Corespondență din Anglia. Neașteptatele bucurii ale chibițului neînvățat cu golul

Ce-o fi, dom’le, cu fotbalul ăsta de scoate om din minți cuminți și-l azvârle, până și pe cei mai cumpătați, într-un huliganism verbal de nerepetat, urmat de o mahmureală plângăcioasă? Marx a arătat cu degetul decepției înspre religie, acuzând-o de trafic de sirop de struguri de esență tare și halucinogene date la tămâiat, deși ignoranții în ale profitului sunt mult mai ușor de convins să alerge după o minge, fie ea și din cârpe. Dacă în privința religiei cetățenii pierd timp punându-și tot felul de întrebări, în privința fotbalului nu vociferează nici măcar în privința regulilor, ba chiar se extenuează contemplând victoria. Fotbalul rămâne un joc al picioarelor (tot un vai dacă nu e cap) pentru că mingea nu-și arogă mare lucru, dar are grijă să-l mai trăsnească pe câte unul care crede că-i făcut din cărămidă. Așteptăm tot câte patru ani ca să ne adunăm cu toții pe stadioane și în fața televizoarelor într-un spectacol al lumii în care emoțiile ne pun la grea încercare. Râsu’ și plânsu’ parcă se întâlnesc pentru prima dată.

Anul acesta, deși s-a vorbit de pace, a fost invitat să spună povești Morgan Freeman, cel care s-a jucat de-a Dumnezeu și de-atunci caută explicații pe National Geographic. Metafora a ajuns însă să trăiască din ajutor de șomaj, în timp ce corupția pretinde că poartă hainele împăratului. Nici nu s-a ridicat bine cortina că au și dat drumul la o minciună! Un gol a fost declarat nul și neavenit. Și vaccinul inventat de pentagoane e tot nul și neavenit. Miliardarii lumii cred că se pot șterge cu realitatea la fund, uitând că înțeapă.

Zice Coranul: وَكَذَّبَ بِهِ قَوْمُكَ وَهُوَ الْحَقُّ ۚ قُل لَّسْتُ عَلَيْكُم بِوَكِيلٍ

(6-Surah Al-An’am (The Cattle) 66 / Capitolul 6 Al-An’am (Cireada) versetul 66):

“Dar oamenii tăi au negat ce era adevărat”. Allah nu a mai pierdut timpul cu pancarte, ci a înlesnit alte două goluri. După scandalul șpăgilor, al abuzului forței de muncă, după negarea evidenței, aproape că am vrut să renunț la spectacol, așa după cum am renunțat să urmăresc și alte competiții sportive murdărite de relațiile unora mult prea familiare cu absurdul. M-au tras însă de mânecă înapoi amintiri dragi, din copilărie: seri petrecute cu tata în fața radioului, ascultând comentariile aventurilor Universității Craiova prin Europa, primul meci la care am asistat pe Stadionul Areni din Suceava, încă înainte de a merge la școală, victoria Stelei în Cupa Campionilor, străzile bucuriei, icnetele disperării. Chiar dacă s-au mai făcut greșeli, nimeni nu a putut stăvili dreptul egal al popoarelor la bucurie.

… și surprizele au curs gârlă. Victorii și goluri care au lăsat presa de specialitate ca la poartă nouă.

Dau frumusețe fotbalului: jocul pe teren și nu prin birouri, lumina din ochii spectatorilor și nu clinchetul din buzunarele sponsorilor.

Nu lăsați globaliștii să vă confiște această bucurie! Am văzut națiuni mândre chiar și atunci când au fost împinse pe culmile disperării. Vorbele s-au ridicat la cer în aceeași rugă dar cu gust de sare sau de dulceață, cu gust de ierburi sau condimentate. Unii preferă mingicăreala, alții pasele lungi. Unii au perfectat jocul la ofsaid, alții fac uz de științele exacte. Simțim la fel, dar în același timp nu vrem să ne fie călcate în picioare istoria și tradițiile. Avem steaguri, imnuri naționale, însemne care reprezintă mai mult pentru noi decât pentru alții. Avem ce să-i învățăm pe alții, iar alții au ce învăța de la noi, nu otova, precum o armată de obedienți ai guvernelor, ci ca indivizi cu opinii și argumente proprii și personale, demne de luat în seamă. Măcar dacă miliardarii de astăzi, care se dau peste cap să ne dea lecții în tot ce ar putea deveni domenii lucrative pentru ei, și-ar fi câștigat averile jucând pe teren, la vedere, cinstit și nu prin speculații, corupție și manipulare!

Un taximetrist cu chef de vorbă, mare amator de revista presei, mi-a spus mai deunăzi că spectatorii Mondialului din Qatar se plâng că nu pot cumpăra băutură și droguri pe stadioane și în afara lor. Păi nu e fotbalul băutura care nu atacă ficatul și drogul care nu ia mințile? Până la urmă a fost minunat să vedem suporteri obligați la decență, fără a-și mai arunca resturile pe terenul de joc.

Și am mai văzut lacrimi și zâmbete, strigăte de disperare și hohote de râs. Am văzut senegalezi și argentinieni înlănțuiți în dansuri numai de ei știute. Cântecele englezilor, uralele portughezilor și ale francezilor au înviorat tribunele. Stupoarea fericită a australienilor, a japonezilor și a coreenilor a emoționat până și camera de luat vederi. Muțenia nemților și a galezilor, plânsul uruguayenilor, încrâncenarea sârbilor, pesimismul și orgoliul rănit al belgienilor, toate au făcut din spectacol unul complet. Entuziasmul ritmat al brazilienilor și al marocanilor, speranțele rămase boboc ale ghanezilor și ale camerunezilor, mascotele fiecărei națiuni și modalitatea specifică de expresie nu au nevoie de regie. Suporterii au preferat adevărul de pe teren, nu iluzii vândute prin tehnologie. Emoțiile sincere nu se pot cumpăra și tocmai de aceea au fost în stare să mute și muntele, și pe Mahomed. Toate meciurile au fost animate; fotbalul de calitate, golurile neașteptate, întoarcerile de scor au adus bucurii până și celor mai încăpățânați dintre sceptici. Chiar și echipele care au ieșit din competiție au avut motive de mândrie de dus înapoi acasă.

Lumea a uitat de Zelenski și de măscărelile lui – un joc mai plictisitor decât meciurile aranjate.

Eu cred că Brazilia se întoarce după 20 de ani ca învingătoare, deși sărăcimea de acolo nu dorește ca Neymar să înscrie pentru că îl susține pe Bolsanaro. Toate echipele care au încercat să aducă politica pe teren au pierdut și încă mai pierd jocuri. Suporterii ar trebui, la rândul lor, să nu mai voteze hoți și să lase sportul să aducă pace, nu să facă propagandă. Rusia nu a fost lăsată să se califice, Ucraina nu s-a calificat nici împinsă de la spate. Desemnarea Qatar-ului ca organizator de campionat mondial a fost urmată de o vânzare de armament și, fără nicio îndoială, de o impunere de sponsori desemnați de occidentali. În loc să-și fi ridicat omenia la cer, unii și-au ridicat tunurile și paloșele, neluând în considerare rezistența materialelor și forța de gravitație, și s-ar putea să cadă striviți de propria ignorată cruce.

Hagi se gândește la Anglia, căci pe acolo jucătorii nu prea au iarna vacanță. Știe el ceva, că prea au arătat englezii cu degetul corupția FIFA, dar n-au luptat la fel de convingător pentru anularea atribuirii organizării campionatului mondial de fotbal din 2022 Qatar-ului. Hagi pare să fie singurul în stare să califice echipa de fotbal a României la un viitor campionat european sau mondial. Ceva mă face să cred că a venit și vremea lui; e timpul să răzbune toate umilințele datorate aranjamentelor din ultimii ani.

Dar dacă Maroc, Japonia, Senegal sau Coreea de Sud …?