Cronica de vineri. Gogol, prins acum între războiul ruso-ucrainean sau cum era sărbătorit scriitorul de toată suflarea sovietică!

Când Fiodor Mihailovici Dostoievski (rus, născut la Moscova) scria că „toți am ieșit din Mantaua lui Gogol (ucrainean, născut la Sorociințî, gubernia Poltava)” se referea la cu totul altceva, nu la țeava katiușei care împungea pe sub pulpana pufoaicei.

Căutând zilele trecute prin vechiturile anticariatelor virtuale oarece prospături dau peste o carte, de fapt o cărțulie de vreo 60 de pagini, frumos legată, copertă cu manșete, file subțiri și plăcut foșnitoare precum ale Sfintei Scripturi. Monografie, N. V. Gogol, 1809 – 1852, de N. L. Stepanov, Editura Cartea Rusă, 1952, carte editată în cinstea centenarului morții lui Nicolai Vasilievici Gogol.

Săptămâna asta s-au împlinit 170 de ani de când toată suflarea ruso-ucraineană îl are în eternitate. Însă, în loc să-l cinstească pe unul din cei mai mare scriitori, când poporul ucrainean și cel rus ar trebui să-și dea mână și să-l comemoreze cum se cuvine pe Nikolai Vasilievici Gogol, din păcate, ei sunt acum în plin război.

Traducerea din limba rusă este făcută de Tudor Vianu, iar pe reversul coperții citim că această carte s-a editat de către Asociația Română pentru Legăturile de Prietenie cu URSS (ARLUS).

Răsfoind cărțulia înaine s-o citesc, dau peste un petic de ziar îngălbenit, pesemne din Scânteia, ascuns în pliul manșetei. Două articole dedicate împlinirii a 100 de ani de la moartea lui Nikolai Vasilievici Gogol. Citesc de două ori și nu-mi vine să cred, încă de la titlu, legat de „sărbătorirea” morții lui Gogol. Mai ziceam, dacă ar fi trăit cât Tolstoi, care a murit de bătrânețe, dar el n-a prins nici măcar 43 de ani. Dar, hai să vedem ce se scria în 1952, acum 70 de ani, în Scânteia despre comemorarea – sărbătorirea morții lui Gogol și ce măsuri corespunzătoare s-au luat în întreaga patrie. Patrie rusă, că și Ucraina a fost și este tot de-un neam, grai și apucături cu maica Rusie, că doar nu e de gintă latină! Iată cele două titluri ale articolelor:
„Poporul sovietic se pregătește pentru sărbătorirea centenarului lui Gogol”, respectiv „Operele lui Gogol în noi ediții”

„În întreaga Uniune Sovietică oamenii muncii întâmpină cu elan centenarul morții (câtă bucurie!) lui Nicolai Vasilievici Gogol. Astfel, în instituțiile de cultură, în întreprinderi, la SMT-uri, în colhozuri și sovhozuri au loc discuții, se țin lecții și conferințe, se organizează manifestări artistice. Teatrele pregătesc noi premiere cu piesele lui Gogol, iar editurile anunță ediții noi din operele sale. Muzeele pregătesc expoziții Gogol, studiourile cinematografice produc filme documentare privind viața marelui scriitor și filme artistice realizate după scrierile sale, critici literari și istorici îi consacră studii.

O expoziție impozantă se va deschide, cu prilejul centenarului, la Muzeul Literar de Stat din Moscova, cu portrete nepublicate ale scriitorului sau executate de contemporanii săi. Expoziția va da o imagine a vieții și creației lui N.V. Gogol, a influenței sale asupra dezvoltării literaturii și teatrului rus și va arăta popularitatea operei gogoline în URSS și în străinătate.”

Suntem în 1952, în Ucraina, unde 75 de teatre se pregătesc să pună în scenă piesele lui Gogol. „Filarmonicile din întreaga țară pregătesc programe de concert. Operele marelui scriitor apar în milioane de exemplare în toate limbile vorbite pe întinsul Uniunii Sovietice.” În Ucraina, bunăoară, apar în ediții de lux și populare. De asemenea, cineaști sovietici au creat și un film de desene animate – Noaptea din ajunul Crăciunului.

Mă întorc la cartea propriu-zisă. O introducere în care este lăudată cartea, literatura în genere, cartea democratică care a devenit accesibilă maselor largi ale poporului, o nouă literatură.

