Mihail Sadoveanu în salopetă

Neonil Roşca, Iosif Rafailă, Costică Bibescu, Gheorghe Omu şi Niculăieş Mînecuţă, nemulţumiţi de modul în care a fost aplicată reforma agrară din 1945 în localitatea Păuna-Mare, judeţul Brăila, hotărăsc să pună, pe o insulă din Balta Dunării, de un artel modern.

„Păuna-Mică”, romanul publicat de Mihail Sadoveanu la Cartea Românească în 1948, nu face altceva decît să istorisească bucuriile şi necazurile acestor personaje, de la înfiinţarea artelului şi pînă la binecuvîntata zi în care, graţie ştiinţei a doi pripăşiţi pe acolo, păunii mici devin posesoriu unei averi fabuloase. Un surprinzător aer de superficialitate domină această carte postbelică a lui Mihail Sadoveanu anunţînd, prin idilism şi luare în uşor a literaturii, pe faimosul “Mitrea Cocor”. Marele scriitor e de nerecunoscut. În chip paradoxal, deşi multe întîmplări şi personaje sînt sadoveniene, totuşi raportul lor cu literatura anterioară a marelui scriitor e cea dintre o sorcovă şi o crizantemă. Ca lovit de o bizară impotenţă, marele scriitor nu poate adînci nimic. Personajele, lesne de recunoscut ca sadoveniene, rămîn la suprafaţă. Ana Roşca e o Vittoria Lipan care spală vase şi deretică prin odăi. Ca şi Vittoria, ea are o fiică, Aurica, ferm strunită de mamă, ca şi Minodora. Neonil Roşca ar fi sau ar trebui să fie, prin înţelepciune, un fel de Kesarion Breb  din “Creanga de Aur” sau Nastratin Hogea din “Ostrovul lupilor”. El e Înţeleptul, şi în această ipostază emite unele aforisme. Absenţa dramei însă şi mai ales concentrarea lor pe problematica organizării producţiei agricole le face absolut plicticoase. În concordanţă cu personajele, apar şi permanenţe ale operei sadoveniene anterioare. Gheorghe Omu, în buna tradiţie a celebrului scriitor, are o taină. Traian Mînecuţă vorbeşte cu păsările. Se petrece şi un viscol,  departe însă, infinit departe, de viscolul mitic din “Bordeenii”. Eşecul romanului stă în idilismul funciar. Prevestind pe “Mitrea Cocor”, producţia lui Mihail Sadoveanu refuză drama, viziunea fatalistă asupra lumii. Drept urmare, spaţiul din “Păuna-Mică” nu mai e proiectat pe fundal mitic, ci aruncat de autor la distanţă uriaşă de el însuşi, de cititor, pentru ca astfel depărtarea să îndulcească contururile, să pună în sunete melancolii, să învăluie vrăjit întîmplările. Clipă de clipă ai impresia că istorisirea se petrece aici, lîngă tine, şi că, e, deci, un simplu, banal reportaj.
În opera lui Sadoveanu, “Păuna-Mică” joacă rolul unui ac de triaj. Mişcat aiurea, el trimite un mare scriitor pe linia moartă a proletcultismului.

*

Scriam pe 23 mai 2014. Ca să cîștige Prezidențialele, Partidele din Opoziție au nevoie de un dezastru la europarlamentare!

Sondajele de opinie anunță, în condițiile unei slabe participări, un scor incredibil de mare pentru PSD. Mulți analiști se sperie de așa ceva și invocă necesitatea ca partidele de Opoziţie să obţină un scor bun. Aserţiunea e valabilă numai dacă se înregistrează o participare mai bună decît cea anunţată în sondaje. Dacă participarea va fi slabă, aşa cum o prevestesc sondajele, scorul de la europarlamentare va fi total lipsit de relevanţă pentru prezidenţiale. În 2009, cei veniți la prezidențiale au fost în număr dublu față de cei veniți la europarlamentare. Ca să nu mai spun că prezidențialele pariază pe un om în timp ce europarlamentarele pe activul partidelor. În aceste condiţii, un scor bun ar fi o catastrofă pentru partidele din Opoziţie. Partidele de Dreapta nu reuşesc să se adune din cauza orgoliilor nemăsurate. Fiecare se crede mai dihai decît celălalt. Un scor bun al tuturor partidelor ar relansa competiţia dintre ele. Un scor slab ar duce la nevoia de unire. Şi, mai ales, lucru important, pe fondul scorului urieşesc obţinut de PSD, ar fi o palmă straşnică dată electoratului de dreapta. O palmă menită să-l trezească din visarea la un alt fel de politică.