Cum a eşuat temutul Consiliu al celor zece în faţa nobilelor curtezane

Am acasă, risipite pe rafturile cu cărţi, şi concurîndu-le pe acestea, o mulţime de bibelouri.
Nu, nu sînt rodul unei înclinaţii a subsemnatului către aceste monstruozităţi ale artificialului.
Nu-mi plac nici bibelourile în general, d-apoi cele de prost gust.
M-am pricopsit cu ele cumpărînd alte lucruri de la tarabele cu suveniruri din străinătate.

Sub puterea unui mecanism asemănător, am vizitat, la Veneţia, Muzeul Correr, găzduit de latura vestică a Pieţii San Marco, zisă şi Ala Napoleonica, pentru că a fost ridicată de Napoleon ca să unească Procuratie Nuove cu Procuratie Vecchie.

Totul a pornit de la o notă definitorie a sufletului meu de ins făcut la şcoala comerţului socialist:
Fatalitatea de a opta în funcţie de coadă.

Ajuns în hala de unde se iau bilete pentru Palatul Dogilor, am avut în faţă două ghişee, deosebite categoric printr-un amănunt:
La unul era coadă, la celălalt, nu era nimeni.
Abia după ce-am scos banii ceruţi, mi-am dat seama de ce la acest ghişeu nu era nimeni.
Biletul costa dublu faţă de cel pentru palatul Dogilor, deoarece îţi dădea dreptul să intri şi la Muzeul Correr şi la Muzeul Arheologic Naţional.
M-am pricopsit astfel cu un Muzeu la care n-aş fi intrat în veci dacă ar fi trebuit să plătesc bilet doar pentru asta.

Şi astfel, aşa cum nu m-am putut despărţi de fleacurile numite bibelouri, n-am putut pleca din Veneţia pînă n-am vizitat şi Muzeul Correr.
Potrivit principiului:
Dacă tot am dat banii!

Muzeul Correr are ghinionul de a fi aşezat în Piaţa San Marco.
Oricărui turist adevărat ajuns în Piaţă nu-i stă gîndul decît la Basilica San Marco, la Palatul Dogilor, la Campanille şi, eventual, la Cofetăria Florian, despre care a citit că i-a oferit o cafea lui Dickens şi lui Proust.

Muzeul Correr nu e prea vizitat – zic ghidurile despre Veneţia – ca o prefaţă mustrătoare la pledoarie de a intra şi în acest muzeu.
Subsemnatului i se pare normal să fie aşa dacă ne gîndim la ghinionul muzeului de a se fi nimerit în Piaţa San Marco.

E ca o fată drăguţă, curăţică, după cum i-ar zice meşterul Caragiale, nimerită la un bal plin de femei strălucitoare.
Ce bărbat mai are ochi pentru fetişcana uitată într-un colţ, proaspăt bibilită şi proaspăt amărîtă, cînd în sală sînt, concurînd-o, atîtea splendide exemplare?!
Altfel ar fi stat lucrurile dacă fetişcana ar fi fost singura fustă din bal.

Graţie nevoii mele sufleteşti de a exploata la sînge biletul cumpărat pentru Palatul Dogilor, nemîngîiatul Muzeu Correr s-a pricopsit cu un vizitator.

Pagini: 1 2 3