Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

,,Hai copii la școală, cu drog și cafteală’’

Să mai spună cineva că, în ultimii ani și mai ales de când a fost lansat programul ,,România educată’’, nu s-a schimbat nimic în școala românească fiindcă nu am să îl cred! Bunăoară, pe vremuri, noul an școlar începea cu refrenul ,,Hai copii la școală/Cu cărți și cerneală’’. Pentru ca, mai nou și mai nou, să se fredoneze ,,Hai copii la școală/Cu drog și cafteală’’. Nu mă credeți? Urmăriți, vă rog, fluxurile de știri din ultimele două săptămâni și vă veți convinge!

De exemplu, zilele trecute, un elev din clasa a VII-a dintr-un prestigios colegiu național din Vâlcea a fost prins că îi obliga pe niște copilași de clasa a III-a să facă semne erotice pe care, desigur, el le văzuse în niște filme vizionate la domiciliu sau în locante pe care, precoce de felul său, este foarte posibil să le frecventeze. Supoziție foarte posibilă dacă ținem seama că(și) acesta este fiul unul agent economic prosper și prestigios. Așa că nici să nu ne mai fire de mare mirare dacă, nu cu multă vreme în urmă, același adolescent emancipat foc, l-a înjunghiat pe un alt coleg cu care, evident!, a avut o confruntare de idei…

Cât privește subiectul ,,droguri’’ și derivatele sale, cred că este de ajuns să  menționez faptul că în urma raziilor efectuale numai în ultima săptămână, în unități școlare din județele Bacău, Buzău, Brăila, Dâmbovița ș.a.m.d. au fost descoperite cazuri de trafic de droguri ca la drumul mare, printre traficanții contra cost, figurând un profesor din județul Bacău a cărui marfă provenea din ceea ce domnia sa cultiva în ograda proprie.

Și aveți puțintică răbdare că încă nu s-a încheiat nici prima lună de școală și vorba românului ,,nu aduce anul ce aduce ceasul!’’. Total de acord cu dumneavoastră, nici violența și nici consumul de droguri în școli nu sunt subiecte inedite pe agenda publică, așa că risc să îmi bat gura de pomană. S-ar prea putea să aveți dreptate, dar cu respect vă atrag atenția că exact aceste două subiecte au făcut și poate că mai fac temele a două campanii intens mediatizate:1. Campania ,,Fără violență în școli’’, respectiv 2. Campania ,,Fără droguri în școli’’. Nu contest, în ambele cazuri s-au înregistrat și o serie de rezultate, s-au aplicat sancțiuni și ni s-a promis că aceste două campanii vor continua.  Sau, cel puțin, așa se văd lucrurile din anumite birouri unde se monitorizează mersul evenimentelor. Din păcate, cu totul alta este realitatea de vreme ce – nici într-un caz și nici în altul- nu se înregistrează o scădere semnificativă a numărului de cazuri. Dimpotrivă, trebuie să constatăm că nici nu am isprăvit prima lună a anului școlar 2023-2024 și bilanțul este de natură să ne pună cât se poate de serios pe gânduri.

Se impune, așadar, o întrebare de elementar bun simț privind cauza reală, de fapt despre cauzele reale, ale perpetuării fenomenelor despre care discutăm. Cauze care nu pot fi limitate doar la nivel local, fiindcă ele țin, în mod deosebit,  de proiectul de țară pe care îl propunem tineretului, de locul pe care noile generații îl au în realizarea acestui proiect, ca și de modul în care diversele categorii de adolescenți și de tineri își evaluează șansele de reușită în viața colectivității. Șanse de afirmare sau, de ce nu?, de emancipare. Ofertă care, de ce să nu o recunoaștem, în mod inevitabil se află într-o concurență absolut neloială, cu anumite scenarii de reușită și de succes pe care i le oferă capitalismul de cumetrie, în primul rând sistemul său de norme și de valori precum și mecanismele sale de selecție, de recunoaștere și de afirmare a capitalului uman.

De regulă, aceste valori fiind numai cele de domeniul profitului material și financiar, cele de natură spirituală, adică valorile morale, estetice sau religioase rămânând, în cel mai fericit caz!, undeva, la subsolul scalei. Cât privește valorile de natură juridică aproape că nu mai ar avea rost să le mai deplângem absența atâta vreme cât știm foarte bine cât de credibilă mai este și de câtă autoritate mai beneficiază tele-justiția de ieftin senzațional. Justiție în care, la nivelul practicii, numai despre o reală egalitate în fața legii nu mai putem să vorbim!

Continuând să mergem pe firul logic al discuției, ajungem- sau ar fi bine să ajungem- la atât de păgubitoarea ruptură între drepturile și îndatoririle cetățenești care s-a instaurat de trei decenii și mai bine pe meleagurile scumpei noastre patrii. Practic dacă, până în decembrie 1989, românii aveau în primul rând îndatoriri, după aceea, avem cu adevărat mai multe drepturi  și cât mai puține îndatoriri. Odată distrus fiind echilibrul între drepturi și îndatoriri, s-a creat marja abuzurilor, a voluntarismului și a arbitrariului. În acest fel, ,,Sic volo’’, încetează să mai fie doar un slogan clasic pentru a deveni un modus operandi la îndemâna cui vrea și poate!

Luați vă rog și socotiți de unde, din ce  familii, din ce medii sociale provin protagoniștii celor mai răsunătoare cazuri de violență și de consum de droguri în școli și apoi vedeți și cum a sancționat justiția noastră ultra reformată fiecare dintre aceste cazuri. Sau, în cazul în care asemenea făptuitori nu intră sub incidența legii, vedeți cum au fost aplicate regulamentele școlare în asemenea situații. Faceți  o asemenea recapitulare și sunt convins că, în acest fel, veți avea cel puțin unul dintre foarte posibilele argumente cu care îmi susțin convingerea că ambele strategii naționale declanșate pe respectivele subiecte nu își vor produce efectele scontate…

La urma-urmelor, de ce ne-am mai mira? Aceste două ultra-trâmbițate proiecte nu sunt nici primele și nici ultimele dovezi că ne aflăm în țara zidului părăsit și neisprăvit!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *