Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Ghinionul României – nu i-a fost luată Crimeea!

Călătoriile în străinătate sînt pentru mine excelente prilejuri de a mă preocupa și de chestiuni care, altfel, mi-ar fi rămas complet străine. Charlemagne, de exemplu. Dacă nu ajungeam la Aachen, capitala primului Imperiu Carolingian, aș fi citit eu cu pasiune sau măcar cu interes despre Carol Cel Mare?
Firește că nu.

Ar fi însemnat să sar de la Al Doilea Război Mondial la Domnia lui Charlemagne, adică peste un mileniu înapoi. Ce m-ar fi putut obliga la un asemenea salt amețitor? Nimic. Mai ales că-mi jurasem în barbă, mai ceva ca Baiazid din lirica eminesciană, că nu voi lăsa baltă cercetarea despre BOR și Războiul Sfînt, așa cum mi s-a întîmplat cu multe asemenea proiecte, începute și neterminate, după principiul Meșterului Manole. Acum însă iată-mă citind despre Carol cel mare și, mai rău, dîndu-mă peste cap să găsesc lucrări despre el. Am acasă, pe rafturile cu Istorie universală – sînt sigur – multe cărți care mi-ar putea oferi date semnificative despre noul meu erou. Cum însă mă aflu la Aachen, unde se vorbește germana și, deci, franceza e mai greu de găsit ca limbă de tipărit cărți, mă mulțumesc cu o broșură găsită la un butic de suvenire, ținut – îmi dau seama – de un vorbitor de franceză, pentru că mi-a vorbit în limba lui Voltaire cînd am cum cumpărat cartea împreună cu alte fleacuri. Broșura se numește La vie de Charlemagne, e scrisă de Victor Anke, a fost tipărită la Einhard, o editură din Aix-la-Chapelle, la care a fost tras și ghidul A Guide to Aachen. Subtitulată O privire de ansamblu de divertisment, cartea a fost tradusă în cinci limbi. Mi se pare interesant cum sună Carol cel mare în diferite limbi: Charlemagne, în franceză, Karls des Grossen, în germană, Charlemagne, în engleză, Carlos Magno, în spaniolă, Carlo Magno, în italiană, Karel de Grote, în olandeză.

Cartea e scrisă bine, superb, ar glăsui fătucele de la tv, după ce n-ar citi-o, ca orice întreprindere din transformarea Istoriei într-o disciplină friendly. Chiar de la început mă îndeamnă la meditare precizarea:

„O mare parte din ceea ce știm la ora actuală despre regele franc care era Charlemagne provine de la Vita Karoli Magni (Viața lui Charlemagne). Autorul acestei biografii contemporane era un franc din nobilime, Einhard, care a redactat Vita foarte admiratului de el maestru și amic după moartea acestuia. Datele evidențiate de autorul broșurii trădează un enciclopedist, o personalitate pe care doar vremurile de debut ale culturii în Istorie a permis-o, deoarece studioșii erau puțini, cea mai mare parte a lumii împărtășea fericirea de a fi analfabetă, și, dată fiind și puținătatea cunoștințelor într-un domeniu, putea fi în același timp poet, savant, inginer, arhitect, botanist, cititor în stele. Einhard, fiu al unui bogat proprietar de terenuri, a avut inspirația de a lăsa deoparte vînătorile de vulpi și vînătorile de fuste, principala ocupație a nobilimii de la vremea respectivă, și de a fi inginer, artizan, secretar și arhitect al lui Charlemagne. După moartea lui Carol cel Mare, Einhard scrie biografia Împăratului, după modelul Viața lui Augustus, de Suetoniu”.

Autorul broșurii ne avertizează că e o biografie prin care Einhard ține să înfățișeze personalitatea și acțiunile lui Charlemagne sub aspecte deosebit de avantajoase. Prin urmare sîntem sfătuiți să consultăm și alte surse, dacă vrem să ne facem o imagine obiectivă despre Carol cel Mare. Un sfat inutil, pentru că nu prea văd un turist venit la Aachen, cumpărător al broșurii, umblînd apoi, la întoarcerea acasă, prin toate bibliotecile, pentru a-și face o idee obiectivă despre Charlemagne.

Eu însă rețin din toată tărășenia loialitatea lui Enihard, lucru rar la intelectuali. După 26 de ani de la moartea lui Carol cel Mare, un altul decît Einhard ar fi scris o carte răutăcioasă despre Împărat, convins că fără sfaturile lui Carol cel Mare ar fi fost un nevolnic. Dacă mă gîndesc bine însă, Einhard a fost mult mai deștept decît l-am crede. Grație cărții sale, el a supraviețuit anonimatului la care au fost condamnați toți cei din anturajul lui Carol cel Mare. Cine ar fi putut ști că sub regimul lui Charlemagne a existat unul numit Einhard?

Așa însă ori de cîte ori se vorbește de Carol cel mare, se invocă biografia scrisă de Einhard. Vorba ginerelui lui Nicolae Ceaușescu:

„Toți cei din preajma Conducătorului rămînem în Istorie drept cei care am fost în preajma lui.”

*

Scriam în 21 martie 2014: Ghinionul României: Nu i-a fost luată Crimeea!

Într-un spectacol festiv la care România a fost prezentă sub întruchiparea lui Traian Băsescu, la Bruxelles s-a semnat partea politică a Acordului de asociere între UE şi Ucraina.
În perioada cînd România voia să fie băgată-n seamă de UE, i se spunea de dimineaţă pînă seara: În UE o ţară intră doar dacă îndeplineşte anumite condiţii.
Şi noi, ca să putem semna Acordul de asociere şi, mai apoi, ca să aderăm, ne-am apucat de uriaşul travaliu numit îndeplinirea condiţiilor pentru a fi băgaţi în seamă de UE.

UE a semnat Acordul de asociere a Ucrainei la UE. Îndeplineşte Ucraina condiţiile minime – politice şi economice – pentru a beneficia de un asemenea moment? Nici vorbă.
Dacă ne gîndim la împărţirea ţării între oligarhi, la inexistenţa autorităţii de stat, la Justiţia care a condamnat-o pe Timoşenko pentru că aşa au vrut muşchii lui Ianukovici şi a eliberat-o pentru că aşa au vrut muşchii Angelei Merkel la situaţia presei, la corupţia înspăimîntătoare, Ucraina nu merită nici să se numească Ucraina. Şi, cu toate acestea, Ucraina a semnat un Acord cu UE.

De ce? Potrivit oficialilor UE, pentru că Ucraiana are probleme cu Rusia.
Nemaipomenit! Şi dacă Coreea de Nord va avea probleme cu China, se semnează un acord de asociere UE şi cu Coreea de Nord? Unde sînt condiţiile cu care ne dădeau nouă în cap toţi inspectorii veniţi de la Bruxelles cu aroganţa unor colonialişti descinşi în colonia lor de babuini ziși băștinași?

România a îndeplinit şi răsîndeplinit condiţiile pentru a fi admisă în spațiul Shengen. Și cu toate acestea României i se refuză acest drept.
De ce? Pentru că României nu i s-a răpit Crimeea.
Dacă i se răpea, intra în Shengen cît ai clipi, fără să îndeplinească nici o condiție!

Alte titluri din 21 martie 2014:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Ghinionul României – nu i-a fost luată Crimeea!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *