Începând din 13 noiembrie, îl puteți urmări pe Ion Cristoiu și pe Canal33, unde scrie, săptămânal, un editorial

În rest, e la fel ca înainte…

Mă plimb  prin Islaz la ceas de amurg. Al meu, nu al zilei. Și nu  sunt singur, ci cu Marcel, păstrătorul sufletului pe care l-am avut cândva, inocent și ludic. Oho, demult tare, pe când umblam amândoi  desculți prin țărâna  sfârâindă ori pe cerul nemărginit, ce se întindea chiar de sub sat. Hoinăream   pe te miri unde și  ni se părea că lumea n-are istov. Și nici viața. Ulițele toate duceau undeva, însă noi nu ajungeam niciodată acolo, mereu rămânea ceva – misterul. „Bă, voi ai cui sunteți ?” ne întrebau, dintr-o curiozitate  firească, necunoscuții. Ehe, era puzderie de oameni atunci, nu ca acum…

Acum e cam pustiu pe aici. Casele au crăpat și parcă trag a boală. Umbre de țărani ies șontâc-șontâc  la poartă  și abia de mai zăresc la o palmă distanță. Clipesc din ochi a neputință  și trupul le tremură din orice încheietură. Buzele li s-au încleștat  și au amuțit. E ultimul lor chin înainte de a păși dincolo, semn  că nu există  lucrare fără capăt. Cum de nu mi-am  dat seama mai devreme? Cum de m-am  amăgit amar de ani că  viul rămâne  viu de-a pururea? Ce liniște s-a lăsat deodată! Tot  universul s-a strâns în respirația prietenului  meu dintotdeauna, o respirație sacadată, asemenea ticăitului unui ceas. Tic, tac, tic, tac… „Pentru  cine bate ceasul ăla, Marcel ?” aș vrea să-l iscodesc, dar renunț și mă prefac că  nu s-a schimbat  nimic… „Doar că sunt casele pustii. Doar că nu se mai aude niciun câine lătrând. Doar că nu mai nechează niciun cal. Doar că nu mai cântă niciun cocoș.

În rest, e la fel ca înainte.

Doar că umblă absențe de oameni prin odăi. Doar că se aude tăcerea cailor nechezând. Doar că latră tăcerea câinilor. Iar noaptea cântă de trei ori tăcerea cocoșilor.

Doar că trece absența unei nunți pe drum. Doar că lipsesc mirii și nuntașii de la nuntă. Doar că se aude tăcerea muzicii lăutarilor chemând absența oamenilor pe la porți.

În rest, e la fel ca înainte.

Doar că berzele aduc primăvara pe la casele oamenilor absențe de copii. Doar că sună tăcerea clopotului anunțând absența unei sărbători. Doar că eu stau singur în mijlocul nopții ca în mijlocul gârlei și încerc să dau de fundul tăcerii cocoșilor.

O dată! Și încă o dată! De trei ori!

În rest, e la fel ca înainte.

Doar că o să-mi fie greu să uit ce-am învățat.

Vom începe, ne-a spus absența doamnei învățătoare, cu litera A. După care o să-l uităm pe B, pe C, pe D, și așa mai departe, până la capătul vieții. Poate chiar până la capătul alfabetului.

În rest, e la fel ca înainte.

Doar că mi-e bine, mi-e bine rău atunci când ascult toate aceste tăceri.

În rest, e la fel ca înainte.

Doar că-mi acopăr gura cu tăcerea câinilor, ca să nu poată deosebi nimeni tăcerea mea de a lor. Tăcerea cailor mi-o pun peste ochi, ca să nu se vadă că plâng.

În rest, e la fel ca înainte.

Doar că uit mereu să trec pe curat ceea ce-am uitat peste zi,  și mâine o să fie la școală mare ședință mare cu absența tuturor părinților.

În rest, e la fel ca înainte.”[1]

Ah, numai că restul ăsta blestemat mă încurcă de moarte !  Și ce i-o fi cășunat lui Ștefan Mitroi să  se joace cu nostalgiile mele supurânde ?

[1] Ștefan Mitroi, Absențe și tăceri, în cartea O scurtă istorie a veșniciei


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „În rest, e la fel ca înainte…”

  • Nu sunt de loc de acord cu ideea ca e amurgul dumneavoastra! Si credeti-ma, stiu ce spun, pentru ca sunt cu mult mai in varsta decat dumneavoastra! Cu 19 sau cu 20 zile, depinde de an…

    Da, sunt multe absente in vietile noastre: parinti, bunici, rude apropiate, prieteni. Dar noi inca suntem aici si cu voia Domnului, inca vom mai fi o vreme!

    Sigur, nu cat am fost pana acum dar inca destul incat sa nu ne consideram la apus.

    De ce scriu aici si de ce spun ce spun: tata, Domnul sa-l odihneasca, nu a plecat pentru ca era prea bolnav sau prea batran ci pentru ca ajunsese sa se auto-convinga ca e la apus. Si s-a dus in apus, pentru ca asa si-a zis el ca trebuie, nu pentru ca nu ar mai fi putut sta aici.

    Credinta asta, ca suntem la apus, e incredibil de periculoasa, pentru ca e o credinta care se auto-implineste.

    Eu unul, in afara barbei (atunci cand ma pune necuratul s-o las sa creasca) si de perciuni, n-am fir de par alb! Culmea, desi barba, atunci cand o las sa se dezvolte cum vrea ea, e complet alba, mustata e de aceeasi culoare cu parul, adica satena deschis, fara vreun pic de alb! Deh, la nastere si multi ani dupa aceea, am fost blond…

    Presupun ca stiti bancul cu firele de par albe, crescute prin diferite parti, care inseamna de la noroc, pana la „noroc bun”. Inca nu suntem in faza de „noroc bun”, dar putem ajunge acolo daca cobim prea mult in sensul asta!

    Nu, nu-s de acord ca suntem la amurg! Inca suntem vii si inca suntem intregi la minte si inca suntem puternici!

    Mai mult optimism, domnule coleg de zodie, leat si profesie! Vorba aia, „nu mor Pestii cand vor cainii”!

  • „Il y a un temps de chercher, et un temps de laisser perdre….Un temps d’aimer, et un temps de haïr….un temps de naître, et
    un temps de mourir”…

  • Am mai citit odată și încă odată,fiecare am avut cate un Marcel,al meu a trecut dincolo,povestioara asta minunata și trista aduce a Zaharia Stancu ,sa fie coincidenta apartenența la aceleași meleaguri?

  • Tristețe…multa tristete… In căutarea timpului pierdut,Frunzele nu mai sunt aceleași…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *