Pentru a continua ceea ce vorbeam în articolul anterior, trebuie să revin puțin la Iohannis, guvernul lui, parlamentul lui. Dacă politicienii sau medicii de alte specialități vor continua să facă recomandări sau chiar impuneri fără să aibă răbdarea de a asculta oamenii și de a explica pe înțelesul tuturor, atunci populația chiar nu va mai avea încredere în cele spuse. Când un specialist în epidemii, pandemii și virusi vine în fața publicului și spune, pe înțelesul tuturor, ce se întâmplă și ce se poate face, cu argumente clare și științifice fără a fi influențat politic, atunci, probabil, că lumea va asculta cu atenție. Dar, atât timp cât nu avem un astfel de specialist și o astfel de comunicare, oamenii nu vor asculta. Iar asta mă duce direct la cea de-a doua temă. Discuțiile televizate între specialiști.
De când a început pandemia, nu prea au existat dezbateri libere între medici și alți specialiști (deși am văzut emisiunea lui Mădălin Ionescu, în care erau prezenți Carmen Dorobăț, Emilian Imbri, Stefan Dascălu, Monica Pop și “preferatul” meu, Octavian Jurma, și chiar mi-a plăcut! Bravo Mădălin! Vedeți link jos în notele de subsol[1] [2]) la televiziunile mari. Și aici mă refer la dezbateri pro și contra, nu discuții în care toți stau să își dea dreptate unul altuia. Cu alte cuvinte, nu a fost prezentată publicului și opinia celorlalți medici și specialiști. Asta s-a întâmplat în toată lumea, în loc să existe o dezbatere științifică, preferabil televizată, de unde oamenii să își poată lua informațiile, mulți medici au fost reduși la tăcere. Chiar mă întrebau unii despre ce medici vorbesc când spun că există și medici și specialiști care nu sunt de acord cu oficialii, și că au fost reduși la tăcere. Vă dau exemplu acești băieți, anume Derek Sloan, membru în parlamentul canadian, dr. Bryan Bridle, profesor in imunologie virala la Universitatea Guelph din Ontario, dr. Patrick Phillips și dr. Donald Welsh, profesor la Western University din Ontario, care discută despre toate problemele generate de pandemia de Covid și modul în care guvernul canadian a gestionat situația, cu toate restricțiile, lockdown-ul, minciunile și cenzura cadrelor medicale. Aceștia vorbesc cum au fost cenzurați, cum nu se permit discuțiile deschise între specialiști și felul în care au fost atacați[3]. Mai sunt medici precum, virologul dr. Sucharit Bhakdi[4] despre care prof. dr. Vasile Astărăstoae spunea că este cel mai citat în literatura științifică din Germania, cu peste 32.000 de citări[5] și care, deodată, a devenit oaia neagră, fiindcă nu corespundea cu OMS-ul, dr. Michael Yeadon care este fostul vice președinte în “Allergy and Respiratory Research Division” de la Pfizer, și cunoscutul și contestatul virolog dr. Didier Raoult[6], despre care lumea urlă că sunt conspiraționiști (deși cam toți sunt medici premiați și nu au fost contestați înainte de pandemie), sau o doctoriță din Marea Britanie care vorbește despre ceea ce s-a întâmplat în NHS (Serviciul Public de Sănătate)[7].
Dacă ne gândim puțin, găsim și la noi medici care au fost reduși la tăcere, precum dr. Răzvan Constantinescu[8], sau cum dr. Flavia Groșan a fost atacată pentru că și-a permis să își trateze pacienții după o schemă neoficială, chiar și despre medicul Ion Alexie pot găsi câte ceva de spus având în vedere că el a tratat mii de pacienți cu Ivermectină, despre care se spune că este ineficientă, și mai nou dr. Lucian Duță. Mai avem și alți medici!
De ce nu se dorește o discuție deschisă, fără cenzură? O discuție științifică, televizată, care să atace subiecte atât medicale, despre virus si boală, despre complicațiile bolii, despre tratamente, despre vaccinuri, despre carantină. Să fie și dezbateri între avocați, despre legislație și reguli, deși foarte mulți avocați au vorbit, inclusiv Avocatul Poporului și chiar Curtea Constituțională s-a pronunțat, dar nu se mai ține cont. Însă, oamenii de rând să aibă acces la aceste discuții, să poată decide singuri pe cine să creadă, să aibă de unde să își ia informațiile complete, cu bune și cu rele, cu avantaje și dezavantaje. Altfel, este doar o dictatură medicală, care cenzurează pe oricine îndrăznește să conteste fie specialiștii care nu apar niciodată la televizor, dar cu care politicienii spun că se consultă.
