O o-blemă la timpul probabil al vrajbei noastre

I-aș fi spus roblemă, dar nu-i de-a noastră.
Citindu-l pe T.S. Eliot am avut impresia că scriitorii cu scaun la cap s-au prins într-un fel de campionat tacit de șah. Regi, regine, cai, nebuni, pioni – baza țării, o întreagă poveste. În ultimii ani, însă, intelectualitatea s-a subțiat după cum s-a subțiat și școala, așa că acum nu scriitorii, ci masonii care fac politică joacă x și 0 sau cum îi zic anglo-saxonii tic-tac. X de la x-men și 0 de la inelul singurului Dumnezeu. Viața bate filmul. De ce x și 0? Pentru că e mai simplu și pentru că nu e luptă dreaptă, victoria, de multe ori în istorie, a fost doar o luptă la două capete. Masonerii, servicii secrete, cetățeni cu bani. Lor le e greu să dezlege noduri, dau cu sabia fără să gândească. Câteodată nodul însă e la fel de încăpățânat și le întoarce sabia ca un bumerang, direct în propria țeastă.
Agatha Christie era convinsă că toate crimele își găsesc nașul la bucătărie, când se spală vasele.

Azi m-am apucat să fac o prăjitură chinezească. Pe timpul copilăriei mele îi spunea și japoneză, uneori negresă, deși e opusul negresei. N-am avut unt, așa că a trebuit să folosesc margarină. Roland Barthes, un cetățean francez despre care v-am mai vorbit, care a lecturat și la București, din categoria cetățenilor despre care voi face vorbire în acest articol, a scris un eseu intitulat „Operațiunea margarina”, într-un volum de Mitologii. Eseul sumarizează traseul întortocheat a ceea ce numim „orice reclamă e mai ceva decât nimic”. Antireclama aduce în discuție marfa, subliniind niște defecte ușor de ridiculizat. Apoi niște influenceri emit câteva citate de bun simț și produsul, în cazul nostru margarina, devine un produs cu mult mai ieftin, dar la fel de bun. Nimeni nu a vorbit despre sănătate. Barthes plasează operațiunea margarina între ordine și prejudecată, încheind înțelepțit: „Iacătă-ne scăpați de o prejudecată care ne-ar fi costat scump, cu mult prea scump, care ne irosește scrupule, revoltă, lupte interioare și singurătate.” (Roland Barthes). În timp ce înglobam zahărul, nu am putut să-mi reprim o comparație cu Operațiunea Monstrul.

Neîntâmplător, un articol din Q Magazine mi-a pricinuit o întâlnire, pe simpatii mai vechi, cu cetățeanul Descartes. Și-am zis să cuget un pic. Carevasăzică o pricină chinezească, de orient îndepărtat, ca să generalizăm un pic, a scofâlcit niște probleme rămase nerezolvate, franțuzești. Când primele revolte ale francezilor s-au liniștit, Macron s-a felicitat probabil, crezând că lucrurile făcute pe jumătate se înscriu în linia masonică a lui „merge și așa”. Doar că nu mai merge așa cum vor distinșii cetățeni masoni. Dacă lucrurile nu se îndreaptă total, nu superficial, problemele vor răbufni mai puternic, mai insistent. Faraonul nu l-a putut păcăli pe Dumnezeu, Moise nu a făcut decât să-i atragă atenția, încercând să evite vărsarea inutilă de sânge și năduful. Situația Franței a fost un semnal de alarmă pentru toți cei care și-au făcut planuri să păcălească un pic Adevărul, conservându-și puterea și averile. Nu merge.
Dar eu nu fac politică așa că m-am preocupat mai mult de nucă și de cacao. Unele gospodine nu pun cacao, dar pentru că am de gând să vorbesc despre câteva șmecherii, am pus și cacao.

America a sărăcit. Planurile masonilor s-au cam transformat în eșecuri. Banii s-au prăpădit. Ce și-au zis atunci davosiștii, să joace și ei la două capete. Când Trump a câștigat alegerile pentru președinția Americii, întâmplarea întâmplătoare i-a cam zguduit un pic. Nu emoțional. Furios. Nostradamus spusese că o femeie va fi președintă, Hillary era unsă cu toate alifiile și poc! Ce s-a întâmplat? I-a păcălit Nostradamus? Oare? Luați pe nepregătite, masonii și serviciile secrete au făcut pierdute documente, dovezi de corupție în grabă, Trump însă a apucat să vadă câte ceva, să îndrepte câte ceva. Doi mari președinți a avut America de dinainte de Trump: Lincoln și Kennedy. Cu prețul funcțiilor și al vieților lor, Lincoln și Kennedy aveau să anunțe lumii adevărul despre America, adevărul despre năpasta pe care minciunile au adus-o asupra lumii. Au fost opriți. Pe Trump l-au îndepărtat, furând alegerile. Grosier. Fără rușine. Adevărata față a Americii nu mai putea fi ascunsă. Acum s-au aranjat toate arhivele de documente, America s-a pregătit să-l accepte pe Trump, ca să îndrepte mizeriile pe care tot masonii le-au făptuit. Dacă vă închipuiți că îl vor lăsa pe Trump să aducă pacea, fără să încerce ei să bage zâzanii, sunteți cu mult prea naivi. Deșteptați-vă! Finanțatorii masoneriilor, miliardarii, au votat pe unul mai tânăr care să se joace de-a polițistul bun. Ați ghicit, Elon Musk. Elon Mușcă. Elon a preluat Twitter-ul și a început să facă jocurile pentru Trump. Nu mai căutați femeia, căutați banii și veți da de corupție.

Acesta este un filmuleț despre Elon Musk. Copii făcuți în vitro, gadget-uri adică. Mânăstiri de rachete. Neveste necoapte la minte. Toți, mai mult sau mai puțin, luați. Elon a încercat să le dea câtorva dintre copiii înregistrați pe numele lui în loc de nume numere, amestecând în toată grozăvenia și un arhanghel. Un arhanghel ca un înger căzut din drepturi.

Dacă vă vine să credeți că Musk va fi un garantor al libertății de expresie, beți un pahar cu apă și cugetați. Mai bine.

A doua mișcare de imagine a fost concedierea lui Tucker Carlson de la Fox News. I s-a făcut loc pe Twitter. Cu vizibilitate, ca până și orbeții să nimerească podul vânturilor din Braille. Nu, din Brăila. Tucker nu l-a plăcut pe Trump, dar acum îl iubește. Mi-a adus aminte de confesiunea unui fost homosexual care spunea că s-a lepădat de homosexualitate pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu, dar continua să locuiască în aceeași casă cu fostul partener, doar așa, ca să-și demonstreze tăria de caracter. Tucker a vizitat Bucureștiul, nu ca să-și ia notițe despre Ucraina și să le prezinte americanilor motivele pentru care li s-au luat banii, ci ca să ajute niște corupți care au făcut ceva servicii unor cetățeni puternici ai planetei, dându-li-se astfel un semnal să nu vorbească. Tăcerea e de aur furat. Precum aurul evreilor pe care americanii, elvețienii și Vaticanul au pus mâna făcând asigurări înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial. Aurul evreilor de la Solomon citire. Un fel de duh în căutare de lampă. Doar nu ați crezut că v-am povestit despre filmul chinezilor Un dragon numit dorință degeaba! Iacătă și un filmuleț cu Tucker Carlson și Russell Brand:

Tucker nu e chiar expert în Ceaușescu, dar a aruncat și el un nume, influențat de bârfele celor care i-au netezit drumul spre București. Până și venirea pe șest pute a victimizare. Un Tucker amenințat de sistem. Parcă erau mai stilați tiriștii canadieni.

Atât de mulți au căzut în capcana statuii libertății și nu a Libertății încât s-ar putea să-i ia prin surprindere lipsa ciripitului.

Iată ce spune Michel de Montaigne, un alt francez, filosofând Despre arta conversației:

„Aruncă o privire și spune-mi cine exercită cea mai mare putere în orașele noastre, cine sunt cei care își fac treaba cum scrie la carte? Adevărul e că aceia sunt dintre cei mai puțin inteligenți. Au fost cazuri în care femeile, copiii și lunaticii au condus statele la fel de bine ca și cei mai iscusiți dintre prinți.”

Bibliografie:

Barthes, Roland, 2000, „Operation Margarine”, Mythologies, Londra, Vintage, p.42

Montaigne, Michel de, 1995, Four Essays, Londra, Penguin Books, p.60