Gîndul de joi, 6 iulie 2017

Alte măști, aceeași piesă: De la Marea Recepție de 7 noiembrie la Marea Recepție de 4 iulie

Pe vremea comunismului ante-Ceauşist, Ambasada sovietică, situată pe bulevardul Kisselef, în clădirea ocupată în prezent de Ambasada Rusiei, dădea o Mare Recepție de 7 noiembrie, Ziua de Aniversare a Marii Revoluţii din octombrie.
Dacă Marea Recepţie din 7 noiembrie 1946 a fost descrisă pe larg de presa perioadei, pe trei sferturi bolşevizată, pentru că fusese prezent şi Majestatea Sa, Regele Mihai într-un gest de binecuvîntare Regală a Ocupantului, recepţiile ulterioare, mai ales de după 1949, au rămas departe de opinia publică.

O descriere a unei astfel de recepţii ne-o oferă Petru Dumitriu în primul său roman publicat în Franţa, după fuga din ţară. Rendez vous au jugement dernier, apărut la Seuil în 1961. În cel mai pur stil pippidist (de la Alina Mungiu-Pippidi, ale cărei texte vorbesc mai mult despre Ea – cît de citită, cît de călătorită, cît șarmantă, cît de cunoscută în Univers e – decît despre subiect), voi mărturisi c-am citit romanul lui Petru Dumitriu în varianta franţuzească înainte de 1989. După 1989, mai precis în 1992, romanul a apărut în variantă românească la editura Univers, tradus de Andriana Fianu. Graţie acestei iniţiative editoriale, cititorii români au putut afla, în fine, cum arăta o Mare Recepţie de 7 noiembrie la Ambasada URSS:

„Cînd am ajuns noi, ambasadorul îşi mai primea invitaţii, în hol. În uniformă, cu pieptul acoperit de decoraţii prost aurite şi prost emailate. Deasupra epoleţilor mari, auriţi, arbora o figură surîzătoare şi roşie de mujic, cu contururi de cartof. Lîngă el, ambasadoarea, cu sînii mari, cu fundul mare, încoronată cu cozi mici cărunte, avea braţele albe rozalii, groase cît pulpa mea, cu un aer glacial şi rigid: ca o regină vizigotă primind romanii decăzuţi, fleşcăiţi şi supuşi. După ea, în şir, consilierii şi ataşaţii, auriţi, cu nevestele lor reci şi ostile. În spatele nostru, la intrare, soseau fără oprire lungi maşini negre şi cromate din care ieşeau bărbaţi în costume închise şi femei în toalete de gală. În faţa noastră, la celălalt capăt al holului, mulţimea se înghesuia încet în saloane, nu te puteai mişca sau întoarce fără să te izbeşti de umeri, sîni sau dosuri oficiale. Bărbaţii în ţinută de înmormîntare, cu cravată gri deschis, femeile fără decolteu, fără mănuşi lungi, mai ales în bluză albă şi fustă neagră ca institutoarele; ele erau miniştri sau aveau funcţii importante în mecanismul Comitetului Central, nu se fardau. Se aflau acolo doi muncitori în haine obişnuite, erau Eroi ai Muncii. Diplomaţii occidentali, în ţinută de oraş, veniţi aşa special: priveau cu un aer plictisit lumea multă din care nu cunoşteau aproape pe nimeni, fiindcă aproape nimeni nu îndrăznea să le vorbească.”

Petru Dumitriu, la vremea şefiilor sale, fusese un invitat permanent al acestor recepţii. Nu ştiu ce stări împărtășea autorul romanului Drum fără pulbere cînd avea onoarea de a participa la o sindrofie interzisă marii majorități a scriitorilor.
Sigur e că de-abia după fuga marelui scriitor, s-a putut afla că recepţiile de la Ambasada URSS îl dezgustau.

Aproape peste drum de Ambasada URSS, se află Reşedinţa ambasadorului american. Pe vremuri, la ambasada URSS se dădea o Mare Recepţie de 7 noiembrie.
În zilele noastre de 4 iulie, la reşedinţa ambasadorului american se dă o Mare recepţie.
Dacă ar mai trăi nomenklaturiștii de atunci n-ar avea nevoie să-și suie fundurile în mașini cu șofer.
Ar fi suficient să treacă strada pentru a sări de la un regim la altul, de la comunismul prosovietic la capitalismul proamerican.

Pentru a afla atmosfera de la Marea recepţie sovietică românii au avut nevoie de peste patru decenii.
În cazul Recepţiei de la Reşedinţa Ambasadorului american, românii au posibilitatea de a vedea în direct ce se întîmplă.
Eu, cel puţin, simplu cetăţean, interesat să văd cum se desfăşoară o Mare Recepţie de 4 iulie, ştiind de la Petru Dumitriu, cum se desfăşura una de 7 noiembrie, n-am avut nevoie de scurgerea a 4 decenii.
Pe 4 iulie 2017, seara, am văzut Marea Recepţie transmisă în direct de televiziunile de ştiri, ca un eveniment de excepție în viața țării.

Pe Petru Dumitriu îl suspectez de a fi exagerat pamfletar atmosfera de la Marea Recepţie sovietică văzută de el pe viu, pentru că fugise din lagărul comunist, dominat de URSS.
Eu n-am fugit din lagărul capitalist, dominat de SUA.
Prin urmare, eu voi putea fi mult mai obiectiv decît Petru Dumitriu în judecarea atmosferei de la Reşedinţa Ambasadorului american.
În roman Petru Dumitriu a descris atmosfera de la Marea Recepţie din 7 noiembrie cu ochiul critic al unui european.
Îmi permit să mărturisesc că şi eu am văzut la televizor Marea Recepţie de la Reşedinţa ambasadorului american cu ochiul unui european.
Ca european n-a putut decît să mă amuze fantezia ambasadorului american de a pune Recepţia sub semnul jocului de baseball.
Invitaţii veneau de undeva din afara camerei de luat vederi, treceau pe lîngă fotografia unui jucător american de baseball, unul dintre aceia care se năpustesc ca niște bivoli cu cască împotriva altor bivoli cu cască, pentru a-i trînti la pămînt, și asemenea şi, asemenea unor fotbaliști care ies prin tunel din vestiare, treceau prin faţa unui şir de persoane întinzătoare de mîini, şir prefaţat de persoana ambasadorului american.
Tot ca european, m-a oripilat graba slugarnică a băștinașilor moldo-valahi de a trece prin faţa ambasadorului american, trimisul Înaltei Porţi în raiaua care e România, căutînd să desluşească pe faţa Trimisului semnul unui gînd de promovare.
Vorba lui Petru Dumitriu valabilă și la ambasadorul american prin raportare la băștinași: „ca o regină vizigotă primind romanii decăzuţi, fleşcăiţi şi supuşi.”

În roman, Petru Dumitriu ne spune că a fi invitat la Marea Recepţie de 7 noiembrie era visul secret al oricărui nomenklaturist.
Nu se punea problema să primeşti invitaţia şi să nu te duci. Se punea problema să crezi că vei primi şi să n-o primeşti.
Fireşte, în presa vremii nu apărea nici un rînd despre cei invitaţi şi cei neinvitaţi. În nomenklatură, a doua zi se răspîndea cu iuţeala fulgerului ştirea că n-ai fost invitat. Dacă ai fost invitat în chip surprinzător, ştirea se propaga la fel de iute şi la fel de iute îţi aducea un spor de autoritate.
Asta era pe vremea comunismului prosovietic.

Pe vremea capitalismului pro american, cine a fost invitat şi cine nu se ştie imediat, graţie transmisiilor în direct.
Presa de toate culorile a pîndit Marea Recepţie din 4 iulie 2017 cine a fost și cine n-a fost invitat.
Ea a semnalat prezența lui Florin Coldea ca invitat.
Imaginea fostului atotputernic membru al Binomului acum cu ochelari negri (parcă ar fi fost un flăcău din Ferentari venit la cinema în Centru!) a fost difuzată de toate site-urile, ziarele și televiziunile de știri ca întruchipînd un eveniment senzațional:
Florian Coldea mai are trecere la americani!
Brusc, Fostului i-a crescut valoarea la bursa noii nomenklaturi.
La fel s-a întîmplat şi cu penalul Liviu Dragnea, şi cu plagiatorul Mihai Tudose.
Noua nomenklatură i-a văzut beneficiind de o invitaţie.
Le-a crescut şi lor cota.

Nu e de ici de colea să fii invitat la Recepţia de 4 iulie.
La Recepţiile de 7 noiembrie nomenklaturiştii pîndeau să vadă ce i se va întîmpla unui nomenklaturist bănuit a fi în dizgraţia Moscovei.
De la Recepţia de la ambasada americană, s-a răspîndit vestea că Codruţa Kovesi n-a beneficiat de Înalta strîngere de mînă a ambasadorului american.
Gata! au proclamat noii nomenklaturiști:
Codruța Kovesi e în dizgrația Înaltei Porți!
Șo pe ea!
Codruţa Kovesi a fost, totuşi, invitată la Marea Recepţie.
Ce mă fac eu care nici măcar n-am fost invitat?
Să mă dau de ceasul morţii la gîndul că, fiind căzut în dizgraţia Washigtonului, n-o să mai trebuiască să scriu un editorial zilnic?!

