Cum a eşuat temutul Consiliu al celor zece în faţa nobilelor curtezane

Îngrijorare faţă de capriciile modei

Senatul, alcătuit din bărbaţi, vădeşte faţă de acest nărav, nu numai nedumerire, dar şi îngrijorare.
Dă curs acestei stări de spirit un Decret din 1504.
Dincolo de răceala textului de lege, descoperi, nu fără amuzament, un tablou al eternului şi inutilului mister feminin:
„Printre toate cheltuielile inutile, pe care femeile acestui oraş le fac pentru frumuseţe, cea mai ruinătoare pentru nobilii şi burghezii noştri este aceea de a se schimba des felul îmbrăcăminţii, cum au făcut, între altele, suprimînd trena, şi introducînd obiceiul de a se purta rochiile rotunde, fără coadă. Iar acum, de cîteva luni, unele din ele au început iarăşi să-şi facă şi să poarte rochii cu coada lungă şi largă, care se tîrăşte pe jos şi nu încape îndoială, că dacă nu vom lua măsuri, femeile, după obiceiul lor, vor dori să urmeze toate această modă, iar veniturile sus-numiţilor nobili şi burghezi ar fi păgubite, fapt pe care, în prudenţa lor, îl pricep toţi membrii Consiliului, căci rochiile, de care e vorba mai sus şi care toate sînt rotunde, ar urma să fie date la o parte, iar în locul lor, ar trebui făcute altele noi, ceea ce ar pricinui o mare risipă“.

Pentru a pune capăt risipei de bani, Senatul adoptă legi drastice împotriva pieptănăturilor, veşmintelor şi încălţărilor.
De aplicarea lor în practică răspund trei aşa-zişi Proveditori alle pompe.

Efort zadarnic.
Geniul feminin se pune în mişcare pentru a ocoli regulamentele şi pentru a evita prohibiţiile.
A fost una dintre puţinele decizii ale Senatului care n-au fost respectate în Veneţia, Republică în care încălcarea legii te ducea rapid pe Podul Suspinelor.

Privind amuzat cele două doamne din tabloul lui Carpaccio, îmi amintesc, tot amuzat, de instituţia Curtezanelor veneţiene.
Şi împotriva lor, Senatul s-a năpustit cu măsuri aspre, rămase doar pe hîrtie.
Documentele ne spun că femeile în ipostază ambiguă erau nu numai multe la Veneţia, dar şi ieşite din comun prin eleganţa şi graţia lor.
Umblau atît de bine îmbrăcate pe stradă, se purtau cu atîta naturaleţe, încît Senatul constata cu indignare că nu se deosebesc de femeile cinstite.

Toată strădania Autorităţilor de a le diferenţia de femeile cinstite s-au dovedit zadarnice.
Istoricii susţin că din cauza lor.
Eu cred însă că din cauza femeilor cinstite.
Pentru că, aşa cum ne arată şi controversa din jurul titlului dat tabloului lui Carpaccio, numai Dumnezeu ştie dacă doamnele cu pricina erau şi curtezane!

Pagini: 1 2 3