Și dă-i înainte cu nedreptatea orândurii iobăgiste, lupta pentru eliberarea maselor populare de sub jugul moșierilor și funcționarilor țariști, toți care au dat și dau dovadă de un caracter anti popular.

Prima frază începe cu faptul că Vasili Afanasievici Gogol-Ianovschi și Maria Ivanovna erau moșieri ucraineni, părinții scriitorului. Nu dădea prea bine, dar tânărul vlăstar ajuns la maturitate se va lepăda de toate aceste porniri moșierești.

În perioada liceului (1821-1828), anii de avânt ai conștiinței naționale, elevul Gogol, scriitorul, începe să fie cutremurat de mărețele fapte ale poporului rus în războiul pentru apărarea patriei. Biografia lui Gogol este pusă în paralel cu cea a lui V. G. Belischi, filosof, critic literar și fondator al programului estetic al realismului în literatura rusă. Ce făcea Vissarion, musai trebuia să facă și Gogol!

Gogol vrea să fie bugetar

„Timid și bolnăvicios din naștere, Gogol se ținea mai la o parte de colegii de liceu”, citea, în schimb, poezie, pe Pușkin, poetul preferat. Era pasionat de teatru, scria versuri, a fost colaborator la o revistă scrisă de mână, în 1825. Picta decoruri la teatru.

O frază scrisă adânc de tov. Stepanov este aceasta:

„(…) Opera nepieritoare a marelui satiric, care a biciuit fără cruțare orânduielile lumii feudale, reacțiunea și obscurantismul regimului autocrat al Rusiei țariste, desvăluind putregaiul societății bazate pe exploatare. Acesteia din urmă Gogol i-a opus lumea oamenilor simpli, a celor umiliți și asupriți, victime ale nedreptăților sociale.”

Și, ca un adevărat patriot, „Gogol a zugrăvit în pagini înălțătoare trecutul eroic al poporului rus, nesecata lui putere de viață și bogăția creației sale poetice a dat…” Păi ori e rus, ori e ucrainean?

O biografie romanțată, înălțătoare pe alocuri, duioasă, gravă în altele.

Petersburgul, ne spune autorul, „întâmpină cu răceală pe tânărul entuziast sosit dintr-o provincie îndepărtată, venit să slujeacă omenirea, prin toate situațiile și funcțiile din stat. Visurile pălesc repede și se spulberă, își caută serviciu în marea capitală imperială.”

Prinde un post de funcționar la Departamentul Economiei Naționale și al Edificiilor Publice până în 1830, apoi se mută la Domeniile Statului. Sub-șef de birou. O duce rău, foarte rău. Nu are bani pentru haine noi, umblă iarna cu mantaua de vară (iar, mantaua!). Îi scrie mamei sale că „nu cred că cineva trăiește la Petersburg mai cumpătat decât mine. (2 april 1830)”

Serile lui Gogol, un suflu nou în literatură ruso-ucraineană!

„Serile în cătunul de lângă Dikanka” au apărut într-o perioadă când în marea literatură rusă se născuse, așa, interes deosebit de viu pentru Ucraina, interes care s-a manifestat prin apariția unui șir întreg de opere din viața ucaineană. Cităm: „Serile au adus în literatura rusă un suflu viu și proaspăt. Îl ajută pe cititorul rus să cunoască poezia fermecătoare a poporului ucrainean.”

Există, înfățișate de Gogol, forțe dușmănoase care împiedică să se manifeste adevărata frumusețe și principiile sănătoase care există în viața poporului.

După ce-l face biciuitor al rânduielilor iobăgiste, și dă-i înainte cu înfierarea capriciilor și apucăturilor burgheze, lumea decadentă a capitalismului, autorul, tov. Stepanov, ajunge în final, după ce l-a înălțat prea sus pe Gogol, să-i tragă și o scatoalcă peste ceafă, ca să-i vină mintea la loc. Îl condamnă aspru pe scriitor, deoarece pe ultima sută de metri, Gogol o dăduse grav în ale cititului, mai cu seamă a cărților bisericești și cam tulbure la minte căzuse într-un extaz mistico-religios, plăcut reacționarilor, dar condamnat de mediile progresiste, proletare.

Moare sărac și de inaniție pe 21 februarie 1852. Arde, înainte să se stingă el, manuscrisul celui de-al doilea volum al Sufletelor.
E plictisitor în această lume, domnilor! (Gogol)

Gogol1

Gogol2