În Marea Britanie, „peste o sută de doctori și profesioniști în medicină au semnat o petiție către Prim Ministru, cerând o dezbatere științifică deschisă despre deciziile din pandemie. O sută treizeci și trei de doctori, asistente, psihiatri, paramedici și moașe au semnat o petiție în care susțin că în ciuda lipsei complete de aprobare din partea profesioniștilor din lumea medicală față de deciziile luate în pandemie, nu s-a făcut nicio cercetare față de riscurile cauzate de carantină. Petiția, adresată și Secretarilor și Prim Miniștrilor din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord spune: „Ați eșuat în angajarea într-un dialog și nu arătați semne că veți face asta. Ați îndepărtat oamenii de la drepturile fundamentale și ați alterat societatea cu puține dezbateri în Parlament”
Semnatarii, dintr-un spectru larg de specialități, au înaintat această petiție cu riscul de a-și pierde locul de muncă sau de a-și distruge reputația.
Fondatorul acestei petiții, Dr. Ros Jones, medic pediatru, a spus: “Am scris această petiție în calitatea de grup format de profesioniști în sănătate, conectați prin grija noastră profundă și împărtășirea primului angajament, “să nu faci rău” [din Jurământul lui Hippocrate].
Nu mai putem sta în tăcere. Nu suntem primul grup de profesioniști medicali și științitici care scriu astfel către Guvern. În Martie, 22 de oameni de știință eminenți au cerut public o schimbare drastică a acestor restricții. Sperăm sincer să fim ultimii care vor fi nevoiți să scrie o astfel de petiție.”
Dr. Alan Mordue, un alt fondator al petiției a spus: „Pentru a înainta, guvernele noastre trebuie să faciliteze urgent o dezbatere mai largă și mai deschisă în comunitatea medicală și științifică”
Îngrijorările exprimate în această petiție includ acuzații cum că niciun Ministru responsabil pentru aceste restricții “nu s-a implicat într-o discuție deschisă despre managementul pandemiei,” deși erau conștienți de celelalte puncte de vedere ale oamenilor de știință sau ale medicilor.
Mai adaugă și faptul că restricțiile au cauzat „daune semnificative, permanente ce nu erau necesare” pentru Regatul Unit iar acestea “nu trebuie să se mai repete.”
Petiția se concentrează asupra 10 arii unde abordarea Regatului Unit a eșuat. Argumentează că natura amenințării Covid a fost exagerată, susține că știința comportamentală care a generat spaimă a fost „nepotrivită și nu a fost etică” și argumentează că rolul răspândirii asimptomatice a fost supraexagerat și a fost folosit pentru a promova conformitatea publică cu restricțiile.
În final, petiția susține că restricțiile au fost impuse cu o supraîncredere în anumite date în timp ce datele reale au fost ignorate”, ne relatează site-ul expres.co.uk[9]
Un eveniment atât de major trebuie să fie discutat și cercetat în amănunt, și fiind vorba de un virus nou, diferit de celelalte coronavirusuri este normal să existe mai multe opinii, la fel cum putem vorbi despre noul tip de vaccin, care nu poate fi discutat doar de o parte a oamenilor, care și ei s-au contrazis atâta timp. Este nevoie de discuții între specialiști, este nevoie de comunicare deschisă către populație pentru a trece peste această perioadă. Până la urmă, dacă totul este atât de grav și pare că nu se pot găsi soluții clare, nu văd ce rău ar putea face o discuție sau o colaborare, un schimb de idei între specialiști. De asemenea, dacă ești sigur că măsurile luate de tine și specialiștii tăi sunt corecte, atunci nu văd ce motiv ai avea să te temi de o dezbatere deschisă și sinceră, bazată pe argumente științifice. Poate că nu ai putut lua în considerare unele aspecte, și fiind cu adevărat interesat de oameni și sănătatea lor, poți foarte bine să discuți pentru a găsi și alte soluții, să găsești și alte explicații și puncte de vedere, să poți acoperi toate aspectele, de la cele medicale la cele sociale și economice. Până la urmă, ca om responsabil, trebuie să te asiguri că nu rezolvi o problemă, dar aduci alte zece probleme noi prin ceea ce decizi. Dacă ceri cetățenilor să fie responsabili, trebuie să fii și tu, la rândul tău, responsabil, fie că ești Comandantul Acțiunii, Ministrul Sănătății, Prim Ministru sau Președinte. Refuzul la cooperare și dezbatere arată o nesiguranță, o neîncredere și o atitudine iresponsabilă. Sau poate există, totuși, o frică de faptul că specialiștii care ar veni la o astfel de dezbatere ar putea avea dreptate și, în loc să te faci de râs, preferi să-i cenzurezi!
