Foametea din România, Holodomorul românesc

Foametea din perioada anilor 1946-1947 a avut cauze multiple și complexe. Iar acesta nu este începutul vreunui discurs instituțional plictisitor, ci adevărul. În principiu și teoretic, principalele cauze au fost operațiunile militare și distrugerile provocate de război, pe durata lunilor martie-iunie 1944, în regiunile nordice și centrale ale Moldovei istorice. Însă, practic, principalele cauze ale foametei au fost secetă, ocupația sovietică și jaful local, regional și național sistematic al acestei armate „eliberatoare”, cu pântecele supt de foame, bocancii rupți și plină de murdărie, atât la propriu cât și la figurat. Absolut, să nu uităm că au intrat în țara noastră datorită tehnicii militare a străinilor aliați. Cauze au fost și pământul arabil nelucrat în perioada anilor 1945-1946, lipsa forței de muncă agricole în 1944-1946 (populație fie moartă în război, prizonieră în lagărele sovietice, plecată în refugiu în Sud-Vestul țării ori efectiv moartă de foame). Desigur, putem aprecia și faptul că, în principal, lipsa precipitațiilor pe perioada lunilor anilor 1945-1946 și dezinteresul guvernului pro-comunist dr. Petru Groza pentru reluarea lucrărilor agricole sistematice în zonă, alături de lipsa utilajelor și animalelor pentru lucrări agricole în perioada 1944-1946 au dus la un adevărat dezastru pentru beneficiarul final al securității și al serviciilor oferite de către stat, adică cetățeanul.

Dar, haideți să ne gândim și la celebra reformă agrară din anul 1945 (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1569). Această reformă a fost un proces inițiat de către guvernul comunist de după anul 1945, cu scopul de a reforma radical agricultura și de a împroprietări țăranii săraci din România. Prin Legea nr.187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, exproprierea se făcea fără despăgubirea celor expropriați, însă terenul obținut astfel de stat, adică gratis, era practic vândut nevoiașilor. Conform Art. 16. – Noii împroprietăriți plătesc în bani sau în natură 10% din prețul de cumpărare, restul prețului de cumpărare va fi plătit în rate, după cum urmează: Pentru cei cu pămînt puțin, în 10 ani. Pentru cei fără pămînt, în 20 ani. „Prețul pămîntului pentru împroprietărire va fi egal cu al unei recolte mijlocii anuale la hectar, socotit astfel: În grâu: 1.000 kg. În porumb: 1.200 kg. În caz de plată în bani, prețul va fi acel al grâului pe piața liberă la 1 Martie 1945”. Scopul declarat al reformei era, cf. Art. 2: „a) Mărirea suprafețelor arabile ale gospodăriilor țărănești existente, care au mai puțin de 5 ha; b) Crearea de noi gospodării țărănești individuale pentru muncitorii agricoli fără pămînt; c) Înființarea prin apropierea orașelor și a localităților industriale, a unor grădini de zarzavaturi pentru aprovizionarea muncitorilor, funcționarilor și meseriașilor; d) Rezervarea unor terenuri pentru școli agricole și ferme experimentale model în vederea ridicării nivelului culturilor agricole, a producției de semințe selecționate, a creșterii vitelor și creării și dezvoltării industriei agricole, terenuri care vor fi sub administrarea Statului”.

Acum, noi ar trebui să fim naivi să considerăm că această reformă nu a dat peste cap întregul sistem, care oricum nu era bine pus la punct. În plus, din păcate pentru țăranii și muncitorii români, care au fost asupriți și exploatați de către clasa trecutului, adică cea a moșierilor sângeroși, a început o nouă perioadă traumatizantă, o perioadă de lipsuri, violuri, crime ascunse și batjocură, impusă de către forțele imperialiste sovietice și pro-sovietice. Situația s-a remediat după plecarea sovieticilor (la data de 17 aprilie URSS a anunțat, în mod oficial, guvernul de la București despre intenția de a retrage trupele sovietice de pe teritoriul României. La data de 24 mai 1958 a fost semnat de către România și URSS un acord de repatriere a militarilor sovietici staționați pe teritoriul național. Acordul prevedea un calendar al eșalonării retragerii efectivelor în perioada iunie-august 1958, cât și așa-zise manifestări ale solidarității și prieteniei româno-sovietice. La aceeași dată, Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia a aprobat această măsură), grațierea deținuților politici (16 iunie 1964) și, în mod surprinzător pentru unii, odată cu venirea la putere a lui Ceaușescu.

Ce este demn de reținut? Niciodată românii nu o vor duce bine sub jugul unei alte puteri (oare acum nu suntem o colonie sub mai multe puteri?), indiferent de ce putere este. Niciodată poporul român nu o va duce bine sub o conducere pro-străini și anti-națională (vedem și simțim vremurile actuale, de trădare și batjocură la adresa țării și a neamului). Drept concluzie, fiindcă tot se înduioșează unii dintre conaționalii noștri de situația unor străini, dar de soarta românilor nici măcar nu se interesează, să un uităm cu toții ceea ce a zis Grigore Vieru: „Doi mari vrăjmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui”.