiei și cele ale Orientului Mijlociu, că în rest au acaparat deja cam tot ce-a fost mai de preț. Oficial: au investit în resursele naturale ale altora. Pe unde au trecut planurile americanilor, cu participațiunea colaboratorilor, au lăsat prăpăd, pedofilie, droguri, prostituție, nerușinare și sărăcie. Ei au inventat terorismul, ei fac propagandă că l-ar stăvili. Occidentul a încercat să joace de foarte mulți ani și rolul fiarei și pe cel al Sfântului Gheorghe. Cu profit netaxat, neimpozitat. Ecuația Navalny a fost folosită până la uzura morală pentru că fraierii planetei au primit telefoane mobile cu ochelari roz încorporați și educație foarte puțină, și până și aceea specializată pe centimetri de cunoaștere, în timp ce elitele care au tras sforile s-au autopropus pentru infinit.

Să presupunem că Navalny și-a iubit țara. Ca și trădătorii lui Ceaușescu și-a căutat niște aliați înafara granițelor, cărora a trebuit să le vândă sufletul. Nevastă-sa și-a oferit serviciile separat. Otrăvirea lui Navalny nu i-ar fi servit lui Putin, pentru că ar l-ar fi transformat într-un martir, într-o statuie, și e mai ușor să te lupți cu viii decât cu morții. Din așa otrăvire greu se scapă, dar, culmea!, germanii au descoperit antidotul la timp, iar Richard Wagner a dedicat Inelul Nibelungilor Maicii Tereza. Se poate însă ca Dumnezeu să se fi amestecat un pic nu doar în rețeta de antidot, dar și în cea de vaccin anti-covid. Poate că niște rămășițe au fost lăsate acolo pentru a fi activate și anihilate mai târziu. Occidentul e foarte precaut cu dovezile din corpurile umane, de-aia nu prea au mai îngropat în ultimele decenii, ci au ars. Poate că occidentalii, care nu mai contenesc să ne spună cât de iubitori de natură umană sunt nu l-au putut, de fapt, lecui pe Navalny, dar i-au putut prelungi un pic viața. Poate că Navalny a fost convins că l-ar putea învinge pe Putin, dacă s-ar întoarce acasă, cu ajutor logistic occidental, sau poate că a fost doar frumușel manipulat, zugrăvit în chip de erou al viitorului, îndeajuns ca să-l facă să se ofere singur. Ecuația nu e lipsită de axiome trecute deja la proverbe și zicători. Prima ar fi: Nu te încrede în darul grecului! Având în vedere că în antichitate grecii îi considerau pe toți ceilalți barbari, putem extrapola zicala la varianta: Nu te încrede în darul celui ce se consideră mai civilizat ca tine! Navalny s-a întors în Rusia pentru a face față unui proces de corupție, dar s-a ocupat de furtuni de nisip în ochi și crearea unei legende în jurul lui, care să servească Occidentului, nu Rusiei. Oligarhii ruși care s-au îmbogățit la căderea Uniunii Sovietice nu au ales cu toții să fie trădători. Unii și-au păstrat averile și au investit în Rusia, cu ceva constrângeri ordonate de Putin, dar pe drept cuvânt. Alții, însă, pacepiști, și-au dus averile și ’informațiile’ în Occident. Unii au trăit să regrete, descoperind adevărata față a democrației moderne, alții au fost însă și mai sunt folosiți împotriva propriei lor țări. Aceasta e de fapt istoria preferată a tuturor serviciilor secrete, de la înființare și până astăzi. A doua axiomă, care i-a dat scărpinici și României după încheierea tratatelor de după cel de-al Doilea Război Mondial, e expresia ‘perfidul Albion’. În operațiuni de cal troian, serviciile englezești sunt cu mult mai subtile și mai eficiente decât cele americane. La fel ca cele israeliene. Diploma de excelență se cultivă pe posturi tv gen: BBC să ne trăiești, fratili nost ești! E adevărat că rușii l-au otrăvit și ei pe unul în istorie, și de atunci actul le-a tot fost copiat și pus în cârcă. De ce? Sper că vă mai aduceți aminte de domnul Balzac și de moștenirea pe care a lăsat-o umanității: Comedia Umană. Occidentul e un imens cuib masonic, o frăție. Ei nu vorbesc de țară, ei vorbesc de patrie, de o linie paternă, care pentru hoții și bandiții din frății nu are nimic a face cu Dumnezeu. În est, noi avem țară, mamă țară, lacrimi și iubire de Dumnezeu. Otrava este arma unei femei, nu a unui bărbat. Nimic pe lumea aceasta nu e întâmplător, tot ce ne înconjoară e o lecție pentru noi toți, care ni se revelează dacă alegem să ne dăm jos de pe ochi cârpele morții, dacă alegem să trăim în loc să ne lăsăm îndobitociți de telefoanele mobile sau supravegheați până și la toaletă de sateliți. Trăim un timp care ar fi trebuit să semene mari descoperiri în folosul umanității, dar care, lăsat la mâna unor ticăloși și a uneltelor lor imbecile, a însemnat distrugerea unora dintre cele mai frumoase părți ale naturii umane. Nu o spun eu, au spus-o mari ziariști și mari gânditori ai ultimilor o sută de ani; elitele au creat conflicte și dezastre doar pentru că s-au putut erija în salvatori și au putut fura și câștiga putere asupra altora. Occidentului nu i-a păsat și nu-i pasă de ruși, de români, de vietnamezi, de indonezieni, de nigerieni, de argentinieni, i-a păsat doar de pământul de sub picioarele acelora, cu tot ce cuprindea acel pământ. În Occident nu s-a instalat neo-socialismul, ci neo-capitalismul rapace. Asta nu înseamnă că Rusia nu are păcatele ei, doar că acum e singura care le stă în cale colonizatorilor globaliști, așa cum altădată Ștefan cel Mare s-a opus ascensiunii Islamului prin Imperiul Otoman.

Poate că miliardarii au colectat banii planetei pentru a-i îndatora pe cei deja sărăciți, dar banii nu înseamnă mare lucru dacă nu au acoperire în valori. Nu vă vindeți casele, pământurile, pădurile, aurul, resursele naturale în general, nu vă vindeți mințile și sufletele pentru arme și gadget-uri care afectează negativ viața pe Pământ, fără acestea banii elitelor financiare și IT nu înseamnă nimic! Virtuali sau de plastic, nu au nicio valoare.

De vreo zece ani, dacă nu de și mai mulți, când ne-am căutat de lucru am dat peste oferte de genul: muncă la domiciliu, bani din emailuri și click-uri, ce mai, sursă de îmbogățire! Pentru că lucrătorii din servicii nu se pensionează cu adevărat niciodată, ei au fost tot timpul utili altora și poate v-ați întrebat ce mai fac? Înainte vreme erau angajați pe post de juriști pe la tot felul de firme, în general frățești, de unde, prin relații, călcau nițel pe bătături concurența. Cum partenerii strategici și-au instalat propriile corporații și servicii, firmele autohtone subțiindu-se, ce-or mai fi făcând dragii de ei? Eu cred că unii au fost angajați chiar de rețelele de socializare. Pe post de consultanți. Le-au fost date probabil obiective, monumente adică, fiecare click atrăgând atenția și restricționarea unui anumit tip de conținut. Spun aceasta pentru că nu pedofilia și trivialitatea au fost cenzurate, ci adevărul. Domnul Zuckerberg, de exemplu, a fost audiat de Congresul American pentru că, deși a fost avertizat de mai multe ori că afacerile online ale dumnealui erau folosite de pedofili, a refuzat să ia măsuri. La apariția Covid-19 l-a sunat direct Fauci, întrebând de vaccin. Răspunsul lui Fauci a fost imediat popularizat, socializat, cel mai eficient exemplu de reclamă mascată. Atât de mult le-a păsat miliardarilor și serviciilor aservite de dumneavoastră și de sănătatea dumneavoastră! Atât de mult încât și-au dublat averile pe suferințele altora.

Occidentul ipocrit și-a scos iar bocitorii de serviciu la înaintare. Mamele și copiii din Gaza, morții de Covid, morții din reacții adverse la vaccinul anti-Covid, morții de foame, pe ei cine-i plânge? Vă smiorcăiți c-a murit Navalny despre care, ca și mine, nu știți mai nimic. Eu vă recomand să vă moderați și să păstrați ceva smiorcăit și pentru dinastiile Soros, Gates, Rockfeller, Rothschild și pentru toți ceilalți autoproclamați filantropi, otrava lor fiind timpul, care nu uită și nu iartă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Concert de bocit Navalny în CIA minor”

  • Imi place titlul…excelent !
    ––––––––––––––––––––––––––
    Citez: „Otrava este arma unei femei, nu a unui bărbat.” In zona Ro, in sec. XVIII-XIX, era o moda interesanta: multe femei se
    casatoreau cu barbati bogati, de obicei in varsta, pe care ii otraveau ca sa le ramana averea. Nu aveau „rafinamente” de’Medici.
    Multe erau prinse si executate, dar…ramaneau si multe vaduve vesele.
    –––––––––––––––––––––––––––––––-
    Anunt: a murit baronul Jacob Rothschild, un „borfas/ticalos mondial”. Averea declarata, insumata, a Fam.Rothschild este de:
    270 + 12 zerouri USD. Nu scriu explicit ca sa nu gresesc. O fi mult……o fi putin, dar ce ne intereseaza pe noi ??!!!
    Notez: cu o zi inainte sa inceapa razboiul RU-UA, la Moscova, V.Putin s-a intalnit cu Eric Rothschild. Au discutat cateva ore…
    Poate s-a uitat ca unii din fam. Rothschild sunt „stapanii” de drept ai Ucrainei (au cumparat datoria externa).
    Consider acest razboi generat de: interese globale + dorinta de a tine in lesa (prin spaima) prostimea. Astept razboiul Nr.3……

  • Este ciudată poziția serviciilor Ukr care au afirmat ca moartea opozantului este din cauze naturale cu totul altă poziție față de cele afirmate de Zelenski ca ar fi fost asasasinat la ordinul lui Putin,asistăm la o ruptură în relația cu serviciile după cea cu armata,va urma un puci ,o abdicare a lui Zelenski forțată de servicii,armată și occident?
    A mai căzut o redută în Grecia cu tot Athosul și opoziția bisericii au votat legalizarea adopțiilor și a căsătoriilor lgbt ,în curând la noi,mai rămâne Rusia ultima redută în calea demonizării.
    Ce baze și-ar mai fi tras americanii în Crimeea,cum ar fi venit Stoltzenberg,Ursula,Biden la plajă și să țină reuniuni NATO in Crimeea,cum ar fi instalat ei un regim prieten și să jefuiască imensele bogatii ale Rusiei prin companiile lor,pe nimic cum au făcut la noi și în alte țări unde s-au instalat,Crimeea pentru au murit rușii care au avut războaie cu turcii ,unde mergea curtea imperială rusă…sa fim serioși…

  • ‘Pentru că lucrătorii din servicii nu se pensionează cu adevărat niciodată, ei au fost tot timpul utili altora’
    ….insa pentru a fi utili mai mult timp tre sa se pensioneze de tineri si …daca sint deja platiti… pina cind mor …si mai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *