Internaționala Terorii

Cine vrea să înțeleagă mai bine Noua Normalitate ar face bine să termometrizeze pe ici pe colo starea satului global presupus civilizat.

Australia

Statul Victoria și orașul Melbourne au declarat „stare de catastrofă”. (A doua oară în istoria independentă a țării, după starea de catastrofă de acum șase luni, din timpul incendiilor de vegetație.) Asta după ce statul a fost în stare de urgență încă din martie și la un moment dat a început să izoleze clădiri întregi. La propriu. În prima decadă din iulie au plasat în „izolare strictă” nouă blocuri-turn. Locuitorii s-au trezit cu poliția la ușă. Sechestrați. Aparent la întâmplare. De fapt, blocurile au fost destul de bine alese, dar nu pe criterii epidemiologice. Până la urmă a reieșit că în două dintre ele nu a existat niciun test pozitiv. Australia are 25 de milioane de locuitori și, la vremea închiderii locuințelor respective, avea sub 5.000 de teste pozitive și 100 de decese. Astăzi are 20.000 de teste pozitive și sub 300 de decese. (De notat că țara cangurilor traversează ultima lună de iarnă, suficient de jucăușă să aștearnă puțin omăt în Tasmania.) Ce înseamnă „stare de catastrofă”? Aparent nimic special. Muncitori „esențiali”, interdicții pe timpul nopții, interdicții de circulație (inclusiv interdicția de a merge la cumpărături cu o persoană care are același domiciliu), școli și centre de îngrijire a copiilor închise (excepție fac copiii „esențialilor” și copiii „vulnerabili”), înmormântări cu maxim 10 persoane și nunți „doar din motive de compasiune” (!).

SUA

Debandada este totalt. Fiecare stat are propriile măsuri, propriile numărători și propriii decidenți (guvernatorul și reprezentantul). Ca și cum spitalele de nebuni în aer liber în care s-au transformat o mare parte dintre state n-ar fi fost de ajuns, administrația se războiește cu China, opoziția vânează rasiști, iar gurul național Fauci anunță imperturbabil noua modă: ochelari, viziere și măști faciale. Asta după ce în martie declara că oamenii n-ar trebui să poarte măști faciale, pentru că „nu furnizează protecția perfectă pe care și-o imaginează ei și au consecințe nedorite”. Dr. Birx se cramponează în continuare de modelul IHME, instituție sponsorizată generos de Bill & Melinda Gates Foundation, al cărei jupân pariază mai departe pe toți caii din cursă, pe arbitri și chiar pe unii pariori. Numai în 2020 a investit în 32 de proiecte legate de vaccinare și 229 de proiecte pentru combaterea Covid, inclusiv un milion de dolari pentru Imperial College din Londra, 15 milioane pentru Novavax, companie din Maryland care ar trebui să prevină îmbolnăvirile din Africa de Sud (!), 7,3 milioane în Wits Health Consortium (tot Africa de Sud, aparent pentru persoanele infectate cu HIV – în realitate pentru testarea de vaccinuri Covid), 12,5 milioane în PATH, companie din Washington care doar în 2020 a primit aproape 40 de milioane de dolari din partea generosului vânzător de software de vară. Câteva dintre finanțările directe pentru vaccinuri sunt foarte interesante, cel puțin prin răspândirea democratică pe mapamond și legăturile cu instituții strategice: Bio Pharma Persero – 42 de milioane –, INS Islamabad – 2 milioane –, Inventprise LLC – 11 milioane –, Dynavax Technologies – 3,3 milioane –, SK Bioscience – 3,6 milioane –, Institutul Internațional pentru Vaccinuri – 3,5 milioane. Asta doar din lista oficială, de pe site-ul fundației. De notat că, deși unele investiții în vaccinuri au ca subiect subiecte ca „bolile diareice” sau „sănătatea globală”, nu prea există proiecte care să nu aibă legătură cu mult-trâmbițatul vaccin Covid. (Se poate da căutare direct cu „Covid”.) Între timp, pe țărmul Pacificului, noua starletă a Californiei prezintă Noua Normalitate: „Nu va fi normală, cel puțin până când obținem imunitatea de turmă sau un vaccin.” Bineînțeles, americanii de rând au mai învățat ceva anul ăsta: 62% dintre ei se tem să mai deschidă gura (și asta nu pentru că le-ar fi teamă că înghit viruși). Devine din ce în ce mai greu să ne amintim că e țara lui Thomas Jefferson, care acum 200 de ani spunea: „Dacă o lege este nedreaptă, nu suntem doar îndreptățiți să nu-i dăm ascultare – suntem obligați să facem asta!”

