Gura lumii

Mă uit la un documentar despre pinguini. Puzderie, într-un  decor hibernal, spre Polul Nord.  Puișorii își așteaptă părinții să le aducă  mâncarea în cioc. Stau și scrutează nerăbdători zarea, care miroase a ospăț. Dumnezeule, de când cu Glovolizarea, omenirea  a devenit un fel de colonie de pinguini, adăstând să-i fie livrate preparatele culinare  chiar la domiciliu… Cam astfel arată progresul în epoca globalizării  prostiei! Și da, Glovomania înghite România !

*

Dumitru Cristea  a jucat demult fotbal la  Chimia Turnu Măgurele. Îl  cunosc de-o viață, mă hazardam deunăzi să afirm.  Pe naiba,  recent, citindu-i o reflecție cu tâlc, mi-am dat seama că mă înșelasem.  Cică, „înainte, cu o mulțime de tovarăși, era greu să găsești un domn. Acum, cu o mulțime de domni, este greu să găsești un tovarăș !”[1]  Ehe, și ce dor îmi e de tovarășii de dinainte!

*

Vestiți că „umblăm cu cioara vopsită”, acum ni se dezvăluie oficial că am vopsit și… puiul ! Mda, românul s-a născut nu numai poet, ci și pictor de zburătoare. Na, să se mai îndoiască pesimiștii de spiritul creator al  urmașilor lui Păcală !

*

„Debitul Dunării la vărsare este de 4,2 tone de plastic pe zi!” ne dezvăluie alarmant un panou amplasat pe malul urgisitului fluviu. Chiar, debitul de prostie și ticăloșie al omului la vărsarea în moarte cât o fi ? Ne-am lămuri astfel de ce lumea are chipul pe care îl are și ne-am debarasa de multele amăgiri de prisos…

*

„Potolește-te, juratule, că te iau la trei-păzește acum !” răzbate din trecutul  copilăriei islăzene expresia asta, niciodată înțeleasă  de mine… Ce-o fi însemnând „trei-păzește”, zău dacă am aflat până azi[2] !

*

• Știți ce-și dorește orice taximetrist? mă întreabă abrupt omul de la volan.
• Habar n-am ! îi răspund surprins.
• O soție dispeceră la noi, la stație! îmi alungă el misterul.
• De ce ? mă arăt curios.

– Fiindcă vorbește toată ziua la birou, iar acasă, obosită  fiind, tace!  vine  prompt lămurirea  taximetristului.

• Și tu ești unul dintre norocoși? îl întărât nițel.

–   Nuu, pentru că eu m-am  însurat înainte să practic șoferia la comandă  și nu știam  asta, îmi explică trist…

*

De câte ori admir eternul feminin defilând pe stradă, îmi amintesc de  replica superbă  a omului de fotbal Emeric Jenei, în depănarea legendarului  Helmult Duckadam. Ei bine, antrenor  la Steaua fiind, într-o zi traversa Bucureștiul într-un autocar cu elevii săi. Cum mașina  rula cu viteză redusă, toți se holbau prin geam  la frumusețile amforate apărute întâmplător pe trotuar.  Unul  dintre fotbaliști l-a atenționat în glumă pe fostul  antrenor al României: „Nea Imi, ce faci, te spun doamnei !?” „Stai liniștit,  eu am jurat credință, nu orbire!” i-a închis memorabil gura șugubățului  inegalabilul Jenei.

*

În rest,  rămân valabile și azi, și mâine, de-a pururea, versurile poetei Emily Dickinson:

„Cunosc vieți, de care m-aș lipsi
Cu bucurie
Și altele, în care absența unei clipe
E cât o veșnicie.

Din ultimele, sunt puține,
Una ori două, poate.
Cele dintâi, în schimb,
Nu pot fi numărate.”

[1] Marius Dragodan și Noro Jerca, 100 de ani de fotbal la Turnu Măgurele

[2] Dicționarul Explicativ al Limbii române mă limpezește mintenaș: „Trei-păzește = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva).”

Și, după ce închid Biblia graiului meu nepereche, mă simt ca ăla din banc: „Eu eram sărac, dar apoi mi-am cumpărat un DEX. Acum, sunt sărman, nevoiaș, neavut, amărât, neajuns, calic…” Însă, doct !