N.B. Comandantul adjunct al UM Hotnews, Cristian Pantazi, ăla cu întrebarea diversionistă de la Casa Albă, publică un articol de demascare neobolşevică a corespondentului RRA la Moscova, Alexandru Beleavski.
Alexandru Beleavski e unul dintre cei mai buni corespondenţi străini de la Moscova.
Asta deoarece a fi corespondent străin profesionist în Federația Rusă nu e deloc ușor, dacă ne gîndim la secretomania regimului, la ostilitatea sa față de presa occidentală, ba chiar și la diversiunile de tip KGB la care sunt expuși gazetarii acreditați la Moscova.
Are surse sigure la cel mai înalt nivel în Federaţia Rusă.
Sunt sigur că deseori informațiile sale le bat pe cele ale SIE și că prin urmare nici o Autoritate de politică externă de la noi nu le poate neglija.
Transmisiunile sale de la Moscova fac onoare presei româneşti prin profesionalismul lor.
Ce i se reproşează lui Alexandru Beleavski de către UM Hotnews?
Că în corespondenţele de la Moscova transmite informaţii de primă mînă şi nu pamflete la adresa lui Vladimir Putin.
Cu alte cuvinte, Cristian Pantazi vrea ca Alexandru Beleavski să scrie ca şeful lui, Dan Tapalagă, manifeste neobolşevice şi nu texte profesioniste.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „Gîndul de joi, 6 iulie 2017”

  • De-a dreptul… Pamfletara descrierea lui Petru D…
    Tot ce era rusesc era penibil, urat, exagerat etc
    Sunt nascuta in 1954 si vin dintr-o familie de nomenklatura mica a vremii…
    Am amintiri inca vii despre cum era la receptii, spectacole, vanatori, parade…
    Va asigur ca atmosfera era deosebita si aveai ce privi, ce invata, ce ingelege de la evenimentele respective, chiar daca le-am privit cu ochi de copil, de la inaltimea soldului parintilor.

  • Sfintele măicuțe luptă să salveze celulele canceroase, din sistemul judiciar, nu să le extermine sau să amelioreze efectele.
    Te crucești când vezi câte suflete rătăcite le urmează.
    Păcat de cei de bună credință!

  • Criteriul de selecție și încăunare lăudată a procurorului DNA: să fie cât mai șantajabil.

    Slugărnicia procurorului înălțat cu trambulina șantajistă este direct proporțională cu frica acestuia de folosirea împotriva sa a materialui naftalinat pentru orice eventualitate.

    Unitatea de măsură a procurorului șantajabil în DNA este Uncheșelul, Jean Uncheșelu, racolat de la Craiova…. după posibilități. 😆

    Uncheșele oltenesc,
    Șantajiștii te iubesc. 😆
    Muica-i muică, iarba-i verde…

    • criteriul de selecție și înscăunare în DNA…

    • Orice exclus-exclus din DNA după vechimea bubei din capul șantajabilului înțărcat înseamnă recunoaștea – conducerii DNA – că materialul de șantaj fie a eșuat, fie a rămas incomplet consumat. Ca la Țuluși, bun de exclus, adică nu a răspuns satisfăcător la stimulii șantajiști arhivați.

      Aceeași conducere DNA recunoaște cu seninătate infantilă diferența evidentă de tratament față de șantajabilii cu buboaie cât Portocala – cocoloșiți și trași înapoi la păstrare disperată, cu acea unitate unică de măsură scumpă și drăgălașă: Uncheșelul.

      • Dragele mele măicuțe, Freneza și Pareza, de-amu Dumnezeu cu mila! 😀

      • Tulai, Doamne, asta acum!
        Doamne – ajută! 😀

        Evz: ” IPOTEZĂ NĂUCITOARE! Kovesi ȘANTAJEAZĂ procurorii cu documente din ARHIVA SIPA”

        Ia-uzi! Kovesi cunoștea din 2013 bubele procurorilor expulzați – Tulus și Iorga – din arhiva SIPA.

        Și Traian Băsescu a susținut că – înainte să respungă propunerea Norica Niciolai la justiție, în ianuarie 2008 – a susținut c-a obținut mapa profesională de la Parchetul Genereal; Nicolai pretinte c-ar fi fost procurată de la SIPA. Corect ar fi, de la SIPA a ajuns la PG și de-acolo oriunde, după interes.

