Epurarea publicațiilor și cărților considerate „fasciste” – parte a procesului de rusificare a României

De îndată ce România a ajuns sub ocupație sovietică, s-a pus în mișcare ceea ce s-a numit de către istorici epurarea publicaţiilor şi cărţilor considerate a fi contribuit în chip fascist la antisovietismul și antirusismul ca fenomen durînd din 1917 pînă în 1944.
Sub eticheta de fascist au fost prigonite de către ocupant tot ce era carte sau publicație cît de cît naționalistă la vremea respectivă.

Epurarea publicațiilor și cărților constituie o exigenţă decurgînd deja din Articolul 16 al Convenţiei de Armistiţiu: „Tipărirea, importul şi răspîndirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, sancţionarea staţiunilor de T.F.F., poştă, telegraf şi telefon, vor fi executate în acord cu Înaltul Comandament Aliat (sovietic)“ (Monitorul Oficial, partea I, nr. 219 din 22 septembrie 1944). Proces dominant în primii ani postbelici, epurarea cărţilor şi publicaţiilor au fost în realitate parte componentă a procesului de rusificare a României. avea o importanţă deosebită pentru viaţa literar-artistică a perioadei prin. Cu mult înainte de a face obiectul legii, epurarea intră în intenţia imediată a organelor de stat.

Potrivit Universului din 16 noiembrie 1944: „Prefectura Poliţiei Capitalei aduce la cunoştinţă, pe această cale, tuturor cetăţenilor, că, în conformitate cu Dispoziţiunile art. 16 din Convenţia de Armistiţiu, este interzisă tipărirea, importul, răspîndirea sau afişarea cărţilor cu frontierele României dinainte de 28 iunie 1940, înglobînd Bucovina de Nord şi Basarabia.

De asemenea, este cu desăvîrşire interzisă publicarea, afişarea sau difuzarea sub orice formă a textelor şi publicaţiunilor care ar conţine pasagii de natură să tulbure relaţiunile noastre amicale cu Naţiunile Unite.

Organele Prefecturii Poliţiei Capitalei vor verifica toate librăriile, editurile şi depozitele lor, încheind acte de dare în judecată pentru aici care nu au înţeles pînă acum să se conformeze dispoziţiunilor de mai sus“.

Jurnalul de dimineaţă din 26 noiembrie 1944 relatează despre o inspecţie a lui Ştefan Voitec, ministrul Educaţiei Naţionale, însoţit de secretarul general al ministerului, prof. univ. P.P. Stănescu, din 23 noiembrie 1944 la librăriile şi anticariatele din Bucureşti pentru „… a verifica pe teren dacă mai sunt în vînzare cărţi cu caracter antidemocratic şi fascist“.

Concretizarea art. 16 din Convenţia de Armistiţiu are loc prin Legea nr. 364 din 2 mai 1945 pentru retragerea unor anumite publicaţiuni, periodice şi neperiodice, reproduceri grafice şi plastice, filme, discuri, medalii şi insigne metalice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 102 din 4 mai 1945. Aşa cum se precizează în Raportul la Lege prezentat de P. Constantinescu-Iaşi, ministrul Propagandei, dintre prevederile Convenţiei de Armistiţiu, art. 16 „rămăsese singur şi aştepta o reglementare legale“. Adevărul este că nu cu mult timp înainte, în 23 martie 1945, Comisia Română pentru aplicarea Armistiţiului dăduse publicităţii, în Monitorul Oficial nr. 68, măsurile privind aplicarea art. 16 din Convenţia de Armistiţiu. Legea nr. 364 din 2 mai 1945 prelua în mare aceste măsuri, inclusiv primele liste de lucrări supuse epurării. Potrivit art. 1 al Legii, se înfiinţează pe lîngă Ministerul Propagandei o comisie formată din delegaţii Comisiei Române pentru aplicarea Armistiţiului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Artelor, Societăţii Scriitorilor Români şi Academiei Române. În virtutea art. 2, „Comisiunea va întocmi liste de toate publicaţiile periodice şi neperiodice apărute de la 1 ianuarie 1917 pînă la 23 august 1944, cuprinzînd idei legionare, fasciste, hitleriste, şoviniste, rasiste sau pasagii dăunătoare bunelor relaţii ale României cu Naţiunile Unite“. Pentru buna desfăşurare a lucrărilor Comisiei, art. 3, 4 şi 5 prevăd că:

„Tipografii şi editorii din întreaga ţară, sunt obligaţi ca în termen de două luni de la publicarea prezentei legi, să înainteze comisiunii lista tuturor publicaţiunilor periodice şi neperiodice, tipărite, sau editate de ei, începînd de la 1 Ianuarie 1917 pînă la ziua de 23 August 1944, pe care le au în depozite sau puse în vînzare, sub orice formă.

