Corespondență din Istanbul. Pe urmele lui Suleyman Magnificul

Zilele trec cu repeziciune și parcă zboară mai repede decât boarea de vânt.  În acest sfârșit de săptămână m-am bucurat de soare, de un eveniment cultural  memorabil și de o întâlnire cu prieteni dragi. Toți cei care mă cunosc știu că am o plăcere deosebită să împărtășesc din cunoștințele mele, să vorbesc despre locurile pe care le-am colindat și mai ales despre lucrurile interesante pe care le aflu, despre istoria și locurile frumoase din Istanbul. Și cum eu funcționez după regula „lasă-ți picioarele să cutreiere, ochii să se minuneze, sufletul să se aprindă”, am luat-o iarăși la pas pe străduțele pline de povești  și  istorie ale imensului  oraș.  Și cărările m-au purtat spre frumoasa Moschee Suleymaniye.

Am vizitat-o și în alte rânduri, însă locul și frumusețea ei  mă atrag mereu. Este una dintre cele mai mari moschei din oraș, dar și una dintre cele mai cunoscute din țară, construită în perioada Imperiului Otoman, între anii 1550-1558, la ordinele sultanului Soliman I (Suleyman Magnificul)  și sub îndrumarea celebrului arhitect Mimar Sinan . Despre marele arhitect v-am mai povestit și în alte scrieri de pe malul Bosforului.  Universitatea de Arhitectură din Istanbul poartă numele acestui  mare artist ce a administrat lucrările publice ale Imperiului Otoman sub domnia a trei sultani (Süleyman I, Selim al II-lea, Murad al III-lea).

Cea mai frumoasă priveliște vine după cel mai greu urcuș, iar cea oferită când ajungi sus, la moschee, este sublimă, pentru că moscheea e așezată pe unul dintre cele șapte dealuri pe care a fost construit Istanbulul și ai puțin de urcat. Locul acesta are acel ceva care te cucerește de cum îl vezi și nu te mai saturi să îi admiri perfecțiunea. Moscheea Suleymaniye este probabil cea mai atrăgătoare, iar  acest lucru nu se datorează pur și simplu dimensiunii grandioase  a ei, ci și datorită locației sale, a  importanței  sale istorice și a designului impunător. Când o privești de la depărtare, acolo sus, ți se creează un sentiment de intangibilitate, te lovește o eleganță răsunătoare care se distinge dintre străzile pline de magazine mici și înghesuite. În preajma ei uiți de orice neliniște, de  sentimentele de gol și amărăciune, de tristețe și supărare și nemulțumire. Deși conștient că această stare de nemulțumire  nu face decât să îți  afecteze capacitatea de a munci, îți afectează sănătatea, îți afectează tot. Îți încarci sufletul cu bucuria liniștii și înțelegi cât de frumoasă este fiecare clipă pe care viața ți-o dăruiește, că ești atât de binecuvântat să te poți bucura de existența acestor locuri, că energia lor te încarcă, te revigorează.

Moscheea Suleymaniye sau Moscheea lui Soliman este una dintre marile moschei construite după modelui  catedralei  Hagia Sofia. În anul 1660, Moscheea Suleymaniye a fost afectată de un incendiu, dar a fost restaurată de către sultanul Mehmed al IV-lea. Mare parte din cupolă a fost grav   deteriorată  în urma cutremurului din 1766 și abia în anul 1956 a fost restaurată complet.

Pentru turiștii români, fascinați de filmul Suleyman Magnificul, această moschee ar fi prima pe care ar  trebui să o viziteze. În frumoasa curte, sunt două mausolee care adăpostesc mormintele sultanului Soliman I, sultana Hurrem,  fiica acestora, sultana Mihrimah, sultanul Soliman al II-lea, sultanul Ahmed al II-lea și fiica sultanului Mustafa al II-lea, dar și și mormântul arhitectului  Mimar Sinan, cel care a proiectat moscheea.

Moscheea a fost construită pentru  a demonstra posterității , asemeni  unui testament, realizările lui Soliman I.  Drept  confirmare  a acestor realizări stau cele patru minarete ale moscheii  care justifică  faptul că Suleyman I a fost al patrulea sultan care a domnit asupra Imperiului Otoman, odată ce a devenit imperiu. Mai puțin plină de ornamente față de celelalte moschei din Istanbul, Süleymaniye se remarcă mult mai bine prin  delicatețea  și eleganța detaliilor arhitecturale. Simbolistica joacă și ea un rol important în arhitectura clădirii. Așa cum v-am menționat, mormintele Sultanului Süleyman și al Sultanei Hürrem, situate în imediata apropiere a moscheii, sunt considerate cele mai elegante morminte ale unor sultani otomani.

După plimbarea în curtea și grădina moscheii, m-am așezat să beau un ceai și să îmi rememorez informațiile pe care le culeg,  însă am sentimentul că de fiecare dată mai aflu ceva nou. Ceea ce e frumos la moscheile și muzeele acestui oraș este că adăpostesc și câte o cafenea unde oricine se poate bucura de delicioasa cafea turcească și de o ceașcă de  ceai. Așezată la o mică masă și privind cerul  senin m-am gândit că fericirea e un curcubeu de emoții pozitive, pentru că fericirea nu se reduce la bucurie sau distracție, iar beneficiile emoțiilor pozitive sunt mult mai diverse.

Venerația sau încântarea  sunt sentimentele  că te afli în prezența a ceva grandios în fața acestei moschei.  Te simți copleșit și mic prin comparație. Această emoție mă ajută să accept o situație nouă și să mă văd ca fiind parte dintr-un întreg mai larg. Iar întregul este oferit de tot ceea ce ne înconjoară.

Deși marea majoritate a turiștilor este atrasă de arhicunoscuta Hagia Sofia, mie  îmi plac cel mai mult,  în Istanbul, două moschei:  Moscheea Suleymanie, făurită de marele arhitect Mimar Sinan din ordinul Sultanului Suleyman Magnificul și Moscheea Albastră (Sultan Ahmed), clădită în perioada 1609-1616 ca o replică la ctitoria Împăratului bizantin Justinian, Aya Sofya.

Iar cu fiecare povestioară  încerc să vă stârnesc  și vouă sentimente și curiozități, să vă fiu măcar un ghid virtual într-o mare de istorie și frumusețe, în amestecul  de vechi și nou al imensului oraș de pe Bosfor.