Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Ministerul Justiției ar trebui să se sesizeze cu privire la derapajele FNSANP

Din comunicatul Federației Naționale a Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor înțeleg că o persoană care a fost trimisă în judecată pentru comiterea unei infracțiuni nu ar trebui să devină părinte.
Iar dacă a devenit părinte, pesemne, ar trebui să sufere împreună cu copilul său.
Respectarea CEDO nu se oprește la poarta penitenciarului și, în general, persoanele private de libertate continuă să beneficieze de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de CEDO, cu excepția dreptului la libertate, în cazul în care detenția impusă în mod legal intră în mod explicit sub incidența art. 5 CEDO.
O persoană privată de libertate are dreptul de a avea un copil, la fel ca orice altă persoană. După executarea pedepsei aceste persoane se întorc la viața de dinainte, printre noi, alături de familiile lor.
Să amintesc aici și că dna Udrea este o persoană aflată în detenție nelegală în prezent, fiind condamnată de o instanță care nu avea compunerea prevăzută de lege pentru a o condamna.
Aceasta a încercat să atragă atenția asupra încălcării unor drepturi ale omului care se petrec în penitenciarele din România. În același timp, a încercat să vină cu anumită soluții avantajoase atât pentru societate, cât și pentru angajații din penitenciare, cum ar fi prestarea de muncă de către persoanele private de libertate în anumite condiții.
Consider că se încalcă libertatea de exprimare prin comunicatul FNSANP, în condițiile în care este vorba despre o federație sindicală formată din reprezentanți ai funcționarilor care supraveghează executarea pedepselor privative de libertate.
Nu este vorba despre un comunicat referitor la condițiile de salarizare sau la condițiile de lucru ale acestor funcționari pentru a exista o marjă de apreciere mai largă a opiniei exprimate, ci se referă în special la situația unei persoane aflate în custodia unor astfel de funcționari – reprezentanți ai statului, dar și, în general, la toate celelalte astfel de persoane care execută pedepse privative de libertate.
Prin urmare, apreciez că Ministerul Justiției ar trebui să se sesizeze cu privire la aceste derapaje grave ale exprimării în spațiul public.
Sau numai condiționarea noastră prin MCV/PNRR/Schengen ne face să respectăm drepturile omului? (Silvia Uscov-avocat) 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *