3) Oricît de amabili ar fi, administratorii obiectivelor istorice din Grecia nu pot oferi distinşilor turişti, distinselor turiste, mai ales, posibilitatea de a da de mîncare Parteonului sau Teatrului din Epidaur şi, cu atît mai puţin, de a-l mîngîia.
Nici măcar bolovanii din site-uri nu pot fi hrăniţi sau mîngîiaţi. În site-uri e interzis să intri cu mîncare, mai precis, să înfuleci ceva. Admiţînd că Parteonului i-ar fi foame, n-ai cum să-i arunci o bucată din sandvişul tău. Şi în privinţa mîngîierii nu se poate face nimic. Ca să mîngîi ceva trebuie să atingi. Una dintre cele mai stricte interdicţii e să atingi bolovanii, marmura, coloana, într-un cuvînt, antichitatea de care te împiedici la tot pasul.
Cîinilor însă, Slavă Domnului! le poţi da mîncare cît vrei tu şi, mai puţin, cît vor ei. Dacă ar fi după ei, ar vrea mîncarea unui întreg supermarket.
Cu puţin noroc, cîinii pot fi mîngîiaţi.
Despre mîţe, inutil să mai spun că pot fi hrănite şi mîngîiate cît pofteşti. Hrănite, deoarece nici o mîţă din lume n-ar refuza o bucată de cotlet pe gratis. Mîngîiate, deoarece mîţele din Grecia se lasă mîngîiate şi de străini.
În paranteză fie spus, alături de WC-urile publice, mîţele dau seamă de gradul de civilizaţie a unui popor. Dacă o mîţă întîlnită în cale, o rupe la fugă de cum ai întins mîna spre ea, înseamnă că locuitorii ţinutului respectiv bat mîţele sau, în cel mai rău caz, le trag de coadă. Dacă, în schimb, de cum întinzi mîna, o mîţă prinde să toarcă şi să miaune linguşitor, înseamnă că locuitorii se poartă frumos cu mîţele. Ceea ce e o dovadă de civilizaţie. Dacă se mai şi răstoarnă pe spate, înseamnă că locuitorii ţinutului respectiv sunt deja în secolul XXII cu civilizaţia.
Spre deosebire de alte locuri din lume, Grecia, Atena, îndeosebi, te surprind prin numărul însemnat de cîini şi mîţe peste care dai cînd te plimbi pe străzi sau, mai ales, cînd vizitezi un obiectiv turistic.
Ca şi la Bucureşti, la Atena vei întîlni cîini pe stradă. Numai că, spre deosebire de maidanezii de la Bucureşti, cîinii de la Atena sunt castraţi, prevăzuţi cu zgarda care-i dezvăluie drept cîini comunitari.
Mult mai important, poate şi în urma unei selecţii riguroase după ce-au fost strînşi de pe străzi şi sterilizaţi, cîinii comunitari sunt toţi ditamai dulăii. N-am văzut, cel puţin eu, o cotarlă, o jigodie, într-un cuvînt, un cîine jigărit.
Toţi sunt frumoşi, sănătoşi, voinici.
O plăcere să-i priveşti!
Lasă un răspuns