Cu Plugușorul, la porțile capitaliștilor de cumetrie

Paul Zarifopol, nume de referință al culturii românești, astăzi dat uitării (și nu este, din păcate singurul!), are un răspuns foarte ingenios la întrebarea: de ce, în cea mai frecventă înjurătură, românul te trimite direct la origini? Adică, du-te în mă-ta! Din două motive, zice autorul ,,Registrului ideilor gingașe’’. Din optimism, adică du-te înapoi de unde ai ieșit, că poate te naști mai bun sau din pesimism, adică decât să vii înapoi tot așa, mai bine rămâi acolo!

Iertat să fiu dacă supăr unele spirite sensibile, dar, făcând bilanțul anului care se încheie, o spun cu mâna pe inimă, că  încă nu mă pot hotărî pentru care dintre aceste motive să optez. Un singur lucru este, însă, în afara oricărei îndoieli, numai cu un asemenea colind aș merge la poarta vânzătorilor de subproduse și  funeștilor producători ai capitalismului de cumetrie. În acest sens, nenorocirea de la Tohani  este un lugubru simbol al cumulului de ilegalități, de abuzuri,  de corupție și de oculte încrengături pe care se susține șandramaua despre care năimiții săi apologeții  clamează că ar fi un stat de drept. Așa încât, nu mă încălzește faptul că s-au luat sau se vor lua măsuri punitive, atâta vreme cât caracatița rămâne iar cadre specializate așteaptă doar semnalul pentru a lua startul.

E foarte bine că, în aceste zile, s-a redeschis discuția despre evenimentele din însângeratul Decembrie 1989, dar cred că a venit timpul să tragem linie și să facem bilanțul ultimilor 34 de ani, pentru ca să vedem de unde am plecat și unde am ajuns. Bilanț din care nu poate în nici un caz să  lipsească  punerea în balanță a speranțelor cu care am pășit pe sub porțile triumfale ale societății tuturor posibilităților și realitatea cruntă în care ne aflăm. Bilanț de care avem neapărată nevoie acum, când ne pregătim să intrăm în anul 2024, an în care electoratul țării va fi chemat să își dea votul în patru rânduri de alegeri: locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentarele.

Din respect pentru buna credință a eventualilor cititorilor acestor notații, nu mă voi apuca acum să lansez pronosticuri, dar, după cum se prefigurează primele oferte care au fost lansate în spațiul public, înclin să cred că ,de pildă, la alegerile prezidențiale de anul viitor, s-ar putea repeta situația din 2000. Atunci când segmente ale câmpului politic situate pe poziții radical sau chiar ireconciliabil divergente și-au dat mâna și au votat pentru Ion Iliescu. De fapt, au votat să nu iasă președinte inamicul public numărul 1:Corneliu Vadim Tudor! În plus, dacă ținem seama de faptul că acum suntem stat membru al NATO și al Uniunii Europene, încep să iau foarte în serios ipoteza că modelul ,,pilotului automat’’, la care făcea recent referire Adrian Năstase într-o emisiune difuzată pe canalul Antena 3 CNN, ar putea opera nu numai în domeniul politicii externe. Ce-i drept, sintagma ,,competențe partajate’’ nu a mai apărut prea des în dezbaterea publică, dar asta nu înseamnă și că s-a renunțat la ea în mod definitiv și irevocabil.

Mergând mai departe, ajungem la un fapt esențial, despre care trebuie să vorbim fără rețineri sau precauții de circumstanță și anume la faptul că, la ora actuală, suntem martorii a două războaie despre care nu avem semne că se vor încheia prea curând. Iar, după ce vor fi încheiate, cu siguranță că polii de putere la nivel global vor fi redistribuiți. Ceea ce înseamnă și sfârșitul lumii unipolare instaurate după Malta, la sfârșitul lui 1989. Sfârșit despre care Ignacio Ramonet avertizase încă în 1997 în cartea sa ,,La Geopolitique du chaos’’ atunci când a spus că lumea unipolară nu va fi capabilă să își gestioneze problemele și acest nou model unic va genera crize în lanț. În această perspectivă, cred că trebuie să recitim narațiunile suveraniști versus globaliști  și să ne punem foarte serios întrebarea dacă la viitoarele tratative pentru redesenarea hărții sferelor de influență această Românie debusolată și măcinată de meschine jocuri de interese, din interior sau din afară, nu va cădea din nou între scaune. Zicerea ,,între scaune’’ provenind din împrejurarea să dorind neapărat să stea la masă cu oamenii mari, puștimea se va trezi căzută între ele. Semn că locul său nu este acolo unde discută oamenii mari. În cazul de față, oameni mari …și la propriu și la figurat!

Va fi, așadar, anul 2024 anul în care se vor reconfigura sferele de influență la nivel european și planetar sau va trebui să mai așteptăm ca noile puteri politice rezultate după alegerile din Statele Unite, din Franța și din Rusia să își preia  frâiele și apoi să vină la tratative? E greu de anticipat. Oricum, pentru noi, cei din țara Meșterului Manole- din a cărui legendă nu am învățat decât lecția ,,zidului părăsit și neisprăvit’’ dar nu și pe aceea a jertfei pe altarul creației- acest an 2024 este anul în care vom da un împătrit examen al maturității. Asta în cazul în care vom alege calea de mijloc între capitalismul de cumetrie de rit autohton, de la jupân Titircă Inimă Rea încolo și capitalismul de cumetrei globalist care, până la urmă, tot unul de  tip neocolonial rămâne. Cale de mijloc însemnând o Românie stat membru al Alianței Nord Atlantice și al Uniunii Europene, stat egal în drepturi și îndatoriri cu toate celelalte state membre și nu unul de mâna a doua căruia nu știu ce funcționar dintr-un birou de la mansardă îi dă note și îi dictează ce teme are de făcut. Scârța scârța pe hârtie și mai nou pe calculator căruia a cam venit vremea să îi transmitem, și lui, invitația- neprotocolară ce-i drept-, al cărui dublu înțeles l-a tălmăcit atât de bine Paul Zarifopol și despre care am scris încă la începutul acestor însemnări.