Cum apără the homeless capitalismul avansat

La Barcelona, pe Rambla de Catalynia, am întîlnit o adevărată expoziţie de inscripţii cu tematică acuzatoare. Unele împotriva celor care poluează mediul înconjurător. Altele împotriva debarcării omului pe Lună, singurele cu care eram de acord, deoarece astrul nopţii, cum îi spun poeţii satelitului natural al Pămîntului, nu merita lăboiul american pus chiar pe faţa-i pală. Dincolo de complexul de lozinci, reunind numărul pancardelor la o demonstraţie de 1 Mai a Stîngii radicale, se putea vedea, pe o bancă, un dreptunghi de carton de mărimea unui sicriu. Un domn bine îmbrăcat, barcelonez get-beget după maniere, s-a apropiat şi a întredeschis niţel cartonul pentru a privi înăuntru. Mi-am spus că acolo vor fi depozitate inscripţiile protestare de rezervă şi, om harnic, m-am apucat să filmez complexul agitatoric. N-am apucat să ţin butonul apăsat mai mult de cîteva secunde. Coşciugul de carton s-a rupt brusc, lăsînd să se vadă o figură mai mult decît ameninţătoare. Că era gata să ţîşnească afară şi să mă ia la bătaie o mărturisea corpul pe jumătate ieşit din dreptunghiul care servea drept adăpost pentru acest ins fără adăpost. Am avut inspiraţia să închid iute aparatul şi să-l vîr în servietă. Asta deoarece încercasem deja experienţa conflictului cu înverşunarea homeless-ilor de a proteja imaginea capitalismului avansat.

La Londra, ca să ajung în Centru-centru de la hotel, traversam Oxford Street şi o luam prin Soho. Într-o dimineaţă proaspătă şi răcoroasă, ca un pahar acum spălat, îndemnînd la hărnicie reportericească, am descoperit, pe Wardoour Street, în uşa unui bar închis de pe trotuarul de vizavi, un ins lungit pe toc. Ţinea un picior ridicat în aer. Pătura de alături spulbera orice echivoc. Era un homeless. Şi nu unul oarecare, ci un homeless londonez, dat drept exemplu semnificativ, pe vremuri, în toate materialele despre viaţa grea a oamenilor muncii în capitalismul pe cale de a putrezi. Bucuros nevoie mare, am îndreptat spre el ochiul camerei de luat vederi. Nu lăsa impresia unui om atent la ce-i în jur. Cel puţin aşa credeam eu, cînd m-am apucat să-l filmez. Cîteva clipe mai tîrziu, aveam să conştientizez enorma eroare în care căzusem. Respectivul a sărit ca ars, mai ceva decît dacă punctul roşu al camerei mele ar fi fost al unei puşti cu laser, a trecut strada din cîţiva paşi şi s-a năpustit asupra mea. Din turuiala lui furioasă, am înţeles, pe cînd îmi vîra deştu-n piept, doar Fuck you! expresie de largă circulaţie planetară, cunoscută tuturor popoarelor lumii, ca şi God Bless America! Era atît de furios, că mă aşteptam la orice din partea lui. Ca, de exemplu, să-mi smulgă camera şi să-mi dea cu ea în cap. Am realizat că atentasem la imaginea lui, deşi eu nu eram de la un tabloid englezesc, iar el nu era membru al Parlamentului britanic.

Cînd credeam c-am sfleclit-o, tipul m-a lăsat la fel de brusc şi la fel de inexplicabil cum mă atacase şi, de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic, s-a întors la loc, pe pragul uşii adică, şi s-a trîntit cu cracii-n sus reluîndu-şi poziţia dinaintea conflictului.

Cîţiva metri mai încolo, un negru uriaş, care urmărise scena se strica de rîs.
Nu de alta, dar el avea un job!
Mătura trotuarul din faţa unui magazin cu chinezării!

Pagini: 1 2