Cum își fac ziare și televiziuni Serviciile prin intermediari interfețe

O deosebire de substanță făcută de Arghezi între presa de partid și presa independentă o găsesc valabilă și azi, dacă nu mai ales azi în deosebirea dintre presa Sistemului și Presa independentă. Presa de partid era înainte de Război, presă de partid. Principalele partide aveau oficioase. Se publicau în ele pozițiile oficiale ale partidului, dar și anchete, dezvăluiri, pamflete despre dușmanii formațiunii.

Era o presă cinstită.
Nu o făcea pe independenta, precum presa de azi, pentru ca pe sub acoperirea de presă care nu e partid, să fie mai de partid decît presa interbelică. După decembrie 1989 un timp partidele au avut presă de partid, oficioase, gen Dreptatea, Liberalul, Dimineața. Din toate punctele de vedere – inclusiv din cel al combativității – ziarele de partid au fost un fiasco. S-a născocit presa de partid mascată însă sub aparența de presă independentă. Diferiți cîrnățari, oameni fără nici altă legătură cu presa decît faptul că nu știau să citească un ziar, și-au făcut cotidiane, săptămînale, ba chiar și televiziuni. Trucul e simplu și-l regăsim azi la Digi 24, televiziunea celui mai mare cîrnățar postdecemrist. Publicația, finanțată de cîrnățar, obținea bani, ba chiar și profit, din afacerile cu cîrnați și varză murată, înlesnite de guvern. Altfel spus, Guvernul nu dădea bani direct publicației, nici măcar sub formă de publicitate, ci cîrnățarului, sub formă de contracte cu statul ale altei firme, de cîrnați și nu de presă, a cîrnățarului. Nici asta n-a mers. Și atunci au apărut instituțiile de presă care domină peisajul mediatic. Presa finanțată de Servicii, pe sub mînă. Se ia un ins folosit ca interfață, unul fără nici o legătură cu presa, dar cu serioase legături cu penalul. Altfel spus un ins gata să facă pușcărie în locul ofițerului de caz. Intră nițel la pîrnaie, după metoda agenților trimiși afară, pentru că a luat asupra sa întreaga tărășenie, și cînd se mai liniștesc treburile e eliberat condiționat. Interfațatorul face o firmă. Aceasta nu e a lui, ci a Serviciilor. Cu firma respectivă el inițiază o mulțime de afaceri oferite de Servicii. Azi, de exemplu, va primi comenzi de la stat pentru măști sau pentru ventilatoare sau pentru tablete. Prețul e dublu decît cel care ar fi fost obținut prin licitație. O parte din bani, mică, firește, îi revin interlopului, căruia i se pune în vedere să nu fie ostentativ în bogăția sa. Cea mai mare parte e pusă deoparte, pentru Servicii. Cînd acestea au nevoie de o publicație, interlopul devine proprietar de gazetă, de site, sau chiar de televiziune. Nu sînt banii lui, prin urmare poate fi generos la salarii. Numai că echipa nu și-o face el. O fac Serviciile. Puține sînt cazurile cînd comanda de presă e dată de cîrnățar celor din redacție. De regulă, o dată cu trustul, cîrnățarul primește și o listă cu cei pe care trebuie să-i angajeze. Nu totdeauna sînt toți cei din redacție. E vorba de un nucleu, de o echipă de comando, adusă de obicei de la alte redacții, care au dat faliment sau al căror proprietara început să nu mai răspundă la comenzi. Această echipă primește comenzile. Datoria patronului cîrnățar e să lase echipa să facă ce vrea.

Despre deosebirea dintre cele două prese, Tudor Arghezi scrie în tableta Legea drumurilor la Cameră, din Seara, 4 aprilie 1913:

„Trebuie să afirmăm că «Seara», care n-a cruțat în ultimul timp pe domnul Bădărău și a divulgat multe din afacerile sale, este, în ce privește legea drumurilor, cu totul de partea domnului Bădărău.
Aceasta este deosebirea între ziarele de partid – care pornesc la luptă cu precugetare și neagă fără distincție toate actele unui guvern ce nu-i al lor – și între ziarele independente, care aleg și pot cu aceeași hotărîre să judece aspru sau să aducă laude aceluiași om, după cum el greșește și fură, sau se întemeiază.”