România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Pe Caragiale nu românismul îl enerva, ci dîmbovițeanismul

1. Din notele așezate la finele volumului de Publicistică din Arghezi dau peste însemnări despre cum activa cenzura antonesciană. Dacă aș reuși să mă concentrez normal, aș face din asta un eseu. Pentru Informația zilei, Arghezi trimite la cenzură tableta Hoțul. E un text despre cîinele său, Hoțul, prin nimic diferit de numeroase alte texte închinate de gospodarul din Mărțișor lighioanelor din ograda sa. Tableta făcea vorbire de un cîine de doi ani. Cenzura sare ca arsă:

Mareșalul a început Războiul de doi ani, e o aluzie criminală la Mareșal. Cîinele e galben. Aha! aluzie la Cîinele roșu, cum era poreclit Mareșalul. Tableta apare cu titlul Moțul și evident cu multe corecturi menite a înlătura orice asociere care se făcea, totuși, în capul cenzorului. Diferă cenzura antonesciană de cea comunistă? Nu diferă. În ultimii ani ai domniei lui Ceaușescu se întîlnesc mii de astfel de situații în care textul e masacrat numai și numai pentru că ei înșiși, cenzorii, gîndesc pervers.

2. Volumul 19 de Publicistică sadoveniană îmi reamintește dureros de cît timp și cîtă energie am pierdut eu cu gazetăria. Dacă aș fi scris publicistică adevărată în cantitatea articolelor de gazetă, aș fi avut și eu materie de cîteva cărți, nu alta.

3. Discuție la Camera de Comerț a României despre Proiectul lor de a ridica un monument Generalului Măldărescu, cel care a intrat în Budapesta. După ce obiectez că nu-i cunoscut, vestea inaugurării presupunînd o campanie de înștiințare a populației cu amănunte despre General, atrag atenția că afacerea trece dincolo de Cultură, pentru a păși în politică. Ridicarea unui monument consacrat Intrării în Budapesta primește automat semnificațiile unei manevre antimaghiare. De aceea – zic – ar fi bine să se obțină acceptul Autorităților, chiar și a Președintelui. Cu acest prilej reiterez inițiativa mea de a-i pune pe oamenii de afaceri să susțină amenajarea sau îngrijirea unui monument cu probleme. Ar fi o ocazie ca acești atît de mult huliți îmbogățiți peste noapte să capete o imagine de mecena. Îmi amintesc însă că noi n-avem de fapt capitaliști. Piața e dominată de multinaționale, iar cînd vine vorba de capitaliști autohtoni, dai de consumatori de parale și nu de investitori.

4. Exilul lui Caragiale, exploatat liricoid de critica sentimentalistă şi politicianist de critica proletcultistă, ne ajută să identificăm ce-l enerva pe satiric.
Indiscutabil nu românismul, cum s-a mai spus, ci dîmboviţeanismul. Faţă de ardeleni, Caragiale arată o anume simpatie. Chiar hazliul Marius Chicoş Rostogan e văzut doar umoristic, nu însă şi satiric.

Dacă ar fi să credem amintirilor despre Caragiale, folosite pe scară industrială în monografia „Caragiale. Tragicul destin al unui mare scriitor”, de B. Jordan şi Lucian Predescu, scriitorul, aflat la o bere cu Alexandru Vlahuţă şi Jean Bart la restaurantul lui Ghenea din Gara Ploieşti, se dezlănţuie împotriva Orientului.

Vlahuţă voia să meargă în Egipt. Caragiale se miră zgomotos la ideea cuiva de a merge în Egipt. Jean Bart l-ar fi întrebat dacă nu-l atrage Orientul.
Şi atunci, Caragiale explodează:

„– Eu în Orient? Să mă ferească Dumnezeu. Nu m-aş duce pentru nimic în lume. Acolo n-ai nici măcar siguranţa vieţii. Eu cînd plec din ordinea şi civilizaţia Berlinului meu, încep a simţi mirosul supărător al Orientului din gara Vienei. Şi mirosul ăla acru, special de Orient, mă supără tot mai tare cu cît scobor la vale: Buda-Pesta, Bucureşti, Constanţa şi tot mai acru trebuie să fie înainte: Stambul, Pireu, Alexandria, Cairo. Trebuie să ai o fire de primitiv, ca să-ţi placă să te întorci de bună voie înapoi la barbarie”.

Caragiale se exilează nu întîmplător în Germania. Ca şi acum, nemţii sînt un model de antiorientalism prin ordine, rigoare, disciplină.
Numai că autorul Mofturilor e într-un fel şi el dîmboviţean.
Altfel nu şi-ar fi putut bate joc de dîmboviţeni.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Pe Caragiale nu românismul îl enerva, ci dîmbovițeanismul”

  • Dacă Caragiale – nu se exila în Germania și dacă trăia în epoca noastră – ar fi satirizat în continuare racilele politicii și societății românești, iar România ar fi fost mai mult respectată în lume ,iar românii ar fi luptat mai mult pentru drepturile și libertățile lor și pentru respectarea valorilor naționale ,iar presa română ar fi fost mai obiectivă, inclusiv cea dâmbovițeață ! O radiografie fidelă a presei din epoca lui Caragiale și din cea comunistă, domnule Cristoiu !

  • Cum este posibil ca Tancos Barna ministru mediului de etnie maghiara sa vorbeasca limba romana mai corect si mai cursiv decat dacul Ciuca Prim Ministrul Romaniei?

  • La punctul 4 s-a strecurat o micuță inexactitate. Ciobește acuratețea textului. E vorba de restaurantul lui Gherea, nu „Ghenea”.
    Nenea Iancu a fost prieten bun cu C.D.Gherea („d.Costică”, după cum îl numește în corespondență), care ținea un restaurant în dosul gării din Ploiești.
    Caragiale (care făcuse corectură la începutul gazetăriei) nu suporta greșelile de tipar.

  • 15 ani
    Atit au trecut de la mutarea noastră definitiva in germania
    Germania in care trăiești este alta decit cea in care mergi in concediu sau muncești sezonier
    La fel de cuprinzătoare pentru mine este doar experiența americană in rest nu știu cum sunt alte state dincolo de pitorescul turistic
    La început in fiecare an veneam 7-10 zile in București ca sa nu cumva sa uitam de ce am plecat
    Acum nu mai este nevoie
    Confortul de a stii cu exactitate la ce sa te aștepți de la ziua de mîine este unul pe care nu mai vrei sa-l pierzi

  • 3.”primește automat semnificațiile unei manevre antimaghiare.”- maestru s-a dat in fapt, vezi pct. 1, „aha!, e anti-maghiara!”
    problema nu e ccir sau la maestru ci la „Ungaria”- shovinii NU VOR SA RECUNOASCA : le-am dat 25 de ani de libertate,1919-1944;
    l-am indepartat pe bolshevik, pe Bela Kohen, l-au fabricat pe hortist, pe admiralu de balaton; in „workshopurile” lor cu liceenii numai de trianon,romania, serbia,slovacia,trianon,romania, serbia,slovacia am auzit -rele tratamente aplicate minorilor, ca in initierile pagane.4.nu stim cata simpatie avea Caragiale pentru „ardeleni” cert e ca in exil-la Berlin- nu a dus in cap tavi cu shtrudele, nu a fost nevoie;tavi cu shtrudele sau cu halbe de bere-la oktoberfest.din partea noastra merita sa prinda nitzica „republica de la weimar”, un „anschluss”…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *