Fitness nesportiv

Din marele grup al suplimentelor alimentare fac parte și adaosurile nelipsite din studiourile de fitness, acolo unde sunt cel puțin recomandate, dacă nu și comercializate. Și nu sunt singurele produse „ajutătoare” de care se folosesc deopotrivă industria de fabricat mușchi și corpuri atletice și aspiranții la figuri de Adonis și puteri herculeene cu care să-și impresioneze admiratorii și să facă rivalii să moară de invidie. Ca majoritatea remediilor, și acestea sunt imitații ale naturii, inițial extracte, ulterior plagiate sintetice în toată regula. Odată cu structura, s-a schimbat și rolul creațiilor cu numele generic anabolizante, astfel că ele nu mai servesc „doar” întremării soldaților lihniți de foame și sleiți de puteri pe câmpul de luptă, ci unor pretendenți moderni, care nu mai dispun de timpul, răbdarea și disciplina necesare dobândirii mușchilor de oțel și forței bune de smuls copacii din rădăcini. Că nici mușchii nu sunt de oțel și nici copacii nu au de ce să se teamă, ci mai degrabă consumatorii acelor minuni, e trecut sub tăcere de industria fitness-ului câtuși de puțin sportiv.

Nu prea e nimic „sportiv” la modul în care se derulează afacerile în spatele cortinei studiourilor de fitness sau anti-aging (mai nou slow-aging și respectiv happy-aging), dacă ne referim la puzderia de produse mercantilizate în asemenea locașuri de cult… ură corporală. Nici modificarea chimică a metabolismului și nici scurtăturile la care apelează antrenori și sportivi deopotrivă nu constituie dovezi de onestitate și corectitudine. Primul anabolizant natural (se numește așa deoarece acționează prin stimularea laturii de asimilare, de creștere a metabolismului, spre deosebire de opusul ei, consumul, care poartă numele catabolism) detectat a fost testosteronul. Cărțile de fiziologie îl descriu ca fiind cel mai important hormon androgen (masculin) steroid. Dar nu numai atât. O privire pe lista efectelor – pozitive – îi face pe mulți să debordeze de încântare: crește forța și masa musculară și sporește rezistența la efort; reduce absorbția și depozitarea grăsimilor; stimulează funcțiile cerebrale, mai cu seamă pe cea cognitivă; îmbunătățește memoria și impulsionează emoțiile, libidoul și funcția sexuală; stimulează producția de sânge și îi îmbunătățește circulația prin corp; sporește densitatea osoasă și pe cea a colagenului din piele, face să crească părul mai peste tot (cu excepția podoabei capilare) etc.

În fața unor asemenea evidențe atestatoare de vitalitate, cine să aibă ceva rău de zis despre acel hormon miraculos? Până și sexul opus ajunge să-și dorească măcar o parte din binefaceri, cu riscul unei voci mai îngroșate, al ivirii părului pe unde nu are ce căuta (dar și pentru astea au leac industriile!) ori al pierderii unor componente din ciclul lunar ursit de natură. Natura a prevăzut și sexul slab cu posibilitatea producerii de hormoni androgeni (așa cum a înzestrat și sexul opus cu concentrații modeste de hormoni feminini), și anume în ovare și în glandele suprarenale, deși în cantități mult mai reduse și în cu totul alte scopuri. În 1889 Charles Édouard Brown-Séquard, un neurofiziolog de la Harward, anunța că a descoperit izvorul tinereții în extracte din testicule de câine și cobai care îl făceau să uite că număra 72 de primăveri. Din 1935, de când un medic elvețian pe nume Ernst Laqueur l-a izolat din testiculele de taur și până astăzi, numeroase preparate – mai fantasmagorice sau mai rafinate – și-au făcut loc pe piață.

Imitații și rubedenii tot mai sintetice din grupul steroizilor au părăsit retortele laboratoarelor, unele mai virilizante, altele mai puțin, dar obligatoriu anabolizante, menite să dezvolte mușchi de supermeni în timp record. Li s-a lărgit mult și spectrul de întrebuințare. Treptat au început să beneficieze de puterile anabolizante nu numai cei slabi sau slăbiți de boli și circumstanțe – și cărora li se corectau astfel deficitele sau li se restabileau echilibrele, bărbați și femei deopotrivă –, ci și persoane debordând de sănătate dar și de nerăbdare să… crească la propriu, ca și în ochii celor pe care-și doreau să-i impresioneze. Pe de o parte sinteza în laborator a salvat de castrare brutală donatorii fără voie, bipezi (condamnați la moarte și executați) ori patrupezi (berbeci, țapi, mistreți, cerbi). Pe de altă parte, a deschis calea dopingului și abuzului de substanțe, tot mai greu de controlat. Cândva, prin anii 1970 au apărut și Comisiile de Etică și au încercat să mai frâneze din exuberanță, dar unii se pricep de minune să ocolească orice obstacol, mai ales pe cele morale. Cum să impui asemenea principii celor cărora nu le pasă nici măcar de propria sănătate?!

Cu siguranță așteptați cu toții o explicație. Sau mai multe, cumulate într-o serie de DAR… uri. Fiindcă ne-am obișnuit – sper! – că, atunci când ni se prezintă ceva ca fiind mai frumos decât un vis, e musai să apară de după colț și șirul obiecțiilor. În primul rând, e la mintea oricui că, atunci când introduci în organism ceva care nu se poate numi „supliment” (fiindcă nu-ți lipsește) și nici „remediu” (fiindcă nu suferi de vreo afecțiune), ci doar satisfacerea unui capriciu, trebuie să te aștepți și la eventuale dereglări. În fond, repetăm la fiecare nouă „descoperire” trecută grabnic pe post de panaceu aceeași greșeală capitală de la începuturi, fără a lua în calcul și în seamă consecințele. Și aici nu mă refer la schimbarea de sex și la utilizarea androgenilor în scopul modificării caracterelor sexuale secundare, ci la surplusul unei substanțe care e parte integrantă a mai multor circuite din organismul uman, surplus care atrage o avalanșă de reacții secundare deloc dorite și câtuși de puțin bine-venite.

De unde să „știe” testiculele, ovarele sau suprarenala câți hormoni androgeni să producă, dacă nu prin măsurarea permanentă a nivelului acelora în sânge și țesuturi cu ajutorul unor senzori ultrasensibili? Ba mai există și un ritm circadian al hormonilor sexuali, un ciclu lunar ș.a.m.d. Jocul hormonilor se prezintă ca un joc de domino: Cade o piesă, e cazul să ne așteptăm la mai multe și complexe prăbușiri. Dacă luăm doar androgenii – fiindcă despre ei este vorba în articolul de față –, aflăm că la reglarea producției se implică o întreagă axă, din creștet (de la hipotalamusul din creier) și până în… glandele sexuale. Substanța de la care se pleacă este chiar colesterolul, blamat și combătut de toți prin toate mijloacele. (Dar colesterolului îi dedicăm un articol separat!) Aflăm și că producția nu este constantă, ci prezintă variații – cu un maximum în primele ore ale dimineții –,și că nu numai fiecare sex, ci și fiecare vârstă își are concentrațiile ei fiziologice de hormoni.

Ce poate face – sau nu – un supliment generos de steroizi anabolizanți al căror reprezentant este testosteronul? Cum reacționează comandantul suprem al producției de hormoni atunci când nivelul acelora în sânge a depășit pragul fiziologic? Sistează imediat producția proprie. „Ei, și?” veți spune. Există nenumărate posibilități de a-i introduce din afară. Abundă lumea de studiouri de fitness dubioase care ți-i oferă, iar dacă nu, sunt sute de mii de site-uri pe internet care de-abia așteaptă comenzile. Nu mai vorbim de piața neagră. Aproape 90% din celebrele appearance and performance enhancing drugs (droguri care îmbunătățesc aspectul și performanța) sunt steroizi anabolizanți, iar jumătate sunt preparate care conțin testosteron. Cu toții promit dezvoltarea în timp record a unei musculaturi de invidiat, forță de Hercule și tot felul de avantaje. Cine le dă crezare? Nu numai sportivii de performanță (deși dopajul e interzis și strict controlat), ci și sportivi de ocazie și doritori de imagine, bărbați (6,4%) și femei (1,6%). Tragedia o reprezintă abuzul de substanțe la adolescenți tineri, aproape copii, cărora li se inhibă practic creșterea osoasă și dezvoltarea armonioasă.

Despre dezavantaje nu suflă niciunul dintre speculanți nici măcar o vorbă. Trecem peste faptul – minor – că prea mult testosteron poate conduce la pierderea podoabei capilare, așa cum trec înșiși adoratorii pachetelor musculare. Dar oare trec cu aceeași ușurință și peste faptul că, pe termen lung, consumul conduce la atrofierea glandelor sexuale și la creșterea sânilor, la disfuncție erectilă, impotență și infertilitate? Practic la transformarea femelelor în masculi și viceversa. La apariția și agravarea bolilor de inimă și a hipertensiunii arteriale. Printre cele mai izbitoare efecte se numără creșterea coagulabilității sanguine (închegării sângelui), având ca efect tromboze, embolii, infarcte, AVC-uri, tulburări de ritm cardiac și morți subite. Să nu uităm nici de faptul că ficatul se ocupă de metabolizarea substanțelor iar rinichii cu epurarea lor și că o suprasolicitare a organelor responsabile cu detoxifierea conduce și la afectarea serioasă a acestora. Cu alte cuvinte: Pe dinafară frumos (!), pe dinăuntru mai mult decât găunos. Și… last but not least: Să nu uităm sevrajul, care, nu de puține ori, se manifestă prin depresie severă și sinucideri.

Și totuși, pentru mulți pare să merite afacerea și respectiv riscul. Altminteri nu s-ar lăsa atât de mulți duși în ispită, n-ar lansa acea ruletă chimică și n-ar plăti atât de scump pentru un exterior spectaculos, în timp ce interiorul se sfărâmă. Din nefericire, mulți sportivi (mai ales culturiștii) – profesioniști sau de ocazie – nu se limitează la steroizi, ci obișnuiesc să umble însoțiți de o jumătate de farmacie, compusă dintr-o paletă largă de substanțe mai mult sau mai puțin permise. De la potențatoare de funcții trupești și modelatoare de ritmuri circadiene la calmante ale neplăcerilor cauzate de primele. Inclusiv diuretice, ca să le scoată apa din țesuturi și să le reliefeze mai bine pachetele musculare (pe cine mai miră dereglările de electroliți și ale ritmului cardiac?!). O hipertrofiere a mușchilor scheletici mai e cum mai e, dar una a mușchiului cardiac nu e neapărat de bun augur. Inima de sportiv care abuzează de anabolizante prezintă cicatrici ca după infarct, chiar și fără obstrucția arterelor coronare. Motivul? Substanțele respective conduc la fibrozarea și la moartea celulelor cardiace, celule care nu mai pot fi „resuscitate”, fiindcă ele nu se pot reînnoi așa cum o pot face alte celule ale corpului. Nu-i păcat să ai o „inimă mare” făcând apel la (auto)înșelăciuni?

Lor li se mai adaugă și colectivul preocupaților de îmbătrânire – mai bine zis de întârzierea ei (asta după ce s-a încercat stoparea secole de-a rândul, fără sorți de izbândă!). Și aceia consumă un arsenal de preparate cu acțiune îndoielnică. Argumentul celor care vor să fericească cu orice preț și bărbații trecuți de prima tinerețe este așa-zisul climacterium virile (corespondentul menopauzei la bărbați, andropauza), ceva ce practic nu există, spun mulți experți, întrucât producția de testosteron și spermatozoizi nu stopează, ci doar se reduce. Ceea ce nu i-a împiedicat pe întreprinzători să introducă pe piață izvorul tinereții, propovăduind și promițând imposibilul – întoarcerea în timp/ținerea timpului pe loc –, fără a ține cont că la unii există riscul dezvoltării cancerului de prostată, mai cu seamă dacă recurg la remedii după ureche și internet.

Fiindcă tot vorbeam mai sus despre efectul mirific al androgenilor asupra funcțiilor cerebrale, iată-l și pe acela al depășirii dozei prescrise de biologie: Doze mari de steroizi anabolizanți – de 250-5.000 mg pe săptămână (de 5-100 de ori mai mult decât producția normală, fiziologică) – conduc la agresivitate, violență, încredere exagerată în sine, hiperactivitate și comportament antisocial, chiar psihotic. S-a dovedit că 60% dintre consumatori au recurs la astfel de dozări. Și au mai recurs și la altele: la cocteiluri de proteine și aminoacizi care au fost și sunt la mare căutare. Din ce altceva să crească fibra musculară sub imboldul steroizilor?! Cum să aibă loc reparațiile și cum să se desfășoare funcțiile organelor în corp fără proteine? În van încearcă unii dintre experți să sublinieze că eficacitatea acelor proteine pulverizate nu este dovedită și că niciun sportiv care recurge la surse naturale de proteine din carne, pește, lactate, ouă, cereale, semințe sau leguminoase nu are de ce să se teamă de deficite. Ei vor să meargă la sigur și consumă zilnic porții astronomice de shake-uri conținătoare de aminoacizi – pietrele de construcție a proteinelor –, mai cu seamă din cei esențiali, cărora reclamele nu mai contenesc să le atribuie funcții care mai de care mai spectaculoase.

Îi convinge volumul impresionant al pachetelor musculare care cresc vertiginos și nu-i impresionează lipsa dovezilor științifice. Îi impresionează în schimb cât de bine sună: Glutamina și beta-alanina cresc musculatura, capacitatea de concentrare  și performanțele sexuale; arginina stimulează circulația sângelui; lizina transportă hormoni și anticorpi prin sânge și susține arderea grăsimilor; metionina reglează metabolismele și ajută la eliminarea de metale grele din organism; din fenilalanină și tirozină se fac neurotransmițătorii; din treonină se fac anticorpi; din triptofan se fabrică serotonina și tot așa. Am putea adăuga zeci și sute de alte funcții utile ale aminoacizilor (semi)esențiali. Corpul are nevoie de ei, fiindcă nu și-i poate produce singur, se spune. Corect, numai că nu e nevoie de formulare galenică decât la persoane suferinde, și acolo unde există indicații medicale stricte.

Persoanele sănătoase și le pot extrage în cantități îndestulătoare din alimentele sus-menționate și nu din pulberi și pilule în care pot fi supradozate cu ușurință. Ce nu mai spun autorii reclamelor este că, între aminoacizi, ca și între ei și medicamente, pot apărea interacțiuni. Că mulți dintre ei pot deveni toxici (cresc nivelul amoniacului din sânge) sau pot acționa antagonist sau competitiv față de alți aminoacizi. În plus, excesul lor poate suprasolicita rinichii , ficatul sau sistemul nervos. Până în prezent nu li s-a dovedit inofensivitatea, ba chiar sunt suspectați de cancerogeneză și de acțiune mutagenă. (De ce ar simula exclusiv producția de proteine din fibrele musculare și n-ar proceda astfel și cu alte celule, conducând la mutații?!) Nu mai vorbim de efectul pe care l-ar putea avea asupra florei microbiene din intestin, și așa decimată de intervențiile noastre, și despre care știm extrem de puține.

Există foarte multe domenii în care anabolizantele pot fi utilizate – cu precauțiile necesare – pentru a restabili niște funcții perturbate, a ameliora simptome sau a corecta deficite. Dar ele n-ar trebui sub nicio formă să constituie jucării pentru culturiști și alți doritori de epatare cu ceva ce iese din cadrul firesc și capătă caractere și dimensiuni monstruoase, pentru care se recurge la doze și de 500 de ori mai mari decât cele farmaceutice utilizate în terapie. (E ca și cum ai recurge la 1.000 de aspirine pentru a scăpa de o durere de cap!) Vedem pretutindeni monstruozități cu chelie, dar cu bărbi stufoase și cu pilozitatea corporală ce-o concurează pe aceea a primatelor, cu piele înțesată de acnee și striuri, cu forțe colosale în mușchi dar cu inima slăbită și care amenință să cedeze în orice moment. Pot fi admirate în desenele animate și pot rămâne scrijelite pe pereții cavernelor de fitness, cu riscul de a îngrozi arheologii viitorului, dar n-au ce căuta în lumea reală. Nu-i nimic rău în a trăi și îmbătrâni sănătos, demn și fără (auto)înșelăciuni. Fiecare vârstă își are slăbiciunile, dar și părțile ei forte. O minte sănătoasă într-un corp asemenea e cea mai de seamă realizare și care valorează înmiit prin comparație cu ridicolul unui comportament puber la senectute.