Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Noul occident, un soi de comunism cu față inumană

Un text de Dinu Popescu 

Cei care ați prins regimul comunist, mai știți cu cât jind priveați peste gard către occident? Acolo erau mereu mai multe produse pe rafturi, era mai cald în case, mai multă libertate, oamenii păreau pe deplin satisfăcuți, copiii mai veseli și vârstnicii mai bine îngrijiți. Munca părea mai ușoară și viața mai simplă.

Ei bine, iată cum Occidentul anilor 70-80-90, ăla pe care îl luau mulți drept model (pe bună dreptate), se duce dracului pe mâna „progresismului”. Progresism care, așa cum am mai demonstrat, nu are nicio legătură cu PROGRESUL, ci cu regresul. Românii știu cum e, căci românii au trăit deja cum vă propun liderii occidentali să trăiți azi.

În NOUL OCCIDENT, cenzura a fost rebotezată fancy „moderare de conținut”, iar modurile în care se manifestă sunt din ce în ce mai odioase, mai absurde: cancel culture, rescrierea cărților, dărâmarea statuilor, prezentism (tendința de a judeca trecutul prin raportare la ce e considerat normal în prezent), interzicerea autorilor, concedierea profesorilor și medicilor, falsificarea istoriei, ostracizarea pe baza etichetelor.

Democrația a devenit un mit, căci principiile democratice au fost anulate prin actele samavolnice ale politicienilor, așa cum s-a văzut și în anii pandemiei. Constituția a fost călcată în picioare, protestele au fost interzise, manifestanții au fost fugăriți cu câini de luptă, celor care s-au opus le-au fost blocate conturile bancare și au fost amenințați cu decăderea din drepturile părintești, cu suspendarea contractelor de muncă și cu arestul. Demos+kratos = puterea poporului, dar, în NOUL OCCIDENT, singura voce/opinie/opțiune pe care nimeni dintre cei de la conducere nu dă doi bani e tocmai a…poporului.

Birocrații de la Bruxelles au devenit noua nomenclatură, iar servilismul practicat de mass-media de azi face ca Scânteia de ieri să pară aproape un model de disidență. Propaganda nici măcar nu mai e mascată, nu se mai obosește nimeni să justifice sau să cosmetizeze, totul se face brutal, fățiș, cinic și ridicol, culmea, pe bani publici!

În America, patria capitalismului, statul a tipărit bani, sute de miliarde, pentru a salva de la faliment bănci private, în vreme ce oamenilor care mor fiindcă nu-și permit asigurări de sănătate sau nu mai pot plăti ratele li se spune cu cinism: nu sunt bani pentru asistați social! Doar băncile au voie să fie asistate social, în lumea plutocratică din America.

Ieri, America era țara tuturor posibilităților și oportunităților.
Azi, e o lume aflată în haos total, oamenii se împușcă între ei pe străzi, nu trece o lună fără să vezi știri despre atentate în centre comerciale sau școli. Un popor abrutizat, oameni mancurtizați de teroare – politică, mediatică. Milioane de americani au ajuns homeless, „locuiesc” pe trotuare, ori în rulote (în așa zise cartiere sordide de rulote), deși muncesc din greu la 2-3 joburi, 12-16 ore/zi.

În magazine găsești de toate, e drept, dar între ce găsești și ce îți permiți e diferență mare.
Produsele pe care și le permite majoritatea constau în alimente tip junk-food, deci cancer la conservă. Ieri, românii se plângeau că mănâncă salam cu soia, azi soia a devenit delicatesă, pe lângă vita din burgerii de la Mc sau puiul de la KFC, contaminate cu hormoni, 100 de potențiatori de arome, E-uri și alte mizerii care transformă hrana noastră cea de toate zilele, asta pe care ne-o mai permitem, în pseudo-alimente care nici un câine nu le-ar îngurgita.

Acum, revenind în Europa, citesc cea mai tare știre! Sunteți pregătiți? Bun!
Asociațiile de locatari din Berlin au decis să furnizeze încălzire doar la 17 grade noaptea și 20 grade în timpul zilei. Termostatele în multe locuri de muncă din Germania au fost coborâte la 19 grade Celsius, în conformitate cu reglementările guvernamentale. Vicepreședintele Asociației Medicilor de Muncă din Germania a recomandat ceaiul fierbinte, plimbările de prânz, păturile și două perechi de șosete. Mai țineți minte vorba Elenei Ceaușescu: „Să mai pună un pulover pe ei”.

Ce vă spunea Ceaușescu în 1985, vă recomandă nemții în 2023! Salam cu soia și o pătură mai groasă!

În Franța, a fost implementat un plan de economisire a energiei. Premierul francez Élisabeth Borne a decis că 19 grade în casele francezilor este REGULA. Asta e situația și în majoritatea locuințelor din Anglia, Austria sau Elveția.

Mai mult; Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă ca termostatul să nu fie setat la o temperatură mai mare de 17 grade(!) în lunile de iarnă atunci când sunt oameni în casă! 17 grade! OMS susține că e îndeajuns de cald la 17 grade.

În NOUL OCCIDENT, sunt state unde e ILEGAL să ai termostat care să poată fi setat la mai mult de 19-20 de grade. În alte locuri, cum ar fi Țările de Jos, teoretic poți să îți încălzești locuință barem până la 21-22 de grade, dar costă atât de mult încât ăsta e un lux rezervat miliardarilor, nici măcar milionarii nu și-l permit.

Unii inculți, necunoscători ai istoriei reale, propagandiști sau idioți inutili, încă mai afirmă că „Ceaușescu a înfometat țara și a ținut lumea în frig”, ceea ce e doar parțial real, căci conceptul de „înfometare” e în răspăr cu unul din cele mai importante principii ale socialismului, din moment ce socialismul tocmai asta presupune, să nu moară NIMENI de foame sau din cauză că nu are locuință, serviciu sau acces la îngrijire medicală, spre deosebire de capitalism, sistem unde nimănui nu îi pasă dacă sute de mii de copii mor anual din cauză că au avut neșansa de a se naște în familii ce trăiesc în indigență.

Da, pe vremea lui Ceaușescu, în ultimii ani cel puțin, s-au comis erori care au produs orori, pentru ambiția de a plăti integral datoria, a dezvolta o industrie autarhică și a avea independență și suveranitate totală. Nu era abundență pe rafturi, dar de mâncat mânca toată lumea, în primul rând fiindcă hrana (de bază) era un drept GARANTAT, apoi, pentru mese îmbelșugate, chiar și cei care n-aveau PCR (Pile-Cunoștințe-Relații) se descurcau cu rudele de la țară pentru un pui și 10 ouă în plus. Da, e drept, era frig iarna și prea cald vara, iar aprehensiunea Securității îngheța sângele tuturor.

Însă câți români nu se culcă azi de foame și se trezesc de frig, nu fiindcă n-ar avea un milion de produse în galantare sau opțiunea de a-și face saună în dormitor, ceea ce pe vremuri cu siguranță n-ai fi putut, ci fiindcă NU-ȘI PERMIT. Unii dintre ei sunt părinții și bunicii noștri, cei care după o viață de muncă sunt umiliți de statul român, li se aruncă o pensie care îi condamnă la pauperitate, care îi determină să-și dorească să moară mai repede pentru a nu mai fi o povară pentru copii. Statul ăsta care are bani de dat pe tancuri, avioane de luptă și submarine, care își permite să întrețină o armată de sinecuriști, dar nu poate oferi un trai decent vârstnicilor, nu investește în tineri, în Educație, Sănătate, Cerecetare.

Da, au visat românii la libertate, trai de tip occidental, Pepsi și McDonald’s, tată, cornul abundenței.
Iar astăzi occidentalii trăiesc în frig, nu își dau drumul nici la căldură, nici la gură, căci riscă oricând să fie „cancelați” pentru delict de opinie, produse sunt pe rafturi, dar, sincer vorbind, calitatea lor le face atât de pernicioase încât, spre comparație, ghearele de pui de țară și nechezolul ar putea trece drept delicatese azi, iar salamul cu soia a devenit o opțiune dezirabilă la festivalul alimentelor cu zeci de E-uri, numai că puțini și-l mai permit.

