Dezastrul produs de nevoia de a da o Lovitură de presă

Necesara reeditare. Editorul a venit azi cu textele din noul volum de eseuri corectate deja pentru a verifica cu mine cîteva lucruri neînțelese de el. Ajuns la Apocalipsa meteo pe mare, text despre Pasărea furtunii, am ținut să remarc uriașul talent al lui Petru Dumitriu. Ce film uriaș, incredibil, s-ar putea face din acest roman (Pasărea furtunii) din care rețin în mod obsedant, încă de la prima lectură, contactul sexual al lui Adam cu Liliana, deja femeie măritată cu dușmanul lui, contact nesatisfăcător pentru el, deoarece Liliana nu mai e demult fata după care era mort, fata inocentă, dăruită doar lui! Sînt convins că un film mare ar putea face și Hollywoodul. Romanul are toate ingredintele unui scenariu de tip hollywoodian, mai ales prin caracterul cinematografic al descrierii, dar și prin intriga de tip telenovelistic:
A imposibilității de a mai iubi o femeie acum matură cu ardoarea din tinerețe.

N.B. De ce n-o fi reeditat nimeni pînă azi Pasărea furtunii?

*

Lecția de Jurnalism. Am urmărit cu sufletul la gură episoadele dedicate în serialul Newsroom scandalului cu materialul fals despre atacul cu gaz sarin. Recapitularea a tot ce s-a întîmplat în acest caz poate fi o remarcabilă lecție de jurnalism. Dacă aș fi șef de seminar la facultatea de Jurnalistică, aș dezbate cu studenții episoadele, pentru a vedea împreună cu ei unde au greșit cei din redacție. Și după opinia mea au greșit prin nevoia puternică, irezistibilă aproape, de a da o lovitură de presă. Subiectul e cam așa. Ca producător executiv în locul lui Jim, plecat s-o facă pe reporterul de campanie la Romney, în locul unui simplu reporter, nu pentru că fără el nu se putea, ci pentru că își dorea o alinare după un eșec în amor, vine de la Washington, stația locală a ACN, cu sediul la New York, un tip ambițios, mort să dea lovitura vieții. De la un ofițer prezent într-una din emisiuni, el află un pont despre folosirea gazului sarin la o extragere de americani (doi soldați), prinși de talibani și pe cale de a fi decapitați. Folosirea gazului sarin e interzisă sub pedeapsa la închisoare pe viață sau cu moartea. Din start în redacție se naște controversa, tipic americană – interesul național versus respectarea legii. Ca și în cazul dezbaterilor despre folosirea torturii pentru a preîntîmpina un atac terorist, dilema e cea a alegerii: lăsarea celor doi americani în mîinile talibanilor sau folosirea armei ilegale. Biruie, după cum era de așteptat, punctul de vedere dominant în presa americană, cel potrivit căreia nici un scop de pe lumea asta, nici cel vizînd preîntîmpinarea Apocalipsei, nu justifică mijlocul ilegal folosit pentru atingerea lui. Începe apoi munca de realizare a anchetei. Printre altele, redacția are o echipă care stă deoparte, pentru ca la punerea în discuție a probelor să aibă privirea limpede, neinfluențată. Jim, întors din călătorie, pricopsit cu o amoreză, e cel mai îndîrjit adversar al reportajului. Pentru a-i ieși lovitura, ambițiosul producător, care ia un interviu crucial unui general american, falsifică materialul, astfel încît generalul să spună c-a fost utilizat gaz sarin. Pentagonul nu reacționează imediat. Cum se întîmplă de obicei, el își convoacă avocații. Materialul era fals și pentru că sursa redactorului șef, experimentatul Charlie, îl intoxică dinadins, drept răzbunare. Cu toate temerile ivite din gravitatea acuzației, materialul e difuzat, într-o atmosferă redacțională tensionată, pentru că e vorba de o bombă deosebit de periculoasă dacă se dovedește falsă.

De ce e dat materialul în cele din urmă?
Pentru că documentarea în vederea lui nu e propriu-zis o documentare lucidă, interesată doar de descoperirea adevărului, ci una prin care ditamai jurnaliștii speră să obțină argumente pentru difuzare. Lovitura e atît de mare încît gîndul c-ar putea renunța la material din cauza unor scrupule profesionale îi face pe ziariști nu să investigheze, ci să influențeze probele astfel încît ele să le permită publicarea. Altfel spus, în orice moment, investigatorii nu caută probe menite a vedea dacă pontul e adevărat sau nu, ci probe menite să-i încredințeze că din punct de vedere profesional au respectat toate procedurile. Pînă aici episoadele respective ar putea fi predate ca lecție pentru tinerii jurnaliști. Cînd vine vorba de efectele asupra redacției serialul e neverosimil pentru ai noștri. Constatarea că era un fals, deși reportajul rupsese audiența, îi lovește cumplit pe cei din redacție, convinși că a avut loc sfîrșitul lumii. Cei din conducere, în frunte cu moderatorul vedetă, vor să-și dea demisiile, susținînd în fața patronatului că au terminat-o cu credibilitatea postului, că au pierdut un număr uriaș de telespecatori. Pînă la urmă patronii nu le acceptă demisiile. Rămîne însă ca reală, adevărată suferința ziariștilor, pentru că au luat-o în bot.

Își imaginează cineva la noi o astfel de atmosferă?
Firește că nu.
Presa noastră dă știri false dinadins, fără pic de remușcare, dar mai ales fără să se teamă o clipă că pierd cititori sau telespectatori. Păi cum să-și facă probleme cîtă vreme cititorul sau telespectatorul român nu consumă presă pentru a afla adevărul, ci pentru a fi păcălit cu bună știință.

*

Scriam pe 10 aprilie 2014. Tovarășul Ion Iliescu ia poziție de drepți în fața Tovarășului Ponta

Sîmbătă, 4 aprilie 2014, Ion Iliescu a fost solicitat de site-ul stiripesurse.ro să se pronunțe asupra anchetării de DNA a unor lideri PSD. Fostul președinte al României, actualmente președinte de onoare al PSD, un soi de capac pe oala de noapte care e partidul Penalilor, s-a pronunțat împotriva tentativelor de a-i apăra pe șobolanii Corupției: stiripesurse.ro: Mai multi presedinti de Consilii Judetene ai PSD au dosare la DNA. Ce inseamna acest lucru pentru PSD? Ion Iliescu: Justitia trebuie sa-si faca datoria, indiferent despre cine este vorba si partidul nu poate sa apere oameni care intra in conflict cu legea. Asta nu compromite partidul, ba din contra. Deci fiecare, indiferent de pozitia lui in partid sau in afara partidului, in acelasi timp este responsabil in fata legii si respectarii legilor, de aceea nu este nicio contradictie intre interesul de partid si respectarea legilor si institutiilor statului. Presa s-a grăbit să salute această opinie ca una normală în corul de aberații ce se poate auzi de la conducerea PSD. Miercuri, 9 aprilie 2014, același Ion Iliescu susținea public o opinie contrară celei de sîmbătă: Președintele de onoare al Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, este de acord cu declarațiile premierului Victor Ponta, conform cărora anchetele DNA sunt orientate către membrii PSD. „Eu sunt de acord cu declarația pe care pe care a facut-o domnul Ponta, in calitatea sa de presedinte de partid si premier. Nu vreau sa nominalizez nimic, dar ceea ce a spus domnul Ponta este pertinent si realist. Nu intru in detaliu, dar in principiu sunt de acord cu ceea ce a exprimat domnul Ponta”, a declarat Ion Iliescu, intr-o interventie telefonica la Antena 3. De ce-a zis miercuri Ion Iliescu altceva decît a zis sîmbătă? A uitat să ia necesara doză de licitină? A simțit nevoia să le facă o bucurie celor de la Antena 3, în neobosită căutare de ghionturi date Justiției? Răspunsul e simplu. Luni și marți, șeful lui Ion Iliescu în PSD, Victor Ponta a sărit în apărarea arestaților preventiv. Și Ion Iliescu s-a grăbit să fie de acord cu Tovarășul Ponta. Nu de alta, dar i-a intrat în sînge să fie de acord cu Tovarășul de pe vremea celuilalt Tovarăș, Nicolae Ceaușescu!

Alte titluri din 10 aprilie 2014

• Crin Antonescu dă din colț în colț cînd e vorba de anchetarea parlamentară a lui Victor Ponta