Editurile, tipografiile, librăriile, întreprinderile comerciale de orice fel, debitele, anticăriile, chioşcurile, autorii în editură, proprie, bibliotecile de împrumut, bibliotecile publice precum şi instituţiile publice care au în depozit sau deţin sub orice formă sau titlu, publicaţiunile prevăzute în art. 2, le vor retrage imediat din circulaţie şi le vor depozita în încăperi speciale.

Pe măsura publicării listelor de către Comisie în Monitorul Oficial, editurile, tipografiile, librăriile, întreprinderile comerciale de orice fel, debitele, anticăriile, chioşcurile, autorii de editură proprie, bibliotecile de împrumut, bibliotecile publice, precum şi toate instituţiile publice care deţin publicaţiile specificate în aceste liste, le vor preda Prefecturii judeţului respectiv, în termen de 30 de zile de la publicarea Listei respective.

În Bucureşti şi suburbanele de sub tutela Primăriei Municipiului Bucureşti, publicaţiile interzise vor fi predate în termen de 15 zile direct de către deţinător, Depozitului Oficiului de hîrtie unde va asista la predare un delegat al Prefecturii Poliţiei Capitalei.“

Prevederi deosebite vizează şi bibliotecile:

„Publicaţiile cuprinse în liste aflătoare în bibliotecile beneficiind de depozitul legal, în bibliotecile instituţiunilor de învăţămînt superior, precum şi acelea ale oficiilor de studii ale Ministerului, Băncii Naţionale, Institutului Central de Statistică, Institutului de Conjunctură, Consiliului Legislativ, vor fi inventariate şi păstrate mai departe de aceste biblioteci, sub directa supraveghere şi răspundere a şefilor acestor biblioteci.
Consultarea acestor publicaţiuni nu se va putea face decît cu autorizaţia specială individuală dată de şeful instituţiei respective, numai în localul bibliotecii“.

Spre deosebire de comunicatul Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului, Legea prevede sancţiuni pe considerentul că „persoanele care nesocotesc dispoziţiile prezentei Legi, comit delictul de sabotare a Convenţiei de Armistiţiu“.

Potrivit art. 8, pedepsele sunt după cum urmează: pentru tipografii şi editorii care nu vor înainta Ministerului Propagandei listele cerute la articolul 2, închisoare corecţională de la 1-3 ani sau amendă de la 50.000-100.000 lei.
Pentru cei ce nu vor retrage imediat din circulaţie publicaţiile prevăzute la art. 3 – închisoare corecţională de la 1-3 ani, sau amendă de la 50.000-100.000 lei.
Pentru cei ce nu vor preda în termen de 30 de zile cărţile epurate – închisoare corecţională de la 5 la 10 ani, sau amendă de la 200.000 la 400.000 lei.
Pentru bibliotecarii care nu vor lua măsurile cerute de art. 13, închisoare corecţională de la 1-3 ani sau amendă de la 50.000-100.000 lei.

Prin decizia Ministerului Propagandei, 1368/945, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 183 din 14 august 1945, Comisia de epurare a cărţilor şi publicaţiilor e alcătuită din: George Ivaşcu, preşedinte (director al propagandei); P.P. Stănescu, Panaitescu Perpessicius, Mihail Cruceanu (din partea Ministerului Educaţiei Naţionale), Pompiliu Constantinescu, Mihai Beniuc (din partea S.S.R.), Sebastian Popescu (din partea Ministerului Afacerilor interne); Alexandru Paleologu (din partea Comisie Române pentru Aplicarea Armistiţiului), Traian Popovici (prim bibliotecar, din partea Academiei Române), George C. Nicolescu (asistent universitar, din partea Ministerului Artelor), N.N. Vasiliu (consilier juridic în Ministerul Propagandei). Ulterior, prin Decizia nr. 2320 din 20 octombrie 1945 a Ministerului Propagandei, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 244 din 25 octombrie 1945, în locul lui Alexandru Paleologu e numit Mihai Rădulescu. Conform art. 3 al Deciziei din 14 august 1945, pentru „activitatea specială şi permanentă depusă“, membrii comisiei primesc o indemnizaţie lunară de 35.000 lei începînd cu 1 aprilie 1945. Odată constituită, Comisia trece la lucru. Acceptînd ca ale sale cele 8 liste publicate anterior de Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului, ea începe să publice, cu listele nr. 9 şi 10 din Monitorul Oficial, partea I, nr. 190 din 2 august 1945, propriile opţiuni. Trecînd în revistă cărţile epurate în acest număr, precum şi cele următoare, se poate constata că acţiunea atingea fie cărţi întregi, fie, în unele cazuri, capitole, pasaje, rînduri sau chiar nume.