O analiză recentă arată că aproape o treime dintre europeni au o situație financiară „precară”. 38% nu-și permit să mănânce regulat trei mese pe zi. Mai mult de jumătate dintre europeni declară că bugetul lor s-a redus în ultimii trei ani,  potrivit unui studiu recent, citat de Euronews. Alt barometru european privind sărăcia și precaritatea a analizat capacitatea europenilor de a face cumpărături și a constatat că aceasta a scăzut în ultimii trei ani, obligând majoritatea să sară peste mese și să recurgă la alegeri financiare dificile.

În paradisul făurit de NOUL OCCIDENT, meritocrația e o glumă proastă, idiotul pare intelectual, brigandul trece drept afacerist/capitalist de succes, farfuza e icoana feminismului, securistul e „moderator de conținut”, propagandistul e „cercetător” sau „specialist”, birocratul e „comisar european”, jigodia e președinte (C.E., P.E. etc.). Totul în vreme ce drepturile și libertățile mai sunt GARANTATE doar pe hârtie și, în realitate, grevate de hârtii.

Ai dreptul la Educație, îngrijire medicală, trai decent, dar doar dacă ai bani, hârtii, multe hârtii. Altfel, capitalistul occidental îți transmite să mori dracului odată și, preferabil, în liniște, ce te tot lamentezi atât? Doar nu vrei să fii etichetat ca fiind antioccidental, putinist sau nostalgic comunist, idiotule inutil!

Tinerii se îndatorează pe viață pentru a-și plăti studiile și a avea o locuință care azi face „cutiile de chibrituri” ale lui Ceaușescu să pară conace boierești, asta în cazurile fericite, căci în celelalte unica soluție e cortul pe trotuar sau rulota (vezi Los Angeles, San Francisco ș.a.m.d.). Oamenilor li se spune cu grandilocvență că e bine să mănânce puțin, să se spele rar, să doarmă în frig, să se îndatoreze și să trudească precum sclavii pe vremuri, pe bani puțini, în condiții inumane, dar mult, cât mai multe ore cu putință, ca să facă multinaționala profit mare, să-și ia oligarhii un model nou de avion anul viitor, ibovnicele lor să primească genți Chanel de Crăciun și beizadele lor să aibă bani de cox de calitate, d-ăla proaspăt adus din Columbia.

Angajaților din occident li se spune că așa trebuie să arate capitalismul sadea: o lume unde dai la rotiță ca hamsterul pentru a produce de 100-1000 de ori mai mult decât primești, diferența reprezentând profitul vreunui trântor arghirofil care nu muncește mai deloc, dar a avut un strop de noroc față de tine. Apoi ieși la pensie și, ca să nu fii o povară pentru sistem, sucombă și tu repede dacă poți, mulțumim. O lume unde sunt mereu bani pentru RĂZBOAIE, dar nu pentru a hrăni copiii flămânzi!

Iată cum, brutal, insidios, sub ochii noștri se construiește NOUL OCCIDENT, sistem care ne propune un soi de comunism capitalist cu față inumană. Capitalismul fiind, în fapt, un soi de comunism unde doar cei bogați prosperă. Mai ales că principiul de bază al capitalismului, al NOULUI OCCIDENT, e ăsta: cei norocoși și puternici nu trebuie deranjați când își exercită tirania împotriva celor slabi.

Ăsta e NOUL OCCIDENT! Lăudați și cântați…și vă oripilați!