Germania

Triada Merkel-Drosten-Wieler merge înainte, fără să ia în seamă numărul important de participanți la demonstrații. (Nu, nu au fost 1.300.000! Nici măcar un milion. Poate nici o jumătate de milion, cât se anunțase, dar au fost mulți!) Presa „de calitate”, sponsorizată generos în ultimii ani de aceeași fundație BMG, e preocupată de raportarea unor focare noi, pregătirea celei de-a doua izolări generale, denunțarea conspiraționiștilor, minimizarea numărului de protestatari „negaționiști” (17-20.000, după estimările poliției berlineze, destul de dubioase – nu menționează numărul protestatarilor decât la anumite ore, „strategic”, și nici faptul că poliția a blocat accesul multor demonstranți, dar are grijă să repete de trei ori că participanții „nu respectau conceptele de igienă”) și reproducerea denigrărilor sau chiar jignirilor la adresa unor reputați medici și cercetători care semnalează date și decizii iraționale, cum ar fi Wolfgang Wodarg, Sucharit Bhakdi, Hendrick Streek sau Klaus Püschel. Totuși, spre deosebire de majoritatea țărilor europene occidentale, nemții n-au împins măsurile dincolo de pragul absurdului decât în cazuri izolate.

Franța

Încă nu au început protestele populației, dar e puțin probabil ca situația să rămână stabilă. Și aici avem sponsorizări hazlii. Le Monde, publicație generos finanțată BMG, raportează cu sârg de pe o planetă bizară, în care al doilea val a cam început, iar „consiliul științific” care sfătuiește guvernul pentru gestionarea pandemiei pare să fie o părticică „strategică” din agentura companiilor farmaceutice în Hexagon. Totuși, o parte din presa franceză rămâne relativ onestă și nu ezită să publice informații cel puțin neconvenabile pentru autoritățile care se luptă cu virusul. În rest, teroarea nu e prea stingherită: se plimbă liberă prin patria fraternității și egalității, iar după unele voci a început să facă victime la propriu. Totuși, medicii, cercetătorii, sociologii și filosofii francezi care trag semnale de alarmă și cer încetarea isteriei devin tot mai mulți, pe zi ce trece. Merită menționată la acest capitol isprava unui romand: scrisoarea deschisă a medicului Christian Zürchner adresată Parlamentului elvețian și reluată și în presa online din Franța. Este o mostră memorabilă de luciditate și judiciozitate și constituie o sinteză suficient de grăitoare pentru orice persoană care nu și-a pierdut uzul rațiunii.

Marea Britanie

Nu puteau să lipsească din marele circ pandemic britanicii, care nu își dezmint reputația de ipochimeni cu umor fin. Chiar dacă apar semne că o bună parte dintre încep să-și schimbe părerea despre situația actuală, scheciurile se țin lanț: izolare, măști, interdicții, carantină pentru petrecăreții de pe plaje etc. Interesant este că, deși generos sponsorizatele de către BMG BBC (peste 5.000.000 doar în 2019) și The Guardian (peste 9.000.000 în ultimul deceniu) au produs în această perioadă materiale cât pentru almanahuri comice ale întregului deceniu, au existat publicații care au găzduit opinii din întregul spectru, cu o mențiune specială pentru The Telegraph și The Spectator (UK). (De notat e și faptul că ambele publicații oferă foarte puțină informație gratuit – s-ar părea că trăiesc exclusiv din abonamente și publicitate clasică.) În aceeași linie poate fi menționată și publicația online Spiked, care se întreține din donații. De altfel, britanicii își onorează blazonul cu foarte multe surse de informare de o calitate indiscutabilă: Centrul de Medicină Bazată pe Dovezi (afiliat Oxford), un portal centralizator de informație onestă (bogat în „negaționisme”, ce-i drept) și o mulțime de alte publicații online cu conținut care poate fi accesat gratuit. La capitolul „știință” sunt de remarcat pozițiile unor cercetători ca Sunetra Gupta (expertă în dinamica transmiterii bolilor infecțioase), care se exprimă rar, foarte diplomatic dar și foarte clar, infirmând în repetate rânduri pozițiile „oficiale” ale unor instituții onorabile care au reacții cel puțin dubioase. (Nicio persoană rezonabilă nu poate să nu se întrebe cum de tocmai în 2020 sponsorizările BMG pentru Imperial College au sărit de la două la nouă milioane și cum de se întâmplă asta în fiecare an cu potențial pandemic – 2009, 2015, 2017.) Pentru o încheiere în notă comică e suficient să menționăm că britanicii au impresia (în medie) că în pandemia actuală au murit… cinci milioane dintre concetățenii lor. Din păcate, cel puțin la acest capitol nu sunt chiar cei mai comici – nemții (care în medie cred că au murit peste 2,5 milioane, de 300 de ori mai mult decât cifrele anunțate oficial de RKI) și americanii (a căror medie trece de 30 de milioane – de 225 de ori mai mult decât cifrele CDC) s-au dovedit mult mai comici.