        Uncheșelul se încadrează în generația mai nouă de arhive SRI-PG/DNA. 😆 😎 👿

        http://evz.ro/kovesi-santajeaza-procurorii.html

  • Trombonistul judiciar Tudorel Toader se jură că nu discută cu procurorii, nu se bagă, așteaptă de la inspecția judiciară rezultatele pe tavă, dar tot el a ținut să-i transmită aceleiași inspecții, prin intermediul presei. că el vede OK testul poligraf, adică este de-acord cu această metodă de lucru.

    Ba nu-i în regulă testul cu detectorul de minciuni. În dosarul deschis la DNA, n-are ce să caute poligraful în faza urmăririi penale IN REM, deoarece este interzisă folosirea unei asemenea eventuale ”probe” împotriva martorilor, or procurorii testați au exact această calitate de martor.

    Cod proc pen, art. 118

    Dreptul martorului de a nu se acuza.

    ”Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară”.

    E un sofism să-i ceri martorului să răspundă la întrebări – în fața poligrafului – pentru a rezulta niște date care nu pot fi folsite împotriva sa.

    Consemnarea în procesul verbal de verificare a comportamentului simulat este rezultatul unei declaraâii a martorului, chiar dacă se rezumă la DA și/sau NU și se interpune un examinator între anchetator și martor. Efectul semulării (când) martorul minte sau al recunoașterii faptei în fața examinbatorului este același cu recunoaterea prin declarație directă în fața procurorului, adică rezultă date la fel de interzise să fie folosite împotriva martorului supus investigației. Procedural, în această fază, eventualele date obținute împotriva martorului nu doar contravin dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală, ci – prin sfidarea interzicerii acestor scamatorii – ancheta în sine devine un simulacru pentru spectacol și intimidare.

    Ca să fii de acord cu proba intezisă, trebuie să fi trecut în prealabil pe la CCR, condiție greu de îndeplinit și de juristii inspecției judiciare.
    De muica imparțialității nervoase, numai de bine! 😆

  • Sfintele maici Freneza și Pareza în lupta anticorupție.

    http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2017/07/05/595cfde05ab6550cb8d4126d/974×468.jpg

  • Andreea Pora a lipsit alaltăieri de la aniversare?
    Parcă n-aș crede. Kovesi și Pora sunt de nedespărțit.
    Se înțeleg și prin semne, aceleași semne vitale la beregată, gândesc și văd la fel, sunt unite pe viață de aceeași suferință:

    Boala maicii înnebunite de frumoasa flamură roșie.

    Pora n-are-n cap scările DNA, dar – pentru aceeași înălțătoare cauză – se urcă pe bloc.
    Kovesi și Pora se simt în largul lor doar cu arta urâtului. Ura le face frenezia ca paralizia.
    Maica Freneza și maica Pareza se închină la același chip de mentor:

    http://mediartv1.freenode.ro/image/201508/w620/satana_63290900_49484200.jpg

  • Un editorial instructiv! Felicitari!

    • 😛
      NICK CERNAT, ieri un motz, azi un rahat. Daca tot vorbesti de minunile medicinei, poate vei cere la un moment dat ca Maestrul sa-ti procure si portia zilnica de Rudotel si anti depresive, bai Corectoru lu Peste-prajit.. 😮

      • 🙁 Maestre dati prea multa importanta unor sclavi spalati pe creier precum Mungiu Pippidi si cvasi-anonimul Pantazi cristian. Rontzaie si ei un ciolan, iar daca la un moment dat injura pe careva in textele lor de 3 parale, atunci sa stiti ca sunt speriati: daca incearca vreunul sa le ia ciolanu? Caini de presa, pe care Soros i- a invatat sa dea din coada.

  • Imi amintesc o faza cu Churchill. Intre parlamentarii britanici era titlu de glorie sa isi fi batut joc in public Churchill de unul dintre ei. De ce? Pentru ca asta le asigura cumva nemurirea, un geniu, Churchil, a zis o vorba de duh si ei erau in felul asta victima unui geniu, simultan coborati de si ridicati la nivelul lui.

    …………………….

    De aia era bataie pe vorbele de misto britanic ale lui Churchill. Adica de exemplu in legatura cu vorba ” Dvs ati distrus orice urma de demnitate a pedofiliei” erau vreo cinci membri in Camera Comunelor care ziceau ” mie mi s-a adresat”…”nuuu, de mine zicea”

    Asa ca… te pui cu te-ncurci? Omul fura curent de unde ai cum poate