Fără legătură directă cu acest text, azi, plecând de acasă, am văzut cum o bătrânică scormonea în tomberonul de lângă bloc în căutare de mâncare. Am vrut să-i ofer niște bani pentru a-și cumpăra ceva de la Mega-ul de peste drum, însă m-a refuzat politicos:
– Vă mulțumesc, dar nu vreau…nu vreau să primesc pomană…

Aș fi vrut să merg la magazin să-i cumpăr ceva pentru o masă frugală, numai că am privit ceasul, nu aveam timp, urma să intru în direct în 20 de minute, așa că am pornit trist motorul, privind cum bătrâna cu mâinile tremurânde căuta prin tomberon…
Am dat drumul la radio și, în contrast, am ascultat o știre despre cum Klaun Golfhannis abia s-a întors din Africa și urmează să plece pe 1 decembrie în Dubai, 4 zile. România lor, o altă lume, una foarte diferită de a vulgului.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Noul occident, un soi de comunism cu față inumană”

  • Felicitari autorului pentru radiografia lucida a societatii occidentale contemporane! Din pacate mai exista multe persoane de calibrul celui care semneaza „ion adrian” si care sunt fie …sarace cu duhul (eufemistic vorbind) fie SRI-ste/direct profitoare ale sistemului. El stie cel mai bine din care categorie face parte…

  • Mai iubitorilor de nemernici, iubitori de kgb-gru-isti, de putinisti si stainisti asasini de femei si copii si de toata scursuriele comunismului reineti neocomunista este o tara ca a noastra unde salariatii statului care taie frunza la caini ca si comunistii din trecut castiga mai bine decat cei care muncesc cu adevarat in privat fiind exploatati ca si in comunism in mod difuz de prima categorie de functionari de stat si politruci mercenari sub acoperire .

  • Cand capitalistii aveau gard cu comunistii, au lasat lesa mai lunga pulimii. Ca sa nu fie tentata de egalitarismul comunist de care se temeau capitalistii ca dreaq de tamaie (vezi miscarile din Franta 1968). Acum ca nu mai e comunismu’ dupa gard, au strans lesa la blana. Chiar i-au copiat pe comunisti si uneori i-au si depasit. Visul de aur al capitalistilor de azi e societatea lui Kim. Toata lumea mucles, toti robotesc, nimeni nu cracneste, nexam masini private, aer curat cat cuprinde, numa’ bucurii. Stia el Marx ce stia cand a prezis ca adevaratul comunism va veni dinspre vest. Ramane ca si pelikanii care inca traiesc din filmele americane ale anilor 80 sa-si dea jos ochelarii de tabla. Dar pana la urma doar burta ii va convinge si sigur nu le va placea. Jos comunizmu’!

  • Asa sa fie? Oare asa sa fie? Sau servim cu cinst Rusia lui Putin pentruca daca as ar fi atunci ar fi rzonabila stirea sovitica in care civilizatia occidentala este prezentata ca una decadenta si salbaticia stepelor asiatice ca o dovada a civilizatiei si nu ca o renastere post factum a acelui despotism asiatic primitiv dar la vremea lui, desigur , conform unei epoci istorice de salbaticie umana domind cam peste tot cu exceptia cat de cat a spatiului greco-roman european(mediteraneean).
    PS: Le urez femeilor sovietico-tariste sa reuseasca sa faca cate 8 copii (sa-l depaseasca pe Ceausescu cu cei patru ai lui, care acum se apropie de pensie, nu-i asa? Dar la cat de egoiste au devenit slaba speanta…)

  • De când nu mai citisem texte vitriolante despre decăderea Occidentului capitalist aproape că uitasem genul. Așadar, criza finală a început iar noi, proletarii, avem de pierdut doar lanțurile 🙂
    Revoluția va trebui totuși puțin amânată, până când Dorel termină de cules căpșunile și-și găsește BMW-ul second-hand ideal prin Benelux. Pe urmă pornim la lupta cea mare!

  • Pe vremea lui Ceaușescu la TV se arătau imagini din America cu oameni dormind în cutii de carton,așa era prezentată fata ascunsă a bunăstării occidentale,asta acum 40 de ani ,în tot acest timp în România comunistă nu erau homeless,boschetari nu a murit nimeni de foame și frig cu tot frigul din casă,după 40 de ani în România sunt foarte mulți homeless,în America sunt sute de mii poate milioane ,sistemul capitalist nu a vrut,nu a putut să rezolve această problemă ,nu e o societate umană cea care te lasă să mori de frig și de foame ,fără adăpost precum un câine,afară i vopsit gardul si înăuntru…..sunt demonii