Între timp, în Asia

China – țara în care trăiesc unul din cinci pământeni – a ajuns pe locul 30 la numărul de teste pozitive. Deși face eforturi considerabile, India nu reușește să ia decât bronzul la acest capitol (după SUA și Brazilia). Interesant e însă că o bună parte dintre țările din sud-est – care împreună au o populație mai mare decât a Europei – sunt suspect de codașe la raportări. Pe de o parte, această situație ridică întrebări: Nu cumva efectele virusului sunt diferite în regiunile mai dezvoltate ale lumii? Nu ar trebui să ne uităm la altceva decât la rezultatele testelor? Pe de altă parte, lumea pare prea ocupată de probleme mult mai serioase: primul deces în Vietnam (!) și trâmbițarea unui „al doilea val” (o adevărată comedie în contextul global). Ar fi foarte interesante niște comparații reale între țări vecine: China-India, China-Coreea de Sud etc. Sigur că există diferențe culturale, politice și economice. Dar dincolo de toate astea rămân o mulțime de întrebări ale căror răspunsuri ne-ar putea ajuta să înțelegem multe. Unde e „vârful” iranian? Cum se explică starturile întârziate din India, Pakistan și Filipine? De ce Pakistanul „coboară” și India „urcă”, dar au același număr de decese și teste pozitive (raportat la populație)? Interesul pentru astfel de răspunsuri pare deocamdată inexistent.

Și mai între timp, în România

Presa „de calitate” e sponsorizată de guvern, cazurile unicat țin capul de afiș, devenind adevăruri universale în informările despre pandemie, rapoartele „strategice” continuă să curgă, neperturbate de incoerențele lăuntrice, barosanii politici ai nației vântură amenințări și coc măsuri cât mai lucrative, președintele a ajuns ministrul educației, poliția primește pistoale Beretta de ultimă generație, liberalii și complicii anunță și restul partidelor că o să fie alegeri, jandarmeria supervizează priveghiuri și suta de milioane de măști e încă în vacanță. Ca o binecuvântare, (cel puțin în capitală) canicula e ostoită de vânt.

*

Mai pe scurt, operațiunea de șoc și groază cu numele de cod „Pandemic I” (sapienti sat) e în plină desfășurare. Cine așteaptă încheierea isteriei ar trebui să încerce să se trezească. Desigur, când suntem intelectuali fini și vrem să dăm impresia că suntem raționali și înțelepți, ne ținem deoparte. Nu spunem nimic, nu încercăm să-i facem pe cei câțiva din jur să priceapă că în lume există o mulțime de boli a căror numărătoare i-ar putea înlemni de groază dacă ar fi făcută ceas de ceas, zile în șir, că în lume mor în fiecare an peste 60 de milioane de oameni (dintre care o cincime din cauza unor boli transmisibile, o optime de cancer și o optime la vârste foarte mici – sub cinci ani), că în România mor în fiecare zi 700 de oameni, cu sau fără epidemii, ori că bolile nu se tratează la televizor, ci în spital. Strâmbăm din nas la orice opinie sau informație care nu e venită din surse „strategice” și alegem dovezile „științifice” care ne convin, ca pe hram, menționăm în fiecare paragraf că nu negăm existența virusului (ca și cum o astfel de negație ar fi posibilă rațional), ne ascundem după lipsa de date ca elefantul după palmier și în general „respectăm” – legi, ordonanțe, recomandări, decizii, ce-o fi! –, ca să demonstrăm că suntem buni cetățeni.

Foarte frumos. Numai că pozițiile de acest tip nu au nici în clin nici în mânecă cu raționalitatea sau înțelepciunea. Ba chiar dimpotrivă. Din păcate, după cum arată situația globală, nu mai durează prea mult până când o să înceapă fiecare să înțeleagă că diferența între viață și moarte o face lupta. Pentru că marele pericol al perioadei care s-a deschis în primăvară nu e virusul, ci efectele lui sociale, pe care cei care obișnuiesc să creadă și să nu-și pună întrebări o să le perceapă prea târziu. Necazul e că în asta suntem într-adevăr împreună. Cu atât mai împreună cu cât suntem mai jos pe scara puterii politice.