Cristian Ghinea, despre participarea la guvernare: „Trebuie să fie o discuție serioasă în partid dacă mai stăm sau nu mai stăm”

La moartea unei mame

Am fost azi la Mănăstirea Radu Vodă. Era atât de cald încât o frunză se oprise din cădere pe aerul pe care-l zăream din poartă ca pe o perdea care tremura. Lumea care a fost la slujbă plecase, cerșetorii nu mai trăgeau nădejde la milostenie. La umbră, pe o bancă, am zărit două siluete, amândouă în negru. M-am apropiat și m-am așezat pe cealaltă bancă, aproape. Una era călugăriță. Tânără, cu ochi de mare liniștită. Cealaltă, și mai tânără, avea jumătate de păr vopsit în mov, cealaltă jumătate era blond, și numeroase piercinguri. De sub rochia neagră îi ieșea un trandafir tatuat pe picior. Deși pe umeri și brațe purta un șal negru, transparent, i se zăreau și acolo numeroase tatuaje. Călugărița era senină și îi ținea mâinile în ale ei. Fața fetei era umflată de plâns.

Erau surori și le murise mama, ieri au înmormântat-o, am dedus din discuție. Călugărița îi povestea despre un drum de poveste pe care mergea sufletul mamei, o cale luminoasă pe care sufletul ei simțea dezmierdarea până când urma să se ridice la cer, acolo unde o așteptau îngerii. Atât de frumos povestea călugărița, încât și eu o ascultam fascinantă rugându-mă să am parte de același lucru. Fata părea absentă și, din când în când, suspina: „Mama mea dragă nu mai e”. „E aici, e cu tine. Îi poți vorbi, te va asculta”, o mângâia sora ei. La un moment dat, tânăra, legănându-și umerii șoptea: „Mama noastră, mama noastră!”. Călugărița i-a cuprins capul în palme și s-a uitat în ochii ei: „Să fii fericită, tu nu ai părăsit-o…”. Cumva, simțeam că vrea să continue: „ca mine”, dar a oftat lung și a zis: „M-am rugat întruna pentru ea, să știi”. Fata s-a îndepărtat delicat de mâinile ei, și-a șters ochii și a spus, fără furie, cu multă resemnare: „Nici pe tine nu te-a ascultat Dumnezeu. I-ai spus că o iubim, să nu ne-o ia?”. „Da, I-am spus”.

Tânăra și-a pus capul, jumătate mov, pe pieptul surorii ei, pe haina neagră părea o floare care se deschide, ea s-a aplecat și a sărutat-o pe creștet, apoi i-a pus palma pe cap ca o binecuvântare. Deși pentru ele nu existam, m-am ridicat ca într-o șoaptă și am plecat, nici să nu mă simtă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „La moartea unei mame”

  • Emoționat…. Moartea este înfiorătoare… Iar cand cei care vorbesc despre ea nu sunt direct implicati… Devine grotesca… Cred ca niciun jurnalist( real sau imaginar) nu poate descrie suferința generata de moarte…. Mai ales cand.moartea nu are legătură cu ce l care scrie….. Da… Poti incerca sa retrăiești starile celui lovit de implacabil… Dar nu le poti retrai…. Si a scrie despre moartea altuia…. Mai ales… Strain… Este blasfemic… Si pervers… Penrru ca nu te poti transpune in locul celui lovit de soarta…. Doar poti scrie cuvinte diulcege… Menite a empatiza cu durerea celui direct afectat… Dar atat… Si nimic mai mult….

  • (Ptr Popescu). Cat de „mic” (ca sa nu spun altfel) poti fi in „cuget si-n simtiri”; oricine-ai fi : cine-ti da dreptul, altfel spus, cum poti sa „pangaresti”, momentul dureros, descris in articol – pierderea unei fiinte dragi, care este MAMA, datorita careia EXISTI ?????
    Ai fi putut, „sa-ti versi naduful”, sa-ti arati nemultumirea (dintr-un motiv sau altul), oricand si oriunde; sa-ti alegi un alt „timp” si alt „loc”, dar nu acum si nu aici; din EMPATIE pentru semenul tau, care era in suferinta (daca-i citit articolul), putin RESPECT nu cred ca „doare”, nu ?????

  • Buna seara. Rescriu acest comentariu, dupa ce prima oara nu a fost publicat. Voi fi mai succint. Intrebarea e sdimpla : de ce la La Copac ( nu se poate comenta la inregistrarile video) nu se poate plati cu cardul de peste 6 luni? Legea nu este una pt toti? Sau este suficient sa fim boemi si războinici in declaratii pt a incalca cu nonsalanta legea? Iin rest… Fara cuvinte..

    • Popescu (că nu știu dacă sunteți ea sau el) , cu tot dragul, dar chiar nu credeți că depășiți limita? 1. Dintre toate articolele, fix pe acesta l-ați ales. Și chiar nu era cazul. 2. Cum ați dedus că eu vă pot da lămuriri, adică ce calitate aș avea eu la acel restaurant (subliniat). 3. Deși vă pute localul și proprietarul, sunteți, probabil, masochist de insistați să mergeți acolo. Dar duceți-vă în altă parte, sunt atât de multe cârciumi, restaurante. 4. Sunteți sigur/sigură că nu sunteți dementa aia trotinetistă care a scris o postare în romgleză că ea nu poate cumpăra pătrunjel cu cardul? 5. De instalator sunteți mulțumit sau tot eu trebuie să răspund și pentru el? 6. Proprietarul mi-e prieten, dar și eu plătesc cash și nu l-am întrebat niciodată de ce nu pot plăti cu cardul.

      • Buna seara. Nu era cazul sa raspundeti, dar rapiditatea reactiei arata ca nu sunteți obiectiva. Am precizat in comentariu ca nu il asociez cu articolul, dar intrucat nu se poate comenta la emisiunile video( sau eu – de gen madculin, feminin sau neutru, asta prin raportare la afirmatia referitoare la genul meu necunoscut pt dvs, si de altfel neimportant- nu stiu sa comentez la acele articole) am considerat fezabila o precizare reala….. Daca pe dvs nu va deranjeaza ce taxe si impozite se platesc la bugetul de stat… e fix problema dvs… Dar nu ma puteti apostrofa pe mine( cetatean fara gen) ca imi pun astfel de intrebari… De genul
        – vi se pare normalsa nu platiti taxe si impozite- Pertinente si dupa cum vad… Deranjante… Quod eram demonstrandum… Dumneavoastra se pare ca sunteti adepta filozofiei…
        Ne place schimbarea… Dar sa nu inceapa de la noi… Succes in filozofie si analize metafizice… Semnat: un fost cititor ( fara gen). P. S. Ironia este interesanta atunci cand e subtila… Deci… Sa nu jignim si bresla instalatorilor ( care nu au nicio vina)…. Succes!

      • Ca sa nu mai spunem ca limbajul de genul – imi pute localul si proprietarul-, folosit de dvs nici nu va reprezinta si este si jignitor….
        P.S. Nu mai merg de luni de zile acolo. Nu pentru ca imi pute…
        Inca o data succes!

    • Doamna Popescu – pt ca sunteti doamna – daca legea zice asa cum spuneti, domnia voastra poate directiona inaltele organe dă’ ancheta si control si verificare si amendare si executie la stalpul infamiei, catre respectivul local. Si cred ca vi se va oferi satisfactie; justa, angajanta, de-a dreptul revolutionara.
      Ce are povestirea autorului, cu minunata lume de plastic a cardului?! Zau daca gasesc vreun fir. Si tocmai ca nu-l gasesc, imi aduc aminte de copilaria mea, cand pe la 6 ani bagam, infantil, batul prin gard, fara niciun folos, doar asa, ca sa produc zgomot; si eu si catelul doamnei Tamara. Minte de copil, na…
      Nu ati vrea domnia voastra sa comentati despre articol? Sa emiteti o opinie? Chiar si contondent daca simtiti nevoia. Ia ziceti…

  • Buna seara. Comentariul meu nu are legătură cu articolul ci cu reportajele de ” La Copac”, dar întrucât acolo nu se poate comenta am crezut de cuviinta ca aici este un loc pt exprimarea unei… nedumeriri…. Astfel, desi toată lumea se vaita din varii motive( justificate sau!nu), domnul patron ( de altfel justițiar in opinii) nu explica de ce in carciuma dumnealui( este o cârciumă nu un resttaurant) nu se poate plati cu cardul… Si nu de ieri de azi… Ci de luni bune…. In acest context… In care aratam cu degetul… Cum putem explica incalcarea vadita a legii?… Evident ca nu putem… Dar o facem… Pt ca putem…

  • Pe cât de rea sunteți când este vorba despre unele comentarii care vă deranjează, pe atât de bună sunteți când scrieți articole de suflet ca acesta.

    • Când sunt bună, sunt bună, dar când sunt rea sunt și mai bună-aceasta a fost deviza sub care lucrez, de aproape 30 de ani, în presă. Mulțumesc, mă bucur că v-a plăcut.

  • Doamna Cora Muntean, citind articolul, m-a impresionat pana la lacrimi; si…”cu cat ma duce gandul,peste vremuri inapoi”(Romanta-Ioanei Radu) imi amintesc vrand-nevrand de „Cenaclul Flacara” cu poetul Adrian Paunescu, si poezia
    (Ruga pentru parinti – Adrian Paunescu) :

    „Enigmatici si cuminti
    Terminîndu-si rostul lor
    Lînga noi se sting si mor
    Dragii nostri, dragi parinti.”
    ……
    Plini de boli si suferinti
    Ne întoarcem în pamînt
    Cît mai sîntem, cît mai sînt,
    Mîngîiati-i pe parinti.
    …..
    E pamîntul tot mai greu
    Despartirea-i tot mai grea
    ……”
    precum si (Repetabila povara – Adrian Paunescu) :

    „Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
    Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
    Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
    Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
    …….
    Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
    Cine are părinţi are încă trecut.
    Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
    …….
    Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
    Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
    Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
    Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
    ……”
    Multumesc pentru ingaduinta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *