La peste 10 ani de la incendiul de la Maternitatea Giulești, în care au murit 6 bebeluși, IGSU ține la secret rezultatele verificărilor

Fericirea de a mînca la autoservire

 Peştele e peste tot în lume: fiş

Pentru mine, cel puţin, lanţul „Nord Sea” ocupă primul loc în topul preferinţelor prin produsul alimentar pe care şi-a axat activitatea în exclusivitate: peştele. Acest locuitor de milenii al apelor se dovedeşte extrem de simplu de pronunţat în engleză: „fiş”. Ca atare, pe el te poţi baza şi la restaurantele cu comandă, unitate de alimentaţie publică, cerînd, de regulă, un dialog într-o limbă străină peste nivelul unui începător. Carnea, de exemplu, ridică o uşoară problemă. Admiţînd că înveţi pe de rost, papagaliceşte, expresia: „Aş vrea, dacă nu vă supăraţi, nişte carne!”, în chip fatal, asemenea iernii ce urmează toamnei şi zilei care ia locul nopţii, vine întrebarea ospătarului:
„Ce fel de carne?”

Din acel moment intraţi, şi tu, şi ospătarul, în împărăţia orbecăielii absolute. Carnea, se ştie, e de mai multe feluri. E carne de porc şi de vită. Dar e şi carne de crocodil. E carne de miel, dar şi carne de fazan. Răspunsul adecvat la întrebarea de bun-simţ a ospătarului implică o cunoaştere a cel puţin 100 de cuvinte în engleză. Greu de presupus că înaintea plecării, ai fi avut timpul şi energia necesare pentru a le învăţa, cu şi fără profesor, tăcînd, sau dimpotrivă, cîntînd. Pe cînd peştele, cît de simplu e! „Fiş”, răspunzi la prima întrebare din ancheta penală pornită de ospătar. Acela, fără a mai insista, îţi aduce peşte. Cel puţin aşa mi s-a întîmplat mie într-una din călătoriile în Anglia. La Hotel Waldorf, la care m-a cazat gazda, ministerul de Externe britanic, am ochit chiar din prima zi micul restaurant din hol. Alegînd la întîmplare de pe listă, după principiul Lotoriei de stat, cuvîntul „fiş”, pe care l-am verificat în prealabil în ghidul de conversaţie englez-român, am nimerit din fericire varianta britanică a cuvîntului peşte. Ceea ce mi s-a adus de către ospătar a corespuns întru totul pretenţiilor mele:
Un peşte, ca un cocostîrc, nesărat, neprăjit şi, mai ales, ieftin.

În consecinţă, timp de şapte zile, cît am stat la Londra, am mîncat la acel restaurant, comandînd de fiecare dată „fiş”. Atît de consecvent m-am dovedit faţă de binecuvîntatul peşte, încît ospătarul, cînd mă vedea la masă, nici nu mai venea după comandă. Mă întreba el din uşa bucătăriei şi, fără să mai aştepte răspunsul meu, redus, de altfel, la un energic dat din cap, se prezenta cu un platou pe care zăcea peştele: pescuit, fript şi garnisit.

De înţeles entuziasmul meu neînfrînat descoperind că restaurantul de la ultimul etaj al marelui magazin Wertheim, de pe Kurfürstendamm din Berlin – e cu autoservire. În starea mea de spirit, îşi spunea cuvîntul şi faptul că localul avea toaletă. Totul era făcut să-mi placă. După ce intrai pe o uşă transparentă, neliniştit să nu te loveşti cu capul de sticlă, nimereai destul de uşor Departamentul Tăvi. Cu platoul în mînă, aveai posibilitatea de a umbla prin sala cu proporţii de hală cît îţi dorea inima. Aveam la dispoziţie salate în direct, al căror preţ era stabilit pe bază de constatare la casă, inevitabilele mîncăruri asiatice, prăjituri şi îngheţată. Vitrina, luminată sărbătoreşte, găzduia mai multe cupe de orez cu lapte. Nu ştiu de ce, piciorul de sticlă al cupei părea sădit într-un serios strat de gheaţă. Am dat să iau unul: bolul translucid se opunea cu îndîrjire. Te pomeneşti că se ia cu linguriţa, şi nu cu totul!, mi-am zis, depărtîndu-mă rapid de vitrina explozivă, fără a pleca, totuşi. Rămas la o distanţă rentabilă, pîndeam să văd cum procedau alţii. Norocul mi-a surîs: nu peste multă vreme, o nemţoaică de înfăţişare casnică, în jurul căreia bîzîia un puradel neliniştit, s-a apropiat de vitrină, a prins cupa între degetele devenite excavator şi, dintr-o mişcare scurtă, mărturisind tărie de caracter şi voinţă de stîncă, a şi rupt-o din rădăcinile de gheaţă şi a aşezat-o frumos pe tavă. N-am mai aşteptat nici o clipă. M-am apropiat cu pas grăbit, dar categoric, am pus mîna pe o cupă şi am smuls-o din culcuşul de gheaţă. Depărtîndu-mă de locul incidentului, mă întrebam dacă nu cumva comisesem o eroare. Pînă am trecut de casierie, lăsîndu-mi cîntărite farfuriile şi mormăind ceva neinteligibil drept răspuns la urarea de Poftă bună, am aşteptat să mă ia cineva la rost pentru că stricasem decorul aranjat după criterii estetice necunoscute mie, personal. A fost singura întîmplare neprevăzută din lunga mea experienţă fericită a restaurantelor cu autoservire, din ţări de a căror limbă n-aveam habar.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3

2 comentarii pentru articolul „Fericirea de a mînca la autoservire”

Șoșoacă e rezultatul nepăsării totale | România9, TVR, 22 februarie 2021
Lia Olguța Vasilescu și Ion Cristoiu la #Romania9

Urmăriți LIVE #Romania9. Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și Ion Cristoiu (min. 33:15). Urmăriți, judecați, comentați!

Publicată de Romania9 pe Luni, 22 februarie 2021
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog