Fiecare ar trebui să-și dea seama că ceva e în neregulă cu lumea atunci când adevărul devine o chestiune de credință. A crede sau a nu crede în Covid a devenit la noi turnesolul care separă grâul de neghină, bunii de răi, deștepții de conspiraționiști, responsabilii de criminali ș.a.m.d. De aici se pot trage multe concluzii, dar ar trebui să devină evident măcar faptul că omul de știință care te îndeamnă să crezi (inclusiv lucruri care se contrazic între ele) și te afurisește dacă refuzi nu e tocmai lanterna rațiunii, ci aduce mai degrabă a preot al unei biserici dubioase.
Recent, un document fără titlu, dar cu intenții foarte clare, a furnizat marfă proaspătă depozitului de petarde din care se alimentează comunicarea „strategică” dirijată de autoritățile statului. Ca de fiecare dată când apar fenomene noi cu potențial distrugător pentru societate, studiile sunt binevenite. Dar utilitatea lor ar trebui să fie dată de precizia și de corespondența cu realitatea a informației, nu de valoarea ei de convingere (eventual prin înspăimântare). Ca să-ți faci o strategie ar trebui să studiezi mai mult mediul și adversarul și mai puțin gradul de supunere al propriilor soldați. Nu ești un mare strateg atunci când le comunici soldaților că dușmanii sunt câtă frunză și iarbă, ori că sunt perfizi și nu prea se arată la față. Și nici nu-ți sporești șansele de victorie comunicând „strategic” informații irelevante ori de-a dreptul false.
Din documentul pomenit mai sus presa a împrumutat tot felul de cifre și a tras o suită de concluzii construite în general pe „s-ar putea” și „ar trebui”, trecând cu vederea năstrușnicia unor concepte ca „distanța socială” (ca interval de timp) sau „creștere supra-exponențială” și exprimările hazlii de genul „creșterea exponențială e perfidă” sau „creșterea supra-exponențială va continua până ce distanța socială va începe să crească și va deveni sub-exponențială ulterior până vom depăși pragul de siguranță”. Din astfel de loopinguri logico-gramaticale se pot înțelege multe, și nu neapărat ce au intenționat să explice autorii.
Presupunând că datele furnizate de comunicarea „strategică” a oficialităților – incerte, incomplete și mai ales incoerente – sunt reale (deci că nu există rezultate pozitive dublate, că testele folosite sunt de calitate și nu dau erori foarte mari, că decesele puse pe seama Covid nu sunt interpretări forțate ș.a.m.d.), preatrâmbițata creștere exponențială nu există. Un exemplu de creștere exponențială găsim în legenda care ne vorbește despre răsplata celui care a inventat jocul de șah. Omul a cerut pentru fiecare pătrat al tablei de joc un număr de boabe de grâu. A început modest, cu unul pentru primul pătrat, dar pentru fiecare dintre următoarele a cerut de două ori mai mult decât pentru precedentul. Poate părea banal, dar – surprinzător pentru mulți – numărul de grăunțe datorate de padișah doar pentru al doisprezecelea pătrat a fost… 4096. Iar pentru al șaptesprezecelea a depășit o sută de mii. Aceasta este o creștere exponențială. 799, 889, 767, 681 nu sunt factori de creștere exponențială în niciun univers posibil.
N-ar strica să ne gândim și la sensul termenului „creștere supra-exponențială”. Elementul de compunere „supra”, inserat strategic pentru impresia emoțională (la fel ca observația despre perfidia matematicii), este în cel mai bun caz redundant. Creșterea exponențială presupune un ritm accelerat, care poate face, în funcție de exponent, ca parametrul observat să capete o valoare spectaculoasă după doar câțiva pași. Dacă ne gândim la exemplul cu tabla de șah, creșterea de la al șaptelea la al nouălea pătrat este 192, iar de la al doisprezecelea la al paisprezecelea este 12.278. Cum ar veni, de azi până poimâine numărul deceselor dintr-o anumită cauză crește cu o duzină, dar peste o săptămână, în același interval, creșterea e de o mie, sau de zece. Evoluția constantă cu o astfel de tendință presupune o creștere exponențială. Tehnic, are o rată de creștere calculabilă după un algoritm în care e inclusă valoarea anterioară – de unde și „perfidia” –, ceea ce face ca de la un anumit punct să vorbim despre o evoluție „explozivă” (înmulțirea cu zece dă alte rezultate decât înmulțirea cu unu). În acest context „supra-exponențial” are cam la fel de mult sens ca „triplu-letal” sau „teribil de grozav”.
Din fericire, realitatea oferă destul de rar evoluții de acest tip. E blândă și foarte îngăduitoare. Și una dintre cele mai bune dovezi e că îi rabdă și pe credincioșii care nu văd nicio legătură între creșterea numărului de teste efectuate și creșterea numărului de rezultate pozitive, dar devin foarte irascibili când li se cere să răspundă la întrebări de genul „Câte studii științifice validate confirmă afirmația asta?” ori să explice de ce afirmațiile câtorva mii de medici și cercetători sunt considerate „dezinformare”. Și, bineînțeles, nu se sfiesc să te bumbăcească cu adevăruri super-strategice: „Mai multe teste înseamnă mai multe vieți salvate!” (fals, pentru că numărul de vieți care ar putea fi salvate astfel e minuscul în raport cu cel al victimelor prococate de statisticile panicarde), „În ultimele 24 de ore s-au îmbolnăvit opt sute de persoane” (de două ori fals – este vorba despre raportări ale rezultatelor, nu de depistări în ultimele 24 de ore, și de rezultate pozitive, nu de îmbolnăviri), „Dacă nu porți mască ești iresponsabil!” (irelevant, atâta vreme cât nu a reușit nimeni să demonstreze utilitatea acestui gest de solidaritate mondială întru umilință și supușenie) sau „Dacă nu crezi în Covid ești conspiraționist!” (acuzație ce-i drept valabilă în anumite cazuri, ceea ce nu înseamnă că e vreun adevăr universal, așa cum cred cei care o emit).
Lasă un răspuns