Cum mi-a prezis Iosif Sava că voi pleca de la EVZ

N-am riscat. Pentru că din zona proză satirică am terminat Atitudine disprețuitoare față de stomac, o culegere de Ilf și Petrov care reia masiv din alte culegeri, am căutat ceva de citit cu creionul în mînă dintre satirici. Cineva mi-a recomandat Pepin cel scurt, miniroman de Steinbeck, ca fiind satiric. Mirat (nu-l știam pe Steinbeck neam cu Gogol), l-am luat cu mine la Sinaia. Neîncrezător în satiricul Steinbeck, pe fondul spaimei mele că orice nouă lectură gratuită e pură pierdere de vreme, m-am oprit după prima pagină.

Poate că e un roman satiric.
Eu însă n-am riscat. Azi dimineață, duminică fiind, m-am consacrat porțiilor de lectură zisă și stimulatoare, după ce azi noapte am găsit pe harduri externe texte scrise, dar uitate. Pentru umor, m-am apucat de Domnii Golovliov, de Saltîkov – Șcedrin. Da, asta da literatură satirică. Soțul Golovliovei e un neisprăvit care stă închis în camera lui și imită graurii, vrăbiile și alte păsări cîntătoare. În plin Gogol, desigur.

*

Viperele. Azi noapte, am găsit pe folderele de pe hardurile externe mai multe eseuri pentru volumul Lingușirea cu sclipici, între care unul despre o culegere de citate din Carol al II-lea. Nu pot verifica dacă l-am publicat. Oricum, îl trimit la bătut. Găsesc și un text despre Procesul ziariștilor de după 23 august 1944. Se intitulează Viperele și e în mare parte reproducerea unui articol violent din Scînteia de-al lui Miron Constantinescu, despre Ziariștii trădători.

*

Un interviu. Intrînd în Cabana cu cărți de la Găgești, văd pe unul dintre rafturi cele trei volume din interviurile luate de Iosif Sava la emisiunea sa unică în felul ei de pe Tvr. Îmi amintesc că Simona Ionescu mi-a vorbit de o emisiune cu cei de la Evenimentul zilei. Sînt convins c-am fost și eu prezent, alături de cîteva vedete ale ziarului de atunci. Mă gîndesc să iau volumele, să le răsfoiesc și să dau de paginile cu emisiunea. Le voi bate la mașină, în vederea publicării. Cum nu știu ordinea interviurilor în cele trei cărți, desprind de pe raft una, la întîmplare.
Surpriza vieții mele!

Primul interviu din volum e cu mine. L-am dat în iulie 1995. Habar nu mai aveam că Iosif Sava mi-a luat un interviu. Îl xeroxez, îl trimit dactilografei, după care-l citesc.

Ce dracu ziceam eu în 1995, acum 21 de ani, așadar?

Păi ce ziceam. Lucruri nu prea diferite de ce zic acum, nouă confirmare a tezei mele că sînt adevăruri formate în tine pentru totdeauna, restul vieții fiind o reluare a acestora, chiar dacă nuanțate. De reprodus azi sau mai bine zis de făcut un comentariu din el. Mă gîndesc la pasajul despre mașinăria administrației occidentale, cheia succesului înregistrat de Vest în Istorie. La fel de interesant, mai ales pentru un editorial din EVZ de vineri e discuția despre acuzațiile aduse în presă mie de Petru Pînzaru și SRS. Le-aș putea publica prefațate de cîteva rînduri menite a sublinia ce acuzații mi se aduceau în 1995. Dintre multe dorințe expuse acolo mi s-a îndeplinit cea cu televiziunea. E însă un moment mortal în interviu. Cel în care Iosif Sava mă avertizează c-ar putea să-mi se ia EVZ, iar eu răspund:
Ce dacă? Plăcerea de a scrie zilnic n-au cum să mi-o ia.
Și eu și el am avut dreptate. Peste doi ani asta s-a întîmplat.

*

Ce scriam pe 6 aprilie 2014. Bătălia pentru Mircea Diaconu e, în realitate, bătălia pentru Penalii din PSD

Tribunalul București a admis contestația lui Mircea Diaconu la decizia BEC de respingere a candidaturii sale la europarlamentare. Cu toate aceste, BEC a anunțat că nu va face recurs la această decizie. Se presupune de noi, cei catalogați de Victor Ponta drept „jurnaliști fascisto-comunistoizi” că BEC a luat o decizie întemeiată. Orice instituție care ia o decizie într-un caz și-o apără pînă-n pînzele albe. Dacă n-o face înseamnă că a luat-o în chip nedrept și știe c-a luat-o astfel. Sau că, în realitate, decizia respectivă se înscrie într-un scenariu politic bine pus la punct. În cazul Mircea Diaconu, acest scenariu a fost dezvăluit de reuniunea PSD de la Brașov. Aceasta a stat sub semnul îngrijorării lui Liviu Dragnea că mulți primari PSD au probleme care țin de incompatibilitate. Așadar, marea problemă a PSD o reprezintă înfrîngerea ANI într-un caz. Acest caz a fost ales cu grijă să fie al lui Mircea Diaconu. Nici că se putea un alt caz mai bun de manipulat de penalii din PSD. Sub acest semn, al folosirii cazului Mircea Diaconu, Victor Ponta a ordonat structurilor din teritoriu strîngerea de semnături pentru Mircea Diaconu și celor două pompe mediatice ale Famigliei sale – Antena 3 și România Tv – campania de presă pentru jeluirea lui Mircea Diaconu. Potrivit acestui scenariu, BEC a respins candidatura. Ar fi fost prea riscant ca BEC să se dea pe față ca agent PSD acum. O va face mai tîrziu, în cele două campanii din 2014. Judecătoarea de la Tribunalul București, cea care a scos din joc PER și Noua Republică, formațiuni pe care PSD nu le vrea în campanie, a decis în favoarea lui Mircea Diaconu. Altfel spus, în favoarea PSD. Rămîne de văzut ce va spune Curtea de Apel. Pentru că bătălia pentru Mircea Diaconu e, în realitate, bătălia pentru Penalii din PSD.

Alte titluri din 6 aprilie 2014

• România – victimă la modul absolut?