Întâlnirea lui Ceaușescu cu călugărul Dimitrie Trihenea de la Muntele Athos

Ieri, citind articolul Maestrului Cristoiu „Comunistul Nicolae Ceaușescu a luptat să salveze schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. USRPLUS-istul Dan Barna luptă să-l distrugă” publicat pe cristoiublog în data de 26 februarie 2021, l-am văzut cu ochii minții pe Dimitrie Trihenea, unul din cei trei călugări români cu care s-a întâlnit Nicolae Ceaușescu acum 44 de ani. Monahul Dimitrie și străbunica mea Ana sunt veri primari. Ion Brad a surprins în septuagenarul Dimitrie „aliura unui oier cu turme bogate”, care îi trăda obârșia și după o jumătate de veac. Aflasem de Dumitru, devenit mai apoi călugărul Dimitrie, din povestirile bunicii mele, pe firul cărora plecase tata în explorare și cunoaștere, prin 2010.

Dumitru Trihenea plecase de tânăr dintr-un sat din Mărginimea Sibiului spre muntele Athos. Din singura scrisoare păstrată de străbunica Ana, reiese că Dimitrie Trihenea a ținut o corespondență cu verișoara lui, prin intermediul căreia trimitea vești și câte-o povață duhovnicească celor care ar fi vrut s-o ia în seamă. Scrisoarea se încheie cu un gând bun adresat familiei lui, părinților, fraților. Interesant, nu le scria acestora direct, ci o alesese pe verișoara Ana pe post de mesager între lumi, dar și de confidentă. Scrisul m-a impresionat prin frumusețea literelor, prin îmbinarea caligrafică și atenția la detaliul frumuseții fizice a cuvintelor, nu doar al conținutului scrisorii. Parcă se dăruia întreg, într-un Timp întreg, atunci când scria ‘carte’ celor de departe. O dojenea ușor și discret pe Ana, că nu-i răspundea la scrisori sau că răspundea pe sărite, rar. Simțeam că el era cel care a încercat, o vreme, să nu rupă legăturile de tot cu ai lui, să le deschidă o fereastră înspre lumea lui de pe Muntele Athos. Pentru cei din lume, chiar și pentru Ana, Dimitrie cel de la Muntele Athos nu mai era Dumitru și nu mai știau cum să-i vorbească, ce să-i spună. Dar Dimitrie își păstrase sufletul cald și nu vorbea cuvinte din ‘ceruri’. Am simțit, totuși, și o singurătate omenească ascunsă-n epistola cu litere ca de cârcei crescuți din crengile viței de vie. Pomenea de unul- doi călugări de la care a învățat rânduiala si a primit sprijin, dar nu vorbea despre întreaga obște. Nu îți puteai forma o imagine despre întreaga comunitate a mănăstirii. În sertarul cu amintiri scrise am găsit și o fotografie semnată de monahul Dimitrie. În fotografie, trei călugări îmbrăcați ca la Muntele Athos. Nu am știut niciodată care dintre cei trei era Dimitrie. Înclinam să cred că era cel tânăr cu chipul frumos, cu statura înaltă și dreaptă, bine legată, ca bradul. Ion Brad și articolul Maestrului Cristoiu au dezlegat enigma fotografiei, adăugând încă un strat misterului. Dezlegarea enigmei nu a stins misterul. Dimpotrivă.

Momentul întâlnirii lui Nicolae Ceaușescu cu cei trei călugări români, așa cum a fost surprins de diplomatul, publicistul și scriitorul Ion Brad, dezvăluie și niște aspecte mai dureroase despre viețuirea călugărilor români pe Muntele Athos. Viața lor avea și o latură de supraviețuire ca obște românească, o minoritate în marea neamurilor ortodoxe de pe Munte. Cei trei călugări au transmis un mesaj clar comunistului Nicolae Ceaușescu: aveau nevoie sa le trimită „sânge proaspăt de călugări români tineri, ca să se mai salveze ceva din așezăminte și valorile spirituale românești”. Aceste lupte de supraviețuire -rivalități, chiar unele porniri pline de ură (călugării bulgari care l-au amenințat pe Dimitrie că-l aruncă de pe stânci dacă nu pleacă din postul de stareț al mănăstirii ‘Zografu’) nu erau în spiritul și cuvântul lui Hristos. Documentarea lui Ion Brad scoate la iveală și latura de societate lumească a comunităților de călugări întemeiate în jurul diverselor mănăstiri aparținând diferitelor neamuri ortodoxe. O coabitare a diverselor neamuri, într-un spațiu comun și în același timp împărțit pe ‘teritorii’ monahale istorice care au aparținut de-a lungul timpului anumitor națiuni, Mănăstirea Prodromu fiind românească. Dar teritorialitatea, ‘naționalismul’, patriotismul sunt altceva decât spiritul Evangheliei lui Hristos. Observațiile lui Ion Brad surprind, fără s-o spună, poate doar într-un mod sec, și o dramă a călugărilor români, minoritari pe Muntele Athos, ‘ambuscați’ de neamurile ortodoxe care dețin mai mult în acel spațiu. Din nou, mă întorc la zicerile lui Ion Brad: Dimitrie Trihenea se retrăsese la schitul Sf. Ipatie, cu un copământean al său. Asta după ce a fost alungat din post de cei câțiva călugări bulgari.

Eu cred că dictatorul Nicolae Ceaușescu a rezonat și a înțeles greutățile călugărilor români de pe Muntele Athos. Nu a fost naționalism grandios, nici faptă născută din conștiința istoriei acelui loc. Ateul Ceaușescu s-a arătat om, înțelegând că Athosul e și o mică, dar importantă societate omenească, și cu bune si cu rele. Un fel de polis, nu doar așezăminte istorice monahale. Eu văd sprijinul oferit de Ceaușescu ca pe un gest pragmatic, protector față de călugării români de pe Muntele Athos. Nu a putut accepta ca românii să fie prigoniți acolo, departe de țară, departe de ai lor. Unii dintre ei au fost, în anumite, mai scurte sau mai lungi perioade.
Poate fi și naționalism în sprijinul oferit de Ceaușescu. Dar poate fi și o urmă de umanitate, așa atee la modul absolut.