Consider că fiecare specialist trebuie să vorbească din perspectiva specializării sale, fiindcă în această pandemie au fost oameni care au avut probleme psihice, probleme gastrice, diabet, cancer și multe alte boli. Aș dori, dacă se poate, să vină la televizor un epidemiolog sau virusolog care să ne explice clar ce este cu epidemia și virușii. Degeaba vine un psihiatru să ne explice, chiar dacă ceea ce ne spune este corect sau nu. Așa poate veni și un ginecolog sau un ortoped (spun asta fără nicio intenție de a discredita alți medici), însă avem nevoie de declarațiile directe ale unui specialist adevărat în astfel de situații, ceea ce eu nu am văzut în mass media de când a început pandemia.
Par exemple, primesc reclamă plătită pe Facebook de la Adevărul, deși nu sunt abonat la ei, și îmi apare un link[10] cu o introducere pompoasă: “Un medic le explică oamenilor cum stau de fapt lucrurile cu imunizarea vaccinală, dar şi ce este imunitatea dobândită.” Problema este că medicul care le explică oamenilor cum stau lucrurile cu imunizarea vaccinala este… medic psihiatru. Același superstar al pandemiei, Gabriel Diaconu. Un medic PSIHIATRU explică oamenilor cum stau lucrurile într-o cu totul altă specializare medicală decât a lui. Cred că domnul Diaconu ar trebui să se întoarcă la pacienții lui, și să lase Facebook-ul, televiziunile, radio-urile și presa scrisă, sau măcar să vorbească despre felul în care pandemia a afectat psihicul oamenilor. Când te duci cu o problemă la ficat, nu mergi la psihiatru, mergi la gastroenterolog. Când ai un picior rupt, nu mergi la ginecolog. Este logic.
Problema este că la noi cei care vin să ne explice cum stă treaba cu pandemia și cu virușii sunt oameni din alte specialități, precum Raed Arafat (anestezist), Octavian Jurma (nu știm nici până azi ce specialitate are, dar am găsit un articol foarte interesant despre acesta care apare la sfârșitul acestui articol, la secțiunea cu linkuri[11]), Vlad Mixich (cu o licență în Medicină și una în Psihoterapie Sistemică, însă de obicei este prezentat ca fiind expert în politici de sănătate și jurnalist), Gabriel Diaconu (psihiatru specialist, nici măcar primar), Nelu Tătaru (medic chirurg), Răzvan Cherecheș (expert în sănătate publică și preferații mei, dar care, la fel, nu sunt epidemiologi și infecționiști, Vasile Astărăstoae (medic legist) și Monica Pop (oftalmolog). Oameni care pot să vorbească despre viruși și pandemie în mod normal ar fi doamna prof.dr. Beatrice Mahler (pneumologie), prof.dr Virgil Musta (medic primar boli infecțioase), conf. univ. prof.dr. Geza Molnar (epidemiologie), prof. univ.dr. Alexandru Rafila (microbiologie), dr. Adriana Pistol (epidemiologie), prof. univ.dr. Adrian Streinu-Cercel (boli infecțioase), dr. Valeriu Gheorghiță (boli infecțioase) și Adrian Marinescu (medic primar boli infecțioase), pentru a numi câțiva care s-au perindat pe la TV.
Dacă fiecare ar vorbi din prisma specialității lui, cred că lumea ar fi mai bine pregătită. Doamna dr. Monica Pop ne-ar putea spune cum putem lua virusul prin ochi, nu doar nazal, domnul Gabriel Diaconu ne-ar putea spune ce să facem pentru a nu mai fi atât de afectați psihic de pandemie (în loc să ne panicheze) ș.a.m.d.. La capitolul epidemiologie stăm cam prost, cel puțin aparent, și poate că ne-ar prinde bine mai mulți medici epidemiologi la TV, la fel și medici infecționiști, imunologi, vaccinologi ș.a.m.d. De profesorul universitar în imunologie Virgil Păunescu, care dorea să creeze un vaccin împortiva Covid-19, nu s-a vorbit mai deloc! Avem medici, avem medici extraordinari, dar care, în loc să se dea în spectacol la TV și să scrie pe Facebook cât de proști sunt românii (cum a făcut în nenumărate rânduri Gabriel Diaconu și chiar doamna Conf. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu), muncesc și își tratează pacienții. Și, cine știe câți medici dedicați misiunii lor, complet anonimi, or fi prin țară, că doar nu s-a adunat toată crema în Capitală.
Ar mai fi multe de spus, însă realizez că deja este un articol prea mare, așa că voi pune stop aici și vă las pe voi să trageți concluzia.
[1] https://www.youtube.com/watch?v=TE4fviduhBQ
[2] https://www.youtube.com/watch?v=dOcJ51ZtrMM
[3] https://rumble.com/viqa1d-derek-sloan-uses-parliament-hill-to-give-voices-to-censored-doctors-and-sci.html
[4] https://odysee.com/@MihaiGrigoriu:5/%E2%80%98THE-BIGGEST-EXPERIMENT-EVER-DONE%E2%80%99:9
[5] Minutul 4:26 https://www.youtube.com/watch?v=kwTCGEOU7kM
[6] https://www.activenews.ro/prima-pagina/RAU-TRATAT-MAL-TRAITS.-Documentarul-despre-COVID-19-care-a-socat-Franta.-ACUM-IN-ROMANA-AICI.-Dr.-Didier-Raoult-si-alti-medici-europeni-faimosi-expun-ADEVARUL-164462
[7] https://www.facebook.com/watch/?v=217673436393295
[8] https://jurnalul.info/se-incearca-reducerea-la-tacere-a-dr-razvan-constantinescu-mesaje-de-amenintare-de-la-managerul-spitalului-in-care-lucreaza/
[9] https://www.express.co.uk/news/uk/1480245/coronavirus-news-doctors-sign-letter-boris-johnson
[10] https://adevarul.ro/locale/calarasi/medic-despre-imunizarea-naturala-Inseamna-aproape-5-milioane-morti-acum-Si-nu-e-ultima-strigare-1_6162b1225163ec4271355939/index.html
[11] https://psnews.ro/adevarul-despre-octavian-jurma-apostolul-lockdown-ului-in-romania-nu-este-epidemiolog-nici-medic-cu-drept-de-practica-si-nici-cercetator-stiintific-509217/
As vrea sa lamurim o chestiune din capul locului. Vaccinurile traditionale au fost si sunt un bun castigat in istoria omenirii. Ceea ce ni se propune acum (cu forta) nu sunt vaccinuri. Nu se incadreaza in definitia recunoscuta de breasla medicala traditionala. Sunt doar vectori pentru impunerea Green Pas si a consecintelor acestuia. Orice alte discutii sunt de prisos. #dacat atat!
Si ce facem, tinem omenirea (cu vaccinurile ei cu tot) pe loc, nu o lasam sa evolueze?! S-a muncit foarte multi ani pentru realizarea vaccinurilor ARNm, nu cum ziceti voi ca a fost pus la punct prea repede. Sunt vaccinuri foarte bune, dar ele ar nu trebui sa fie folosite doar pentru ca asa vor „conspirationistii”?! E bine de stiut ca tehnologia ARNm va fi folosita pe viitor si la alte vaccinuri si tratamente. Sa dea Domnul sa poata ajuta in tratamentul bolilor incurabile!
@geo
ARNm au fost testate cu rezultate lamentabile pentru terapia cancerului. NU SUNT VACCINURI. S-au dorit a fi terapii. Dar baietii trebuiau sa-si scoata parleala de undeva, plus ca se pupa perfect pe distopia Green Deal, care se vede si din avion ce rezultate „fructuoase” a adus. Citeste un pic de geologie sa vezi cum planeta s-a racit si incalzit ciclic in Istoria sa si zau ca nu existau oameni pe atunci. Ah, stai, la medicina nu se face matematica si logica. Bine, pa!
Este pentru ultima oara ca iti raspund, daca nu mi te adresezi corect.
Ai rabdare, rezultatele abia acum incep sa apara. S-a reusit obtinerea vaccinurile anti-Covid ARNm pentru ca intensificarea studiilor in periada pandemiei a dus pentru prima oara la depasirea unei etape dificile a metodologiei ARNm. Urmatoarele vaccinuri si medicamente obtinute prin aceasta metoda pot fi o reusita, doar ca vor fi cam scumpe.
Te poti informa aici:
https://www.ledauphine.com/sante/2021/07/23/non-on-ne-manque-pas-de-recul-sur-les-vaccins-a-arn-messager
Scuze, am facut greseli, pentru ca ma grabesc. La revedere.
Nu se consideră vaccin in în sensul istoric, dar instrucțiuni la sistemul imun tot dau. Despre asta e vorba de fapt cand e vorba de vaccinare.
O singura rugaminte am la toata lumea: Sa nu va injurati/insultati, nici intre voi si nici pe altii care nu sunt aici.
Zi faina! 🙂
Filip, tu ce crezi, asta e fake?
https://www.facebook.com/vaccinuricitesteprospectele/videos/931792984102912
(intre minutele 0 si 1). Mie nu-mi vine sa cred.
Deloc! Este totul pe fata. 🙂 La fel cum au facut si cei de la Forumul Economic Mondial, cand au spus ca lumea trebuie resetata. Sunt lucruri spune direct, clar, dar unii degeaba le vad.
Filip ( 🙂 ), tu ce crezi, eu care sunt provaccin, as putea sa fac un filmulet cu secvente din luarile de pozitie ale unor oameni de stiinta apreciati in lumea medicala internationala, care sustin ca este bine sa ne vaccinam? As incepe cu secvente din interviurile cu simpaticul profesor Raoult, pe care il simpatizam amindoi. El recomanda vaccinarea.
P.S. Domnule Pruncu, sper sa nu va supere interventiile mele, poate ca un pic de contracarare a „conspirationistilor” de pe pagina dumneavoastra nu strica. ? 🙂
@geo
Ca sa nu faci doua drumuri, sa ne povestesti despre vaccinurile nenumarate care se arata la orizont pentru noua jucarie a OMS&Co, pandemia de gripa aviara. He, he, pandemics for ever and ever! Bill al 3-lea a zis-o cu gurita lui ca lumea intra intr-o noua pandemie dupa covid, manca-l-ar tata de baiet destept si prevazator, cum le ghiceste el pe toate!
Lamurire, pentru ca vad ca discutia a luat-o pe alaturi: L-am intrebat pe Filip daca stie ceva de primul minut de acolo, daca e fake sau nu, pentru ca nu mi-a venit sa cred ca dr Fauci spune: „trebuie sa-i vaccinam, daca nu vor, sa-i supunem la presiuni: sa nu mai poate munci, sa nu mai poata merge la universitate”, pentru ca mi s-a parut cel putin indemn la nerespectarea drepturilor omului. Am scris explicit ca-l rog sa se uite intre minutele 0 si 1, dar … nu toata lumea se poate concentra normal, observ. Nu sunt anti sau pro ceva in domeniul medical, am medici apropiati care ma sfatuiesc ei ce sa fac (fara isterie, ci asa…. ca niste medici), iar eu fac in general ce spun ei.
Victor, pe dumneata te rog sa te abtii sa mai dialoghezi cu mine. Banuiesc ca iti dai seama de ce.
Două lucruri care nu se schimbă. Virusul nu dispare și Romani nu se vaccinează.
@dora
Este foarte interesant cat de mult semeni la stil si abordare cu vechiul meu amic Geo. Ce mica e lumea, of of mai mai!
O fi frate-meu geaman pe care nu am avut ocazia sa-l cunosc. 🙄
@cib: Chiar e geo, dar, dupa o auto-evaluare foarte inspirata, si-a gasit un nume mai potrivit: femininul de la „dorel”. Si o arde tot pe linia partidului.
Hai, ca deja te obraznicesti. Vezi-ti de ale tale si nu ma mai deranja cu prostii!
@cib
In completarea dialogului nostru:
https://www.newmoney.ro/desteptii-mor-ca-prostii/?fbclid=IwAR29BNNpjnvC5cuS9DXmZGqUO7u3PT3FSvX9zY5hkpFJIri6pi1rukqrXe0
Nu rumeg nutret de la autorul BS-ului ( merde-ului) din link.
Merde, nemerde, dar ti-o zice bine!
Asta e baiatul ala care acum scuipa unde a lins?https://www.reporteris.ro/component/k2/item/109943-scriitorul-radu-paraschivescu-vrea-s%C4%83-i-dea-pre%C8%99edintelui-medalia-%C3%AEnapoi-%E2%80%9Eaccep%C8%9Bi-toate-mizeriile-astea-%C8%99i-te-nume%C8%99ti-pre%C8%99edinte%E2%80%9D.html
Nu are nicio relevanta! Si eu l-am votat pe Iohannis si acum il dezaprob in totalitate.
@geo
Ba are. Cameleonismul si ipocrizia sunt cele mai urate caracteristici ale unui biped! Ca sa nu mai amintim de povestea sobolanilor si a corabiei care naufragiaza. Nes pa?
@cib
You made my day!… 🙂
Glad to hear!
Chiar credeti ca cei care nu au cunostinte medicale ar putea sa obtina informatii, urmarind dezbateri stiintifice televizate?! Eu nu cred. Daca veti pune sa discute fata in fata doi medici care au pareri diferite despre Covid si despre vaccinuri, cei care ii urmaresc nu au, pur si simplu, de unde sa stie care dintre ei are dreptate. Majoritatea nu inteleg ce li se explica nici atunci cind, un singur medic le da informatii, darmite sa-i asculte doi sau mai multi medici contrazicindu-se in termeni medicali.
Din pacate exista si formatori de opinie care fac multe gafe atunci cand transmit informatii pe care nu le inteleg nici ei. Nici acum, de exemplu, unii dintre ei nu stiu ca vaccinul nu este un ser si folosesc acest termen in mod gresit. Etc.
Bravo, ai dreptate. De aceea ar trebui infiintat ministerul Adevarului. Ca oamenii sunt prea prosti ca sa urmareasca o discutie argumentata si in contradictoriu dintre doi medici. Iata rezolvarea. Adevarul este numai unul si acela este cel oficial. Ura, ura, ura!
Nu ma refeream la adevaruri simple. O dezbatere stiintifica pe subiecte controversate presupune mai mult decit atat.
P.S. Bietul de tine, ai asteptat o zi intreaga postarea mea, ca sa-ti descarci din nou naduful.
@dorela: Nu zice nimeni ca nu sunt si oameni care nu inteleg, dar saptamana trecuta a fost, in sfarsit, o dezbatere cu 15 medici la TVR1 si cu foarte multe intrebari de la telespectatori. Din intrebari se putea deduce ca oamenii inteleg. Sa zicem totusi ca e ca tine, ca medicii nu pot vorbi decat in termeni medicali innacesibili oricui si in formule chimice cu aminoacizi, dar daca 20% inteleg, e un inceput si trebuie sa incepem de undeva. Nu mai cautati scuze pentru ce nu se face cum trebuie. Credeti ca daca ies politicieni si vedete si ne spun sa ne vaccinam ajuta mai bine?
Victorele, nu ai inteles! Eu nu vorbeam despre o emisiune cu intrebari si raspunsuri, ci despre confruntarea in emisiune a doi sau mai multi medici cu pareri diferite despre Covid si despre vaccinare. Emisiune din care, chipurile, noi ne-am putea da seama cine are dreptate. Medicii s-ar bate in cunostintele lor de specialitate, iar noi nu am reusi sa intelegem mare lucru, cu atit mai putin, sa punem verdicte.
@dorela: A fost si dezbatere. Dar sa zicem ca nu a fost. Nu inteleg de ce atata incrancenare sa nu se faca asa ceva si sa lasam problema la politicieni. Ok, sa se „bata” pe cunostinte de specialitate, macar dumneavoastra asistentele si medicii de alte specializari ati intelege, ar fi un pas inainte, nu?
Inca o data, de unde atata incrancenare sa nu existe dezbateri intre medici pe acest subiect? E ceva de ascuns? Nu avem incredere in medici ca pot vorbi si pentru cei cu putine cunostinte medicale? (Oare cum se preda medicina la anii I, II, III, atunci?)
Nu se vrea politic.
Victorele, nu ma dezamagi! Iti repet: eu nu vorbeam despre o simpla dezbatere!
Uite:
„DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1”. (DEX)
Da, dorela, dezbatere in sensul asta. Sa iasa si la tabla cu formule din microbiologie, analiza amanuntita. Exact asta spun ca se evita. Si cu cat as dori eu mai amanuntita, cu atat mai mult veti dori voi sa nu se faca, dar nu din motivul ca nu inteleg oamenii.
Victor, esti varza! Pa!
Ai observat cu siguranta ce aberatii vehiculeaza anti-vaccinistii pe internet. Si, da, majoritatea nu au capacitatea sa inteleaga niste adevaruri medicale.
Sunteti haiosi cand va vad impreuna 😆
Dar Dora, ai oarecare dreptate. N-o sa inteleaga Gheorghe din sat, dar cred ca eu sau tu si multi altii, am intelege, sau macar ne-am face o idee. In plus, acele dezbateri ar trebui purtate liber si in colegiul medicilor, si sa vina cineva cu concluzia finala dupa aceste dezbateri. Macar asa am sti ca au avut si ceilalti medici si cercetatori dreptul de a se exprima si nu a mai fost nevoie de cenzura. Cenzura de obicei se foloseste cand te temi sa nu se afle un adevar.
O seara frumoasa!
Noi nu facem decat sa redam genul de discutii in marja (iubesc termenul) adevarului oficial. Eu ii vorbesc despre argumente si domnisoara sau doamna imi raspunde, pertinent de altfel, ca sunt ori nesimtit ori prea prost. What could go wrong?
Nici eu nu aprob cenzura. Dar este derutant. Ii poti asculta pe unii si sa le dai dreptate, apoi, ascultindu-i pe ceilalti, poti fi de acord si cu ei.
O seara frumoasa si dumneavoastra!
Cib, interpretezi aiurea!
@Filip: Foarte bun articol, multumim.
Filip, Dora intelege, e asistenta medicala in Franta. Dar cum face si politica, uite ce scuza le-a gasit: „majoritatea nu inteleg ce li se explica nici atunci cind, un singur medic le da informati”. Serios?
Serios?! Stii tu ca eu sunt asistenta medicala in Franta?! Vezi ca ma confunzi, domnule! Eu sunt doctor in medicina in Anglia. ?
@dorela: Sper ca nu, un doctor in medicina sa se ascunda dupa un nickname, sa nu-si asume opiniile medicale si sa contrazica medic-autor de articole care scrie asumat, cu nume, prenume, cv, asta e grav si e o insulta adusa profesiei. Si chiar daca sunteti, la cat timp stati pe bloguri, nu ati mai avea timp de citit nici macar o brosura de medicina, ce sa mai zic de tratate, ca ceilalti, deci… sper ca nu s-a degratat profesia chiar in halul asta. Probabil de aici si dezatrul in gandire, mai mult idei fixe si preluate de la partide decat gandire.
Uite un adevar medical pe care eu, prostul, nu-l inteleg. S-a spus ca daca ne vaccinam, vom putea sa revenim la viata BC (before Covid, sa nu se inteleaga altceva). Deci liber si fara masca. Ups, stai ca totusi trebuie masca. Apoi, vaccinurile ARNm se fac cu doua doze ca schema completa. Ups, stai ca mai trebuie un booster, chiar si doua. Si tot cu masca. Apoi s-a spus ca vaccinul il fereste pe cel vaccinat de cel nevaccinat. Ups, vaccinatilor le e frica de nevaccinati si ar vrea daca ar putea sa-i elimine si fizic, daca ar putea. Deci protejatilor cu ceva care ii protejeaza le este frica de neprotejatii cu ceva care nu-i protejeaza. Bineinteles ca nu trebuie sa te superi, astea sunt constatarile si deductiile logice ale unui prost si analfabet functional, om batran si fara minte care nu intelege ca adevarul e doar cel oficial si stiinta e noua religie infailibila, iar Covidul este profetul modern.
Interesant ca azi domnul general dr Gheorghita a zis ca jab-ul nr 3 cu Moderna trebuie facut cu juma’ de doza. Deci, logic, cei care l-au facut deja, ar trebui sa dea inapoi juma’de doza lu’ domnu general dr Gheorghita. Ii asteptam cu ligheanele pregatite!
cib, bine punctat! Este un haos total, cu balbaieli si stiinta „la ghici”. De ce dracu nu fac un vaccin calumea, cum sunt celelalte, sa tina toata viata? Pana la urma, Vlad Mixich si Alexandru Toma Patrascu spuneau ca stiinta a evoluat atat de mult, incat acum batranetea este considerata o boala iar ei sunt pe cale sa o vindece (sa vindece batranetea), dar nu sunt in stare sa puna stop unui virus. https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=819024015534992
Pen’ca nu se vrea. Nu v-am spus ca scopul final este Matrix, certificatul Green-Pas, recte un singur act, document digital de tip ID pentru toata planeta. Urmeaza organizarea unui singur guvern mondial, al unei monede unice digitale si infranarea mobilitatii oilor fara a fi urmarite. Plus ca baietii au spus-o ei cu gurita lor: resursele sunt limitate, trebuie sa traim si sa ne hranim rational si optimizat iar proprietatea este un moft. Ah, si batranii traiesc in general cam mult si nu sunt productivi si consuma resurse, ceea ce este o crima. Deci, you’ll have nothing and you’ll be happy!
Erata: dupa …planeta urmeaza un ?
„Nici eu nu aprob cenzura. Dar este derutant. Ii poti asculta pe unii si sa le dai dreptate, apoi, ascultindu-i pe ceilalti, poti fi de acord si cu ei.” Pai de aia am spus ca avem nevoie de Adevarul Oficial, ca sa nu ne derutam. Si nici nu pierdem vremea cascand gura la argumentele neoficiale. Avem atat de alte multe lucruri de facut in viata. De ex celelalte 10-15 boostere. What could go wrong, again?
@Filip,
Cei care azi accepta orice tâmpenie o fac cu gândul „sa scăpăm odată” de nebunia asta. Adică visu’ oricărei victime. Sa scape… 🙂
Eu unu’ le doresc „succesuri”!… 🙂
Corect. Pandemia va fi decretata ca oprita cand ultima „oaie” va avea Green Pass. Matrix, frate!
In urmatoarele luni, Labus va remarca si el ca „vaccinurile” sunt fix apa de ploae sau chiar fac rau. Tot Occidentul supervaxxinat va intra din nou in Lock-down. Surprize-surprize!
Discutia despre medici e fara rost. Naratiunea nu este despre sanatate ci despre controlul populatiei globului prin „green pass”. Ala a fost si este scopul P(l)andemiei. „Vaccinurile” sunt doar mijloacele prin care se doreste acest lucru. Nu este vorba despre medicina. Simplu!
Un prim exemplu provaccinare din partea domnilor doctori ar fi renuntarea la sporul de covid pe care il primesc. Apoi, pentru unii, cu prezente constante in mass media mai poate exista si intrebarea cand mai si muncesc in spitalul de stat, avand in vedere ca mai presteaza si in clinici particulare sau cabinete proprii. Nu mai este cazul unor dezbateri pe tema bolii, a vaccinului, a eficacitatii vaccinului, ci eventual a scopului si eficacitatii certificatului verde. Cu virusul, cu medicii bine platiti si rasplatiti, medici vedete tv, s-a realizat marea resetare. Specialistii nationali, medicii vedeta, cu rol de guru, cei cu grafice si prognoze, cunosc de exemplu numarul total de morti zilnic si din care cei cu covid? Cunosc situatia cazurilor depistate pozitive la solicitantii clinicilor private, comparativ cu sistemul de stat? In rest, totul merge bine, dupa cum s-a stabilit. Pe vremuri, PCR, ( partid, nu test), avea secretari cu propaganda, li se spunea mancatori de rahat.