Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: ”Invadarea unei ţări NATO este un scenariu exclus”

Cum se înjurau cu talent publiciștii români de pe vremuri

Ce scriu publiciștii români unii despre alții. Ion Vinea despre Stelian Popescu în tableta Doi cumetri, Cuvîntul liber, 7 martie 1925:

„Asociațiunile de presă vor fi chemate să judece pe Stelian Popescu, om de rînd și prost, săltat prin gimnastica sexuală, din patul văduvei rele de muscă, pe frontispiciul unui mare ziar, și să-l pedepsească, fiindcă a nesocotit cea mai de seamă lege a noii sale meserii: legea secretului profesional. Este cea dintîi mai violentă coliziune a fostului fante cu realitatea. Printr-însa, campionul nocturn al luptelor Theodorei (moștenitoarea cu imperial nume bizantin și pofte) – va învăța că e mai grea ispravă să lucrezi la o masă de scris decît să călărești bideul unei babe. Deosebirea dintre un condei și o camulă, dintre un tuș tipografic și pomada mercurială sau vaselină, dintre o coală de hîrtie și pielea zbîrcită a unei sexagenare, dintre o călimară și cavitățile iritabile ale acesteia, se va lămuri, în fine, ochilor lui deprinși cu clar-obscurul. Și neasemănările dintre epoci se vor preciza luminilor lui confuze. Stelian Popescu va fi aflat, în lecturile lui afrodisiace dintre perini, că în Antichitate denunțătorul, ținut într-o relativă sobornicească stimă, se numea sicofant – mîncătorul de smochine.

Că astăzi, însă, sentimentul public oferă sicofantului, în loc de smochine, fructul animal potrivit stercorarei fapte, directorul «Universului», foarte curînd, o va simți.
Dar nu e vorba numai de a isca într-un stomac de struț, ca al acestui, unic în felul său, Popescu, leșinul penibil și crampa dezgustului de sine. Cariera sa romantică ni-l arată răzbind prin încercări mai rebutante, mai pestilente și mai prelungite decît acest sfert de oră de îngurgitare, infectă, o recunoaștem, dar, în definitiv, pasivă, a consecințelor propriei sale abjecțiuni. Nu pentru cîteva infernale clipe de martiraj, pe care zdravăna rînză a Stelianului le va străbate cu un stoicism demn de altă cauză, s-a dezlănțuit, sub porunca indignării generale, o campanie de presă și o agitație cu totul disproporționată, dacă scopul n-ar fi decît o vindictă și o veștejire. Sănătatea neprețuitului Theodorei și buna-i dispoziție, încîntătoare pe vremuri, s-ar restabili cu o promptitudine de miracol. Rasputinul nostru posedă arta națională de a se ușura sufletește, cu două degete aventurate în fundul gîtului. Gîdiliciul acesta etic și asanator e una din supremele voluptăți ce i-au mai rămas. După un asemenea oficiu, cu replică instantanee din adîncuri, valoarea combativă a d-lui Popescu ar rămîne intactă și ospățul copios poate reîncepe.”

Cei ce știu cîte ceva despre presa interbelică vor sesiza imediat că Ion Vinea reia fără să clipească zvonurile despre cum a ajuns Stelian Popescu proprietarul Universului. Deși e vorba de un om viu, de un coleg de breaslă pînă la urmă, tînărul publicist scrie despre Stelian Popescu ca despre un picior de scaun, care nu tresare nici dacă-l rupi.

*

Ciudățenii napoleoniene. De pe Kindlle descarc, prin cumpărare, Napoléon et la derniére campagne. Les Cent-Jours. 1815, de Jacques Olivier Boudon, apărută la Armand Colin în 2015, din cîte-mi dau seama cea mai bună carte despre Waterloo, deoarece descrie, în chip aproape didactic, fatala confruntare dintre Napoleon și Întreaga Europă. Îmi notez rapid decizia Congresului de la Viena din 15 martie 1815 prin care Împăratul e scos în afara legii. Cartea surprinde izolarea lui Napoleon în plan european. Orice tentativă a sa de a rupe ce-a de a șaptea Coaliție se soldează cu un eșec. În același timp Fouché se apucă de jocul dublu tipic personalității sale. Rămîne una din marile ciudățenii ale Istoriei opțiunea lui Napoleon pentru acest personaj în postul de Ministru al Poliției. Singura explicație rămîne faptul că Revenirea a fost prea repede și că Europa unită împotriva sa nu-i mai dau lui Napoleon timp de a-și consolida puterea prin descoperirea unor noi oameni. Ca și la Waterloo, el se vede obligat să apeleze la oameni vechi, mulți dintre ei dublu trădători, sau la oameni ghftuiți deja care au nevoie de liniște pentru a-și consuma luxul și nu de războaie, pentru a se schilodi. Sînt tot mai tentat să compar pe Napoleon din Cele O sută de zile cu Hitler, fie și pentru că Hougoumont e un Stalingrad în mic.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Cum se înjurau cu talent publiciștii români de pe vremuri”

  • Ion Vinea talentat in „arta scrisului” si „arta sexului”. Si el s-a folosit de dame „rascoapte”.
    1815-in Europa: Se incheie un razboi de 25 ani. Crud si sangeros. O gasca de „borfasi” cu nume sonore si titluri nobiliare isi
    impart tari, teritorii etc si introduc reguli noi. „Borfasii” din zilele noastre „lucreaza” incognito.
    1815-in Bucuresti: Se termina Ciuma lui Caragea. Oribil, groaznic, scarbos, etc. Cred ca orasul mai avea 60-70 000 locuitori.
    Primitivism, dar se rezista; aveau peste 120 de biserici pe culte si etnii in Bucuresti.
    Notez: un spital + un teatru (la pretentiile de atunci) ca noutate. Timpul nu iarta si va veni 1821.

  • Maestre, mass-media occidentala prin propaganda mincinoasa pe care o face vis-a-vis de razboiul din Urcacania pregateste opinia publica in a accepta intratea Occidentului pe fata in acest razboi impotriva Rusiei. In situatia in care ofensiva armatei urcacane se va fasai. Asta-i motivul pentru care toata media occidentala prezinta situatia de pe campul de lupta intr-un mod atat de denaturat. Si cum ofensiva armatei urcacane se va fasai, armatele occidentale vor intra pe fata in razboi impotriva rusilor care va avea drept consecinta transformarea razboiului intr-un conflict atomic. Razboiul se va incheia deci prin apasarea Butonului Rosu care va duce la uciderea a unui numar de 600 milioane-1,5 miliarde de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *