Nimic despre vechii greci. Totul despre cîinii şi mîţele de azi

Cei care se întorc dintr-o călătorie în Grecia au despre ce vorbi, acasă şi, mai ales, la serviciu.
Admiratorii Greciei antice vor vorbi despre Acropole, Mycene, Delphi, Epidaur, Cnossos şi Phaistos, locuri ştiute, nu doar de cei care au făcut şcoala la vremea ei, dar şi de cei care frecventează doar Google.

Amanţii unei mîncărici bune, stropite cu o băuturică şi urmate, fireşte, de o plimbărică vor vorbi despre Plaka din Atena, dar şi despre barurile, restaurantele şi cafenelele din porturile Hieraclion şi Xania sau din Matala.

Credincioşii ortodocşi, ale căror călătorii sunt botezate cu numele de pelerinaje, ca să pară sfinte, vor vorbi despre bisericuţele bizantine, supravieţuitoare ale ocupaţiei turceşti.

Femeile vor vorbi despre magazine deşi, din cîte am înţeles eu, faţă de cele de la Paris şi Londra, cele din Atena sunt dezamăgitoare.

Eu însă nu voi vorbi aici nici despre monumentele Antichităţii, nici despre restaurantele şi barurile prezentului, nici despre vechii, nici despre noii greci.
Voi vorbi despre cîini şi mîţe!

Pentru că, după opinia mea, cîinii şi mîţele sunt la Atena, dar şi la Delphi, la Micene, la Epidaur şi la Cnossos, o atracţie turistică mult mai puternică decît Partenonul, Teatrul lui Dyonisos, Mormîntul lui Agamemnon, Templul lui Apollo sau Palatul lui Minos.

Din cel puţin cîteva motive:

1) Din măreţele monumente ale Greciei Antice au rămas, în zdrobitoarea lor majoritate, doar nişte bolovani. Ici-colo mai găseşti în picioare cîteva coloane, unele reconstituite, o scară, un zid sau o poartă. Ghizii umani şi ghidurile tipărite se străduiesc din răsputeri să-ţi pună la lucru imaginaţia, astfel că acolo unde tu întîlneşti acum, contra cost, fireşte, o grămadă de bolovani, să vezi un măreţ Palat.
Cîinii şi mîţele n-au nevoie de un astfel de efort intelectual. Şi cîinii şi mîţele există în întregimea lor: de la coadă pînă la bot.

2) La Delphi, ghizii te invită să-ţi imaginezi cum urcau panta pelerinii şi, după ce depuneau ofrandele cuvenite (un fel de bacşiş pentru Pythia), cum aşteptau într-o cameră alăturată ca Apollo să le dea răspunsul prin intermediul crizelor de epilepsie ale Pythiei. În Agora, de la Atena, ghizii îţi convoacă imaginaţia pentru a-ţi stîrni o clipă imaginea grecilor din epoca lui Pericle mişcîndu-se încolo şi încoace, pierzînd timpul cu flecăreli şi sofisme.
Cîinii şi mîţele, peste care dai la aceste obiective, nu-ţi cer un asemenea efort.
Şi cîinii şi mîţele se mişcă încolo şi încoace, latră, miaună, cască, se purecă şi, mai ales, cerşesc de mîncare.
Într-un cuvînt, spre deosebire de vechii greci, pe care trebuie să ţi-i imaginezi vii, cîinii şi mîţele sunt vii fără nici o sforţare din partea ta.

Pagini: 1 2 3