  • Un articol scris direct din putul gandirii, nu gasesc aproape nimic adevarat in elucubratiile de mai sus. Din doua una, ori familia autorului facea parte dintre „smecherii” regimului comunist, ori erau dintre cei pomeniti de Nikki Dumitrescu in Delirul lui Preda, altfel de unde ouale alea?!? il banuiesc pe autor dintre conspirationistii antivaccin, dintre religiosii necatehizati care promoveaza asa zisa „familie traditionala”.
    groaznic occidentul asta, groaznic…
    fiul meu face un master in olanda, locuieste singur intr-un camin studentesc, intr-o garsoniera de 28 mp, poate porni caldura oricand, la orice nivel, fie vara fie iarna, pretul este inclus in chirie, care i s-a marit anul acesta cu 20 de euro. chiria este in jur de 800 de euro lunar, dar statul ii inapoiaza 1/3. s-a angajat in urma cu cateva luni intr-o corporatie europeana in urma unor teste si interviuri care au durat o luna de zile, la semnarea contractului de munca nu i s-a cerut nicio diploma, asta apropo de meritocratia de mai sus. groaznic… (in romanica daca ti-ai achizitionat o diploma de la spiru castigi cu 1200 de lei mai mult decat inainte, deh… ai devenit mai dastept, productia anuala de masteri si de doctori era peste francezi acu fo 5 ani, ma intreb ce-ar spune autorul daca ar afla ca in olanda pensia dumisale ar fi mai mare decat a maturaresei din aceeasi institutie cu maxim 15%.. groaznic)
    ps.occidentul ala putred plateste pensii de stat aproape egale oamenilor, diferentele sunt mici si provin din impozitarea progresiva a salariatilor. pentru ca acolo se aplica principiul „draconic”, „laic si antireligios”, al revolutiei franceze: „fiecare cetatean trebuie sa contribuie egal la bugetul statului, dupa posibilitatile fiecaruia”. groaznic… mizerabil occidentul asta, adica la ei 10% din 2000 de lei este egal cu 10% din 20 000? nemernicii…
    samd

    • Câtă malițiozitate, câtă generalizare infantilă!

      În primul rând: mă bucur că fiul dvs. are un trai decent ca și student sau tânăr „carierist” în Olanda.
      „Occident” nu este, de departe egal cu „Olanda”, printre altele, și sistemul de pensie diferă semnificativ între țările din occident.
      Scrieți de meritocrație dar menționați „nu i s-a cerut nicio diploma” – păi de ce și-a cheltuit fiul dvs. banii (proprii sau a altora, dacă era pe bursă) pe studille de master dacă se putea angaja și fără? Când vine vorba de pensii, dânsul vorbește despre pensiile de stat (AOW) dar nu și pensiile colective sau cele private care sunt destul de răspândite (unde nu se aplică „maxim 15%”).
      Pensia de stat din Olanda este 50% (când 2 persoane locuiesc împreună: €750.91-€939.24 / lună) sau 70% (singură persoană: €1,101.56-€1,378.98) calculat pe baza salariului minim. Chiria medie a unui apartament în Amsterdam este de €1641 / lună, potrivit Numbeo pornind de la €810 / lună (cam 30-50% din pensionarii olandezi stau în chirie). Lipsa locuințelor e principala problemă al electoratului olandez.
      Dacă mai adăugăm cheluielile cu utilitățile și costul lunar ale alimentelor, medicamentele, reiese că pentru pensionarii mai puțin „fericiți” (fără pensii colective sau private sau doar în procentaj limitat) situația nu e chiar așa de roz. Cu toate că sistemul de pensie din Olanda este/era una dintre cele mai robuste și echitabile din lume (astfel și în occident) problemele din ultimii ani (inflația, prețul chiriilor, prețul energiei) au transformat semnifictiv situația (de exemplu și la ei se oferă un ajutor social pentru încălzire).

      În al doilea rând: ca o persoană între 35-40 care locuiește de mai bine de 7 ani în unul dintre cele mai liberale și multiculturale orașe din Marea Britanie, chiar dacă nu aș vrea să fie cazul, sunt de acord din ce în ce mai des, și în ce în ce mai mult cu tot ce scrie Dinu Popescu despre situația din „noul occident”.

      https://www.svb.nl/en/aow-pension/aow-pension-rates/aow-pension-rates
      https://www.svb.nl/en/aow-pension/how-much-will-you-get-in-aow-pension-and-other-pensions/aow-amounts-depending-on-living-situation
      https://www.euronews.com/my-europe/2023/11/21/housing-crisis-biggest-concern-for-voters-at-dutch-election
      https://www.expatica.com/nl/housing/renting/renting-a-property-in-the-netherlands-102925/#:~:text=According%20to%20Numbeo%2C%20average%20prices,for%20a%20three%2Dbedroom%20apartment.
      https://www.asrnl.com/news-and-press/press-releases/20231117-crises-beinvloeden-gezondheid-en-geluk-van-ruim-4-op-de-10-nederlanders

      • malitiozitate, generalizare infantila si alte d-astea… din marea britanie de sapte ani…
        am exemplificat cu fiu-meu pt ca e la indemana si pt ca informatia e de prima mana, e un fapt. acu’ ce sa va fac, poate ca ati uitat ascunzisurile limbii romane, desi nu ar fi cazul aici, cand am spus ca nu i s-au cerut diplome am facut-o taman pt ca ne-am mirat si eu si el. dar ce sa facem, cand esti obisnuit cu tara in care se platesc diplomele nu prea poti intelege ce e aia meritocratie. sunt cateva sute de mii de licentiati d-astia, spiru, maiorescu, cantemir etc etc etc platiti gras de statul roman si care vor avea si pensii mult mai bune decat aia care n-au avut bani sa si le achite. este ca va deranjeaza ca am vorbit despre pensiile de stat si cum se calculeaza acolo? esteeee, apropo, aproape toti angajatorii ofera si o pensie privata salariatilor.
        traim in tara impostorilor si a ipocritilor, suntem intr-un rahat din care nu se mai poate iesi, si noi ne luam de occident. stii de ce? pentru ca toti astia care fac asta sunt ei insisi niste impostori. macar generatia mea si-a facut studiile muncind din greu si chiar daca, poate, nu am reusit sa facem mare lucru pentru tara asta, macar nu suntem impostori, suntem ceea ce suntem.
        in ceea ce ma priveste fac tot posibilul sa-mi indrum copilul sa nu se intoarca, sa uite de romania, dar nu cred ca voi reusi. ce sa faca aici? sa aiba ca sef o panarama d-aia cu zece patalamale cumparate? asta daca va fi cumva angajat, daca si-au terminat aia nepotii, ginerii si amantele…

    • Domnule Anghel…ești un bou limitat în gândire și înțelegere.
      Exact pe indivizi ca tine se bazează ticăloșii de astăzi !

  • Mai rau , mult mai rau e ca atat de putini mai stiu sa …CITEASCA…

  • Cel mai bun reportaj citit in ultimul timp. Felicitări ! Mi-ași dori să fie publicat in absolut toată mass-media inclusiv pe toate posturile de televiziune nu doar din țară , dacă s-ar putea pe intreg globul. Este purul adevăr. Cinste pentru că mai sunt oameni ce au curajul să spună adevarul si mu propagandă imbecilă

    • Este o analiză lucidă și care este 100% adevărată ,a avut și sistemul capitalist occidental la fel ca și comunismul perioada lui de glorie,aceasta a apus ,visul american devine un coșmar întreținut cu fentanyl,întrebarea este ce sistem îl va înlocui ?care vor fi ideologii noului sistem?
      Omul ce loc va avea în cadrul noului sistem,cine îl va implementa,cum?
      Avea Ceaușescu câteva cabane de vânătoare,niște câini,niște mese vânătorești ,ceva tablouri și l-au împușcat ca pe un câine ca a subminat economia națională,păi politicienii de 30 de ani fură și o tot subminează și nu se întâmplă nimic,ăla măcar a făcut din România acelor vremuri o țară modernă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *