Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cronică de metrou și tristețea înflorită din pustiul bogaților

Azi dimineață am avut drum prin cartierul bogaților, prin Primăverii, adică. Desigur, din respect ar fi trebuit să descind dintr-o limuzină, să nu ridic praful mergând pe jos, așa cum îmi place mie. Să merg pe jos, nu să ridic praful. Am luat metroul, pentru că mie îmi place cu metroul. Că toți stau cu ochii în telefoane și le pot studia comportamentul. Ca noroc, la ora la care am pornit de acasă, după ce m-am rugat ca azi să nu mai avem încă o dramă la vreun spital, trenul era aproape gol. Dintr-un vagon mai îndepărtat se auzea un plâns de copil. Dar ce plâns! De durere. Plânsul se apropia și atunci l-am văzut. Un tată își purta copilul pe brațe și se plimba, în nădejdea că se va calma. Cum se tot mișca legănând și se apleca peste copil să-l aline, i-a alunecat masca de pe nas. A trecut de mine și atunci am văzut deznădejdea părintelui, neputința de a-i lua copilului durerea cu mâna. Am vrut să fac ceva, dar nu știam ce. Și odată îl văd pe agentul de pază că-i taie drumul și-l somează: „Masca, domnu, masca!”. Omul, care ținea copilul cu ambele brațe, nu știa cum să facă și a privit disperat în jur. S-a pus pe vine, și-a așezat copilul pe genunchi și cu o mână și-a tras masca. Agentul nu s-a lăsat. Agentul e mizeria aia de individ care-și suflă mucii pe jos cum iese de la serviciu și care flegmează cu boltă după ce, zgomotos, se asigură că și-a colectat toată mizeria în gură. Și-i spune: „Puțin bun simț, ce înseamnă asta? Nu știți crește un copil!”. El era stăpânul trenului. Evident, m-am dezlănțuit și a ieșit un tărăboi condimentat cu niște înjurături de care nu mă credeam capabilă. Dar nu s-a lăsat nici el. Când i-am spus că voi chema poliția, mi-a arătat cu capul o trotinetistă care stătea vizavi de mine: „Dânsa m-a atenționat”. Cum eu nu o văzusem că l-a atenționat, nu era să mă reped la ea din senin. Dar a zis ea: „Trebuie să fim responsabili, masca salvează viața”. Am realizat că nu are rost să mă cert cu alienata aia și i-am zis agentului că se ia după toți nebunii. Pe fundal se auzea plânsul copilului. De durere. Am coborât la Victoriei și l-am ajuns pe bărbatul cu copil în brațe. „Vă mulțumesc și mă iertați că v-am pus în situația asta”, mi-a spus el legănând copilul. Am aflat că merge la spitalul „Grigore Alexandrescu”, că a stat de dimineață acasă și nu a venit Salvarea. „Soția e la muncă, săraca!”, a răspuns el întrebării nerostite. L-am condus o bucată de drum. Copilul, o fetiță de nici doi ani, era obosită de atâta plâns. S-a întors și pe mâna tatălui a picurat o lacrimă. Am știut cât de tare frige acea lacrimă.

Am intrat pe strada Paris. Pustiu. Încercam să ghicesc dacă dincolo de zidurile groase ale vilelor, de perdelele grele și scumpe, de ușile de lemn masiv se ascunde bucurie sau tristețe. Doar copacii din curți, care s-au plecat sub coroanele imense de flori, erau vii. O doamnă din lumea bună își plimba cățelul. Animalul era vesel, dar doamna i-a poruncit aspru să se potolească. M-am gândit că doar bietul animal, dacă ar fi întâlnit-o pe fetița suferindă, i-ar fi putut smulge un zâmbet.

După ce mi-am terminat treaba, am pornit pe străzi către Obor și am colindat fără țintă. La un moment dat, am realizat că nu am văzut oameni, deși erau puhoi. Toți cu măști, parcă nici nu mai conta nici ce haine poartă, nici dacă ochii le plâng sau râd.

La întoarcere, am luat tot metroul. M-am nimerit lângă o familie, părinții și doi copii, un băiat de vreo 9 ani și fetița cam de 5 ani, care vorbeau engleză. Mama încerca să-l învețe pe băiat limba română și-i arăta un set de cartoane. E un joc pe care-l știu și eu, trebuie să ghicești din trei varianta corectă. La „cocoș” m-am amuzat teribil, mama a scos un „cucurigu” de parcă era chiar un cocoș. Cum toată lumea era pe telefon, nici măcar nu a tresărit nimeni.

La Basarab am schimbat, dar tot cu ei în vagon am nimerit. Ei s-au așezat pe un rând de scaune, mama a continuat jocul cu băiatul, iar fetița s-a lipit de tată, care a strâns-o lângă el. Dintr-o dată, fetița a privit fix lângă mine. Mirată. M-am uitat în jos, pentru că stăteam în picioare, și am văzut o femeie care depănă un sul de hârtie igienică. O înfășura în alt sul creat de ea. M-am uitat mai bine și mi-am dat seama că biata femeie avea probleme psihice. Am urmărit și eu cu câtă grijă înfășoară hârtia și cum era preocupată ca sulul făcut de ea să arate fix ca sulul original. De-odată, fetița se ridică și vine în fața ei. O întreabă, în engleză, ce face, apoi privește fascinată la mâinile ei. Părinții nu au sărit trei metri, au privit-o și au zâmbit. Copila s-a uitat la ei, apoi s-a așezat timid lângă femeie. Ea i-a întins ambele suluri, fetița a luat partea care trebuia înfășurată, iar doamna o ținea pe cealaltă și îi lăsa câte puțină hârtie, pe care fata o făcea sul. Parcă era o scenă de pe vremuri, când țineam pe brațe un sul de lână și mama făcea ghem din ele. Din când în când, fetița o privea să vadă dacă e mulțumită, dacă se descurcă. Femeia, care până a ajuns micuța lângă ea, era în lumea ei, s-a luminat și, după ochi, îi și zâmbea, căci purta mască. La un moment dat, și-a pus sulul în poală, și-a rotit palma în sus, parcă era o pasăre lovită, a ezitat o clipă, i-a privit părinții, apoi și-a așezat-o ușor pe creștetul fetei. „Ești atât de drăguță!”, i-a spus fetița în engleză. Femeia a dat din cap și a râs. Nu înțelegea, dar simțea.
Am coborât. M-am oprit pe peron și m-am uitat după ei. Copila cu părul bălai și femeia, a cărei minte s-a prăbușit sub cine știe ce povară, stăteau față în față și se jucau.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Cronică de metrou și tristețea înflorită din pustiul bogaților”

  • „Masca salveaza viata”…. un fel de Litanie a fricii, sau o mantra. Si apelarea la autoritatea ca la un parinte surogat, sa faca lucrurile inconfortabile pentru tine. Vai vai, ce ascunde in spate. Nimic nu e mai periculos decat un om slab. De fapt gresesc, este: Un om slab si inteligent. El sta in varf, chinuit de slabiciunea sa, impins de mandrie si frica, isi face o cochilie, o haina din oameni puternici si prosti care sa-l inconjoare si sa il apere.

    E ciudat ca in vremea noastra omul nu vede cat e de e credincios si nici nu realizeaza ca se inchina, daramite sa vada si la ce se inchina. Sa stiti ca cei care sunt credinciosi inconstient sunt mult mai periculosi decat cei credinciosi constient….

  • Tuturor „Martorilor lui Covid” le recomand sa (re)vada monologul-regal sustinut de Toma Caragiu la finalul filmului „Actorul si salbaticii”. Poate pricep si acestia ceva! E chiar de actualitate in totalitarismul p(l)andemico-mediatic.

  • Superb scris! Prezenta femeii suferinde ne aminteste de problemele vechi, dinainte, si parca ne sensibilizeaza sa nu le mai ignoram, copila cu candoarea ei este simbolul viitorului, indrazneala ei trebuie sa fie speranta si siguranta noastra, jocul lor cu trecerea firului de pe un ghem pe altul il vad ca pe un simbol al trecerii timpului pana cand cosmarul o sa dispara si ca o certitudine ca undeva este un capat. Coborarea din vagon, zambetele lor si jocul nou parca spun: „curand”.

  • Mereu trist.
    V-ati separat, voi, jurnalistii, la televizor si pe internet, mai mult ca oricând, în doua tabere diametral opuse. Cei care aplauda si vad prea mult roz în jurul lor si cei care critica neclintiti în cenusiul tern, invariabil. Comentatorii, populatia, la fel. Raul vine de la corona si administratorii pandemiei, dar si de la Domniile voastre, care nu realizati ca, în ciuda dramei pe care o traim, viata a ramas un amestec de roz/gri sau gri/roz ca întotdeauna, indiferent de culoarea care predomina.

    • După cum puteți observa, dacă ați citit textul, e un amestec. Dar, na, dacă vreți să dați vina pe cineva, e așa cum ziceți.

      • Da, a doua povestire este diferita, dar tot trista, as zice eu. Uitati-va la restul celor care au comentat.
        Nu vreau sa dau, Doamne, fereste, vina doar pe dv., era o constatare generala. Îmi cer scuze, daca a sunat prea dur.

        • Nu, e în regulă. Eu scenele astea le-am văzut, dar caut ceva de râs. Musai să fie.

  • Dap…
    Dumneavoastra ma intristati, iar afara ploua gri.
    Ar trebui sa va evit, sa nu va citesc. :))
    Devin neputincios pe blogul meu si nu pot povesti decat cu ura, cu deznadejde, agresiv…
    Fragment din ultimul post, sincron de situatii smintite din viata de zi cu zi:

    Fragment: „… Tânărul fără botniță s-a întâlnit cu o altă ființă: o fată frumoasă, veselă. Îi sare în brațe și-l sărută!
    Doamneeeeee! Sunt #vechi-normali. Sunt niste gunoaie! Omoară-i! Nu sunt distanțați deloc! Doamneeee! Adica nu Doamne. Doamne nu exista!
    Există Siri, există Alexa, există psihologii drojdieri conformi.
    Sataneeee! Doi porci #vechi-normali sunt pe stradă! Se sărută și ne omoară bunicii. Se sărută și o să facă copii (sic)! gates o să inebunească. Și kisinger. Criminalii ăștia ne spun că suntem mulți.
    Toarna-i pe băiat si fată! Sfâșie-i! Fa un 10! August, Ianuarie, Aprilie sau că…t: ce lună vrei tu. Doar vorbește cu Helvig, cu Merkel, Cu Iohanis sau Orban sau Cioloș. Sau doi și-un sfert. Sau Mă-Ciucă. Vă organizează ei. Barna-i bou! Nu vorbi cu el…….”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *